ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3658/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din 31 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul P.M.G., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de ari 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea ari 41 alin. (2) C. pen., ari 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ari 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de ari 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea ari 74 lit. a), art. 76 lit. d C. pen.

În baza ari33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a dispus executarea celei mai grele de 5 ani închisoare, în condițiile ari 57, ari 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza ll-a, lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul Z.I.I.,în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la:

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d C. pen.,

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a dispus executarea celei mai grele de 3 ani închisoare, în condițiile art. 57, art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) teza a ll-a, lit. b) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive începând cu 11 mai 2010 la zi.

S-a menținut starea de arest preventiv a celor doi inculpați.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 29,96 grame mefedronă și distrugerea acestora conform art. 18 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul Z.l.l. a sumei de 755 lei.

S-a dispus restituirea către inculpatul P.M.G. a sumei de 920 lei consemnată la C.E.C. B.

A fost obligat inculpatul P.M.G. la 2.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorariu avocat oficiu, iar inculpatul Z.l.l. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de scutire de amendă formulată de avocatul S.G.F.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 22D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Z.l.l. și P.M.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în fapt, că inculpatul Z.l.l., la datele de 15 aprilie 2010, 21 aprilie 2010 și 07 mai 2010, a vândut droguri de mare risc investigatorului sub acoperire G.P. sau colaboratorului S.L., droguri primite de la inculpatul P.M.G., și a deținut droguri în vederea consumului propriu.

Cu privire la inculpatul P.M.G. s-a reținut că, în perioada martie - mai 2010, a dobândit droguri de mare risc și Ie-a oferit spre vânzare inculpatului Z.l.l., iar la data de 10 mai 2010 i-a vândut droguri de mare risc în valoare de 870 lei colaboratorului A.S. și a deținut droguri de mare risc în vederea consumului.

Din probatoriul administrat s-a constatat de prima instanță că, la data de 12 martie 2010, organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Pitești - Serviciul Antidrog, au fost sesizate telefonic de către o persoană ce a refuzat să-și decline identitatea, cu privire la faptul că inculpatul Z.I.l. comercializează droguri pe raza municipiului Pitești și orașul Mioveni.

Din investigațiile efectuate a rezultat că drogurile sunt procurate de inculpatul P.M.G. atât din zona Ruse - Bulgaria cât și din București și vândute prin intermediul inculpatului Z.I.l. altor consumatori.

În vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități, s-a autorizat folosirea investigatorilor acoperiți și colaboratorii acestora și s-au autorizat interceptările convorbirilor telefonice și comunicărilor efectuate de către inculpați.

Astfel, la data de 15 aprilie 2010, s-a efectuat o cumpărare supravegheată de droguri de la inculpatul Z.I.l.. Investigatorul sub acoperire G.P. a înmânat suma de 200 lei colaboratorului S.L., pentru a achiziționa droguri, iar în urma întâlnirii cu inculpatul și în prezența martorilor C.U.V., acesta i-a vândut cantitatea de 0,32 grame de categoria „special magic" ce a fost predată organelor de poliție. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 19 aprilie 2010, s-a constatat că drogurile sunt mefedronă și întreaga cantitate a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În aceeași modalitate, la data de 21 aprilie 2010, investigatorul sub acoperire G.P. a înmânat colaboratorului S.L. suma de 500 lei pentru cumpărarea de droguri de la inculpatul Z.I.l. Acesta i-a vândut cantitatea de 0,60 grame cocaină, conform procesului verbal, raportului de constatare tehnico-științifică, aceasta fiind consumată integral în procesul analizelor de laborator.

Tot astfel, la data de 07 mai 2010, colaboratorul S.L. a cumpărat de la inculpatul Z.I.l., contra sumei de 1000 lei, cantitatea de 4,49 grame mefedronă, cantitatea rămasă în urma analizelor de laborator fiind de 4,4 grame.

La data de 10 mai 2010, organele de cercetare penală au supravegheat operativ autoturismul Dacia Logan nr. B.67.GPD, achiziționată în sistem leasing de SC M.I.S. SRL, administrată de inculpatul P.M.G., care era condus de inculpatul Z.I.l.. Acest autoturism se deplasa pe raza Curtea de Argeș - Pitești și împreună cu inculpatul Z.I.l. se afla și martorul C.U.V. La intrarea în municipiul Pitești, dispozitivul de filaj a intervenit, legitimându-i pe ocupanții autoturismului care, fiind întrebați dacă au asupra lor droguri, inculpatul Z. a predat organelor de poliție 4 pliculețe din plastic ce conțineau o substanță de culoare albă, precum și suma de 150 euro și 270 lei. Substanța din cele 4 plicuri, în greutate totală de 1,45 grame conținea mefedronă (proba nr. 1 din raportul de constatare) și în urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 1,30 grame.

Fiind surprins în flagrant cu drogurile asupra sa, inculpatul Z.I.l., în aceeași zi, a formulat denunț împotriva inculpatului P.M.G., de la care procura drogurile ca apoi, în calitate de colaborator sub numele de A.S. (conform propriei recunoașteri) să participe la prinderea în flagrant a inculpatului P.M.G., la aceeași dată.

