ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2014

Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă București: 1. Obligarea I. la a soluționa favorabil cererea din 1 martie 2012, respectiv la a înscrie pe decizia privind capacitatea de muncă emisă de către I. diagnosticul de Aspergilloză, ca diagnostic principal, cod diagnostic B 44, prevăzut în Lista tabelară a bolilor ICD - 10 - AM, publicată de Ministerul Sănătății Publice Centrul Național pentru și asigurarea sistemului informațional și informatic în domeniul sănătății vol. I al Clasificării internaționale și statistice a bolilor și problemelor de sănătate înrudite, revizia 10;

Obligarea I. la prelungirea termenului de revizuire a deciziei privind capacitatea de muncă a reclamantei emisă de către I. - la martie 2015;

Obligarea I. la comunicarea către reclamantă a Foii de observație 1715 internare I. 29 februarie - 2 martie 2012;

Obligarea I. la a-i comunica reclamantei concluziile asupra capacității sale de muncă, în urma internării acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012;

Obligarea I. la comunicarea către reclamantă a raportului de expertiză, încheiat în urma internării acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012. Ulterior, reclamanta și-a completat cererea introductivă, solicitând următoarele: - obligarea pârâtului Institutul Național de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (I.) București la plata daunelor morale de 10.000 lei (zece mii de lei); - obligarea pârâtului Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (I.) București la comunicarea copiilor mai multor teste psihologice, efectuate în cadrul internării la I. București, din perioada 29 februarie 2012 - 2 martie 2012; - obligarea pârâtului să îi comunice numele celor 2 medici care au parafat ilizibil pe Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012 asupra capacității de muncă; - obligarea pârâtului să îi comunice o copie după ancheta socială; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârile instanței de fond Prin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de recuzare a domnului judecător Ș.C., formulată de reclamanta G.D.M., ca nefondată, în cauză având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București. Prin Sentința nr. 19/2013 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiza Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă (I.) București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat situația de fapt și dispozițiile legale incidente, reținând următoarele aspecte: S-a constatat, în raport cu înscrisurile depuse de pârât la dosarul cauzei, că încadrarea reclamantei în gradul de invaliditate II a fost dispusă în conformitate cu evoluția sănătății reclamantei și cu respectarea criteriilor prevăzute de H.G. nr. 155/2011. Cererea nr. 191 din 1 martie 2012 a primit răspuns prin însăși emiterea foii de observație din 2 martie 2012, dar și prin concluziile raportului de expertiză medicală (dosar), în care se precizează atât gradul de invaliditate, cât și toate afecțiunile și principala cauză invalidantă, respectiv diagnosticul clinic "Tulburare de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative. Astm bronșic intricat. Bronșită cronică: Aspergiloză bronho-pulmonară alergică", dar mai ales prin indicarea clară a diagnosticului funcțional, respectiv "Deficiență globală accentuată prin tulburări de afectivitate, ideație, personalitate, comportament, adaptare." Curtea a apreciat că, atâta timp cât medicii au menționat toate afecțiunile de care suferă reclamanta și și-au motivat deciziile pe criteriile prevăzute de H.G. nr. 155/2011, nu-i poate fi reproșat pârâtului că acesta nu a menționat ca principală cauză invalidantă boala despre care reclamanta consideră că este cea mai gravă, respectiv aspergiloză bronho-pulmonară alergică. Aceasta nu a dovedit, peste constatările medicilor inserate în foaia de observație, împotriva celor cuprinse în raportul de expertiză medicală și împotriva concluziilor Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, că aspergiloză bronho-pulmonară alergică ar fi cauză invalidantă cu grad mai ridicat de severitate decât deficiența globală accentuată prin tulburări de afectivitate, ideație, personalitate, comportament, adaptare. Având în vedere și că gradul II de invaliditate presupune o deficiență accentuată, care presupune o incapacitate adaptativă între 70 - 90%, și care împiedică desfășurarea unei activități profesionale în sistemul organizat de muncă, precum și că, în asemenea cazuri, capacitatea de muncă este pierdută în totalitate, dar se păstrează capacitatea de a se auto-îngriji, după cum rezultă din prevederile introductive la Anexa I din H.G. nr. 155/2011, în mod corect a stabilit pârâtul că reclamanta se încadrează în gradul de invaliditate II și că acest grad este dat de incapacitatea adaptivă de 70% a reclamantei, incapacitate care este efectul tulburărilor de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative ale acesteia. Rezultă că refuzul pârâtului de a schimba principala cauză invalidantă este unul justificat și temeinic și nu se poate vorbi despre o nesoluționare favorabilă a cererii din 1 martie 2012. De asemenea, a reținut prima instanță, contestația reclamantei cu privire la Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012 a fost soluționată de forul ierarhic superior prevăzut de lege, anume Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, care și-a motivat menținerea dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012. Rezultă deci că reclamantei i s-a soluționat în mod legal și temeinic contestația din 21 martie 2012, atât în privința componenței, cât și pe fondul acesteia. Nu a putut fi primit ca fondat nici capătul de cerere privind comunicarea: rezultatului testului S. (respectiv