ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3878/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3878/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 180 din 21
mai 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3709/108/2013, în baza art.
334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice
formulată de apărătorul ales al inculpatului N.T.L.
În baza art. 211
alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)
1
lit. a C. pen., cu aplicarea art.
320
1
C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.T.L., domiciliat
în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în prezenta cauză, aflat în
Penitenciarul Arad; la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 26
C. pen. raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i)
C. pen., cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat
același inculpat la 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de complicitate la tentativă de omor calificat, alături de
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 33
lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au fost contopit pedepsele mai sus aplicate
inculpatului N.T.L. în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare,
care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de executat de către
acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare,
alături
de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 211
alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)
1
lit. a C. pen., cu aplicarea art.
320
1
C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.I., domiciliat
în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul Arad, la o
pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 20
C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a
fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat,
alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10
ani.
În baza art. 33
lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate
inculpatului N.C.I., în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani
închisoare, care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de
executat de către acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare,
alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10
ani.
Pe
durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a fost interzisă
inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,
cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 88
C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L., perioada
reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi,
iar din pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I. durata arestării preventive din
data de 18 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 350
C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de ambii
inculpați.
În baza art. 118
lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.C.I., în vederea distrugerii,
1 bucată cuțit folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.
S-a constatat
că Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad nu s-a constituit parte civilă în
cauză.
În baza art. 346,
art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de
partea civilă F.N. și a fost obligat fiecare inculpat la plata către acesta a
sumei de 4.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, daune
morale.
Au fost
respinse ca nefondate restul pretențiilor civile ale acestuia.
A fost admisă
acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă N.A. și au fost obligați
inculpații în solidar la plata către acesta a sumei de 1.200 lei daune
materiale.
Pentru a
pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în seara de
16 ianuarie 2013, sub pretextul că vor remite o datorie către persoana vătămată
F.N., respectiv o sumă de bani pe care N.T.L. o datora acesteia, inculpații N.
și N. l-au convins pe partea vătămată să îi însoțească într-o zonă izolată din
jurul municipiului Arad, respectiv până la marginea pădurii C. din zona
„M.", unde, după ce au coborât din autoturism, îndreptându-se spre
interiorul pădurii, au exercitat asupra părții vătămate acte de violență
deosebită, atât cu pumnii cât și cu picioarele. în urma loviturilor primite
partea vătămată a căzut la pământ leșinând pentru scurt timp, iar când și-a
revenit din leșin l-a observat pe inculpatul N. ținând în mână un cuțit cu care
aceasta l-a înjunghiat în mod repetat pe partea vătămată în timp ce acesta era
imobilizat la pământ de inculpatul N. După ce și-a revenit din leșin, partea
vătămată a fost amenințat de către cei doi inculpați cu continuarea
violențelor, solicitându-i-se să le înmâneze inculpaților bunurile ce le avea
asupra sa, partea vătămată înmânând inculpaților un telefon, banii, cârdul de
salariu și tacul de biliard care era într-o husă. De menționat faptul că în
timp ce îl imobiliza pe partea vătămată, inculpatul Nădăban și-a introdus mâna
pe sub hainele acestuia, căutându-i lanțul de aur pe care știa că partea
vătămată îl are la gât, însă nu l-a găsit.
În urma
leziunilor traumatice cauzate prin acțiunile celor doi inculpați, partea
vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 35-45 zile
îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie ca urmare a
leziunilor pleuro-pulmonare cu hemopneumotorax, penetrante toracic, care i-au
pus viața în pericol.
Inițial cei
doi inculpați au hotărât să lase victima în zona izolată unde l-au agresat
pentru ca acesta să decedeze, însă în urma rugăminților acesteia și a
promisiunilor că nu le va divulga identitatea, l-au transportat pe acesta din
pădure în municipiul Arad cu un taximetru comandat telefonic, amenințând-o pe
partea vătămată de faptul că se vor răzbuna pe ea și pe întreaga familie a acestuia
„și după 20 de ani", dacă partea vătămată le va divulga identitatea la
Poliție.