Astfel, s-a procedat la consemnarea seriilor sumei de 900 lei ce urma a fi folosită pentru cumpărarea de droguri, sumă înmânată colaboratorului (inculpatul Z.I.) și după efectuarea deplasării în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, unde inculpatul P.M.G. se afla împreună cu martora P.M.F., s-a efectuat tranzacția între cei doi inculpați. în schimbul sumei de 870 lei (fiindu-i înapoiat un rest de 30 lei, pentru costul deplasării efectuate), inculpatul P.M.G. i-a înmânat un pliculeț ce conținea cantitatea de 7,86 grame (notată cu M2 în raportul de constatare fila 165 vol. l ce conține mefedronă, în urma analizelor de laborator rămânând cantitatea de 7,70 grame).

În urma autorizației de percheziție emisă în Dosarul nr. 1953/109/2010 al Tribunalului Argeș, s-a pătruns în imobilul din localitatea Drăgășani, județul Vâlcea, unde locuia fără forme legale inculpatul P.M.G.

În autoturismul, deținut în leasing de firma inculpatului cu care s-a deplasat inculpatul P.M.G., în acea zi s-au descoperit, într-un compartiment aflat în podeaua stg.față, 3 pliculețe din plastic ce conțineau o substanță albă (proba 3a și 3b din raportul de constatare fila 165 vol. l), ce conține mefedronă, în cantitate totală de 17,92 grame, în urma analizelor de laborator rămânând 16,56 grame.

În imobil, sub patul din camera unde a fost imobilizat inculpatul P.M. a fost găsită suma de 870 lei și, comparând seriile consemnate în procesul verbal (fila 157) s-a constatat că acestea coincid.

În îmbrăcămintea inculpatului P.M.G. s-a mai găsit suma de 920 lei, precum și 2 telefoane mobile, bunuri ce au fost ridicate (filele 160 - 161 vol. l).

S-a procedat și la verificarea imobilului situat în municipiul Pitești, județul Argeș, unde are reședința inculpatul P.M.G., ocazie cu care s-a descoperit un pliculeț din plastic ce conține o pulbere albă și una joint.

Conform raportului de constatare (fila 129 vol. II) substanța albă în cantitate de 0,19 grame conținea mefedronă, iar jointul nu conținea substanța stupefiante sau psihotrope (proba înaintată fiind consumată integral în procesul de analiză), precum și alte obiecte interzise (pistol calibru 9 mm pentru care nu deținea acte legale, cauza fiind disjunsă).

Prin autorizațiile din 15 martie 2010, din 18 martie 2010, din 14 aprilie 2010, din 16 aprilie 2010, din 20 aprilie 2010, din 21 aprilie 2010, din 06 mai 2010 ale Tribunalului Argeș, au fost interceptate și înregistrate convorbirile telefonice efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților P.M.G. și Z.I.l., martorilor M.R.M. (a avut calitatea de învinuit în cauză) și C.U.V.

Din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de aceștia, a rezultat că inculpatul Z.I.l. purta în mod repetat discuții cu diverși cumpărători prin care i se solicita să vândă droguri, fiind folosite denumiri ce încercau să disimuleze sensul real al convorbirilor, respectiv referirea la substanțele halucinogene se făcea cu termenii „tricouri, cămăși, C.D.-uri, bani, sticle whisky", etc.

De asemenea, din discuțiile inculpaților, a rezultat că inculpatul Z.l. se aproviziona regulat de la inculpatul P.M.G., iar cel din urmă ținea evidența cu privire la sumele obținute.

De altfel, inculpatul Z.l.l. a recunoscut comiterea faptelor pe tot parcursul procesului penal, iar inculpatul P.M.G. a recunoscut doar în faza de urmărire penală faptele.

Astfel, în declarația aflată la fila 173 vol. II dosar urmărire penală, acesta a relatat că din luna februarie 2010, de când substanțele etnobotanice au devenit ilegale, a achiziționat astfel de produse de la diverse persoane din București sau zona vămii Ruse. A recunoscut, că în luna martie 2010, a efectuat o deplasare în zona vămii Ruse, împreună cu martorul C.U.V., împrejurare în care a cumpărat circa 30 grame Magic cu 120 lei/gram, droguri pe care Ie-a dat inculpatului Z.l.l., zis Tânțaru. în aceeași perioadă, a cumpărat de la un băiat „G." din București circa 25 grame cu prețul de 100 lei/gram, iar de la numitul G.G. zis A. din București a cumpărat 4 grame cocaină cu 100 euro/gram. De asemenea, a recunoscut că la rândul său consuma droguri împreună cu prietena sa - martora P.M.F.

În fața instanței de fond, inculpatul și-a nuanțat declarația și a relatat că este consumator de droguri, a consumat doar dintre cele ce se comercializau în „magazinele de vise", pe care le procura din Pitești sau București. Se aproviziona cu o cantitate mai mare de droguri legale - 20-25 grame, iar o parte din cantitate o consuma împreună cu prietena sa, iar o altă parte, o vindea inculpatului Z.l.l. la același preț cu care era cumpărată, precizând că doar singur cumpăra drogurile.

Depoziția sa a fost apreciată de instanța de fond ca nesinceră și a fost contrazisă atât de inculpatul Z.l.l. cât și de ceilalți martori.

