ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 302/2026

HOTĂRÂRE

24.02.2026

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 302/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2024 pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. S.A. prin D. și Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul moral și material suferit ca urmare a accidentului rutier din 19.07.2021, produs din culpa exclusivă a pârâtului B., precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data accidentului rutier și până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 și următoarele C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 453 C. proc. civ.

La primul termen de judecată, din 12 martie 2025, față de precizările reclamantului, potrivit cu care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata contravalorii prejudiciului, s-a pus în discuție incidența dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și competența teritorială a Judecătoriei Năsăud. S-a reținut cauza în pronunțare asupra necompetenței teritoriale și a fost amânată pronunțarea.

Prin sentința civilă nr. 997/2025 din 25 aprilie 2025, Judecătoria Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că, față de scopul acțiunii, de a se obține obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier, sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, care stabilesc competența exclusivă a instanțelor de la sediul Fondului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 16 mai 2025 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 15987 din 11 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti - secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Năsăud. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în cauză, față de obiectul cererii, răspundere civilă delictuală, în temeiul art. 1.349 și art. 1.357 C. civ., competența teritorială este alternativă, reclamantul având dreptul de a sesiza fie una dintre instanțele în circumscripția cărora se află domiciliul/sediul pârâților, potrivit art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., fie instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod. A argumentat, în acest sens, că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul a optat să introducă cererea la instanța competentă de la domiciliul pârâtului B..

Pe de altă parte, a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2025, întrucât reclamantul nu a contestat o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de lege și nici nu urmărește obligarea Fondului la emiterea unei astfel de decizii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 6 februarie 2026.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, pentru următoarele considerente:

În speță, prin acțiunea având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1.349 și art. 1.357 C. civ., reclamantul urmărește obligarea în solidar a persoanei considerate răspunzătoare de accidentul rutier în care a fost implicat, a societății de asigurare C. S.A. și a Fondului de Garantare a Asiguraților la plata contravalorii prejudiciului material și moral ce i-a fost cauzat.

Regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". În caz de pluralitate de pârâți, devine incident art. 112, potrivit cu care,,(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia (...)."

Totodată, raportat la temeiul acțiunii- răspundere civilă delictuală, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care prevăd că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanța locului în care s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Având în vedere competența teritorială alternativă a instanțelor determinate potrivit art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., rezultă că reclamantul avea posibilitatea de a introduce acțiunea fie la instanța de la domiciliul sau sediul oricăruia dintre pârâți, fie la instanța locului în care s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, toate aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul introducerii cererii la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului B. (localitatea Maieru, jud. Bistrița-Năsăud), considerat responsabil de producerea accidentului.

Or, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care prevăd dreptul de opțiune între mai multe instanțe, cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, rezultă că reclamantul a învestit în mod legal Judecătoria Năsăud cu soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, se impune a fi arătat că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține părții reclamante iar, odată învestită una dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, competența nu mai poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acțiunii, instanța sesizată de reclamant a devenit competentă în mod definitiv să judece cererea cu care a fost sesizată.

În cele din urmă, se reține că litigiului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2025, întrucât prin acțiunea dedusă judecății nu se contestă o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de lege și nici nu se urmărește obligarea pârâtului la emiterea unei astfel de decizii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.