Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2014
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4347/2014

HOTĂRÂRE
18.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4347/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. R1 din 5 iulie 2012. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în ceea ce privește SC V. SRL, prin Hotărârea A.G.A. nr. 1 din data de 27 iunie 2008 prin care s-a decis înlocuirea reclamantului din funcția de administrator al SC V. SRL, modificarea actului constitutiv al SC V. SRL, în acest sens a fost întocmit Actul adițional din data de 23 septembrie 2008 în fața notarului public S.B., în care se menționează faptul că reclamantul a cesionat toate părțile sociale doamnei A.V., iar "Capitalul social de 500 RON va fi deținut în întregime de asociatul unic A.V.

care va participa la beneficii și pierderi în proporție de 100%. Societatea comercială va fi administrată de asociatul unic A.V. cu puteri depline." A considerat că starea de incompatibilitate în fapt a încetat la data de 27 iunie 2008, dată la care a fost emisă hotărârea A.G.A. prin care s-a dispus înlocuirea sa din funcția de administrator al SC V. SRL. De asemenea, a menționat că în perioada 19 iunie 2008 - 24 septembrie 2011, SC V. SRL nu a desfășurat activități producătoare de venituri. În ceea ce privește SC M.S. SA, a menționat că a avut calitatea de membru în C.A., iar prin mandatul nr. M1 din 25 iunie 2008, emis de S.N.L. Oltenia s-a dispus revocarea sa din funcția de membru al C.A.

al SC M.S. SA, ca urmare a incompatibilității intervenite odată cu ocuparea funcției publice de primar. Totodată, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul R.I. în funcția de membru al C.A. al SC M.S. SA. A mai precizat că, din data de 25 iunie 2008, nu a mai participat la luarea niciunei decizii, dovada celor menționate reieșind din actele ulterioare emise de C.A. al SC M.S. SA, care sunt semnate de către domnul R.I., persoana care l-a înlocuit în acel consiliu. În data de 6 iulie 2008 a avut loc A.G.A. SC M.S. SA, care a emis Hotărârea nr. 4 prin care s-a luat act de mandatul nr. M1 din 25 iunie 2008 și s-a decis, în unanimitate, revocarea sa din funcția de membru al C.A. al SC M.S. SA. A arătat că a solicitat societății M.S.

SA să menționeze data de la care a fost revocat din funcția de membru al C.A. al SC M.S. SA, iar aceasta a răspuns prin Adresa nr. A1 din 20 iulie 2012, în care a specificat atât data și perioada în care a fost numit în C.A. al SC M.S. SA, cât și data când a fost revocat din aceea funcție de membru al consiliului. Pârâta A.N.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. La data de 18 octombrie 2012, reclamantul V.D. a depus o completare a motivelor la contestația introductivă. În fapt, a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală care prevăd că: Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales, reclamantul și-a început exercitarea mandatului de primar de la data de 20 iunie 2008, dată la care acesta a depus jurământul prevăzut de art. 60 din actul normativ menționat.

Astfel, de la această dată, acesta se află sub incidența dispozițiilor referitoare la conflictul de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 și nu de la data 19 iunie 2012, a validării alegerii prin Sentința nr. 108 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosar nr. 8679/318/2008. A considerat că aceasta trebuie să fie interpretarea legală, în spiritul dispozițiilor Legii nr. 215/2001, dar și a Legii nr. 161/2003, în sensul că legiuitorul prin sintagma "alegerea în această funcție" a avut în vedere data efectivă a începerii exercitării mandatului persoanei ce face obiectul controlului A.N.I. În aceste condiții, termenul limită al perioadei de 15 zile, în care reclamantul trebuia să-și exercite dreptul de opțiune prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, este data de 7 iulie 2008. La data de 7 noiembrie 2012, pârâta A.N.I.

a formulat întâmpinare la completarea la acțiune, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și înlăturarea apărărilor reclamantului din completarea la acțiune. Pârâta a reiterat apărările din întâmpinarea depusă la 12 septembrie 2012 și a mai arătat că susținerile reclamantului sunt nefondate, deoarece potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, "Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului". Prin Sentința nr. 134 din 15 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a susținut, atât în procedura administrativă, cât și în fața instanței că, în ceea privește SC V. SRL, prin Hotărârea A.G.A.

nr. 1 din data de 27 iunie 2008 s-a decis înlocuirea sa din funcția de administrator al SC V. SRL, modificarea actului constitutiv al SC V. SRL, în acest sens a fost întocmit Actul adițional din data de 23 septembrie 2008 în fața notarului public S.B., în care se menționează faptul că a cesionat toate părțile sociale doamnei A.V. Curtea a constatat că aceste modificări nu au fost transmise conform prevederilor legale O.N.R.C. pentru a se efectua modificări și în registrul O.N.R.C. și a apreciat că simpla întocmire a acestor înscrisuri, neurmată de efectuarea operațiunilor de publicare atrage inopozabilitatea actelor, fiind corect neluate în considerare de către pârâtă în cursul verificărilor efectuate.