Martorul C.U.V., consumator de droguri, a relatat că se aproviziona cu droguri de la inculpatul Z. care, la rândul său, le cumpăra de la inculpatul P.M.G.. A precizat, că personal a făcut o deplasare la Ruse cu inculpatul P.M.G. care a cumpărat droguri, ce Ie-a ascuns în autoturismul său, în zona motorului, și ulterior Ie-a vândut inculpatului Z.l.l. spre revânzare. Acest martor a fost surprins în flagrant împreună cu inculpatul Z.l.l., la data de 10 mai 2010, și a participat alături de acesta și organele de urmărire penală la prinderea în flagrant a inculpatului P., în aceeași zi.

Martora P.M.F. - prietena inculpatului P.M.G., a precizat că acesta este consumator de droguri și chiar l-a însoțit odată la București pentru a se aproviziona cu astfel de substanțe. în alte împrejurări, se aproviziona cu droguri ambalate „manual" (nu standard) de la inculpatul Z.l.l.

Au fost audiați, sub identitate protejată, investigatorul sub acoperire G.P. și colaboratorul S.L., depozițiile lor coroborându-se cu procesele verbale întocmite de aceștia cu ocazia tranzacțiilor la care au participat (cumpărători de droguri) de la inculpați.

Inculpatul P.M.G. a negat orice activitate infracțională comisă în ziua surprinderii în flagrant - 10 mai 2010. A relatat, că s-a deplasat de la Pitești la Drăgășani, în locuința bunicii sale, împreună cu martora Pelmeș, la volanul unui autoturism Renault, pe care, până în seara precedentă, l-a folosit inculpatul Z.l.l. Drogurile pe care Ie-a înmânat ar fi aparținut acestui inculpat și ar fi fost uitate în acest autoturism, iar banii primiți erau în contul datoriei create din folosința autoturismelor.

Inculpatul Z.l.l. l-a contrazis și a menționat că autoturismul l-a folosit până în urmă cu circa 2 zile de la data menționată, iar drogurile aparțineau inculpatului P.M.G., și i-au fost vândute lui, făcând parte din cantitatea aprovizionată de la Ruse.

Depoziția inculpatului Z.l.l. se coroborează cu cea a martorului C.U.V., care l-a însoțit pe acesta pe tot parcursul zilei de 10 mai 2010.

Martora P.M.F. a încercat să susțină depoziția inculpatului P.M.G., în ce privește faptul că drogurile pe care acesta Ie-a înmânat inculpatul Z.l. aparțineau acestuia din urmă și a menționat, în plus, că pe timpul deplasării de la Pitești la Drăgășani, inculpatul Z.l.l. în convorbirile telefonice, solicita restituirea lor, ele fiind uitate în acel autoturism, pe care îl folosise recent. A mai precizat martora, că inculpatul P.M.G. chiar s-ar fi oprit pe traseu, a controlat autoturismul și i-a relatat martorei că a găsit drogurile aparținând inculpatului Z.l.l., darea nu Ie-a observat. Depoziția acestei martore, cu privire la aceste aspecte a fost apreciată de prima instanță ca fiind subiectivă, întrucât vine în contradicție chiar cu cea a inculpatului P.M.G., care nu a relatat aceste aspecte și, în plus, s-a putut ușor observa că aceste precizări Ie-a făcut pentru prima dată în fața instanței, fiind evidentă disculparea inculpatului P. cu care recunoaște că avea o relație stabilă, locuind chiar împreună.

Instanța de fond a apreciat că este nereală și apărarea inculpatului P.M.G. cu privire la datoria pe care inculpatul Z.l.l. o avea în contul folosinței autoturismelor aparținând firmei sale, întrucât nu a făcut dovada cu acte în acest sens, fiind vorba de datorii în favoarea unei societăți comerciale pe care o administra, dar nici cu martori, dacă se are în vedere relația de prietenie dintre ei.

În apărarea inculpatului P.M.G., avocatul acestuia a solicitat audierea C.D.-urilor, ce conțin înregistrările convorbirilor telefonice ce au avut loc între inculpați la data de 10 mai 2010, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului P.M.G., întrucât în procesul verbal este redată doar o discuție din acea dată și nu toate convorbirile purtate în acea zi, cu precădere, cele între inculpați în momentele premergătoare flagrantului. Cererea a fost admisă și s-a procedat la ascultarea C.D.-urilor, timp de 3 ore, însă nu au fost identificate discuțiile purtate la data de 10 mai 2010 între cei doi inculpați întrucât există o deficiență în datarea înregistrărilor, acestea nefiind redate cronologic. Pe C.D.-uri apar toate discuțiile avute de inculpați (cu terțe persoane sau chiar apeluri nepreluate), iar înmagazinarea pe aceste dispozitive nu s-a făcut defalcat pe zile și nici cronologic, pentru a se putea verifica în timp util, cele solicitate (proces verbal fila 310).

S-a menționat însă că interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice nu au fost singurele mijloace de probă administrate în cauză, ci situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței și conturată și în faza de judecată, a fost stabilită prin coroborarea și a altor mijloace de probă: declarațiile inculpaților, ale martorilor menționați mai sus, procesele verbale de prindere în flagrant și planșele foto, procesele verbale de percheziție, din care rezultă vinovăția ambilor inculpați sub aspectul celor două infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată.