cifrele reprezentând figurile umane alese de mine), celor 2 teste ale arborelui, testului cu desen pornind de la o formă geometrică și testului cu desenul unui chip uman, precum și a altor documente enunțate de reclamantă, din moment ce pârâtul s-a conformat și i-a înmânat reclamantei biletul de ieșire din spital, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 46/2003, bilet care constituie un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. Curtea a apreciat că nu se poate solicita și nu există un interes dovedit pentru comunicarea tuturor testelor materiale la care a fost supusă reclamanta, pentru unele dintre acestea nefiind obligatorie ori fiind imposibilă păstrarea lor, iar cu privire la obligarea pârâtului la comunicarea foii de observație nr. x/2012 și a raportului de expertiză încheiat în urma internării sale la I., aceste înscrisuri au și fost depuse la dosar de către pârât, reclamanta putând lua ușor la cunoștință de conținutul lor. Rezultă din dispozițiile art. 85 din Legea nr. 272/2004 atât obligația angajaților pârâtului de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială și protecția copilului, dacă aceștia constată, cu prilejul investigațiilor medicale, că reclamanta și-ar putea pune în pericol propriul copil din cauza bolii psihice de care suferă, de unde rezultă că, dacă ar fi inițiat un asemenea demers prin emiterea unei adrese către școală, pârâtul nu ar fi făcut decât să respecte prevederile Legii nr. 272/2004, iar pe de altă parte rezultă că nu pârâtul face ancheta socială, ci direcția generală de asistență socială și protecția copilului din județul respectiv, astfel că și acest capăt de cerere apare ca nefondat. Totodată, s-a reținut că nu s-a făcut de către reclamanta nici dovada că prin trecerea afecțiunii tulburării psihice ca principală cauză invalidantă i s-ar fi refuzat sau i s-ar fi limitat dreptul acesteia la tratamentul și îngrijirea medicală aferente celorlalte afecțiuni pulmonare grave de care suferă aceasta și de care s-au făcut mențiune în raportul de expertiză medicală; pe de altă parte asigurarea acestor tratamente se face în baza calității de asigurat, calitate pe care reclamanta și-a păstrat-o prin emiterea Deciziei nr. 2368 din 21 martie 2012 și nu înseamnă în nici un caz că celelalte afecțiuni de care suferă reclamanta ar fi excluse, ca urmare a conținutului deciziei, de la tratamentul gratuit oferit se stat în privința acestor afecțiuni pulmonare grave. În fine, nu a putut fi primit nici capătul de cerere privitor la stabilirea unui termen de revizuire de 3 ani, din moment ce art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 arată că medicul de specialitate poate stabili intervale cuprinse între 1 an și 3 ani, iar oportunitatea stabilirii unui termen în aceste limite este lăsată exclusiv la latitudinea medicilor specialiști, nefiind făcută dovadă în speță că aceștia ar fi procedat abuziv ori că în cazuri similare ar fi acordat termene de revizuire mai lungi. Având în vedere că toate capetele principale de cerere sunt nefondate, pârâtul necăzând în pretenții, instanța a respins și cererea de acordare a despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată. 3. Calea de atac exercitată Atât împotriva încheierii din data de 4 decembrie 2012, cât și împotriva sentinței, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta G.D.M. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac formulate, recurenta descrie într-o manieră detaliată demersurile efectuate în vederea valorificării drepturilor privind condiția sa medicală și redă dispozițiile legale pe care le consideră ca fiind incidente în cauză. Totodată, recurenta expune conținutul documentelor medicale relevante în cauză, critică soluția Curții de apel, susținând că judecătorul fondului nu a analizat obiectiv și imparțial probatoriul administrat în cauză și solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii tuturor capetelor de cerere formulate în fața primei instanței. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Astfel cum corect a reținut instanța de fond situația de fapt, reclamanta a fost internată în perioada 29 februarie 2012 - 2 martie 2012 la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, pentru reverificarea capacității sale de muncă. La finalul investigațiilor, comisia de evaluare, formată din cel puțin 8 medici specialiști, au trecut în foaia de observație de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă nr. 175/2012 diagnosticul privind toate afecțiunile de care suferea reclamanta. Se constată că în această foaie de observație au fost trecute inclusiv constatările medicilor specialiști pneumologi, precum și diagnosticul stabilit de aceștia, respectiv astm bronșic intricat; bronșită cronică și aspergiloză bronho-pulmonară alergică. La data de 1 martie 2012, în timpul desfășurării investigațiilor, reclamanta a formulat cererea înregistrată în 1 martie 2012, prin care a solicitat ca diagnosticul principal să fie cel de aspergiloză bronho-pulmonară alergică, ca principală cauză invalidantă, în locul celui de tulburare depresiv anxioasă. La data de 21 martie 2012, prin Decizia asupra capacității de muncă nr. x1, s-a constatat pierderea totală a capacității de muncă a reclamantei, pentru diagnosticul clinic F61, J45 și gradul II de invaliditate, fixându-se termen de revizuire în luna martie a anului 2013. Acest diagnostic a fost menținut și prin avizul Comisiei Superioare nr. x1/2012 (dosar), prin acest aviz menținându-se și termenul de revizuire de un an și stabilindu-se că afecțiunile diagnosticate au potențial recuperator. Instanța de fond a soluționat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - fiecare capăt de cerere cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată și prin completările ulterioare formulate