ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2013

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/MF din 20 martie 2013, pronunțată de tribunalul Argeș, inculpatul B.I. deținut în Penitenciarul Colibași, a fost condamnat la pedepsele de:

- 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. pen.;

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 9 ianuarie 2013.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: în perioada august 2009 - aprilie 2010, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, inculpatul B.I. le-a recrutat pe victimele minore N.M.A., D.M.R. și Ș.A.C., precum și pe victimele majore S.M.I. și I.A.I., pe care le-a obligat să practice prostituția în folosul său, atât în municipiul Câmpulung cât și în Italia.

Deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătorești, cauza a fost judecată în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și de noile limite reduse cu o treime, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi realizat decât prin executare prin privare de libertate, în temeiul dispozițiilor art. 57 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pentru netemeinicie, susținând că în favoarea sa trebuiau reținute circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de textul de lege incriminator.

Prin Decizia penală nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul formulat de inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 8/MF din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1421/109/2013.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestul preventiv.

A fost obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:-500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul-parțial al apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției; 750 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința apelată, în raport de critica formulată precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este nefondat.

În ceea ce privește starea de fapt, de apel a constatat că aceasta a fost corect reținută de către prima instanță (de altfel recunoscută în totalitate de către inculpat, care a beneficiat și de dispozițiile privind reducerea cu o treime a pedepsei prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.) și constă în aceea că, în perioada 2009 - 2010, inculpatul a traficat pe minorele N.M.A., S.M.I. și Ș.A.C. precum și pe majorele iar ca O.A. și S.M.I., și le-a obligat să practice prostituția atât în municipiul Câmpulung, județul Argeș, unde-și avea domiciliu, cât și în Italia, transportându-le în scopul precizat în țara respectivă.

S-a apreciat că și încadrarea juridică a fost corect făcută în infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

În ceea ce privește susținerea apelantului, referitoare la greșita nereținere de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., instanța de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând în „ conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii" nu-și găsește corespondent în actele dosarului, iar lipsa antecedentelor penale nu poate constitui, fără alte elemente de circumstanțiere, temei pentru reținerea circumstanței respective.

Tot astfel, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită" nu se poate reține în favoarea inculpatului, din moment ce în afara recunoașterii faptei, (dar numai după ce s-a declanșat procesul penal împotriva sa) inculpatul nu a desfășurat vreo altă activitate, în urma căreia să fie ameliorată starea victimelor pe care, prin constrângere, le-a obligat la practicarea prostituției. Dimpotrivă, inculpatul a fost beneficiarul sumelor pe care părțile vătămate le obțineau din practicarea prostituției, împrejurare față de care nu se poate reține că a depus vreo „stăruință", în sensul textul anterior menționat, pentru a înlătura rezultatul infracțiunii.

S-a mai reținut că nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., nu poate fi reținută în favoarea inculpatului, atât timp cât singura împrejurare

regăsită în text și invocată de inculpat este recunoașterea faptei făcută înainte de începerea cercetării judecătorești, atitudine în raport de care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca atare, din moment ce circumstanța atenuantă a recunoașterii faptei a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă, acestuia nu i se poate da o dublă valență, respectiv și prin recunoașterea ei ca circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., de vreme ce, celelalte împrejurări menționate de text „înlesnirea descoperirii ori arestării participanților" nu se regăsesc în speță.

Instanța de apel a constatat în mod întemeiat instanța de fond nu întreținut

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului, care ar fi avut drept consecință reducerea în continuare a cuantumului pedepsei sub limita minimă a textelor de lege incriminatoare.

Cum nici din oficiu nu au fost constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței apelate, instanța de apel a respins ca nefondat apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, apreciindu-se că subzistă aceleași motive prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. (infracțiunile sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică) care au determinat luarea acesteia.

Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de las 20 martie 2013 până la data pronunțării prezentei decizii.

Ca o consecință a respingerii apelului formulat de inculpat, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.I., invocând, prin apărătorul său ales, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., susținând că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., având drept consecință aplicarea unei pedepse greșit individualizate, întrucât nu au fost reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., deși în cauză erau îndeplinite condițiile aplicării lor.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și prin reținerea în favoarea sa a circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și prin acordarea unei eficiente mai mari dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

9

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat B.I. prin apărătorul ales, cu prilejul dezbaterii recursului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat B.I. a depus motivele scrise la dosar la data de 28 octombrie 2013, deci cu o zi înaintea primului termen de judecată fixat în cauză, care au fost susținute oral în ziua judecății, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că-recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar arunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentu

l

ui inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

De altfel, pedepsele aplicate incultului B.I., de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 10 ani închisoare, reduse cu 1/3 prin aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. sunt de la 2 ani la 6 ani și 4 luni închisoare) și de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind de la 7 ani la 18 ani închisoare, reduse cu 1/3 prin aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. sunt de la 5 ani 7 luni la 12 ani închisoare) este situată la limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, în cauză fiind aplicate pedepse în limite legale.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2013 la 29 octombrie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 23 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2013 la 29 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2013.