ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4257/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4257/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin Încheierea din 19 martie 2013 Tribunalul
Dolj, secția CAF, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluționarea excepției de
nelegalitate a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007, încheiat de
C.N.A.S. și A.N.A.F., privitoare la furnizarea datelor referitoare la
asigurații din categoriile care realizează venituri din profesii libere.
Pârâta C.A.S. Dolj a
depus note de ședință cu privire la excepția de nelegalitate a Protocolului
C.N.A.S. - A.N.A.F. nr. P5282 din 26 octombrie 2007, respectiv 95896 din 30
octombrie 2007, solicitând respingerea excepției ca inadmisibilă.
Pârâta C.N.A.S. a
depus întâmpinare la data de 21 mai 2013, prin care a invocat excepția de
inadmisibilitate a excepției de nelegalitate în ceea ce privește Protocolul nr.
P 5282 din 26 octombrie 2007 / 9586 din 30 octombrie 2007 încheiat între
C.N.A.S. și A.N.A.F., precum și a Actului adițional nr. 1 (181797 din 13
aprilie 2009 / 801320 din 9 aprilie 2009) la protocolul menționat.
A fost invocată și
excepția de tardivitate a excepției de nelegalitate a Protocolului nr. P5282
din 26 octombrie 2007 / 9586 din 30 octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. și
A.N.A.F., precum și a Actului adițional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009 /
801320 din 9 aprilie 2009) la protocolul menționat.
Pârâta a susținut că
protocolul și actul adițional nu își mai produc efecte juridice la data
soluționării acestei excepții de nelegalitate, întrucât potrivit art. V alin.
(1) din O.G. nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003
privind C. fisc., publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 938/30.12.2011,
începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor
sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. 11 și 111
din titlul IX 2 al C. fisc. revine A.N.A.F.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 263
din 26 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de
nelegalitate a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007, încheiat de
C.N.A.S. și A.N.A.F., formulată de reclamanta S.M.M., împotriva pârâtelor
C.A.S. Dolj, C.N.A.S. și A.N.A.F.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că se invocă în temeiul art. 4 alin. (1)
din Legea 554/2004, nelegalitatea Protocolului încheiat între C.N.A.S. și
A.N.A.F., act ce privește furnizarea datelor referitoare la asigurații din
categoriile de persoane care realizează venituri din profesii libere, din
drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea folosinței
bunurilor precum și date privind contribuțiile datorate la F.N.U.A.S.S. pentru
persoane fizice care au calitatea de angajat, către C.N.A.S., act încheiat de
C.N.A.S. și A.N.A.F.
Potrivit art. 4 alin.
(1) din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi
cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, astfel că în
raport cu prevederile legal citate, instanța de contencios este datoare să
verifice dacă excepția de nelegalitate invocată vizează un act administrativ
unilateral.
Excepția reglementată
de art. 4 din Legea 554/2004 vizează legalitatea unui act administrativ apt să
producă efecte juridice de sine-stătătoare și nu acte prin care organele
administrației publice realizează operațiuni administrative .
Actul administrativ,
așa cum este definit de art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea 554/2004, este
actul emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării
executării legii, susceptibil de a da naștere, a modifica sau a stinge
raporturi juridice, capabil deci prin el însuși să producă efecte juridice
directe.
Instanța apreciază că
protocolul încheiat în baza colaborării celor două autorități publice, nu are
calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege, ci este o operațiune
administrativă premergătoare întocmirii actului administrativ, întrucât simpla
furnizare de date cu privire la persoanele care fac parte din diferite
categorii ce realizează venituri, luată separat nu este capabilă să dea
naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
Că într-adevăr acest
protocol stă la baza emiterii de către C.A.S. a deciziilor de impunere privind
contribuțiile la F.N.U.A.S.S. prin furnizarea de către administrațiile fiscale
a veniturilor impozabile realizate de persoanele enumerate în protocol, nu îi
conferă acestuia calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege.
Mai mult, Curtea are
în vedere și faptul că, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 calea
specială a verificării legalității este instituită numai în ceea ce privește
actele administrative individuale, ori, în speță, protocolul supus cenzurii
instanței reprezintă un acord de voință între cele două instituții semnatare,
respectiv C.N.A.S. și A.N.A.F., exprimând voința ambelor, ceea ce conduce la
concluzia că reprezintă un act bilateral și nu unilateral cum prevede
dispoziția legală.
De altfel, chiar și
reclamanta a invocat caracterul bilateral al protocolului în cuprinsul notelor
de ședință depuse.
