ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3878/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3709/108/2013, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului N.T.L. În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2) 1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.T.L., domiciliat în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în prezenta cauză, aflat în Penitenciarul Arad; la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. a fost condamnat același inculpat la 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de omor calificat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au fost contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului N.T.L. în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare, care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2) 1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.I., domiciliat în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului N.C.I., în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare, care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L., perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I.

durata arestării preventive din data de 18 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de ambii inculpați. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.C.I., în vederea distrugerii, 1 bucată cuțit folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii. S-a constatat că Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă F.N. și a fost obligat fiecare inculpat la plata către acesta a sumei de 4.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, daune morale. Au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor civile ale acestuia.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă N.A. și au fost obligați inculpații în solidar la plata către acesta a sumei de 1.200 lei daune materiale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în seara de 16 ianuarie 2013, sub pretextul că vor remite o datorie către persoana vătămată F.N., respectiv o sumă de bani pe care N.T.L. o datora acesteia, inculpații N. și N. l-au convins pe partea vătămată să îi însoțească într-o zonă izolată din jurul municipiului Arad, respectiv până la marginea pădurii C. din zona „M.", unde, după ce au coborât din autoturism, îndreptându-se spre interiorul pădurii, au exercitat asupra părții vătămate acte de violență deosebită, atât cu pumnii cât și cu picioarele.

în urma loviturilor primite partea vătămată a căzut la pământ leșinând pentru scurt timp, iar când și-a revenit din leșin l-a observat pe inculpatul N. ținând în mână un cuțit cu care aceasta l-a înjunghiat în mod repetat pe partea vătămată în timp ce acesta era imobilizat la pământ de inculpatul N. După ce și-a revenit din leșin, partea vătămată a fost amenințat de către cei doi inculpați cu continuarea violențelor, solicitându-i-se să le înmâneze inculpaților bunurile ce le avea asupra sa, partea vătămată înmânând inculpaților un telefon, banii, cârdul de salariu și tacul de biliard care era într-o husă. De menționat faptul că în timp ce îl imobiliza pe partea vătămată, inculpatul Nădăban și-a introdus mâna pe sub hainele acestuia, căutându-i lanțul de aur pe care știa că partea vătămată îl are la gât, însă nu l-a găsit.

În urma leziunilor traumatice cauzate prin acțiunile celor doi inculpați, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 35-45 zile îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie ca urmare a leziunilor pleuro-pulmonare cu hemopneumotorax, penetrante toracic, care i-au pus viața în pericol. Inițial cei doi inculpați au hotărât să lase victima în zona izolată unde l-au agresat pentru ca acesta să decedeze, însă în urma rugăminților acesteia și a promisiunilor că nu le va divulga identitatea, l-au transportat pe acesta din pădure în municipiul Arad cu un taximetru comandat telefonic, amenințând-o pe partea vătămată de faptul că se vor răzbuna pe ea și pe întreaga familie a acestuia „și după 20 de ani", dacă partea vătămată le va divulga identitatea la Poliție.

În aceeași seară cei doi inculpați au vândut telefonul de ultimă generație contra sumei de 1.200 lei, cumpărătorului de bună-credință N.A. și au împărțit banii. În probațiune, în faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces-verbal de sesizare din oficiu (filele 3, 4-6) proces-verbal de cercetare la fața locului (filele 9-13) declarații părți vătămate (filele 21-24); dispoziția efectuării constatării medico-legale (fila 17), raportul medico-legal (filele 18-19), declarații inculpați (filele 48-521, 58-60), declarații martori (filele 37-44), cazier judiciar (filele 53, 62), măsuri procesuale (punerea în mișcare a acțiunii penale, ordonanță de reținere, mandatul de arestare, prelungirea arestării preventive, revocarea măsurii preventive, măsuri de siguranță (filele 53-76, 82-84); procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 98-99).

Audiați în cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor și au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Prin Decizia penală nr. 143/A din 10 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpații N.T.L. și N.C.I. împotriva sentinței penale nr. 180 din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3709/108/2013. A desființat sentința penală atacată și rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.T.L. și a repus pedepsele în individualitatea lor.

A redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. A redus de la 11 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.T.L. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.C.I. și a repus pedepsele în individualitatea lor. A redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. A redus de la 11 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.C.I. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.

A menținut în rest dispozițiile hotărârii penale atacate. În temeiul art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaților durata arestului preventiv de la data de 21 mai 2013 la zi. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs inculpații N.T.L. și N.C.I. Inculpatul N.T.L., prin apărătorul desemnat din oficiu, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei penale atacate invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc.

pen. În principal, pentru primul caz de casare, a solicitat achitarea sa pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de omor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de concluziile raportului medico-legal în care se arată că partea vătămată a necesitat un număr de 35-45 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile suferite nu i-au pus în pericol viața, coroborat cu obiectul vulnerant folosit, respectiv un briceag cu lama de 3-5 cm, inapt pentru suprimarea vieții unei persoane În subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., în raport de existența certificatului medical în care se specifica numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precizând totodată că pentru infracțiunea de tâlhărie a beneficiat de prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În aceeași ordine de idei, a susținut că și în apel apărătorul său ales a invocat aceleași apărări, în raport de care, în recalificarea faptei se solicita o nouă reindividualizare a pedepsei, pe care o apreciază ca exagerată, făcând astfel referire și la circumstanțele sale personale, respectiv faptul că este o persoană tânără, are familie, o fetiță minoră în vârstă de 6 luni, pe care nu a văzut-o până la acest moment.

Personal, prin memoriul depus la dosar, a solicitat redozarea pedepsei în raport de circumstanțele sale personale, respectiv faptul că este infractor primar, nu are antecedente penale și dorește să-și întemeieze o familie alături de concubina sa care a născut recent o fetiță. Inculpatul N.C.M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei, cu motivarea că nu i-au fost aplicate circumstanțe atenuante, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale sale, respectiv faptul că a recunoscut comiterea infracțiunii și este fără antecedente penale. Examinând recursurile declarate de inculpați prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 385 10 alin. (1), (2) și (2 1 ) C. proc. pen. : „Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3), se iau în considerare din oficiu". Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul N.T.L., personal, a depus un memoriu la dosar, prin care solicita reducerea pedepsei, datat 1 august 2013 (fila 16 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), iar prin apărătorul desemnat din oficiu, avocat F.D. motive de recurs, la data de 29 noiembrie 2013 (filele 41-42 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) în cauză primul termen de judecată în recurs, fiind acordat la 6 decembrie 2013. Inculpatul N.C.I., personal a depus un memoriu la dosar, prin care solicita redozarea pedepsei, datat 1 august 2013 (fila 19 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).

În raport de aspectele analizate, calificând memoriile inculpaților ca și motive de recurs, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. privind termenul de motivare a recursului. În ceea ce privește primul motiv de casare susținut de inculpatul N.T.L. întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de omor, susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de concluziile raportului medico-legal și obiectul vulnerant folosit, cât și cel de-al doilea prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în raport de existența certificatului medical în care se specifica numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi avute în vedere câtă vreme inculpatul, audiat în cursul urmăririi penale, a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte constată că ambele motive, prin trimitere la greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel și reinterpretarea acestora în recurs, de fapt vizează modificarea stării de fapt reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel.

Aceasta în condițiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate și cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc. pen. Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 385 9 C. proc. pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Analizând hotărârea pronunțată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de ambii inculpați cu privire la solicitarea de redozare a pedepselor aplicate, înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunțată Decizia penală nr. 143/A a Curții de Apel Timișoara, respectiv 10 iulie 2013, din sfera de cenzură a acestei instanțe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedepsele aplicate inculpaților încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Reindividualizarea pedepsei nu se circumscrie noțiunii de „greșită aplicare a legii" și nu poate fi cenzurat de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei. Noile dispoziții ale art. 385 9 pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 13 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.T.L. și N.C.I., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.T.L. și N.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din data de 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul N.T.L. și de la 18 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul N.C.I. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2013.