ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3335/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3335/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin cererea formulată la 14

decembrie 2005 reclamantul R.S.E.I. a solicitat inițial, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Local al Municipiului Galați și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata unei sume de bani reprezentând

paguba cauzată pentru o faptă ilicită constând în aceea că în mod nelegal i-a

fost preluat imobilul situat în Galați, imobil compus din suprafața de teren de

622 mp și construcții, iar de la momentul preluării și până la momentul

promovării acțiunii a fost lipsit de atributele dreptului său de proprietate.

Prin precizările depuse la dosar la

data de 20 octombrie 2006 reclamantul a arătat că, de fapt, acțiunea este

formulată în baza Legii 10/2001, ca urmare a împrejurării că nu i s-a

soluționat notificarea depusă în temeiul actului normativ menționat.

Prin sentința civila nr. 8537 din 15

noiembrie 2007 Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale de

soluționare în primă instanță a cauzei și a dispus declinarea competenței în

favoarea Tribunalului Galați, în conformitate cu disp. art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

După înregistrarea cauzei pe rolul

tribunalului, reclamantul a înțeles să-și modifice din nou acțiunea, în sensul

introducerii în cauză în calitate de pârâți și a Primarului municipiului Galați

și a Prefectului județului Galați, în sensul de a i se soluționa acțiunea și cu

privire la notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001 referitor

la imobilul în litigiu. A mai arătat cu privire la cererea de acordare a unei

sume de bani cu titlu de reparație materială pentru prejudiciul cauzat prin

preluarea abuzivă a imobilului, că acest prejudiciu îl reprezintă lipsa de

folosință a imobilului de la data de 1 iulie 1994 (data de intrare în vigoare a

Legilor nr. 30/1994 și nr. 33/1994) și până la zi, calculul sumei urmând a fi

realizat după modelul H.G.R. nr. 1886/2006.

Prin sentința civilă nr. 652 din 19

mai 2008 Tribunalul Galați, secția civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Statul Român și Prefectul jud. Galați și a

respins acțiunea în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității procesuale

pasive; a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului

Galați și Consiliul Local Galați; a constatat că reclamantul este îndreptățit

să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Galați, , imobil compus din 370,32 mp și construcții în suprafață de 295,02 mp,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; l-a obligat pe pârâtul Consiliul

Local Galați să plătească reclamantului suma de 185.530.32 lei contravaloare lipsă

de folosință imobil, precum și sumele de bani datorate cu același titlu,

calculate până la executarea efectivă a hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Din analiza pieselor dosarului, ca

și din recunoașterile părților, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat

abuziv de stat, dar la acest moment se află în proprietatea/posesia unității

administrativ-teritoriale municipiul Galați.

Prin dispozițiile Legii speciale nr.

10/2001 s-a stabilit că în astfel de cauze calitate procesuală pasivă are

Primarul municipiului, ca entitate deținătoare a imobilului.

Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005

Prefectul dobândește anumite atribuții de aplicare a legii speciale, dar

acestea sunt ulterioare stabilirii existenței și întinderii dreptului persoanei

solicitante.

Totodată, instituția Prefectului nu

are calitate procesuală pasivă nici într-o solicitare de obligare a sa la

acoperirea unui prejudiciu cauzat pentru fapte ilicite, întrucât nu acesta a

fost subiectul activ al săvârșirii faptei ilicite.

De asemenea, este adevărat că

preluările abuzive din perioada anterioară anului 1990 s-au realizat ca

politică de stat, dar Statul Român într-o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001

nu are calitate procesuală pasivă; în acțiunea în pretenții formulată pe baza

dispozițiilor art. 998-999 C. civ., art. 480 C. civ. și Legii nr. 10/2001

persoana care i-a creat reclamantului un prejudiciu începând cu data de 1 iulie

1994 este unitatea administrativ-teritorială, iar nu Statul.

Cu privire la fondul cauzei

Tribunalul a considerat că acțiunea este fondată în parte, motivat de

următoarele argumente:

Din copia contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2174 din 31 iulie 1935 de fostul Tribunal al Județului

Covurlui, Secția și din autorizația de construire eliberată în anul 1948 de

Primăria Municipiului Galați rezultă că autorul reclamantului a dobândit

dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren situată în Galați, pe

care a fost edificată o construcție de E.R.