La data întocmirii raportului de evaluare, reclamantul figura că deține începând cu data de 21 septembrie 1995 calitatea de asociat și administrator în cadrul SC V. SRL. Reclamantul a susținut că, în ceea ce privește SC M.S. SA, a avut calitatea de membru în C.A., iar prin Mandatul nr. M1 din 25 iunie 2008, emis de S.N.L. Oltenia s-a dispus revocarea sa din funcția de membru al C.A. și înlocuirea sa, iar din data de 25 iunie 2008 nu a mai participat la luarea niciunei decizii. Prin adresa nr. A1 din 20 iulie 2012, SC M.S. SA a menționat atât data și perioada în care a fost numit reclamantul în C.A. al SC M.S. SA, cât și data când a fost revocat din aceea funcție de membru al consiliului. Instanța a constatat că aceste modificări nu au fost transmise conform prevederilor legale O.N.R.C.

pentru a se efectua modificări și în registrul O.N.R.C. La data întocmirii raportului de evaluare, reclamantul figura că în perioada 19 iunie 2008 - 26 septembrie 2008 deține calitatea de administrator la SC M.S. SA. Cât privește apărările reclamantului referitoare la mențiunile din registrul comerțului, Curtea a reținut că aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul acestui litigiu, deoarece acestea privesc raporturile reclamantului cu societățile comerciale și nu cu pârâta din prezenta cauză. A apreciat că, în cadrul prezentei acțiuni, instanța de contencios administrativ nu are abilitatea de a realiza un control al cererii de înregistrare de mențiuni, de a verifica legalitatea actelor și faptelor supuse înregistrării sub aspectul îndeplinirii cerințelor legale și formale impuse pentru înregistrare, neputând realiza în cadrul acestei proceduri o analiză în fond a raporturilor juridice dintre reclamant și societatea comercială.

Nu are relevanță desfășurarea efectivă a activității la societatea comercială, în condițiile în care textul incident, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, vizează situația ce atrage incompatibilitatea, respectiv funcția de primar este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale. Susținerile reclamantului privind lipsa unei activități efective desfășurate în exercitarea calității deținute în cadrul societății comerciale nu au fost reținute de către instanța de fond, având în vedere că, prin modul de stabilire a sancțiunilor aplicabile, art. 25 din Legea nr. 176/2010 face distincție între situația participării la luarea deciziilor cu încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate și simpla existență a stării de incompatibilitate a cărei incidență a determinat întocmirea raportului de evaluare.

Judecătorul fondului, analizând actele dosarului, a constatat că reclamantul a deținut simultan în perioada 19 iunie 2008 - 11 mai 2011 atât funcția de primar, cât și funcția de administrator la SC V. SRL., iar în perioada 19 iunie 2008 - 26 septembrie 2008 atât funcția de primar, cât și de funcția de administrator la SC M.S. SA, deci s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Circumstanțele invocate de reclamant privind buna sa credință, nu pot reprezenta motive de anulare a actului administrativ atacat, ci pot fi eventual avute în vedere în aprecierea consecințelor stării de incompatibilitate. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul V.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele invocate de recurent se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii având ca obiect raportul de evaluare a stări de incompatibilitate privind pe recurentul-reclamant V.D. Recurentul a susținut în esență că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în sensul existenței unei incompatibilități între funcția de primar al comunei C., jud. Gorj și funcția de administrator în cadrul SC V. SRL și al SC M.S. SA. A susținut recurentul că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada conform dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 a renunțării la funcția de administrator al SC V. SRL invocând în acest sens Hotărârea A.G.A.

din data de 25 iunie 2008 prin care s-a decis înlocuirea acestuia prin cesionarea tuturor părților sociale d-nei A.V. în calitate de administrator unic al societății, Mențiunea nr. M2 din 9 decembrie 2008 privind modificarea administratorului societății prin retragerea din funcție a recurentului-reclamant la Oficiul Registrului Comerțului jud. Gorj, Certificatul constatator nr. C1 din 4 februarie 2013 eliberat de O.R.C. jud. Gorj, cât și bilanțurile aferente anilor 2008, 2009, 2010 și 2011 din care rezultă că în perioada 19 iunie 2008 - 24 septembrie 2008 - 29 noiembrie 2011 societatea nu a desfășurat activități producătoare de venituri. În același sens recurentul a susținut că a dovedit și renunțarea la funcția de administrator al SC M.S.

