ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.D.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și

Recuperarea Capacității de Muncă București:

soluționa favorabil cererea din 1 martie 2012, respectiv la a înscrie pe

decizia privind capacitatea de muncă emisă de către I. diagnosticul de

Aspergilloză, ca diagnostic principal, cod diagnostic B 44, prevăzut în Lista

tabelară a bolilor ICD - 10 - AM, publicată de Ministerul Sănătății Publice

Centrul Național pentru și asigurarea sistemului informațional și informatic în

domeniul sănătății vol. I al Clasificării internaționale și statistice a

bolilor și problemelor de sănătate înrudite, revizia 10;

prelungirea termenului de revizuire a deciziei privind capacitatea de muncă a

reclamantei emisă de către I. - la martie 2015;

comunicarea către reclamantă a Foii de observație 1715 internare I. 29

februarie - 2 martie 2012;

a-i comunica reclamantei concluziile asupra capacității sale de muncă, în urma

internării acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012;

către reclamantă a raportului de expertiză, încheiat în urma internării

acesteia în I. 29 februarie - 2 martie 2012.

Ulterior, reclamanta

și-a completat cererea introductivă, solicitând următoarele:

- obligarea pârâtului

Institutul Național de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

(I.) București la plata daunelor morale de 10.000 lei (zece mii de lei);

- obligarea pârâtului

Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

(I.) București la comunicarea copiilor mai multor teste psihologice, efectuate

în cadrul internării la I. București, din perioada 29 februarie 2012 - 2 martie

2012;

- obligarea pârâtului

să îi comunice numele celor 2 medici care au parafat ilizibil pe Decizia nr.

2368 din 21 martie 2012 asupra capacității de muncă;

- obligarea pârâtului

să îi comunice o copie după ancheta socială;

- obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată.

instanței de fond

Prin încheierea de

ședință din data de 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de recuzare a

domnului judecător Ș.C., formulată de reclamanta G.D.M., ca nefondată, în cauză

având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta

G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală

și Recuperare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București.

Prin Sentința nr.

19/2013 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de

reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertiza

Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă (I.) București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat situația de fapt și dispozițiile

legale incidente, reținând următoarele aspecte:

S-a constatat, în

raport cu înscrisurile depuse de pârât la dosarul cauzei, că încadrarea

reclamantei în gradul de invaliditate II a fost dispusă în conformitate cu

evoluția sănătății reclamantei și cu respectarea criteriilor prevăzute de H.G.

nr. 155/2011.

Cererea nr. 191 din 1

martie 2012 a primit răspuns prin însăși emiterea foii de observație din 2

martie 2012, dar și prin concluziile raportului de expertiză medicală (dosar),

în care se precizează atât gradul de invaliditate, cât și toate afecțiunile și

principala cauză invalidantă, respectiv diagnosticul clinic "Tulburare de

personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative. Astm bronșic

intricat. Bronșită cronică: Aspergiloză bronho-pulmonară alergică", dar

mai ales prin indicarea clară a diagnosticului funcțional, respectiv

"Deficiență globală accentuată prin tulburări de afectivitate, ideație,

personalitate, comportament, adaptare."

Curtea a apreciat că,

atâta timp cât medicii au menționat toate afecțiunile de care suferă reclamanta

și și-au motivat deciziile pe criteriile prevăzute de H.G. nr. 155/2011, nu-i

poate fi reproșat pârâtului că acesta nu a menționat ca principală cauză invalidantă

boala despre care reclamanta consideră că este cea mai gravă, respectiv

aspergiloză bronho-pulmonară alergică.

Aceasta nu a dovedit,

peste constatările medicilor inserate în foaia de observație, împotriva celor

cuprinse în raportul de expertiză medicală și împotriva concluziilor Comisiei

Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, că aspergiloză

bronho-pulmonară alergică ar fi cauză invalidantă cu grad mai ridicat de

severitate decât deficiența globală accentuată prin tulburări de afectivitate,

ideație, personalitate, comportament, adaptare.