În această situație Tribunalul a

apreciat că reclamantul a făcut pe deplin dovada existenței în patrimoniul

autorului său a dreptului de proprietate privind imobilul în litigiu, conform

art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Tribunalul a fost în imposibilitate

de a stabili cu exactitate suprafața de teren cumpărată de E.R. în anul 1935,

întrucât în actul translativ de proprietate nu se face această mențiune, astfel

că a apelat la alte înscrisuri depuse de părți la dosar, cum sunt: foaia

matricolă a imobilului, tabelul cuprinzând proprietarii expropriați și

procesul-verbal de evaluare nr. 2/1988, foaia matricolă a străzii și două

chitanțe privind plata impozitului din anul 1987, conform art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 republicată.

Este adevărat că în foaia matricolă

aferentă anilor 1958-1961 imobilul era precizat ca având suprafața totală de

teren de 622 mp, dar în anii 1966-1970 se menționează că există suprafața de

928 mp, în anii 1971-1975 suprafața de 492 mp. iar ceea ce s-a expropriat a

fost doar suprafața totală de 370,32 mp, din care suprafața de 295,02 mp

ocupată de construcții.

Mai mult decât atât, din

certificatele nr. 63328 și nr. 63330/1987 eliberate de fosta Circă Financiară a

Municipiului Galați a rezultat că în evidențele fiscale imobilul avea 245 sau

246 mp. iar nu suprafața de 622 mp

Având în vedere că reclamantul nu a

depus la dosar nici o altă probă din care să rezulte care a fost suprafața

reală de teren preluată abuziv de stat, ci doar s-a mulțumit să arate că

imobilul avea suprafața de 622 mp, tribunalul a reținut că ceea ce reclamantul

a pierdut prin exproprierea abuzivă a fost doar suprafața totală de 370.32 mp,

din care suprafața de 295.02 mp ocupată de construcții.

Așa cum și pârâtul Primarul

Municipiului Galați a arătat, notificarea formulată de reclamant în baza Legii

nr. 10/2001 se află încă în faza procedurii administrative și nu s-a finalizat

cu emiterea unei Dispoziții, motiv pentru care și în baza Deciziei nr. XX/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, tribunalul i-a recunoscut pe

calea prezentei acțiuni dreptul reclamantului dedus judecății.

Întrucât pe suprafața de teren

expropriată s-au construit blocuri de locuințe ea nu mai poate fi restituită în

natură; s-a făcut aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată,

în sensul că reclamantului i se va recunoaște dreptul de a primi măsuri

reparatorii prin echivalent atât pentru suprafața de 370.32 mp teren, cât și

pentru construcțiile în suprafața totală de 295.02 mp descrise prin autorizația

de construire și procesul-verbal de evaluare nr. 2 din 13 februarie 1988,

măsuri reparatorii ce vor fi stabilite și acordate conform Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

Solicitarea reclamantului de obligare

a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Galați să-i plătească suma de

307.890 lei, despăgubire pentru lipsa de folosință, este fondată în parte,

fiind calculată pentru perioada 1 iulie 1994 - 13 mai 2008, dar nu la suprafața

de 622 mp, ci la suprafața de 370,32 mp și la o valoare de 3 lei / mp.

S-a considerat că acest capăt de

cerere se impune a fi admis având în vedere caracterul abuziv al preluării

imobilului prin expropriere, care este recunoscut chiar prin Legea nr. 10/2001.

România a devenit parte contractantă

a Convenției Europene a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994 și astfel,

începând cu acest an, a recunoscut toate garanțiile acordate proprietarilor

prin art. 1 din Protocolul nr. 1 anexă la Convenție.

În sensul dispozițiilor mai sus

arătate a rezultat că reclamantul a fost lipsit în mod abuziv de bunul său, iar

o reparație eficientă și efectivă impune acordarea unor despăgubiri care să

acorde titularului și contravaloarea lipsei de folosință, valoare de care ar fi

beneficiat dacă și-ar fi exercitat toate atributele dreptului de proprietate.