de reclamantă. Astfel, în ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la soluționarea favorabilă a cererii din 1 martie 2012, Înalta Curte reține că pârâtul a emis decizia asupra capacității de muncă din 21 martie 2012 în mod legal și în acord cu diagnosticul din foaia de observație de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă nr. x2/2012, întocmită cu ocazia internării contestatoarei la instituția pârâtă, în intervalul 29 februarie 2012 - 2 martie 2012. Totodată, se reține că decizia asupra capacității de muncă a contestatoarei din 21 martie 2012 a fost emisă de comisia de avizare și control în concordanță cu competențele sale legale, stabilite prin dispozițiile art. 7 1 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din anexa la O.U.G. nr. 1229/2005, modificată și completată. După cum atestă înscrisurile aflate la dosarul cauzei, contestatoarea a fost diagnosticată cu tulburări de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative, astm bronșic intricat, bronșită cronică și aspergiloza bronho-pulmonară alergică, iar acest diagnostic a fost înregistrat în foaia de observație, în raportul de expertiză medicală și în biletul de ieșire din spital. Întrucât aspergiloza bronho-pulmonară nu reprezenta principala afecțiune invalidantă, aceasta nu a fost înregistrată în Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012, nefiind, așadar, nesocotite prevederile H.G. nr. 155/2011. Se mai reține că, în soluționarea contestației reclamantei din 1 martie 2012, dosarul medical al acesteia a fost analizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din cadrul instituției pârâte și, prin intermediul avizului din 28 mai 2012, această comisie s-a pronunțat în sensul menținerii concluziilor ce au stat la baza emiterii deciziei nr. x1 din 21 martie 2012, fiind precizat în mod expres faptul că aspergiloza bronho-pulmonară nu reprezintă principala afecțiune invalidantă, motiv pentru care nu a fost înregistrată în cuprinsul deciziei medicale contestate. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile reclamantei în sensul că pârâtul nu ar fi răspuns adresei sale din 1 martie 2012 sunt lipsite de temeinicie, deoarece afecțiunea reclamantei privitoare la aspergiloza bronho-pulmonară alergică a fost corect diagnosticată cu ocazia internării acesteia și menționată în mod expres în toată documentația medicală întocmită de instituția pârâtă. Totodată, întrucât reclamanta prezenta pe lângă aspergiloza bronho-pulmonară și alte afecțiuni mai grave cu caracter invalidant, acestea au făcut obiectul deciziei asupra capacității de muncă din 21 martie 2012, fiind respectate astfel criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II și III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011. Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la prelungirea la 3 ani a termenului de revizuire a deciziei nr. x din 21 martie 2012, Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, corect aplicate de către instituția pârâtă și conform cărora pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între un an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale, iar în cauza dedusă judecății, termenul de revizuire a fost fixat la un an, ținându-se cont de potențialul recuperator al afecțiunilor invalidante, astfel cum reiese și din avizul Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din 28 mai 2012. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la comunicarea foii de observație nr. x1/2012 și a raportului de expertiză încheiat în urma internării sale, se reține relevanța prevederilor art. 12 din Legea nr. 46/2003, potrivit cărora pacientul are dreptul să primească la externare un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. Înalta Curte constată că instituția pârâtă și-a îndeplinit obligațiile legale, eliberând reclamantei biletul de ieșire din spital, document conținând toate informațiile prevăzute de lege. Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la comunicarea concluziilor asupra capacității de muncă în urma internării sale în intervalul 29 februarie 2012 - 2 martie 2012, se constată că toate concluziile asupra capacității de muncă a reclamantei se regăsesc în cuprinsul deciziei nr. x1 din 21 martie 2012, prin care a fost menținut gradul II de invaliditate al acesteia. Pe de altă parte, astfel cum corect a reținut judecătorul fondului, este nefondat și capătul de cerere privind comunicarea rezultatului testului S., a celor 2 teste ale arborelui, a testului cu desen pornind de la o formă geometrică și a testului cu desenul unui chip uman, precum și a altor documente (enumerate de reclamantă), în condițiile în care pârâtul a respectat obligațiile sale legale și a înmânat reclamantei biletul de ieșire din spital, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 46/2003, bilet ce conține rezumatul scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. De asemenea, Curtea de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 85 din Legea nr. 272/2004, conform cărora: "(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, abuz, rele tratamente sau neglijență. (2) Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza autoritățile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență." Deoarece toate capetele de cerere principale au fost apreciate ca fiind nefondate de către instanța de fond, pârâtul necăzând în pretenții, corect a fost respinsă și cererea de acordare a despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, Înalta Curte constată temeinicia soluției de respingere a cererii de recuzare formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada că independența și imparțialitatea judecătorului fondului au fost puse sub semnul îndoielii în cursul judecării cauzei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.