În drept, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului P.M.G., care în perioada martie - mai 2010, a deținut droguri de mare risc în vederea consumului și în mod repetat, a oferit spre vânzare și inculpatului Z.I.l., fiind prins chiar în flagrant în ziua de 10 mai 2010, pentru o vânzare de 870 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpatului Z.I.l., care în aceeași perioadă, a deținut droguri de mare risc în vederea consumului, și în mod repetat a vândut astfel de droguri la mai multe persoane, în împrejurările descrise mai sus, pe care le procura de la inculpatul P.M.G., întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni reținute și în sarcina inculpatului P.

La stabilirea și individualizarea pedepselor ce au fost aplicate fiecărui inculpat, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, gradul de participare al fiecăruia, împrejurările în care faptele s-au comis dar și persoana inculpaților.

Inculpatul P.M.G. este în vârstă de 25 ani, este administratorul unei societăți comerciale, iar în anul școlar 2009 - 2010, urma cursuri cu frecvență redusă (clasa a-XII-a) la Liceul Teoretic din comuna Măciuca județul Vâlcea. Dintr-o relație de căsătorie cu numita B.R. are un copil minor, aflat în întreținerea soției după desfacerea căsătoriei, pentru care a fost obligat la plata pensiei de întreținere. Inculpatul prezintă și o afecțiune medicală gravă -hepatită virală cronică B. în plus, martorii T.C. - tatăl vitreg al inculpatului, M.R.M., au relatat că inculpatul nu a creat până în prezent probleme în colectivitate, ci a încercat să realizeze în mod onest câștiguri dintr-o activitate comercială și să-și continue studiile pe care le abandonase, urmare unei depresii cauzate de divorțul părinților săi. Deși a formulat un denunț față de o persoană de la care cumpăra droguri, acesta a fost apreciat de prima instanță ca neavând eficiență în sensul art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât nu a putut fi valorificat (proces verbal încheiat la 31 ianuarie 2011). Prima instanță a reținut, că pentru a beneficia de dispozițiile legale menționate, denunțul trebuie să conducă la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, ceea ce în speță nu s-a realizat, față de denunțul inculpatului P.M.G.. Aspectele menționate anterior, ce caracterizează persoana inculpatului P.M., au condus spre reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prev.de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor ce s-au aplicat pentru cele două infracțiuni, sub limita minimă specială.

Cât privește pe inculpatul Z.I.l., s-a reținut că acesta este tot în vârstă de 25 ani, a lucrat cu contract de muncă - gestionar, la o societate comercială administrată de martora C.M. timp de un an. în colectivitatea în care trăiește a avut un comportament civilizat, în prezent tatăl său fiind decedat, iar mama este pensionară și prezintă afecțiuni medicale. Atitudinea sa sinceră pe tot parcursul procesului penal, coroborată cu aspectele menționate mai sus, au îndreptățit instanța de fond să rețină în favoarea sa circumstanțele atenuante prev.de art. 74 lit. a), c) C. pen. În plus, s-a dat eficiență și disp.art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu privire la denunțul pe care l-a formulat împotriva inculpatului P.M., materializat în prinderea și tragerea acestuia la răspundere penală. Nu s-a reținut în favoarea sa disp.art. 3201 C. proc. pen., întrucât, fiind o normă procesual penală, ea se aplică începând cu 25 noiembrie 2010, cu privire la cauzele în care nu a început cercetarea judecătorească. în cauză, a reținut prima instanță, începerea cercetării judecătorești s-a făcut la termenul din 03 august 2010, când s-a dat citire actului de sesizare a instanței și au fost audiați inculpații.

În raport de toate aceste considerente, în final s-a dispus condamnarea fiecărui inculpat la 2 pedepse cu închisoarea, iar în urma contopirii conform art. 33 lit. a) C. pen., pedeapsa rezultantă s-a dispus a fi executată în condiții privative de libertate.

S-a aplicat pedeapsa complementară în raport cu infracțiunea prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 dar și pedepsele accesorii pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap.la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă în continuare. S-a dedus, conform art. 88 C. pen., perioada reținerii și arestării preventive începând cu 11 mai 2010 la zi. Pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării inculpaților în stare de libertate subzistă în continuare și este determinat de pericolul social al faptelor, întrucât gradul acestuia este un indicator al gravității afectării opiniei publice. Starea de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale cât și la riscul de a fi reluată de inculpat în stare de libertate.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității totale de 29,96 grame mefedronă (rămasă în urma analizelor de laborator) și distrugerea acesteia conform art. 18 din aceeași lege.

Cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului Z.M.l. s-au ridicat de la acesta suma de 150 euro și 270 lei (proces verbal fila 148 vol. l d.u.p.). Pe de altă parte, sumele obținute de acesta din comercializarea drogurilor totalizează 1.670 lei (cele 3 vânzări supravegheate). Făcând paritatea în moneta națională a sumei de 150 euro, rezultă suma de 645 lei, la care se adaugă cei 270 lei ridicați de la inculpat. Din suma de 1670 lei ce s-a confiscat în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. e) C. pen., s-a scăzut suma de 915 lei (645 + 270) ridicată de la inculpat la data de 10 mai 2010, pentru care nu există dovezi că provin din activități ilicite (sumă consemnată la dispoziția organului judiciar), rămânând suma de 755 lei, ce urmează a fi confiscată în temeiul dispozițiilor legale menționate.