Judecata

în apel

Prin

decizia civilă nr. 256 A din 26 noiembrie 2007 Curtea de Apel Galați, secția

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței,

a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Galați, a schimbat în parte

sentința și a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului

Consiliul local al municipiului Galați la plata sumei de 185 530,32 lei

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului; a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a

reținut suprafața de teren astfel cum a fost menționată în actul de expropriere,

respectiv 370,32 mp din care suprafața utilă 295,02 mp, în condițiile în care

din actul de proprietate nu rezultă suprafața terenului.

Chiar dacă reclamantul a depus copia

foii matricole aferentă anilor 1958-1961, din care reiese că în această perioadă

R.E. figura în evidență cu suprafața de 622 mp, aceasta nu poate fi considerată

o dovadă a proprietății, în condițiile în care tot din evidențele eliberate de

aceeași instituție - Primăria municipiului Galați - Secția financiară - reiese

că în anul 1987, la 14 octombrie, imobilul figura cu suprafața de 246,

respectiv 245 mp.

Pentru aceste considerente apelul

reclamantului este nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat

de către pârât, acesta este întemeiat pentru următoarele considerente :

Din analiza art. 2 din Legea nr.

10/2001 modificată nu rezultă că imobilele expropriate sunt menționate în mod

expres și absolut ca fiind preluate în mod abuziv în sensul acestei legi, ci

această preluare trebuie analizată de la caz la caz și încadrată sau nu in cazurile

prevăzute de acest articol. la pct. f. h, i.

Or, din considerentele sentinței de

fond nu rezultă nici o analiză și nici o încadrare în vreunul dintre cazurile

de preluare abuzivă prin expropriere, în sensul că instanța de fond nu a

analizat și nu s-a pronunțat cu privire la aspectele invocate de către

reclamant, respectiv la nepublicarea decretului de expropriere și la

neacordarea despăgubirilor urmare a exproprierii.

Pe de altă parte, referitor la

temeiul juridic al acestui capăt de cerere, prin decizia civilă nr. 53 din 4

iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că, din moment

ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate situațiile ce

privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul

imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

retrocedarea în natură sau prin echivalent cerută în baza Legii nr. 33/1994 a

rămas tară obiect.

Așadar, cadrul legal privind

măsurile reparatorii pentru imobilele expropriate este Legea nr. 10/2001 care

în art. 11 nu prevede ca formă de reparație și despăgubirea pentru folosul

nerealizat de la data preluării imobilului la zi.

Tribunalul a mai motivat soluția și

pe dispozițiile art.1 din C.E.D.O., potrivit cu care orice persoană fizică sau

morală are dreptul de a-i fi respectate bunurile.

Nimeni nu poate fi privat de

proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generice ale dreptului internațional.

În alin. (2) al aceluiași articol,

se prevede că dispozițiile precedente nu aduc prejudicii dreptului pe care

Statele îl au de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru

a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general.

În virtutea rolului consacrat de alin.

(2) al art. 1 C.E.D.O., Statul Român a adoptat procedura reparatorie prevăzută

de Legea nr. 10/200l care are plenitudine de jurisdicție în materie.

După pronunțarea deciziei,

reclamantul R.S.E.I. a formulat o cerere de completare și lămurire a

dispozitivului acesteia.

În motivarea cererii reclamantul

arată că în mod eronat s-a constatat prin decizie că ar fi declarat apel

reclamantul și pârâtul Consiliul local Galați, deoarece apelul acestui pârât nu

a apărut niciodată în dosar.

În ceea ce privește situația stranie

a apelului declarat de Primăria municipiului Galați, sub semnătura primarului,

de asemenea Curtea trebuia să constate că la data de 20 iunie 2008 acest apel

nu ajunsese la dosar, reclamantul nefiind citat cu copia cererii și nici cu

mențiunea de a depune la dosar întâmpinare.

Apelul în discuție i-a fost înmânat

reclamantului abia la 15 octombrie 2008 și la judecata acestuia s-au încălcat

flagrant toate normele de procedură.

În continuare, reclamantul redă

toate nemulțumirile legate de modul în care s-a desfășurat judecata în fața

curții de apel.

