ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr 1601 din 22 noiembrie 2013, Tribunalul Argeș a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC C.P. SRL prin lichidator judiciar Dinu Ion în

contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești, a obligat pe

pârât să plătească reclamantei suma de 641.771 lei despăgubiri civile, conform

raportului de expertiză - varianta A, a obligat pe pârât să plătească

reclamantei suma de 4.100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Între

societatea reclamantă și Spitalul Județean de Urgență Pitești s-a încheiat

Acordul cadru 9484 din 18 iunie 2010 cu o durată de patru ani, care prevede

condițiile esențiale ce vor guverna contractele de executare lucrări atribuite

pe durata derulării acordului.

Pârâta,

în baza acestor prevederi, a emis comanda nr. 335 din 22 iunie 2010 pentru

lucrări la Spital, secția neurochirurgie și medicină sportivă, lucrări care au

fost executate de reclamantă și pe care pârâta refuză să le achite pe motiv că

nu a fost întocmit procesul verbal de recepție.

Condiția

prevăzută de art. 17.4 alin. (1) din contractul subsecvent de lucrări pentru

efectuarea de plăți parțiale este ca „lucrările executate să fie dovedite ca

atare printr-o situație de lucrări provizorii, întocmită astfel încât să

asigure o rapidă și sigură verificare a lor”.

Plata

parțială a lucrărilor efectuate nu este condiționată de întocmirea procesului

verbal de recepție.

Pârâta

a efectuat plăți parțiale, respectiv a plătit suma de 136.030 lei pentru factura

nr. 178/2010 reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la Dispensarul

Smârdan.

Tribunalul

a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta A, având în

vedere că valoarea lucrărilor executate a fost stabilită pe baza situației

lucrărilor prezentate de societate.

Prin

sentința civilă nr. 400/CC din 14 decembrie 2013, Tribunalul Argeș a completat

sentința nr 1601 din 22 noiembrie 2013, în sensul că a dispus obligarea

pârâtului la plata sumei de 480.883,50 lei către reclamantă, reprezentând plăți

parțiale pentru lucrările executate, conform Contractului subsecvent de lucrări

din 18 iunie 2010 încheiat în baza Acordului - Cadru nr. 9484 din 18 iunie 2010,

sumă recunoscută de pârât dar neachitată.

Pentru

a pronunța această soluție, tribunalul a reținut disp. art. art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

acestor sentințe a declarat apel pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești,

apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin

Încheierea nr 924 din 19 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Brașov.

În

motivarea apelului s-a arătat că motivele pentru care instanța de fond a

considerat întemeiată cererea reclamantei sunt străine ipotezei cu care a fost

investită.

Prin

decizia civilă nr. 252/ AP din 20 mai 2014, Curtea de Apel Brașov au respinse

apelurile declarate de Spitalul Județean de Urgență Pitești împotriva sentințelor

civile nr 1601 din 22 noiembrie 2013 și nr 400/CC din 17 decembrie 2013,

pronunțate de Tribunalul Specializat Argeș în Dosarul nr 234/1259/2012 și a

obligat apelantul la plata sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de

judecată către intimată.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Motivele

de apel invocate prin apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 1601/22

noiembrie 2013 a Tribunalului Argeș vizează, în esență, calificarea lucrărilor

efectuate, parțiale sau integrale, lipsa caracterului exigibil al creanței

pretinse și valoarea pretențiilor admise, respectiv varianta A din raportul de

expertiză efectuat în cauză și omologat de instanța de fond.

Prin

contractul subsecvent de lucrări nr. 9485 din 18 iunie 2010 încheiat între

părți s-au stabilit clauzele obligatorii referitoare la obiectul, prețul și

durata contractului, obligațiile principale ale executantului, obligațiile

achizitorului, precum și clauzele specifice, referitoare la garanția de bună

execuție a contractului, începerea și execuția lucrărilor, modalități de plată,

ajustarea prețului contractului, asigurări, subcontractanți, forța majoră,

soluționarea litigiilor, limba care guvernează contractul, comunicări, legea

aplicabilă contractului.

Potrivit

art. 17.4 alin. (1) „plățile parțiale trebuie să fie făcute, la cererea

executantului (antreprenorului), la valoarea lucrărilor executate conform

contractului și în cel mai scurt timp posibil..”

Intimata

reclamantă a efectuat lucrări de renovare la secția de neurologie și medicină

sportivă, în baza bonului de comandă din 22 iunie 2010, bon în care sunt

cuprinse mai multe secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Intimata

reclamantă a emis factura fiscală nr. 189 din 11 mai 2011 în valoare de 761.921

lei reprezentând reparații, igienizări interioare la construcții și instalații

saloane neurochirurgie etaj I, medicină sportivă.

