ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4463/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4463/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 5260 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității contestației, iar pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.Y.B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care s-a solicitat admiterea contestație formulate împotriva ordinului din 3 iunie 2010. 2. Calea de atac exercitată în cauză Reclamantul C.Y.B. a atacat cu recurs sentința nr. 5260 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termenul legal, fără însă a depune și motivele pe care se întemeiază cererea de recurs.
3. Apărările intimatei-pârâte Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, față de prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., solicitând anularea cererii de recurs. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului 1. Regularitatea promovării căii de atac Examinând cu prioritate regularitatea învestirii înaltei Curți cu recursul declarat de reclamant, instanța de recurs constată că este nul potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., fiind nemotivat. Astfel, sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 4 noiembrie 2011, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare; declarația de recurs a fost depusă prin poștă la data de 13 noiembrie 2011 și, până la termenul de judecată de astăzi, 31 octombrie 2012, nu au fost depuse motivele de recurs.
Or, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.: „Art. 303. - (1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. (2) Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.” Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) teza I C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Cum dispoziția imperativă a legii nu a fost îndeplinită și nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de C.Y.B. împotriva sentinței nr. 5260 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.