Prin decizia civilă nr. 80/A din 25

februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondată

cererea de completare și lămurire a deciziei civile nr. 25A din 26 noiembrie 2008

pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că:

Reclamantul nu învederează existența

vreunei neclarități sau contrarietăți în ceea ce privește dispozitivul

deciziei, ci formulează critici de netemeinicie și nelegalitate, care pot face

obiectul unei căi extraordinare de atac și nicidecum a unei cereri întemeiate

pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

Reclamantul se mai plânge de faptul

că, prin cererea de apel a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței,

iar pe fond să se dispună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în Galați, compus din suprafață de 622 mp construcții în suprafață de

370,32 mp din care suprafață utilă 259,02 mp hotărârea instanței urmând să

înlocuiască dispoziția motivată a primarului și să asigure continuarea

procedurilor care revin prefectului și primarului în conformitate cu Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Or, o atare dispoziție a fost

menționată în cuprinsul sentinței și, cum apelul reclamantului a fost respins, prin

decizia din apel s-a menținut dispoziția primei instanțe cu privire la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Judecata

în recurs

Reclamantul a declarat recurs atât împotriva

deciziei civile nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, cât și împotriva deciziei nr. 80A

din25 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

primei decizii recurentul formulează următoarele critici:

1.1. Hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de

judecată a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. și, în propria cale de

atac, i-a creat - în calitate de apelant - o situație mai grea decât aceea din

sentința tribunalului.

Față de acest aspect, se impune

admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 256/A din 26 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Galați și trimiterea cauzei pentru rejudecarea

cererii.

1.2. Instanța de judecată a interpretat

în mod greșit actul dedus judecății, conform prevederilor art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., întrucât a apreciat că instanța de fond nu a făcut o analiză și

nicio încadrare în unul din cazurile de preluare abuzivă prin expropriere și nu

a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la aspectele invocate de subsemnatul,

respectiv la nepublicarea decretului de expropriere și la neacordarea

despăgubirilor urmare a exproprierii.

Or, preluarea abuziva din anul 1987

poate fi încadrata la doua puncte ale art. 2 din Legea nr. 10 din 2001,

menționate de Curte, respectiv la lit. i), pentru că nu s-au respectat legile

în vigoare și Constituția din 1965 și la pct. f, pentru că este un imobil

preluat de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la

data preluării în Buletinul Oficial.

Mai mult, unitatea

administrativ-teritoriala a perseverat in încălcarea drepturilor de proprietate

și după primirea notificării reclamantului în luna iulie 2001.

1.3. Nici Primăria, nici Consiliul Local nu au respectat în

continuarea dezbaterilor prevederile cu privire la procedură, încurajate de

lipsa de reacție a curții: nu au depus întâmpinare la apelul declarat de

reclamant, nici delegație pentru consilierul juridic G.M., confuzia tolerată

sau chiar acoperită de instanță între Primăria Municipiului Galați si Consiliul

Local Galați trebuind să conțină o semnificație; au continuat sa obstrucționeze

desfășurarea dezbaterilor, amânând răspunsul la interogatoriu etc.

1.4. Contrar susținerilor din

decizia civilă nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, în apel s-a făcut dovada

suprafeței solicitate.

Diminuarea suprafeței la 492 mp,

suprafața a terenului care apare in foile matricole prezentate la dosar de

Primărie, nu poate fi rezultatul unei erori în măsurători, după ce vechile

măsurători au fost valabil recunoscute și a rezultat o suprafață pentru care

s-a plătit impozit mai mult de 40 de ani.

Dispariția celor 130 mp este

rezultatul unei alte preluări abuzive parțiale, realizata de vecinii/locatarii

din imobilul învecinat, imobil proprietatea Întreprinderii Gospodărire

Locativă, deci a municipiului, probabil cu acordul întreprinderii

sus-menționate.

Fiind tot o preluare abuziva

realizata între anii 1945 - 1989 se încadrează tot in obiectul si în perioada

de care se preocupă Legea nr. 10/2001 și face obiectul acestei acțiuni.