S-a reținut, de asemenea, că de la inculpatul P.M.G., cu ocazia surprinderii în flagrant s-a ridicat și suma de 920 lei, ce a fost consemnată la C.E.C. Bank, dar față de care nu rezultă că ar proveni din activitatea infracțională. Astfel, această sumă a fost restituită inculpatului.

În final, cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului P.M.G., avocat S.G.F., de scutire de amendă, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a apreciat, că sancționarea cu amendă în cuantum de 3.000 lei a avut loc la 25 ianuarie 2011 când anterior, cu ocazia dezbaterilor pe fond, la 18 ianuarie 2011, acesta a refuzat să asigure apărarea inculpatului pe care îl asista. Refuzul a fost justificat de o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, încălcare ce trebuia invocată mai înainte ca președintele să declare terminată cercetarea judecătorească. Neprocedând astfel, refuzul de a susține oral apărarea inculpatului dar și de a depune concluzii scrise, la solicitarea expresă a instanței pentru data de 25 ianuarie 2011, a atras incidența în cauză a disp.art. 198 alin. (3) C. proc. pen. Fiind evidentă reaua credință a apărătorului și tergiversarea soluționării cauzei, prin repunerea acesteia pe rol, tocmai în virtutea respectării drepturilor procesuale ale inculpatului, instanța de fond a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații Z.l.l. și P.M.G., susținând prin apărătorii lor, atât motive de nelegalitate cât și de netemeinicie, după cum urmează:

1). Pentru inculpatul Z.l.l. criticile au vizat în mod special individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, care, în opinia acestuia, este prea exigentă și nu ține seama de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. Pe de altă parte, inculpatul consideră că modalitatea de executare a pedepsei, cea mai potrivită este suspendarea sub supraveghere, conform art. 86

1

C. pen., având în vedere contribuția sa activă la stabilirea și aflarea adevărului în cauză.

2). Inculpatul P.M.G., prin apărătorul său, a susținut, în primul rând, că prima instanță nu a procedat conform art. 300 C. proc. pen., la verificarea actului de sesizare, situație în care ar fi ajuns la concluzia restituirii cauzei la procuror, întrucât acesta nu îndeplinește condițiile art. 263, 264 C. proc. pen. O a doua critică ce se aduce sentinței atacate este soluția greșită de condamnarea, inculpatul apreciind că în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-ar fi impus achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu s-a constatat medico-legal că inculpatul este consumator de droguri, și, prin urmare, nici că deține drogurile în vederea consumului propriu. De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de către acesta, organul de urmărire penală provocându-l să aibă această atitudine infracțională. în cele din urmă, apreciază inculpatul că pedeapsa aplicată este prea severă, urmând ca instanța de apel să o diminueze ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., deoarece datele ce caracterizează persoana acestuia conduc la concluzia că se poate reintegra cu ușurință în mediul social și, prin urmare, este necesar să i se acorde o asemenea posibilitate. în aceeași ordine de idei, inculpatul consideră că i s- a aplicat greșit ca pedeapsă accesorie art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. pen., solicitând să fie înlăturate.

Prin decizia penală nr. 41 A din 06 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații P.M.G. și Z.I.I., ambii aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 38 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 2167/109/2010.

A fost menținută starea de arest a inculpaților, cu deducerea corespunzătoare din pedepse a duratei măsurilor preventive.

Au fost obligați apelanții-inculpați la câte 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 50 lei, reprezentând onorariu parțial al avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

1) Într-adevăr, așa cum arată inculpatul Z.l.l., prin apărătorul său, încă din perioada anchetei penale a manifestat o atitudine sinceră, declarând expres că dorește să colaboreze cu organele de anchetă pentru identificarea în mod complet a faptelor și făptuitorilor. Această poziție procesuală pe care inculpatul a înțeles să o adopte, se înscrie din punct de vedere juridic în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată, a fost avută în vedere de prima instanță în cadrul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și se regăsește în cuantumul redus de pedeapsă. Mai mult decât atât, instanța a reținut și circumstanțe atenuante, în acest mod beneficiind de o dublă clemență și, în aceeași măsură, o dublă reducere a sancțiunii aplicate, care fără aceste atenuante ar fi trebuit să pornească de la minimul special prevăzut de legiuitor, respectiv 10 ani închisoare.

Cu toate acestea, însă, modalitatea de executare în formula suspendării sub supraveghere solicitată de inculpat, prin motivele de apel, nu este, în opinia curții de apel, cea mai potrivită, având în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptelor, pluralitatea actelor materiale, consecințele produse ori care s-ar fi putut produce și, nu în ultimul rând, pericolul social extrem de ridicat al acestor infracțiuni a căror comitere este sancționată de legiuitor în limite de pedeapsă foarte severe, adică închisoarea de la 10 la 20 de ani, la fel de severe ca și pentru infracțiunea de omor.

Toate aceste caracteristici, ce reprezintă atribute ale modului de acțiune ales de inculpat, cât și a gravității ridicate ce privește traficul și deținerea drogurilor de mare risc, pledează, în opinia curții de apel, pentru executarea pedepsei în regim de detenție, concluzie la care în mod corect a ajuns și prima instanță.