Având în vedere și că

gradul II de invaliditate presupune o deficiență accentuată, care presupune o

incapacitate adaptativă între 70 - 90%, și care împiedică desfășurarea unei

activități profesionale în sistemul organizat de muncă, precum și că, în

asemenea cazuri, capacitatea de muncă este pierdută în totalitate, dar se

păstrează capacitatea de a se auto-îngriji, după cum rezultă din prevederile

introductive la Anexa I din H.G. nr. 155/2011, în mod corect a stabilit pârâtul

că reclamanta se încadrează în gradul de invaliditate II și că acest grad este

dat de incapacitatea adaptivă de 70% a reclamantei, incapacitate care este

efectul tulburărilor de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative

ale acesteia.

Rezultă că refuzul

pârâtului de a schimba principala cauză invalidantă este unul justificat și

temeinic și nu se poate vorbi despre o nesoluționare favorabilă a cererii din 1

martie 2012.

De asemenea, a

reținut prima instanță, contestația reclamantei cu privire la Decizia nr. 2368

din 21 martie 2012 a fost soluționată de forul ierarhic superior prevăzut de

lege, anume Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă,

care și-a motivat menținerea dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 2368 din 21

martie 2012.

Rezultă deci că

reclamantei i s-a soluționat în mod legal și temeinic contestația din 21 martie

2012, atât în privința componenței, cât și pe fondul acesteia.

Nu a putut fi primit

ca fondat nici capătul de cerere privind comunicarea: rezultatului testului S.

(respectiv cifrele reprezentând figurile umane alese de mine), celor 2 teste

ale arborelui, testului cu desen pornind de la o formă geometrică și testului

cu desenul unui chip uman, precum și a altor documente enunțate de reclamantă,

din moment ce pârâtul s-a conformat și i-a înmânat reclamantei biletul de

ieșire din spital, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr.

46/2003, bilet care constituie un rezumat scris al investigațiilor,

diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada

spitalizării.

Curtea a apreciat că

nu se poate solicita și nu există un interes dovedit pentru comunicarea tuturor

testelor materiale la care a fost supusă reclamanta, pentru unele dintre

acestea nefiind obligatorie ori fiind imposibilă păstrarea lor, iar cu privire

la obligarea pârâtului la comunicarea foii de observație nr. x/2012 și a

raportului de expertiză încheiat în urma internării sale la I., aceste

înscrisuri au și fost depuse la dosar de către pârât, reclamanta putând lua

ușor la cunoștință de conținutul lor.

Rezultă din

dispozițiile art. 85 din Legea nr. 272/2004 atât obligația angajaților

pârâtului de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială și

protecția copilului, dacă aceștia constată, cu prilejul investigațiilor

medicale, că reclamanta și-ar putea pune în pericol propriul copil din cauza

bolii psihice de care suferă, de unde rezultă că, dacă ar fi inițiat un

asemenea demers prin emiterea unei adrese către școală, pârâtul nu ar fi făcut

decât să respecte prevederile Legii nr. 272/2004, iar pe de altă parte rezultă

că nu pârâtul face ancheta socială, ci direcția generală de asistență socială

și protecția copilului din județul respectiv, astfel că și acest capăt de

cerere apare ca nefondat.

Totodată, s-a reținut

că nu s-a făcut de către reclamanta nici dovada că prin trecerea afecțiunii

tulburării psihice ca principală cauză invalidantă i s-ar fi refuzat sau i s-ar

fi limitat dreptul acesteia la tratamentul și îngrijirea medicală aferente

celorlalte afecțiuni pulmonare grave de care suferă aceasta și de care s-au

făcut mențiune în raportul de expertiză medicală; pe de altă parte asigurarea

acestor tratamente se face în baza calității de asigurat, calitate pe care

reclamanta și-a păstrat-o prin emiterea Deciziei nr. 2368 din 21 martie 2012 și

nu înseamnă în nici un caz că celelalte afecțiuni de care suferă reclamanta ar

fi excluse, ca urmare a conținutului deciziei, de la tratamentul gratuit oferit

se stat în privința acestor afecțiuni pulmonare grave.

În fine, nu a putut

fi primit nici capătul de cerere privitor la stabilirea unui termen de

revizuire de 3 ani, din moment ce art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

arată că medicul de specialitate poate stabili intervale cuprinse între 1 an și

3 ani, iar oportunitatea stabilirii unui termen în aceste limite este lăsată

exclusiv la latitudinea medicilor specialiști, nefiind făcută dovadă în speță

că aceștia ar fi procedat abuziv ori că în cazuri similare ar fi acordat

termene de revizuire mai lungi.

