ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 705/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 144 din 21 ianuarie 2015 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins recursul declarat de

recurentul G.D. împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în

anulare contestatorul G.D., invocând ca temeiuri de drept art. 317, 318 alin. (1),

319 și 320 C. proc. civ., arătând, în esență, faptul că instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. invocat în cerere.

Înalta Curte, examinând decizia contestată în raport de

limitele controlului de legalitate și de temeiurile de drept invocate de

contestator, constată că prezenta cerere nu este fondată pentru motivele ce se

vor arăta.

Criticile formulate de contestator pot fi analizate din

perspectiva art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: „Hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare".

Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul

dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive

arătate în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu

argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță,

care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de

modificare sau de casare pe care îl sprijină.

În

motivarea cererii de recurs și precizările depuse la dosar, recurentul a

invocat lipsa de procedură și a susținut, în esență, aspecte vizând contractul

ipotecar din 6 mai 2008, iregularități legate de condițiile de validitate a

consimțământului exprimat la încheierea convenției, precum și iregularități

care vizează cauza convenției, încălcarea, cu ocazia încheierii contractului, a

prevederilor art. 1774 și art. 1776 din vechiul C. civ., făcând referire,

totodată, și la prevederile legale din legislația privind protecția

consumatorului și alte acte normative cu caracter special.

Înalta Curte a analizat în mod punctual critica

subsumată art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reținând că recurentului nu i s-a

produs o vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea

fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat.

S-a

constatat că recurentul a invocat formal lipsa de procedură, întrucât la

termenul de judecată la care s-a soluționat cererea de revizuire acesta a fost

prezent personal și a pus concluzii pe cererea formulată, aspect ce rezultă din

practicaua deciziei recurate (fila 71-dosar de revizuire). A apreciat instanța

de recurs, în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., că simpla nemulțumire

a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei

instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și nici nu

poate fi asimilată vătămării pe care o invocă recurentul, că în cuprinsul

cererii de recurs deduse judecății, recurentul critică decizia a cărei

revizuire s-a solicitat, fără a formula critici de nelegalitate la adresa

deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, respectiv decizia prin care

s-a respins cererea de revizuire, împrejurare ce ar fi presupus indicarea

punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la

soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia.

Nemulțumirea contestatorului privind modul în care a

fost motivată decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestației în

anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele

limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența

instanței) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială și omisiunea de a

cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).

Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus

enunțat care rezultă din formularea „hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație în anulare." analiza susținerilor privind

existența unei „greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în

sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au

caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții

eronate. în alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare

îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar

ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de

procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor. în contextul precizat se constată că

prin motivele evocate care vizează aprecierea și interpretarea unor înscrisuri

care au stat la baza determinării situației de fapt și a aplicării legii,

contestatorul criticând decizia instanței de recurs pe alte chestiuni decât

cele procedurale. întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se

tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a

probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greșit. Or, această cale

de atac - contestația în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunțată

în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele

expres prevăzute de lege.

În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite

greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale

judecății, față de faptul că instanța de recurs a examinat motivul de casare

invocat de recurent în raport de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., contestația în

anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul G.D. împotriva Deciziei nr. 144

din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.