În aceeași
seară cei doi inculpați au vândut telefonul de ultimă generație contra sumei de
1.200 lei, cumpărătorului de bună-credință N.A. și au împărțit banii.
În probațiune,
în faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces-verbal de
sesizare din oficiu (filele 3, 4-6) proces-verbal de cercetare la fața locului
(filele 9-13) declarații părți vătămate (filele 21-24); dispoziția efectuării
constatării medico-legale (fila 17), raportul medico-legal (filele 18-19),
declarații inculpați (filele 48-521, 58-60), declarații martori (filele 37-44),
cazier judiciar (filele 53, 62), măsuri procesuale (punerea în mișcare a
acțiunii penale, ordonanță de reținere, mandatul de arestare, prelungirea
arestării preventive, revocarea măsurii preventive, măsuri de siguranță (filele
53-76, 82-84); procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală
(filele 98-99).
Audiați în
cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor și au
solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza
de urmărire penală.
Prin Decizia
penală nr. 143/A din 10 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în
temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpații N.T.L. și N.C.I. împotriva
sentinței penale nr. 180 din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în
Dosarul nr. 3709/108/2013.
A desființat
sentința penală atacată și rejudecând:
A descontopit
pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.T.L. și a
repus pedepsele în individualitatea lor.
A redus de la
8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L.
pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)
1
lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
A redus de la
11 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași
inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C.
pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
În temeiul art.
33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.T.L. în pedeapsa
cea mai grea, aceea de 8 ani și 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni,
urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.
A descontopit
pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.C.I. și a
repus pedepsele în individualitatea lor.
A redus de la
8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I.
pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)
1
lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
A redus de la
11 ani închisoare la 8 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași
inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174,
175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
În temeiul art.
33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.C.I. în pedeapsa
cea mai grea, aceea de 8 ani și 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni,
urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.
A menținut în
rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art.
383 alin. (1)
1
C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a
menținut starea de arest preventiv a inculpaților, iar în temeiul art. 383 alin.
(2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus în continuare din
pedepsele aplicate inculpaților durata arestului preventiv de la data de 21 mai
2013 la zi.
Împotriva sus-menționatei
decizii au declarat recurs inculpații N.T.L. și N.C.I.
Inculpatul
N.T.L.,
prin apărătorul
desemnat din oficiu, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei penale atacate invocând
cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 12 și 17
2
C.
proc. pen.
În principal,
pentru primul caz de casare, a solicitat achitarea sa pentru complicitate la
tentativa la infracțiunea de omor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt îndeplinite elementele
constitutive ale infracțiunii în raport de concluziile raportului medico-legal
în care se arată că partea vătămată a necesitat un număr de 35-45 de zile de
îngrijiri medicale, iar leziunile suferite nu i-au pus în pericol viața, coroborat
cu obiectul vulnerant folosit, respectiv un briceag cu lama de 3-5 cm, inapt
pentru suprimarea vieții unei persoane
În subsidiar,
pentru cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C.
proc. pen., în raport de existența certificatului medical în care se specifica
numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate, a solicitat schimbarea
încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.
pen., precizând totodată că pentru infracțiunea de tâlhărie a beneficiat de
prevederile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
În aceeași
ordine de idei, a susținut că și în apel apărătorul său ales a invocat aceleași
apărări, în raport de care, în recalificarea faptei se solicita o nouă
reindividualizare a pedepsei, pe care o apreciază ca exagerată, făcând astfel
referire și la circumstanțele sale personale, respectiv faptul că este o
persoană tânără, are familie, o fetiță minoră în vârstă de 6 luni, pe care nu a
văzut-o până la acest moment.
Personal, prin
memoriul depus la dosar, a solicitat redozarea pedepsei în raport de
circumstanțele sale personale, respectiv faptul că este infractor primar, nu
are antecedente penale și dorește să-și întemeieze o familie alături de
concubina sa care a născut recent o fetiță.