S-a apreciat de instanța de apel că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a căror aplicare a solicitat-o inculpatul, nu sunt incidente în această etapă procesuală deoarece s-a depășit momentul stabilit de legiuitor, respectiv până la citirea actului de sesizare, și, mai mult decât atât, recunoașterea faptelor ar fi trebuit, în contextul art. 320

1

C. proc. pen., să fie urmată de acceptarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, fără nici un fel de rezerve, și judecarea să se fi făcut doar pe baza acestuia, ceea ce presupune, în esență, simplificarea procedurilor, și prin urmare, atingerea scopului pe care legiuitorul l-a urmărit prin această reglementare normativă.

2) În ce privește apelul inculpatului P.M.G., sub aspectul primului motiv, curtea de apel a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen., instanța de fond are obligația să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Alin. (2) al aceluiași text, imperativ ca de altfel și primul alineat, stabilește că în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu se poate înlătura de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest sens, dosarul se restituie organului care a întocmit rechizitoriul. Menționează însă instanța de apel că nu există niciun fel de indicii că prima instanță nu ar fi procedat în această manieră obligatorie, cu atât mai mult cu cât dosarul nu a fost restituit procurorului pentru a reface rechizitoriul și nici nu s-a acordat în acest sens un termen de judecată. Nu se poate stabili, prin urmare, dacă instanța de fond, așa cum susține inculpatul prin apărătorul său, a neglijat această obligație, și, chiar dacă s-ar fi constatat anumite vicii ale actului de sesizare, refacerea ar fi vizat înlăturarea acestor neregularități din respectivul act și nu refacerea urmăririi penale în ansamblul ei, cum ar fi dorit inculpatul.

În raport cu soluția de achitare a inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitată de apărare întrucât nu s-a demonstrat printr-o constatare medico-legală că acesta este consumator de droguri, curtea de apel a menționat că deținerea și consumul de droguri reprezintă stări de fapt, ce pot fi dovedite prin toate mijloacele de probă permise de lege (dispozițiile art. 69 și urm. C. proc. pen.). Altfel spus, constatarea medico-legală ori expertiza, nu reprezintă, în sistemul C. proc. pen., singurele mijloace prin care se poate proba deținerea și consumul de droguri, săvârșirea acestui gen de fapte apreciindu-se pe baza întregului material probator administrat în dosar. Or, reține instanța de apel, cu ocazia percheziției efectuate la reședința inculpatului din municipiul Pitești, a fost identificat pe lângă pistolul de calibru 9 mm, și un pliculeț cu o pulbere albă, stabilindu-se că această substanță în cantitate de 0,19 gr. conține mefedronă, drog de mare risc, substanță ce se regăsește în tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000. Inculpatul, în declarația dată instanței (fila 94), recunoaște că este consumator de droguri de circa 3 ani, susținere ce se coroborează cu declarația martorei P.M.F. (fila 144, dosar urmărire penală) care l-a văzut consumând droguri și având asupra sa 4 pliculețe despre care inculpatul i-a spus că sunt droguri. Toate aceste elemente, conjugate și cu celelalte aspecte care rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din procesele verbale de percheziție domiciliară, planșele fotografice atașate la dosar și declarațiile celorlalți martori, conduc la concluzia reținerii în sarcina inculpatului a infracțiunii incriminate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu împrejurarea invocată de recurent, în sensul că ar fi fost provocat de către organele de anchetă să comită fapta, curtea de apel a reținut că atitudinea acestora nu poate fi caracterizată ca provocatoare, deoarece nu a depășit limitele unui comportament specific activității de procurare de droguri, mai precis, a tuturor actelor și atitudinilor pe care un consumator de droguri le întreprinde în mod obișnuit pentru a-și procura dozele necesare consumului. în plus, s-ar putea spune că o manifestare de o insistență neobișnuită, chiar provocatoare, în sensul cumpărării de droguri, ar fi determinat suspiciuni, iar inculpatul s-ar fi sesizat că este ceva nefiresc, desistându-se, și pentru a împiedica astfel realizarea flagrantului.

În cele din urmă, privind solicitarea inculpatului P.M. de a i se diminua pedeapsa ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, curtea de apel a apreciat că acest lucru chiar s-a și întâmplat, prima instanță reducând mult sancțiunea aplicată sub minimul special prevăzut de legiuitor, tocmai datorită circumstanțelor atenuante, astfel încât, încă o cerere de atenuare a regimului sancționator devine neîntemeiată.

S-a mai menționat că, așa cum s-a explicat anterior, cu ocazia examinării recursului inculpatului Z.M., suspendarea executării pedepsei nu reprezintă o alternativă agreată de instanță având în vedere toate circumstanțele comiterii faptelor, caracterul repetat al acestora, comportamentul inculpatului, efectele produse sau care s-ar fi putut produce și, nu în ultimul rând, gravitatea deosebit de mare a acestui tip de infracțiuni, evidențiată și de legiuitor în limite de pedeapsă extrem de aspre.

Împotriva deciziei instanței de apel ambii inculpați, dar și avocatul S.G.F. au declarat recurs.