Având în vedere că

toate capetele principale de cerere sunt nefondate, pârâtul necăzând în

pretenții, instanța a respins și cererea de acordare a despăgubirilor și a

cheltuielilor de judecată.

exercitată

Atât împotriva

încheierii din data de 4 decembrie 2012, cât și împotriva sentinței,

criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta G.D.M. a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac formulate, recurenta descrie într-o manieră detaliată demersurile

efectuate în vederea valorificării drepturilor privind condiția sa medicală și

redă dispozițiile legale pe care le consideră ca fiind incidente în cauză.

Totodată, recurenta

expune conținutul documentelor medicale relevante în cauză, critică soluția

Curții de apel, susținând că judecătorul fondului nu a analizat obiectiv și

imparțial probatoriul administrat în cauză și solicită admiterea recursului, cu

consecința admiterii tuturor capetelor de cerere formulate în fața primei

instanței.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele expuse în continuare.

Astfel cum corect a

reținut instanța de fond situația de fapt, reclamanta a fost internată în

perioada 29 februarie 2012 - 2 martie 2012 la Institutul Național de Expertiză

Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, pentru reverificarea

capacității sale de muncă. La finalul investigațiilor, comisia de evaluare,

formată din cel puțin 8 medici specialiști, au trecut în foaia de observație de

expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă nr. 175/2012

diagnosticul privind toate afecțiunile de care suferea reclamanta.

Se constată că în

această foaie de observație au fost trecute inclusiv constatările medicilor

specialiști pneumologi, precum și diagnosticul stabilit de aceștia, respectiv

astm bronșic intricat; bronșită cronică și aspergiloză bronho-pulmonară

alergică.

La data de 1 martie

2012, în timpul desfășurării investigațiilor, reclamanta a formulat cererea

înregistrată în 1 martie 2012, prin care a solicitat ca diagnosticul principal

să fie cel de aspergiloză bronho-pulmonară alergică, ca principală cauză

invalidantă, în locul celui de tulburare depresiv anxioasă.

La data de 21 martie

2012, prin Decizia asupra capacității de muncă nr. x1, s-a constatat pierderea

totală a capacității de muncă a reclamantei, pentru diagnosticul clinic F61,

J45 și gradul II de invaliditate, fixându-se termen de revizuire în luna martie

a anului 2013. Acest diagnostic a fost menținut și prin avizul Comisiei

Superioare nr. x1/2012 (dosar), prin acest aviz menținându-se și termenul de

revizuire de un an și stabilindu-se că afecțiunile diagnosticate au potențial

recuperator.

Instanța de fond a

soluționat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - fiecare capăt de cerere cu

care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată și prin completările

ulterioare formulate de reclamantă.

Astfel, în ceea ce

privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la soluționarea

favorabilă a cererii din 1 martie 2012, Înalta Curte reține că pârâtul a emis

decizia asupra capacității de muncă din 21 martie 2012 în mod legal și în acord

cu diagnosticul din foaia de observație de expertiză medicală și recuperare a

capacității de muncă nr. x2/2012, întocmită cu ocazia internării contestatoarei

la instituția pârâtă, în intervalul 29 februarie 2012 - 2 martie 2012.

Totodată, se reține

că decizia asupra capacității de muncă a contestatoarei din 21 martie 2012 a

fost emisă de comisia de avizare și control în concordanță cu competențele sale

legale, stabilite prin dispozițiile art. 7

1

alin. (1) lit. c) și

alin. (4) din anexa la O.U.G. nr. 1229/2005, modificată și completată.

După cum atestă

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, contestatoarea a fost diagnosticată cu

tulburări de personalitate polimorfă cu decompensări disforic-interpretative,

astm bronșic intricat, bronșită cronică și aspergiloza bronho-pulmonară

alergică, iar acest diagnostic a fost înregistrat în foaia de observație, în

raportul de expertiză medicală și în biletul de ieșire din spital. Întrucât

aspergiloza bronho-pulmonară nu reprezenta principala afecțiune invalidantă,

aceasta nu a fost înregistrată în Decizia nr. 2368 din 21 martie 2012, nefiind,

așadar, nesocotite prevederile H.G. nr. 155/2011.