Inculpatul
N.C.M.
a invocat cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.,
solicitând reducerea pedepsei, cu motivarea că nu i-au fost aplicate
circumstanțe atenuante, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei
și cele personale ale sale, respectiv faptul că a recunoscut comiterea
infracțiunii și este fără antecedente penale.
Examinând recursurile
declarate de inculpați prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C.
proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte
de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele
considerente:
Potrivit dispozițiilor
art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează
cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385
9
din același cod.
Totodată, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
10
alin. (1), (2) și (2
1
)
C. proc. pen. : „Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se
formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care
trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului
termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în
alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care,
potrivit art. 385
9
alin. (3), se iau în considerare din
oficiu".
Verificând
actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul N.T.L., personal, a
depus un memoriu la dosar, prin care solicita reducerea pedepsei, datat 1
august 2013 (fila 16 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), iar prin
apărătorul desemnat din oficiu, avocat F.D. motive de recurs, la data de 29
noiembrie 2013 (filele 41-42 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) în
cauză primul termen de judecată în recurs, fiind acordat la 6 decembrie 2013.
Inculpatul
N.C.I., personal a depus un memoriu la dosar, prin care solicita redozarea
pedepsei, datat 1 august 2013 (fila 19 dosar Înalta Curte de Casație și
Justiție).
În raport de
aspectele analizate, calificând memoriile inculpaților ca și motive de recurs, Înalta
Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 385
10
alin.
(2) C. proc. pen. privind termenul de motivare a recursului.
În ceea ce
privește primul motiv de casare susținut de inculpatul N.T.L. întemeiat pe
dispozițiile art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen. vizând solicitarea de
achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.
pen. pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de omor, susținând că nu
sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de
concluziile raportului medico-legal și obiectul vulnerant folosit, cât și cel
de-al doilea prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct.
17
2
C. proc. pen., vizând solicitarea de schimbare a încadrării
juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în
raport de existența certificatului medical în care se specifica numărul de zile
de îngrijiri medicale acordate părții vătămate, Înalta Curte constată că
acestea nu pot fi avute în vedere câtă vreme inculpatul, audiat în cursul
urmăririi penale, a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat ca judecarea
cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
astfel că a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen.
Înalta Curte
constată că ambele motive, prin trimitere la greșita interpretare a probelor de
către instanțele de fond și de apel și reinterpretarea acestora în recurs, de
fapt vizează modificarea stării de fapt reținută cu caracter definitiv de către
instanța de apel.
Aceasta în
condițiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013,
starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele
administrate și cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui
motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu
dispozițiile art. 385 C. proc. pen.
Or, judecata
în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte
care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute expres și
limitativ de art. 385
9
C. proc. pen.
Limitarea
obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă
că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale
constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care
corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Analizând
hotărârea pronunțată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., invocat de ambii inculpați cu privire la
solicitarea de redozare a pedepselor aplicate, înalta Curte constată că
potrivit dispozițiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost
modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunțată
Decizia penală nr. 143/A a Curții de Apel Timișoara, respectiv 10 iulie 2013,
din sfera de cenzură a acestei instanțe, în calea de atac a recursului a fost
exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C.
pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte
limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedepsele
aplicate inculpaților încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege
incriminatoare.
Reindividualizarea
pedepsei nu se circumscrie noțiunii de „greșită aplicare a legii" și nu
poate fi cenzurat de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., iar cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub
aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile
dispoziții ale art. 385
9
pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art.
1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face
recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de
lege, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Așa cum s-a
arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție
exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii
ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra
corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele,
nu decide asupra vinovăției și
pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă
din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Față de
considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre
cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de
Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385
13
pct.
1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
inculpații N.T.L. și N.C.I., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei
decizii.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații N.T.L. și N.C.I. împotriva
Deciziei penale nr. 143/A din data de 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara, secția penală.
Deduce din
cuantumul pedepsei aplicate inculpaților durata reținerii și arestării
preventive de la 17 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul
N.T.L. și de la 18 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul N.C.I.
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii
desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 6 decembrie 2013.