În ceea ce privește
susținerea reclamantei privind capacitatea protocolului de a crea raporturi
juridice între autoritățile semnatare, Curtea apreciază că este nefondată
întrucât, pornind de la definiția actului administrativ reglementată de art. 2
lit. c) din Legea nr. 554/2004 se desprinde concluzia că ține de esența actului
de a fi susceptibil de a da naștere, de a modifica sau de a stinge raporturi
juridice prin el însuși, efectele directe create urmând a se răsfrânge asupra
altor persoane, terți față de semnatari și nu a semnatarilor actului, așa cum
este cazul în speță.
Faptul că, ulterior
încheierii protocolului, pe baza datelor furnizate de A.N.A.F. se emit decizii
de impunere de către C.A.S., nu îi conferă acestuia calitatea de act
administrativ în sensul prevăzut de lege, reprezentând doar o premisă în
emiterea actului administrativ pretins vătămător.
În conformitate cu
art. 9 din Protocol care reglementează faptul că acesta produce efecte
obligatorii față de C.N.A.S. și A.N.A.F., se deduce concluzia exprimată
anterior privind lipsa întrunirii de către protocol a caracterului de act
administrativ.
Se are în vedere și
faptul că, urmare a încheierii protocolului și a comunicării bazei de date de
către A.N.A.F. către C.A.S., se asigură și o corectă impozitare, respectiv de
stabilire a contribuțiilor contribuabilului în raport de venitul efectiv
înregistrat.
Recursul formulat
de S.M.M.
Prin motivele de
recurs formulate în cauză, reclamanta a criticat sentința pronunțată de
instanța de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că față de natura
juridică, precum și față de efectele juridice produse, protocolul în discuție
primește calificarea de act administrativ, chiar dacă este încheiat între două
autorități publice.
S-a susținut că este
cert că prin protocolul în discuție s-a avut ca scop punerea în executare a
dispozițiilor din Legea nr. 95/2006, precum și a normelor metodologice aprobate
prin Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, urmărindu-se simplificarea
procedurii de constituire a bazei proprii de date, în vederea exercitării
atribuțiilor de control, emitere acte fiscale, precum și de executare silită.
S-a susținut că este
pe deplin admisibil controlul de legalitate asupra actului contestat chiar și
în ipoteza în care protocolul ar primi calificarea de operațiune administrativă
prealabilă emiterii unui act administrativ individual.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând
motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul
probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca
nefondat pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Dispozițiile din
Protocolul nr. P5282 din 26 octombrie 2007 / 95896 din 30 octombrie 2007
încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., precum și a Actului adițional nr. 1
(181797 din 13 aprilie 2009 / 801320 din 9 aprilie 2009) la protocolul
menționat sunt atacate cu excepția de nelegalitate de față, respectiv
nelegalitatea protocolului privind furnizarea datelor referitoare la asigurații
din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii libere, din
drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea
folosinței bunurilor din agricultură și silvicultură, precum și date privind
plata contribuțiilor datorate de angajator și angajat la F.N.U.A.S.S., pentru
persoanele care au calitatea de angajat, către C.N.A.S.
Obiectul acestui
protocol îl constituie deci furnizarea de date cu privire la persoanele care
fac parte din următoarele categorii: realizează venituri din profesii liberale,
din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea
folosinței bunurilor, din agricultură și silvicultură, care sunt impozitate,
conform Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările
ulterioare, de către A.N.A.F. către C.N.A.S., în scopul exercitării
atribuțiilor legale ale acestora, precum și date cu privire la plata
contribuțiilor datorate de angajator și angajat la F.N.U.A.S.S., pentru
persoanele fizice care au calitatea de angajat.
Aceste date, la care
se face referire în protocolul încheiat, au fost transmise de către A.N.A.F.
către C.N.A.S., în scopul exercitării atribuțiilor legale, respectiv în vederea
stabilirii calității de asigurat a persoanelor vizate.
Analizând criticile
formulate de reclamantă, prin motivele de recurs de față, Înalta Curte a
constatat că acestea nu sunt fondate, iar instanța de fond a făcut o aplicare
corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, motiv pentru care sentința
instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică.
Nu poate fi primită
critica reclamantei care a susținut că protocolul în discuție este un act
administrativ, întrucât dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ definesc noțiunea de act administrativ ca fiind
actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi
juridice.
Or, în cauza dedusă
judecății, actul atacat nu îndeplinește cerința esențială prevăzută de
dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea de a fi un act
administrativ, pentru a putea fi atacat pe calea excepției de nelegalitate.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,
potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau
art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul
formulat de S.M.M. împotriva Sentinței nr. 263 din 26 iunie 2013 a Curții de
Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - MI