ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1155/2015

Deliberând asupra contestației, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83/F din 06 mai 2015 Curtea de Apel București a admis contestația, la executare formulată în temeiul art. 554 alin. (2) C. proc. pen. împotriva executării sentinței penale nr. 500 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la 24 martie 2014 privind persoana condamnată D.P. În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a desființat în parte susmenționata sentință și în rejudecare, în baza art. 136 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată, a luat act de retragerea cererii formulate în baza art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată D.P.

în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 13/HV/8/13/h/47 din 21 februarie 2013 a Tribunalului St. Polten - Austria rămasă definitivă prin nerecurare prin care i s-a aplicat pedeapsa de 18 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav prin efracție prev. de art. 127, 128 alin. (1), cifra 4, art. 129 cifra 1 C. pen. austriac. De asemenea s-a luat act că persoana condamnată a fost pusă în libertate la data de 14 iulie 2014 conform adresei emisă de Ministerul Federal de Justiție al Austriei din 30 iulie 2014 și că aceasta se află în executarea mandatului european de arestare emis la 3 iulie 2013 de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 10633/182/2012 în vederea executării pedepsei de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 562/2013 din 30 mai 2014 privind pe D.P. referitor la pedeapsa de 18 luni închisoare din executarea căreia a fost pus în libertate de autoritățile judiciare austriece la 14 iulie 2014 astfel cum rezultă din adresa din 09 septembrie 2014 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară -Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală din România. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind pe D.C.M. și V.N.C. Pentru a hotărî astfel curtea a reținut că la data de 4 decembrie 2014 Biroul „Executări penale" din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat, în baza art. 554 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația la executare împotriva sentinței penale nr. 500 din 23 octombrie 2010 a aceleiași instanțe, definitivă prin neapelare la 24 martie 2014, prin care a fost recunoscută sentința penală nr. 13/HV8/13/h/47 din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul St. Polten, Austria, definitivă prin nerecurare, iar persoana condamnată D.P. a fost transferată într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 18 luni și 4 luni închisoare și s-a emis madatul. Autoritățile judiciare austriece au comunicat Ministerului de Justiție din România (adresa din 2013) că își retrag cererea de recunoaștere a sentinței penale nr. 13/Hv/8/13/h/47 din 21 februarie 2013 a Tribunalului St.

Polten, Austria și pe cea de transfer a persoanei condamnate D.P., întrucât acesta a fost liberat la 14 iulie 2014 din executarea pedepsei de 18 luni închisoare. Persoana condamnată este predată autorităților române pentru executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Baia Mare. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că din documentele atașate contestației rezultă că D.P. a fost liberat din pedeapsa de 18 luni închisoare de către autoritățile judiciare austriece la 14 iulie 2014 și că acesta se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru furt calificat și tâlhărie, fiind emis M.E.A. la 3 iulie 2013 de către Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 10633/182/2012.

Având în vedere dispozițiile art. 136 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată, a luat act de retragerea cererii formulată în baza art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, desființându-se, conform art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în parte, sentința penală nr. 500 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 24 martie 2014. Luând act de retragerea cererii de recunoaștere a sentinței penale austriece și de transferarea numitului D.P. pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România (pedeapsa de 18 luni închisoare) în condițiile în care acesta este liberat din executarea ei la 14 iulie 2014, instanța a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 562/2013 din 30 mai 2014., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 500 din 23 octombrie 2013 privindu-i pe numiții D.C.M.

și V.N.C. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând, în esență, desființarea sentinței penale atacate și înlăturarea dispoziției prin care curtea a luat act de retragerea cererii formulate în baza art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată D.P. în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 13/HV/8/13/h/47 din 21 februarie 2013 a Tribunalului St. Polten - Austria rămasă definitivă prin nerecurare prin care i s-a aplicat pedeapsa de 18 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav prin efracție prev. de art. 127, 128 alin. (1), cifra 4, art. 129 cifra 1 C. pen.

austriac și menținerea hotărârii numai în sensul anulării formelor de executare privind persoana condamnată P.D. Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Verificând actele și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. 500 din 23 octombrie 2013, Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală nr. 13/Hv/8/13/h/47 din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul St. Polten, Austria, rămasă definitivă prin nerecurare, privind persoanele condamnate cu privare de libertate D.P., D.C.M. și V.N.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prev. de art. 127 și 128 alin. (1), cifra 4, art. 129 din C. pen.