Anterior

acestei facturi a fost emisă factura fiscală nr. x/2010 în sumă de 136.030 lei

reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la Dispensarul Smârdan,

factură ce a fost achitată de apelantul pârât.

Curtea

a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță se solicită

o plată parțială, pentru o lucrare parțială, situație în care sunt aplicabile

prevederile art. 17.4 din contractul subsecvent.

Dacă

voința părților ar fi fost cea susținută de apelant, respectiv că plata se va

face în termen de 5 ani de la emiterea facturii, atunci prevederea referitoare

la efectuarea în cel mai scurt timp a plăților parțiale solicitate de executant

nu ar mai produce nici un efect, rămânând fără finalitate.

În

raportul de expertiză efectuat în cauză expertul a prezentat trei variante de

calcul ale lucrărilor efectuate: varianta A, susținută de reclamantă cu

lucrările ascunse executate în totalitate, în valoare de 641.771 lei, varianta

B, susținută de pârât privind lucrările ascunse potrivit adresei nr 4059 din 27

februarie 2013, în valoare de 572.919 lei și varianta C, stabilită pe baza

susținerilor ing. A.L. cu privire la cantitățile de lucrări ascunse, în valoare

de 642.431 lei.

Varianta

A, omologată de instanța de fond are o valoare mai mică decât cea calculată

prin luarea în considerare a informațiilor furnizate de ing. Andone Liviu, unul

din reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești, semnatar al

antemăsurătorii și situației de lucrări pentru reparații și igienizări

interioare la construcții și instalații în secția de neurochirurgie și medicină

sportivă a Spitalului Județean de Urgență Argeș. Această variantă se

coroborează și cu aspectele reținute în procesele verbale întocmite cu ocazia

efectuării expertizei în prezența reprezentanților celor două părți.

Motivele

de apel invocate prin apelul promovat împotriva sentinței civile nr 400/CC din 14

decembrie 2013 vizează în esență, nemotivarea hotărârii și lipsa caracterului

exigibil al creanței pretinse.

Curtea

a constatat că această sumă de 480.883,50 lei a fost însușită și recunoscută de

apelantul pârât însă nu a fost achitată de acesta fiind invocat beneficiul de 5

ani de la data emiterii facturii.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești,

criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 978 C. civ. și cu

încălcarea disp art. 977 și 979 C. proc. civ. - critică ce se încadrează în

disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Creanța

pretinsă de reclamanta intimată nu este exigibilă, aspect evidențiat de

neexpirarea termenului de plată de 5 ani de la emiterea facturii. Potrivit disp

art. 17.1. din contractul subsecvent de lucrări: „achizitorul are obligația de

a efectua plata către executant în termenul convenit de la emiterea facturii,

respectiv 5 ani”.

Aplicarea

art. 978 C. civ. în materia stabilită de instanța de apel conduce la lipsirea

de efecte a disp. art. 17.1. din contract, dispoziții ce prevăd dreptul

recurentului de a face plata în termen de 5 ani de la emiterea facturii.

Raportul

juridic dintre reclamantă și pârât s-a născut în condițiile O.U.G. nr. 34/2006,

astfel că nu se poate afirma că natura contractului nu face imperios necesară

respectarea efectivă a ofertei în baza căreia a fost câștigată licitația.

Hotărârea

a fost pronunțată cu încălcarea legii, respectiv a disp art. 218 și urm C.

proc. civ., art. 186 și 201 C. proc. civ. - critică ce se încadrează în disp art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Acest

motiv de recurs vizează modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticii

referitoare la nelegalitatea determinării întinderii obligației de plată

stabilite în sarcina recurentului.

Explicația

omologării variantei A a raportului de expertiză tehnică contrazice chiar

rațiunea pentru care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice.

Din

acest punct de vedere hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În

ceea ce privește sentința nr 400/CC din 14 decembrie 2013 și modul de

soluționare a apelului împotriva acestei sentințe, recurenta are următoarele

critici:

Hotărârea

a fost pronunțată cu încălcarea legii, respectiv disp art. 6 alin. (1) și art. 13

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 295 C. proc. civ..

Dreptul

la un proces echitabil precum și dreptul la un recurs efectiv de care trebuie

să beneficiezi au ca obligație corelativă și îndatorirea instanțelor de a

supune analizei aspectele deduse judecății de către părți și de a răspunde

motivat la acestea.

Sentința

400/CC din 14 decembrie 2013 nu prezintă toate elementele conținutului unei

hotărâri judecătorești astfel cum sunt reglementate de disp art. 261 C. proc.

civ..

Deși

instanța de apel reține că s-a formulat și critica nemotivării, această critică

nu a fost analizată ca motiv distinct de apel, însă a fost respins apelul.

Hotărârea

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp art. 978 C. civ. și cu încălcarea

disp art. 977 și 979 C. civ. - critica se încadrează în disp art. 304 pct. 9 C.

proc. civ..