Ceea ce instanțele nu au înțeles

este ca certificatele fiscale nr. 63328 si nr. 63330 din 14 octombrie 1987

reprezintă deschiderea a doua roluri fiscale - singura intenție a

administrației fiscale a fost să echilibreze cele două obligații fiscale în

interpretarea prevederii din Certificatul de moștenire cu privire la stăpânirea

in indiviziune a terenului imobilului - pe numele mamei reclamantului si al său

personal, ca moștenitori ai defunctului R.E., din rolul fiscal pe numele

acestuia.

Cele doua suprafețe se însumează -

246 + 245 = 491; este adevărat ca nu totalizează 492 mp, dar măcar faptul ca nu

erau ambele egale (de 246 mp) nu lăsau in nici un caz posibilitatea pe care o

alege instanța de fond : "imobilul avea 245 sau 246 mp, iar nu suprafața

de 622 mp

Așa cum a recunoscut instanța de

fond, acest teren nu a fost niciodată expropriat. În acest sens, reclamantul

invocă extrasul comunicat de Consiliul Județului Galați în decembrie 2001 din

"Tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate in județul

Galați se expropriază și se trec în proprietatea statului" - Anexa 6 la Decretul Consiliului de Stat nr. 308 din 11 decembrie 1987, în care la poziția 36 apar

"moștenitorii defunctului R.E.", iar la "Suprafața imobilului ce

se expropriază", coloana 5 "terenuri" se expropriază "zero

metri pătrați".

Potrivit art. 24 alin. (1) Legea nr.

10/2001 „existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive”, dar numai „în absența unor probe contrare”.

În aceasta situație, considerentele

entității învestită cu soluționarea notificării, ale instanțelor de fond și de

apel asupra întinderii dreptului de proprietate -instanța de apel chiar

perseverează în eroarea că suprafața este cea prevăzuta in actul de expropriere

au fost contrazise prin probele contrare administrate, inclusiv sub semnătura

pârâtului reprezentat prin Primarul Municipiului Galați.

1.5. Obligarea Consiliului Local

Galați la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului, de

natura unor chirii este de fapt o restrângere benevola a exercițiului unor

drepturi, acceptând obligația de a menține destinația imobilului teren care,

conform susținerilor Primăriei, are în prezent are o utilitate publică sau

socială.

Ce nu poate accepta reclamantul este

încălcarea art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin tergiversarea fără

sfârșit a procedurilor administrative.

Astfel, obligarea Consiliului Local

Galați la plata contravalorii lipsei de folosință - pârât care, de altfel, nu a

contestat sentința și nu a formulat apel, contrar celor afirmate de instanța de

apel - își găsește izvorul de drept chiar în forma actuala a Legii nr. 10/2001.

1.6. Decizia nr. 53/2007 a Î.C.C.J.

stabilește: „Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca

obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Or, niciodată în acest dosar, încă

de la notificarea din 2001, reclamantul nu a cerut restituirea în natura a

terenului, în aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994, ci doar bazat pe

prevederile Legii nr. 10/2001, art. 11 alin. (3): în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea in natură a părții de teren rămase liberă .

La data notificării, reclamantul nu

avea cunoștință că decretul de expropriere îi lasă în proprietate întreaga

suprafața de teren și că pârâtul se află în situația unei posesii ilicite.

Singura legătura cu Legea nr. 33/1994

în aceasta acțiune este aceea că reclamantul și-a ales data de 1 iulie 1994 ca

dată de la care curg pretențiile sale, după ce primarul, în calitate de

expropriator, dispunea de noi prevederi legale, art. 26 din Legea nr. 33/1994,

pentru a legaliza situația terenului ocupat ilicit.

Oricum, data de 1 iulie 1994 poate

fi luată ca reper, ca fiind după ratificarea Convenției Europene prin Legea nr.

30/1994, astfel încât procedurile eventuale în fața C.E.D.O. Strasbourg să nu

fie afectate de obiecțiuni bazate pe incompatibilitatea

rationae temporis

.

Poziția

constanta a C.E.D.O. în hotărârile din diferite dosare este că România nu a

explicat într-o manieră convingătoare de ce reclamanții nu au primit nicio

despăgubire în schimbul exploatării imobilului de către stat; Curtea consideră

că nu s-a păstrat un just echilibru între protecția dreptului de proprietate al

reclamanților și exigențele interesului general.

1.7. Instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unui capăt de cerere din apel, pe baza prevederilor Deciziei

nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Curți de Casație si

Justiție: „hotărârea justiției sa înlocuiască dispoziția motivata a Primarului

și să asigure continuarea procedurilor care revin Prefectului si Primarului, în

conformitate cu forma la zi a Titlului VII Legea nr. 247/2005 și a Normelor

metodologice H.G. nr. 1095/2005.

decizii, reclamantul formulează următoarele critici:

2.1. Instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C.

proc. civ., întrucât dna judecător A.I. a făcut parte din ambele complete de

judecată: completul care a soluționat dosarul în apel, ocazie cu care s-a

pronunțat decizia civilă nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, dar a făcut parte și

din completul care a soluționat cererea de completare și lămurire a deciziei.

2.2. Hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, conform prevederilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc.

civ.

Decizia din apel cuprinde

inexactități, contrarietăți și erori care, nefiind corectate și lămurite, pot

duce chiar și la afectarea recursului.

Reclamantul a solicitat completarea

deciziei datorită faptului că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui

capăt de cerere din apel, și anume: „hotărârea justiției să înlocuiască

dispoziția motivată a Primarului și să asigure continuarea procedurilor care

revin defectului și Primarului, în conformitate cu forma la zi a Titlului VII

din Legea nr. 147/2005 și a Normelor Metodologice H.G. nr. 1095/2005”.

După cum se poate ușor observa din lecturarea

deciziei, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat

mai sus.

În mod greșit se apreciază că prin

respingerea apelului reclamantului s-a menținut dispoziția primei instanțe cu

privire la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât nici instanța de fond nu

face referire la acest aspect al acțiunii.

Intimatul Prefectul județului Galați

a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Ceilalți intimați nu au depus

întâmpinări la dosar.

Analizând

cele două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:

declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 25A din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă, este fondat și va fi admis, parte din criticile

formulate fiind întemeiate, în sensul celor ce se vor arăta:

1.1. Curtea

de apel a analizat două apeluri și a admis apelul părții potrivnice,

respingându-l pe cel declarat de reclamant.

Prin urmare,

înrăutățirea situației reclamantului a avut loc nu în propria cale de atac, cum

susține acesta, ci în calea de atac a pârâtului, situație în care nu pot fi

incidente prevederile art. 296 C. proc. civ., care consacră principiul

non

reformatio in pejus

.

Afirmația

referitoare la situația pârâtului care a declarat apel și a căii de atac a

acestuia reprezintă o critică distinctă, ce va fi analizată ulterior.

Față de

modul cum a înțeles însă curtea de apel să soluționeze cele două apeluri nu i

se poate imputa încălcarea principiului neagravării situației părții în propria

cale de atac.

1.2. Cea

de-a doua critică este impropriu încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

prin confuzia pe care o face recurentul între „actul juridic dedus judecății”

și calea de atac exercitată împotriva sentinței, sentință care face obiectul

judecății în apel, dar care nu este asimilată unui act juridic a cărui natură

ori al cărui înțeles să poată fi denaturate, așa cum prevede art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În

realitate, critica vizează un aspect de nelegalitate și este fondată din

perspectiva art. 2 și art. 11 ale Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă

exproprierea nu este una din modalitățile enumerate expres de art. 2 ca fiind

de preluare abuzivă a imobilelor, aceasta nu înseamnă că legiuitorul nu a

considerat abuzive exproprierile făcute în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989.

Posibilitatea

ca un imobil expropriat să fi fost preluat abuziv de stat rezultă fără echivoc

din întregul conținut al art. 11 al legii, care reglementează tocmai măsurile

reparatorii cuvenite pentru imobile expropriate în perioada de referință a

legii speciale de reparație.

Problema pe

care o ridică reclamantul este dacă imobilul său - teren și construcție - a

fost preluat abuziv cu titlu sau fără titlu valabil, distincție pe care art. 2

din Legea nr. 10/2001 o face atât în alin. (1) lit. i), cât și în alin. (2).