austriac, ce-și găsesc corespondența în dispozițiile art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. român. A luat act că persoanele transferabile și-au exprimat la data de 21 februarie 2013 acordul irevocabil de a executa pedepsele aplicate într-un penitenciar din România, acesta fiind consemnat în sentința penală a cărei recunoaștere se solicită. A dispus transferarea celor trei persoane condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate, astfel: D.P. - 18 luni închisoare, D.C.M. - 22 luni închisoare și V.N.C. - 2 ani închisoare. A fost computată prevenția și perioada executată din pedeapsele aplicate persoanelor condamnate de la 14 ianuarie 2013 la zi.

La data de 14 decembrie 2014 a fost introdusă contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 554 alin. (2) rap. la art. 598 lit. c) C. proc. pen., având în vedere incidentul referitor la punerea în executare a pedepsei aplicate prin hotărârea străină de condamnare, respectiv împrejurarea că la data de 14 iulie 2014 condamnatul D.P. a fost pus în libertate de autoritățile judiciare austriece din executarea pedepsei de 18 luni, astfel cum rezultă din adresa din 09 septembrie 2014 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală din România.

Prima instanță a desființat în parte sentința penală nr. 500 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a luat act de retragerea sesizării în condițiile în care sentința penală nr. 500/2013 a rămas definitivă, bucurându-se astfel de autoritate de jucru judecat și după ce a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 562/2013 din 30 mai 2014. În această situație, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, statul emitent își retrage certificatul, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

În acest caz, sentința instanței române urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care retragerea certificatului s-a făcut pe motiv de aplicare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii sau ca urmare a decesului persoanei condamnate". Din situația juridică a condamnatului nu au rezultat date cu privire la o eventuală stare de recidiviă, astfel că prima instanță trebuia să se limiteze la anularea mandatului de executare a mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 562/2013 din 30 mai 2014. Luându-se act de retragerea sesizării se constată că prima instanță a intervenit în mod nepermis în autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 500/2013.

Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat este puterea sau forța acordată de lege hotărârii judecătorești definitive de a fi executată. Hotărârea penală definitivă învestită de lege cu autoritatea de lucru judecat are un efect pozitiv și un efect negativ. Efectul pozitiv al lucrului judecat constă în aceea că dă naștere acelui drept subiectiv (potestas agendî), pe baza căruia organele competente trec la executarea dispozițiilor cuprinse în hotărâre. Această eficiență executivă a hotărârii definitive conferă persoanelor în favoarea cărora au fost pronunțate dispozițiile hotărârilor legale pentru executarea dispozițiilor respective. Efectul negativ al lucrului judecat constă în împiedicarea pe care o produce cu privire la desfășurarea unui nou proces penal între aceleași persoane.

Acest efect, concretizat în regula non bis in idem, este cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat. Astfel, în practica judiciară s-a apreciat că a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii în a cărei executare se afla condamnatul prin stabilirea - pe calea contestației la executare - că fapta comisă este o infracțiune în dauna avutului privat și nu în dauna avutului public.

Folosind același raționament se apreciază că autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința penală nr. 500/2013 a fost încălcată ca urmare a faptului că, pe calea contestației la executare, instanța a luat act de retragerea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată D.P., fapt ce are drept consecință inexistența condițiilor privind recunoașterea hotărârii străine de condamnare, aspecte asupra cărora instanța statuase anterior, în mod definitiv prin sentința penală nr. 500/2 013. Or, în ipoteza retragerii certificatului .de către statul emitent instanța respinge cererea ca nesusținută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 154 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, retragere care poate interveni numai înainte de soluționarea definitivă a cauzei.

Spre deosebire de această situație dispozițiile art. 154 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere, instanța dispune numai anularea M.E.P.I. Așa fiind, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 83/F din 06 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7224/2/2014, va desființa în totalitate sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare, va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 562/2013 din 30 mai 2014 privind pe D.P., emis în baza sentinței penale nr. 500/F din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare la fond și cele ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul D.P. la soluționarea contestației, în sumă de 400 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 83/F din 06 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7224/2/2014. Desființează în totalitate sentința penală mai sus menționată Cheltuielile judiciare la fond și cele ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pelângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul D.P. la soluționarea contestației,însuma de 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 08 noiembrie 2015.