S.A. prin cererea de demisie din funcția de membru al C.A. al societății înregistrată la data de 23 iunie 2008 cât și mandatul cu nr. M1 din 25 iunie 2008 emis de S.N.L. Oltenia prin care s-a dispus revocarea recurentului-reclamant din funcția de membru ca urmare a incompatibilității intervenite odată cu ocuparea funcției de primar, cât și Procesul-verbal din 30 iunie 2008 al ședinței C.A. al societății SC M.S. SA rezultând înlocuirea acestuia cu dl. R.I. A concluzionat recurentul-reclamant că în mod greșit instanța de fond a reținut existența incompatibilității prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) singurul argument invocat fiind neînregistrarea modificărilor survenite în Registrul Comerțului.

S-a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anularea, ca nelegal, a raportului de evaluare nr. R1 din 5 iulie 2012 întocmit de intimata A.N.I. Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că prin soluția de respingere recurată, prima instanță a menținut în mod greșit și nelegal raportul de evaluare nr. R1 din 5 iulie 2012 emis de intimata A.N.I. având ca obiect constatarea stării de incompatibilitate a recurentului-reclamant V.D.

în calitatea sa de primar ales în funcție publică și calitatea de administrator la două societăți comerciale. Prin raportul de evaluare întocmit de intimată s-a constatat, în raport de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2013, stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat recurentul-reclamant în perioada 19 iunie 2008 - 11 mai 2011, respectiv 19 iunie 2008 - 26 septembrie 2008, deținând concomitent atât funcția de primar cât și funcția de administrator în cadrul SC V. SRL, respectiv SC M.S. SA, reținând că modificările invocate de reclamant nu au fost operate la O.N.R.C.

Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau ale instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

În mod greșit prin sentința atacată a fost respinsă acțiunea recurentului-reclamant, menținându-se raportul de evaluare contestat, apreciindu-se în mod eronat că acesta s-a aflat în situație de incompatibilitate cu funcția de primar deși din probatoriul administrat în cauză rezultă că acesta s-a retras, respectiv a demisionat din funcția de membru al consiliului de administrație al societății M.S. SA cât și din funcțiile de asociat și administrator deținute în cadrul SC V. SRL, cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. În mod eronat prima instanță a apreciat că retragerea recurentului-reclamant din cele două societăți comerciale s-a produs la data înregistrării acestei mențiuni în evidențele O.N.R.C.

și nu la data manifestării voinței unilaterale în acest sens astfel cum a rezultat din actele cu dată certă depuse la dosarul cauzei. În acest sens, potrivit practicii judiciare constante a Înaltei Curți s-a reținut că înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu reprezintă o condiție necesară producerii efectelor revocării în planul răspunderii personale a titularului ei, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act față de terți.

Așadar, starea de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 încetarea de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei sau revocării, la organul competent să ia act de această manifestare de voință, în speță la data de 23 iunie 2008, nefiind relevant, sub aspectul reținerii stării de incompatibilitate, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, înscrierea acestora în numele persoanelor juridice menționate anterior, revenind persoanelor autorizate iar nu recurentului-reclamant. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constatând că motivele de recurs sunt fondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursul formulat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea reclamantului și va dispune anularea Raportului de evaluare nr. R1 din 5 iulie 2012 emis de pârâta A.N.I.

D E C I D E Admite recursul declarat de V.D. împotriva Sentinței nr. 134 din 15 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul V.D. Anulează raportul de evaluare nr. R1 din 5 iulie 2012 întocmit de pârâta A.N.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1708/2014
rea proprietatea societății au fost respinse ca nedovedite. Din considerentele hotărârii instanței de fond au rezultat clar faptele imputate reclamantului, exercitarea funcției de administrator al SC I.C. SRL după revocare, împiedicarea acc
ÎCCJ 2013-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2013
SC V. SRL. - Analizând istoricul SC A.B. SRL. (f.78 verso) astfel cum acesta a fost evidențiat în adeverința emisă de către O.N.R.C., instanța de fond a constatat că această societate a fost în ființă până la data de 20 august 2010 când s-a
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1775/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. Oltenia SA Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC S.A. SA Craiova solicitând să se dispună anularea punctelor 2, 3, 4 și 5 ale Hotărâ
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2013
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 162 din 28 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15521/63/2011, de Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a fost admisă
ÎCCJ 2018-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2018
persoana fizică ce are calitatea de asociat unic în cadrul acesteia, interesul pentru a se conforma unor dispoziții legale care restricționează cumulul funcției publice elective în care a fost numit recurentul-reclamat cu cea de administrat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă