ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 98/2015

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 03 iulie 2014, reclamanții P.V. și P.M. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și a sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale pentru decesul tatălui/ soțului reclamanților în urma producerii unui accident de circulație în care a fost implicat autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism pentru care nu se încheiase poliță de răspundere civilă obligatorie. Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj.

Prin sentința civilă nr. 173 din 06 octombrie 2014, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorj a reținut, în esență, că întrucât pentru autoturismul implicat în accident nu se încheiase poliță de răspundere civilă obligatorie, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 (în continuare, N.C.P.C.) care guvernează regulile în materia asigurărilor, ci prevederile art. 107 din același Cod care instituie regula de competență teritorială generală în materie. Prin sentința civilă nr. 5541 din 11 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut, în esență, că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze cauza în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 N.C.P.C., ca instanță în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită, în cauză fiind vorba despre o competență teritorială alternativă. Astfel, tribunalul a apreciat că, deși pârâtul nu are sediul în circumscripția Tribunalului Gorj și nici nu sunt aplicabile prevederile art. 115 alin. (3) N.C.P.C., autoturismul implicat în accident nefiind asigurat pentru răspundere civilă obligatorie, această instanță este competentă să soluționeze litigiul în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 N.C.P.C. Prin urmare, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 N.C.P.C., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Gorj, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 N.C.P.C.

conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.” Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 N.C.P.C. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Când însă legea stabilește o competență teritorială alternativă, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind obligarea pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum și a sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru decesul tatălui, respectiv soțului acestora, în urma producerii unui accident de circulație în care a fost implicat autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism pentru care nu se încheiase poliță de răspundere civilă obligatorie.

Conform prevederilor art. 115 alin. (3) N.C.P.C., „în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său.” Potrivit art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, fondul de protecție a victimelor străzii este destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul a fost neasigurat, astfel că în caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/ înregistrării care nu sunt asigurate de răspundere civilă, se exercită împotriva administratorului Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin urmare, Fondul de protecție a victimelor străzii este un organism, înființat prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, deci în materia asigurărilor, tocmai pentru a garanta, in condițiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul României si in anumite condiții si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate. În acest context, Înalta Curte constată că, în speță, sunt incidente prevederile art. 115 alin. (3) N.C.P.C. mai sus citate și, cum domiciliul reclamanților se află în județul Gorj, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Gorj, care a fost învestit de aceștia în conformitate cu prevederile art. 116 N.C.P.C.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. 4 N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.