Se mai reține că, în

soluționarea contestației reclamantei din 1 martie 2012, dosarul medical al

acesteia a fost analizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a

Capacității de Muncă din cadrul instituției pârâte și, prin intermediul

avizului din 28 mai 2012, această comisie s-a pronunțat în sensul menținerii

concluziilor ce au stat la baza emiterii deciziei nr. x1 din 21 martie 2012,

fiind precizat în mod expres faptul că aspergiloza bronho-pulmonară nu

reprezintă principala afecțiune invalidantă, motiv pentru care nu a fost

înregistrată în cuprinsul deciziei medicale contestate.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că susținerile reclamantei în sensul că pârâtul nu ar fi

răspuns adresei sale din 1 martie 2012 sunt lipsite de temeinicie, deoarece

afecțiunea reclamantei privitoare la aspergiloza bronho-pulmonară alergică a

fost corect diagnosticată cu ocazia internării acesteia și menționată în mod

expres în toată documentația medicală întocmită de instituția pârâtă.

Totodată, întrucât

reclamanta prezenta pe lângă aspergiloza bronho-pulmonară și alte afecțiuni mai

grave cu caracter invalidant, acestea au făcut obiectul deciziei asupra

capacității de muncă din 21 martie 2012, fiind respectate astfel criteriile și

normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a

capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II și III

de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011.

Cu privire la cererea

reclamantei de obligare a pârâtului la prelungirea la 3 ani a termenului de

revizuire a deciziei nr. x din 21 martie 2012, Înalta Curte reține incidența

prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, corect aplicate de către

instituția pârâtă și conform cărora pensionarii de invaliditate sunt supuși

revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse

între un an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la

termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale, iar în cauza

dedusă judecății, termenul de revizuire a fost fixat la un an, ținându-se cont

de potențialul recuperator al afecțiunilor invalidante, astfel cum reiese și

din avizul Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din

28 mai 2012.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la comunicarea foii de observație

nr. x1/2012 și a raportului de expertiză încheiat în urma internării sale, se

reține relevanța prevederilor art. 12 din Legea nr. 46/2003, potrivit cărora

pacientul are dreptul să primească la externare un rezumat scris al

investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe

perioada spitalizării.

Înalta Curte constată

că instituția pârâtă și-a îndeplinit obligațiile legale, eliberând reclamantei

biletul de ieșire din spital, document conținând toate informațiile prevăzute

de lege.

Referitor la

solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la comunicarea concluziilor

asupra capacității de muncă în urma internării sale în intervalul 29 februarie

2012 - 2 martie 2012, se constată că toate concluziile asupra capacității de

muncă a reclamantei se regăsesc în cuprinsul deciziei nr. x1 din 21 martie

2012, prin care a fost menținut gradul II de invaliditate al acesteia.

Pe de altă parte,

astfel cum corect a reținut judecătorul fondului, este nefondat și capătul de

cerere privind comunicarea rezultatului testului S., a celor 2 teste ale

arborelui, a testului cu desen pornind de la o formă geometrică și a testului

cu desenul unui chip uman, precum și a altor documente (enumerate de

reclamantă), în condițiile în care pârâtul a respectat obligațiile sale legale

și a înmânat reclamantei biletul de ieșire din spital, în conformitate cu

prevederile art. 12 din Legea nr. 46/2003, bilet ce conține rezumatul scris al

investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe

perioada spitalizării.

De asemenea, Curtea

de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 85 din Legea nr.

272/2004, conform cărora:

"(1) Copilul are

dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, abuz, rele

tratamente sau neglijență.

(2) Orice persoană

fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza autoritățile abilitate de

lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme

de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental,

de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență."

Deoarece toate

capetele de cerere principale au fost apreciate ca fiind nefondate de către

instanța de fond, pârâtul necăzând în pretenții, corect a fost respinsă și

cererea de acordare a despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată temeinicia soluției de respingere a cererii de recuzare

formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada că independența și

imparțialitatea judecătorului fondului au fost puse sub semnul îndoielii în

cursul judecării cauzei.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.D.M. împotriva încheierii de ședință din data de 4 decembrie 2012

și a Sentinței nr. 19/2013 din 29 ianuarie 2013 ale Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - CL