Tocmai

fiindcă motivarea sentinței era lacunară sub acest aspect, pentru o justă

soluționare a cauzei și în virtutea caracterului devolutiv al apelului, curtea

de apel trebuia să analizeze acest motiv pe fondul său și să stabilească în ce

articol din Legea nr. 10/2001 se încadrează situația terenului, respectiv a

construcției ce fac obiectul notificării nesoluționate.

1.3. Criticile

referitoare la nerespectarea unor etape procedurale nu sunt dezvoltate de o

asemenea manieră încât să permită încadrarea lor în art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. sau în vreunul din celelalte cazuri de casare ori modificare a deciziei.

Astfel, nu

este suficient ca recurentul să semnaleze o deficiență, ci trebuie să și arate

în ce măsură constatarea acesteia de către instanța de recurs este posibilă

față de specificul acestei căi extraordinare de atac și, de asemenea, în ce

măsură poate să conducă la casarea ori modificarea deciziei.

1.4. Pentru

a respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, curtea de apel a

reținut că, deși în perioada aferentă anilor 1958-1961 reclamantul a figurat în

evidențele foii matricole cu o suprafață de 622 mp la data de 14 octombrie 1987

reclamantul figura cu suprafața de 246, respectiv 245 mp și că, dată fiind

această împrejurare, în mod corect tribunalul a reținut ca fiind dovedită

suprafața din decretul de expropriere.

Procedând

astfel, curtea de apel a aplicat greșit prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, critica de nelegalitate

formulată de recurent fiind întemeiată în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamantul

a susținut că statul i-a preluat abuziv întregul imobil, adică atât

construcția, cât și întreaga suprafață de teren pe care a avut-o în

proprietate.

Prezumția

potrivit căreia întinderea suprafeței este cea menționată în actul de preluare

operează în lipsa altor probe care să ateste dreptul de proprietate.

În speță,

prezumția nu se putea aplica referitor la teren din două motive, și anume:

În tabelul

anexă la Decretul de expropriere nr. 308 din 11 decembrie 1987 la imobilul figurează

exclusiv construcția, cu o suprafață de 370,32 mp, din care suprafața utilă

295,10 mp, rubrica privitoare la teren fiind barată, aspect al situației de

fapt necontestat în cauză.

În al doilea

rând, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată funcționează în lipsa

unei probe contrare.

Or,

reclamantul a înțeles să depună la dosar și alte acte doveditoare ale dreptului

de proprietate, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare al terenului - din

care lipsește mențiunea privind întinderea acestuia - acte constând în foi

matricole, certificate fiscale, certificat de moștenitor etc.

Nu în

ultimul rând, dacă ar fi tras concluzia că din terenul inițial cumpărat autorul

reclamantului ar fi ajuns, la un moment dat, să dețină o suprafață mai mică,

instanța ar fi trebuit să se stabilească modalitatea în care diferența a ieșit

din patrimoniul acestuia.

Cu alte

cuvinte, pentru a se putea reține că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii doar pentru o parte din terenul cumpărat de autorul său, ar fi

trebuit să existe dovada că din suprafața inițială acesta ar fi înstrăinat o

anumită porțiune de teren anterior exproprierii.

Or,

reclamantul a susținut în mod constant că diferența dintre cei 622 mp pe care

i-a deținut în proprietate și cei 492 mp recunoscuți de autorități, și anume

suprafața de 130 mp, „a dispărut” din evidențe ca rezultat tot al unei alte

preluări abuzive, ce a avut loc în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Instanța de

apel era datoare să clarifice acest aspect, în sensul de a stabili dacă

diferența dintre suprafața inițială de 622 mp și cea recunoscută a fost de

asemenea preluată de stat și dacă da, în ce temei, iar în cazul în care se

constata că se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 să stabilească

măsurile reparatorii la care reclamantul este îndreptățit.

Sub acest

aspect trebuie precizat că sub incidența art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

10/2001 intră și orice preluare de facto a unui imobil, care s-a produs în

perioada de referință a legii, în absența oricărui temei legal.

1.5. În ceea

ce privește apelul declarat de pârât, este corectă susținerea reclamantului în

sensul că prin decizia atacată s-a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul

local Galați, în condițiile în care, un asemenea apel nu a fost declarat în

cauză.

