ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2015

Asupra conflictului

negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Zimnicea la data de 22 aprilie 2014, reclamanta SC K. SA, prin

administrator judiciar F. IPURL, a chemat în judecată pe pârâta SC Pensiunea C.

SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 79.295,07 RON,

reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN xxxx din 3 februarie 2014 și a

sumei de 16.715,82 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN zzzz din 3

februarie 2014, ambele emise în baza Contractului de proiectare nr. 166 din 7

iunie 2011, precum și la plata unor penalități de întârziere de 0,1% pe zi,

începând cu data de 19 februarie 2014, până la plata efectivă a debitului și la

plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC Pensiunea

C. SRL a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat

obligarea SC K. S.A. la restituirea sumei de 35.658, 43 RON - plată nedatorată.

Prin Sentința civilă

nr. 1495 din 30 aprilie 2014, Judecătoria Zimnicea, secția mixtă fond a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, reținând

că, întrucât reclamanta se află în procedura falimentului, în speță sunt

incidente dispozițiile art. 120 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile în

materia insolvenței competența exclusivă aparține tribunalului de la sediul

debitorului și dispozițiile art. 123 alin. (3) din același Cod conform cărora,

când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi

exclusiv competentă pentru toate părțile.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la data de 19

ianuarie 2015, sub nr. 8862/95/2014.

Pârâta a invocat

excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Gorj.

Prin Sentința nr. 5

din 19 ianuarie 2015 Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că obiectul cauzei îl constituie o acțiune în

pretenții, cu o valoare sub 200.000 RON, fapt ce atrage competența materială a

judecătoriei, iar în ceea ce privește competența teritorială, reclamanta, în

baza art. 107 C. proc. civ., a ales să introducă acțiunea la instanța sediului

pârâtei.

A mai reținut

tribunalul că, față de prevederile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora

cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă

să soluționeze cererea principală, Judecătoria Zimnicea este competentă să

soluționeze și cererea reconvențională.

Totodată, a reținut

că, în speță, fiind o acțiune în pretenții, iar nu una în materia insolvenței,

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 120 C. proc. civ., astfel că Tribunalul

Gorj nu este o instanță exclusiv competentă pentru niciuna dintre părți.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele și

lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în

soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135

C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența

soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Zimnicea, pentru

următoarele considerente:

Delimitarea

atribuțiilor instanțelor, se realizează în cadrul celor două forme ale

competenței, materială și teritorială.

Competența materială,

privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a

diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și

Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond,

respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

În ceea ce privește

competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de

același grad, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv

și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele

de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția

situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială

exclusivă.

Înalta Curte,

constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii

reclamantei SC K. SA privind obligarea pârâtei SC Pensiunea C. SRL la plata

sumei de 79.295,07 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN xxxx din 3

februarie 2014 și a sumei de 16.715,82 RON, reprezentând contravaloarea

facturii nr. KTN zzzz din 3 februarie 2014, ambele emise în baza Contractului

de proiectare nr. 166 din 7 iunie 2011, precum și la plata unor penalități de

întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 19 februarie 2014, până la plata

efectivă și asupra cererii reconvenționale prin care pârâta-reclamantă a

solicitat obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumei de 35.658, 43 RON -

plată nedatorată.

Potrivit art. 94 lit.

j) C. proc. civ., judecătorii judecă, în primă instanță, orice cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de

calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar potrivit art. 123

alin. (1) din același Cod, cererile accesorii, adiționale și incidentale se

judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

Cum, în speță,

valoarea obiectului cererii principale este situată sub pragul valoric de

200.000 RON impus de art. 94 lit. j) C. proc. civ., Înalta Curte constată că,

față de textele legale anterior evocate, competența materială a soluționării

pricinii aparține judecătoriei.

În ceea ce privește

competența teritorială, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C.

proc. civ., conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la

instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă

legea nu prevede altfel."

Prin urmare, regula

înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o

dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de

vedere teritorial.

Înalta Curte constată

că, în speță, reclamanta s-a adresat instanței de la sediul pârâtei, respectiv

Judecătoria Zimnicea, iar obiectul cererii de chemare în judecată și calitatea

părților nu atrage competența exclusivă a altei instanțe.

În acest context,

Înalta Curte constată că Tribunalul Gorj a apreciat în mod corect situația de

fapt și de drept reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 120

C. proc. civ., ci dispozițiile art. 94 și 107 C. proc. civ., care atrag

incidența competenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Zimnicea.

Față de

considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Zimnicea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM