ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 98/2015

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă,

la data de 03 iulie 2014, reclamanții P.V. și P.M. au chemat în judecată pe

pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și a

sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale pentru decesul tatălui/ soțului

reclamanților în urma producerii unui accident de circulație în care a fost

implicat autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism

pentru care nu se încheiase poliță de răspundere civilă obligatorie.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj.

Prin sentința civilă nr. 173 din 06 octombrie 2014,

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorj a reținut, în

esență, că întrucât pentru autoturismul implicat în accident nu se încheiase

poliță de răspundere civilă obligatorie, în speță, nu sunt incidente

dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.

134/2010 (în continuare, N.C.P.C.) care guvernează regulile în materia

asigurărilor, ci prevederile art. 107 din același Cod care instituie regula de

competență teritorială generală în materie.

Prin sentința civilă nr. 5541 din 11 noiembrie 2014,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut,

în esență, că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze cauza în temeiul

art. 113 alin. (1) pct. 9 N.C.P.C., ca instanță în a cărei circumscripție s-a

săvârșit fapta ilicită, în cauză fiind vorba despre o competență teritorială

alternativă.

Astfel, tribunalul a apreciat că, deși pârâtul nu are

sediul în circumscripția Tribunalului Gorj și nici nu sunt aplicabile prevederile

art. 115 alin. (3) N.C.P.C., autoturismul implicat în accident nefiind asigurat

pentru răspundere civilă obligatorie, această instanță este competentă să

soluționeze litigiul în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 N.C.P.C.

Prin urmare, Tribunalul București a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către înalta

Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului

de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte,

în temeiul art. 135 N.C.P.C., va pronunța regulatorul de competență, stabilind

competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Gorj, pentru

următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în

cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt

norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite

norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței

teritoriale este înscrisă în art. 107 N.C.P.C. conform căruia „cererea de

chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 N.C.P.C. se

aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă

instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Când însă legea stabilește o competență teritorială

alternativă, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente

și alte instanțe.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost

învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind obligarea

pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei de 30.000

lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și a sumei de 400.000 lei, cu

titlu de daune morale, pentru decesul tatălui, respectiv soțului acestora, în

urma producerii unui accident de circulație în care a fost implicat

autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism pentru

care nu se încheiase poliță de răspundere civilă obligatorie.

Conform prevederilor art. 115 alin. (3) N.C.P.C., „în

materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate

introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului

său.”

Potrivit art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind

asigurările și reasigurările, fondul de protecție a victimelor străzii este

destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă

autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru

avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă

vehiculul a fost neasigurat, astfel că în caz de litigiu, drepturile

persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/ înregistrării

care nu sunt asigurate de răspundere civilă, se exercită împotriva administratorului

Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, desemnat de Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor.

Prin urmare, Fondul de protecție a victimelor străzii

este un organism, înființat prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările, deci în materia asigurărilor, tocmai pentru a garanta, in

condițiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii in urma

unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul României si in anumite

condiții si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau

neidentificate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în speță,

sunt incidente prevederile art. 115 alin. (3) N.C.P.C. mai sus citate și, cum

domiciliul reclamanților se află în județul Gorj, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Gorj, care a fost învestit de aceștia în

conformitate cu prevederile art. 116 N.C.P.C.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și

dispozițiile art. 135 alin. 4 N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie

2015.