Astfel, la

fila 18 a dosarului curții de apel se află cererea formulată de Municipiul

Galați prin primar, cerere care poartă antetul Primăriei municipiului Galați și

care conține apelul declarat împotriva sentinței civile nr.652 din 19 mai 2008

al Tribunalului Galați.

Cum din

dispozitivul și din considerentele deciziei recurate rezultă că s-a analizat

apelul declarat de Consiliul local Galați, Înalta Curte constată că instanța nu

a respectat limitele învestirii și nici calitatea părților, ceea ce atrage

incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare, în vederea soluționării apelului declarat de municipiul Galați

prin primar.

1.6. Toate

criticile legate de nelegalitatea ori netemeinicia deciziei din perspectiva

modului în care a fost soluționat capătul de cerere privitor la despăgubiri

pentru lipsa de folosință vor fi avute în vedere de instanța de trimitere, în

limitele devoluțiunii din apel.

1.7. De

asemenea, în funcție de constatările pe care le va face cu privire la

întinderea dreptului reclamantului, la situația juridică actuală a imobilului

și la măsurile reparatorii care i se cuvin reclamantului, față și de

dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a Î.C.C.J., curtea de apel se va pronunța,

așa cum solicită reclamantul, arătând expres care sunt și în sarcina cui revin

obligațiile de acordare/propunere de măsuri reparatorii ce trebuie îndeplinite

în continuare, dispoziția din sentința tribunalului, prin care doar se constată

dreptul la măsuri reparatorii ce se vor acorda în temeiul Legii nr. 247/2005,

nefiind susceptibilă de executare.

Se va avea

în vedere, dacă va mai fi cazul, și lipsa învederată de reclamant cu privire la

dovada calității de reprezentant a consilierului juridic a apelantului pârât.

Pentru

considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 7 și 9 și art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia și va

trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate

împotriva sentinței.

declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 80 din 25 februarie 2009 va

fi respins ca nefondat.

2.1. Motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi

primit, deoarece judecătorii care au soluționat cererea de lămurire și de

completare a dispozitivului deciziei date în apel nu se aflau în niciunul de

cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 24 C. proc. civ., din pricină

că ar fi soluționat apelul.

Textul de

lege menționat se referă expres și limitativ la situațiile în care judecătorul

se află în situația de a lua parte la judecata aceleiași pricini în apel, în

recurs sau în caz de rejudecare după casare.

Mai mult,

art. 99 alin. (5) din Hotărârea C.S.M de aprobare a Regulamentului de ordine

interioară al instanțelor judecătorești prevede că cererile de lămurire ori de

completare a dispozitivului hotărârii se soluționează de același complet care a

pronunțat hotărârea, situație față de care ideea de incompatibilitate este

exclusă.

2.2. Nici

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Decizia este

motivată în fapt și în drept și nu se impune rejudecarea cererii de lămurire și

de completare a dispozitivului, cu atât mai mult cu cât decizia dată asupra

apelurilor va fi casată în întregime.

Pe fond, așa

cum corect a reținut curtea de apel, prin cererea formulată reclamantul nu a

urmărit să obțină lămurirea unor dispoziții contradictorii din dispozitivul

deciziei pronunțate în apel, ci a formulat o serie de critici referitoare la

modul în care instanța a soluționat apelurile, critici car se puteau formula

prin exercitarea căilor de atac.

De asemenea,

pentru argumente ce substituie considerentele deciziei atacate, curtea de apel

nu putea ca, printr-o completare a primei deciziei, să mai schimbe sentința

tribunalului, sub un aspect pe care l-a găsit corect dezlegat cu ocazia

soluționării apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanțe.

Nefiind

incidente dispozițiile art. 281

1 și 2

C. proc. civ., recursul

declarat împotriva celei de a doua decizii va fi respins ca nefondat, iar

aspectele reclamate prin acesta vor fi avute în vedere de instanța de trimitere

în virtutea admiterii primului recurs și dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul R.S.E.I. împotriva deciziei nr. 256/A din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza la

aceeași instanță pentru rejudecare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul menționat împotriva deciziei nr. 80/A din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai

2010.