Și

în privința sentinței nr 400/CC din 14 decembrie 2013 s-a reiterat ca motiv de

apel, lipsa caracterului exigibil al creanței, aspect evidențiat de neexpirarea

termenului de plată de 5 ani de la emiterea facturii.

Se

solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Recurenta

a solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea

recursului.

Prin

încheierea din Camera de Consiliu de la 9 octombrie 2014, Înalta Curte a

respins această cerere de suspendare.

În

cauză, intimata Construct Partener SRL prin lichidator D.I. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază

recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Între

părți a fost încheiat Acordul-cadru de lucrări din 18 iunie 2010 în care s-au

prevăzut: durata contractului, prețul unitar, lucrările ce se vor executa în

baza comenzilor formulate pe parcursul derulării respectivului acord.

Instanța

de apel a interpretat corect clauza contractuală prevăzută în art. 17.4 din

Contractul subsecvent de lucrări din 18 iunie 2010 și nu a aplicat greșit disp art.

978 C. civ. și nu a încălcat disp art. 977 și 979 C. civ.

Factura

nr x/2011 reprezintă c/val. lucrări de reparații, igienizări interioare la

construcții și instalații saloane, efectuate la una din secțiile recurentului

menționate în comandă, la Secția neurochirurgie și medicina sportivă. Plata

acestor lucrări reprezintă plata parțială pentru care se aplică clauza

prevăzută la art. 17.4 din Contractul subsecvent de lucrări.

O

altă plată parțială efectuată de recurent este reprezentată de plata facturii

nr x/2010 în sumă de 136.030 lei.

În

art. 17.4 din contractul subsecvent de lucrări, părțile au prevăzut: „plățile

parțiale trebuie să fie făcute, la cererea executantului, la valoarea

lucrărilor executate conform contractului și în cel mai scurt timp posibil”.

Nu

poate fi reținută interpretarea recurentului în sensul că plățile parțiale

conform clauzei prevăzute în art. 17.4 din contractul subsecvent se pot face

numai în măsura posibilităților financiare și numai în această situație această

clauză produce efecte juridice.

Aceasta

deoarece clauza prevăzută la art. 17.1 din contract își găsește aplicarea în

ipoteza finalizării lucrărilor comandate și a întocmirii procesului verbal de

recepție.

Clauza

prevăzută la art. 17.4 din contract se aplică pentru lucrările executate

parțial, plățile parțiale nefiind condiționate de întocmirea procesului verbal

de recepție finală.

În

ceea ce privește critica privind încălcarea disp art. 218, art. 186 și art. 201

C. proc. civ., având în vedere că aceste texte legale cuprind dispoziții

privind proba cu interogatorii, martori și expertiză, înalta Curte reține

faptul că aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate și nu se

poate încadra în disp art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ..

În

același sens este și critica în ceea ce privește alegerea variantei A din

raportul de expertiză, acesta nefiind un motiv de nelegalitate pentru a fi

cercetat în cadrul recursului.

În

ceea ce privește sentința nr 400 din 17 decembrie 2013 aceasta a fost

pronunțată în completarea dispozitivului sentinței nr. 1601/2013, pentru suma

de 480.883,50 lei, suma care reprezintă plăți parțiale pentru lucrările

executate conform contractului subsecvent de lucrări din 18 iunie 2010, sumă ce

a fost recunoscută de pârâtul recurent, dar neachitată.

Această

sentință corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

S-a

reținut astfel că pârâtul prin adresa din 1 septembrie 2011 recunoaște debitul

în sumă de 480.883,50 lei.

Instanța

de apel a răspuns criticii privind nemotivarea hotărârii și lipsa caracterului

exigibil al creanței de 480.883,50 lei. Astfel, s-a reținut că această sumă

reprezintă tot o plată parțială și este o sumă recunoscută de către pârât.

Așadar,

în cauză nu a fost încălcat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Cu

privire la această sentință de completare recurentul invocă din nou încălcarea

disp art. 977 și 979 C. civ., precum și aplicarea greșită a disp art. 978 C.

civ.

Înalta

Curte apreciază că prin decizia Curții de Apel nu s-a făcut o aplicare greșită

a legii și s-au interpretat în mod corect, în conformitate cu dispozițiile

legale clauzele contractuale privind lucrările executate și plățile parțiale,

respectiv art. 17.4 din contractul subsecvent.

Față

de toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că în cauză nu există

motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii

recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei către intimată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești

împotriva Deciziei nr. 252/ AP din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze de minori și de familie, de conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Obligă

pe recurentul-pârât Spitalul Județean de Urgență Pitești la plata sumei de 5.000

lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC C.P. SRL -

prin lichidator judiciar D.I.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.