I. La termenul din 6 iulie 2011, în prezența avocatului și în ședință publică, inculpatul Z.I.I. a declarat că înțelege să-și retragă recursul, manifestarea de voință a acestuia fiind consemnată în declarația de la fila 115 d.r, prin hotărârea pronunțată la aceea dată, Înalta Curte luând act de retragerea recursului (fila 117-119 d.r).

II. În motivarea recursului, avocatul S.G.F. a menționat că, deși a declarat apel, instanța de prim control judiciar a omis să-l examineze și să-l soluționeze prin decizia pronunțată.

Critica acestui recurent este întemeiată.

La fii.6 din dosarul de apel se află cererea de apel a avocatului S.F. prin care este criticată dispoziția de amendare a sa de către instanța de fond, respectiv, dispoziția de respingere a cererii sale de scutire de plata amenzii judiciare. Instanța de apel a omis să concepteze în citativ acest apelant și, ulterior, să examineze calea de atac și să pronunțe una din soluțiile prevăzute de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte va admite recursul avocatului S.F. și va dispune trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea judecării apelului declarat de acesta.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

III. Asupra recursului declarat de inculpatul P.M.G.. Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- la finalul urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul P.M.G., în prezența avocatului său ales, a arătat „Mi-au fost aduse la cunoștință faptele cu privire la care sunt cercetat, precum și încadrarea juridică a acestora. Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală și, în prezența apărătorului ales, declar că recunosc și regret săvârșirea acestor fapte. Nu am alte declarații de dat și nici probatorii suplimentare de solicitat" (pag. 243-244 d.u.p. vol. II);

- cu acordul său, în ședință publică și în prezența avocatului ales, inculpatul -practic fără nicio justificare rezonabilă - a revenit asupra recunoașterii totale și necondiționate a faptelor, prezentând instanței de fond o altă versiune a desfășurării faptelor care fac obiectul judecății (fila 94-96 d.p.i.);

- în apel, cu acordul său, în ședință publică și în prezența avocatului său ales, inculpatul a mai făcut unele precizări cu privire la faptele care fac obiectul judecății, acestea fiind consemnate în declarația scrisă și depusă la dosar (fila 44 d.a.);

- în recurs, inculpatul a fost asistat de avocatul său ales și au fost depuse înscrisuri - dintre care unele existente deja în dosar, iar altele constituind articole din mass-media și jurisprudență, copii ale unor adrese, copie de pe un rechizitoriu, etc. -înscrisuri care, însă, nu sunt de natură să modifice situația de fapt reținută de instanța de fond, și confirmată de instanța de apel.

Examinând pe fond recursul inculpatului P.M.G., Înalta Curte reține următoarele:

La dosar au fost depuse motive scrise de recurs, urmând a examina - pe rând - aceste motive prin prisma cazurilor de casare invocate de apărare.

1) Asupra cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului de apel, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, după punerea în discuție contradictorie a cererilor apărării, s-a pronunțat motivat asupra tuturor probelor solicitate (pag. 2-3 a încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării deciziei atacate). Nu în ultimul rând, potrivit aceleiași încheieri, s-a constatat că, în final, înainte de a se trece la dezbateri, nu au mai fost formulate alte cereri de către apărare și acuzare (pag.3).

De asemenea, din examinarea concluziilor puse de apărare în cursul dezbaterilor, comparativ cu cele consemnate în partea expozitivă a deciziei atacate, se constată că instanța de prim control judiciar a examinat și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel.

Așa cum se arată în Avizul din 2008 al C.C.J.E. în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Nu în ultimul rând, în respectarea celor arătate, instanțele trebuie să evite motivările cu caracter polemic, menținând argumentele utilizate pentru justificarea soluției adoptate la un nivel strict juridic, cu amploarea necesară și suficientă pentru a convinge părțile cauzei penale că au fost examinate cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

În acest sens, cu referire la criticile apărării în ce privește faza urmăririi penale, se constată că pretinsele încălcări ale legii sunt, în principiu, sancționabile cu nulitatea relativă care - după cum este cunoscut legal, doctrinar și jurisprudențial - presupune îndeplinirea unor condiții, printre care și cea referitoare la termenul în care pot fi invocate pretinsele încălcări ale legii procesual-penale.

Or, din examinarea procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală rezultă că inculpatul și avocatul ales al acestuia au menționat expres că „Mi-au fost aduse la cunoștință faptele cu privire la care sunt cercetat, precum și încadrarea juridică a acestora. Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală și, în prezența apărătorului ales, declar că recunosc și regret săvârșirea acestor fapte. Nu am alte declarații de dat și nici probatorii suplimentare de solicitat" (pag. 243-244 d.u.p. vol. II).

Cu toate acestea, se constată că avocatul ales al inculpatului P.M. a invocat, la termenul din 3 august 2010, pretinse nulități ale urmăririi penale (fiind motivată prin lipsa unei constatări tehnico-științifice, încălcarea dispozițiilor cu privire la asistarea învinuitului, calitatea de învinuit/calitatea de martor cu identitate protejată), solicitând -în final - restituirea cauzei la procuror (filele 122-123 d.p.L), cerere respinsă motivat prin încheierea instanței de fond din 5 august 2010 (filele 124-125 d.p.L).

De asemenea, la termenul din 16 septembrie 2010, avocatul ales a formulat o cerere de încuviințare a unor probe, instanța de fond pronunțându-se asupra cererii prin încuviințarea unora dintre ele (filele 157 -159, filele 274-279, filele 347-349 d.p.i.). Din cele menționate la pag.4 a încheierii de dezbateri la instanța de fond rezultă că avocatul ales al inculpatului P.M., după ce a luat legătura cu acesta, a menționat, în final, „.pe rând, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri pe fond" (fila 348 verso d.p.i.).

Ulterior, la termenul din 31 martie 2011, în cursul soluționării apelului, avocatul ales al inculpatului P.M. a solicitat încuviințarea unor probe, instanța de prim control judiciar, după punerea în discuție a acestora, respingându-le motivat (filele 78-79 d.a.).

Neîntemeiată este și critica cu privire la neaplicarea de către instanțe a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Din examinarea conținutului art. 16 din Legea nr. 143/2000 rezultă că denunțul intervine „în timpul urmăririi penale" și, pe cale de consecință, procurorul care a soluționat respectivul denunț este cel care apreciază cu privire la îndeplinirea condițiilor care, în final, justifică propunerea potrivit căreia denunțătorul poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Lipsa adresei/referatului/propunerii procurorului în acest sens nu poate fi suplinită cu înscrisurile depuse de către apărător (filele 130-135, filele 144-195 d.r.), inclusiv copiile corespondenței între avocatul inculpatului și D.I.I.C.O.T.(filele 136-138 d.r.).

2) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.

Examinarea mențiunilor din hotărârile și încheierile atacate referitoare la compunerea completului de judecată infirmă incidența acestui caz de casare, atât la fond, cât și în apel, fiind respectate dispozițiile art. 292 alin. (2) și (3) C. proc. pen. cu referire la etapa dezbaterilor.

3) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.

Actele și lucrările dosarului de urmărire penală relevă că învinuitul/inculpatul, aflat în stare de arest, a beneficiat de asistența juridică a avocatului/avocaților (filele 177-184, 186-188, 243-244 d.u.p.). Pe înscrisul intitulat „denunț" (fila 242 d.u.p.) există și semnătura avocatului.

4) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

În măsura în care aprecia necesar, inculpatul și avocatul acestuia, aveau dreptul, dar și obligația procesuală (nefiind incidente dispozițiile legale privind nulitatea absolută), să ceară ca instanța de fond să se pronunțe expres asupra „regularității actului de sesizare". Actele și lucrările dosarului instanței de fond (cu precădere încheierea de la filele 122-123 d.p.i. nu sugerează că judecătorul nu ar fi procedat, din oficiu, la verificarea regularității actului de sesizare (a rechizitoriului). Nu în ultimul rând, dacă avocatul ales avea obiecțiuni cu privire la regularitatea rechizitoriului trebuia să invoce neregularitatile respective în condițiile legii, iar nu după adoptarea unei soluții care, în prezenta cauză, a fost nefavorabilă inculpatului.

5) Din nou asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. Examinarea actelor și lucrărilor dosarului de fond, precum și al celui de apel, inclusiv a încheierilor, sentinței și deciziei atacate, nu confirmă susținerile apărării în sensul că judecătorii nu s-au pronunțat asupra cererilor formulate în cursul judecății.

6) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Atât sentința (argumente în fapt și în drept - pag.2-9), cât și decizia atacată (argumente în fapt și în drept - pag.9-11) sunt amplu motivate și răspund exigențelor legale cu privire la conținutul părții expozitive (art. 356, respectiv, art. 383 C. proc. pen.). A fost examinată și apărarea referitoare la pretinsa „provocarea polițienească" deși, la prezentarea materialului de urmărire penală, în prezența avocatului ales, inculpatul nu a susținut o astfel de ipoteză, ci - dimpotrivă - a menționat expres „.Mi-a fost prezentat întreg materialul de urmărire penală și, în prezența apărătorului ales, declar că recunosc și regret săvârșirea acestor fapte. Nu am alte declarații de dat și nici probatorii suplimentare de solicitat".

Din jurisprudența C.E.D.O. se reține existenta „provocării polițienești" dacă sunt îndeplinite condițiile:

Or, în prezenta cauză, inculpatul adoptase rezoluția infracțională anterior intervenției organelor de urmărire penală, nefiind determinată de acestea. „Flagrantul" se delimitează de „provocarea polițienească", fiind o metodă de investigație/de anchetă.

Cu privire la critica referitoare la „obținerea înregistrărilor înainte de începerea urmăririi penale", Înalta Curte se rezumă doar la a face trimitere la jurisprudența sa în această materie, astfel cum a fost făcută cunoscută justițiabililor prin modalități accesibile acestora (Deciziile nr. 10/2008, nr. 948/2010).

7) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. și asupra cererii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar, au expus în hotărârile atacate ample argumente de fapt și de drept cu privire la întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, inclusiv cu referire la cererea apărării de a se constata că trebuia dispusă o expertiză/constatare medico-legală care să ateste că inculpatul era consumator de droguri.

Înalta Curte își însușește toate argumentele expuse în cele două hotărâri atacate și apreciază că nu se impune reluarea sau suplimentarea acestora.

8) Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și asupra cererii de achitare în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării sugerează însă ipoteza că instanțele ar fi interpretat greșit probele administrate, situație care nu este, prin ea însăși, suficientă să justifice incidența cazului de casare invocat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lo