ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 376/24.03.2016, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea, astfel cum a fost modificată, prin care Centrul de Diagnostic și Tratament al Județului Argeș (în prezent, Spitalul Județean de Urgență Pitești) a chemat în judecată pe pârâtul S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.005.104,22 RON, reprezentând chiria mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, calculată până la data rezilierii de drept a contractelor nr. x/30.12.2004 și y/30.12.2004 și contravaloarea consumului de energie electrică pentru spațiile folosite exclusiv de pârâtă și pentru spațiile folosite în comun, la care se adaugă penalități, calculate de la data de 17.01.2010 până la data plății efective a debitului principal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în fapt, la data de 30.12.2004, între Centrul de Diagnostic și Tratament al Județului Argeș (în prezent, Spitalul Județean de Urgență Pitești), în calitate de beneficiar și S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, s-au încheiat contractele de prestări servicii medicale nr. 2029 și 2030.

Totodată, având în vedere că serviciile medicale urmau a fi prestate în imobilul aflat în administrarea beneficiarului, la data de 30.12.2004, părțile au încheiat și două contracte de închiriere.

A notat prima instanță că, prin adresa nr. x/28.03.2006, reclamantul a notificat pârâtei rezilierea contractelor de prestări servicii menționate mai sus.

De asemenea, că prin sentința comercială nr. 788/06.12.2006, Tribunalul Comercial Argeș a obligat Centrul de Diagnostic și Tratament al Județului Argeș la executarea în natură a obligațiilor asumate prin cele patru contracte, în sensul de a permite pârâtei accesul în spațiile închiriate, în vederea prestării de către aceasta atât a activităților convenite prin contracte, cât și a funcționării cabinetelor medicale autorizate de Direcția Sanitară a Județului Argeș.

A mai reținut că judecata prezentei cauze a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței asupra S.C. A. S.R.L., prin sentința nr. 4595/17.06.2010 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Prima instanță a notat că prin sentința nr. 4983/06.07.2010, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare, în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 și că, în cadrul dosarului de insolvență, Spitalul Județean de Urgență Pitești a formulat declarație de creanță pentru suma totală de 1.005.104,22 RON, ce face obiect al disputei părților și în prezentul dosar, creanță care, în urma soluționării unei contestații la tabelul preliminar, a fost înscrisă în tabelul definitiv, neafectată de condiție.

De asemenea, a reținut că, potrivit planului de reorganizare extins și confirmat, toate categoriile de creanțe au fost defavorizate, iar ulterior, prin sentința nr. 10108/17.12.2014, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 22.01.2015, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, a constatat că a fost finalizat planul de reorganizare confirmat și a dispus reinserția debitoarei în activitate.

În continuare, notând că cererea de repunere pe rol a fost formulată după ce hotărârea prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței asupra S.C. A. S.R.L. a rămas definitivă și că pârâtul a invocat în apărare mai multe excepții, prima instanță a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, asupra căreia a reținut următoarele:

Articolul 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, vizează toate acțiunile și măsurile de executare silită inițiate în mod individual de creditorii pârâtei, rațiunea suspendării fiind asigurarea caracterului colectiv și concursual al procedurii insolvenței și cumularea tuturor litigiilor îndreptate împotriva patrimoniului debitorului în competența exclusivă a judecătorului-sindic, dar și asigurarea condițiilor pentru îndeplinirea procedurii de citare a debitorului, în concordanță cu dispozițiile derogatorii reglementate de art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Totodată, a reținut că prin suspendarea prevăzută de art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit asigurarea unui grad ridicat de protecție a debitorului, în plus față de caracterul concursual și special al procedurii insolvenței, în cadrul căreia orice creditor care poate să își justifice creanța poate formula o declarație de creanță și a evocat dispozițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care reglementează reînceperea judecății.

Întrucât creanța în litigiu, astfel cum este prevăzută de art. 3 pct. 16 din legea nr. 85/2006, acceptată de administratorul judiciar, nu a fost afectată de o condiție suspensivă, ci de una rezolutorie, dreptul de vot al creditorului nu se supune restricțiilor prevăzute de art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, a reținut că prin sentința nr. 8126/10.10.2013, planul de reorganizare extins a fost confirmat; conform acestuia, toate categoriile de creanțe au fost defavorizate, nu s-a prevăzut provizionarea creanțelor și păstrarea în contul unic al procedurii, până la soluționarea definitivă a contestației și nu au fost stabilite plăți către Spitalul Județean de Urgență Pitești.

A mai notat tribunalul că reclamantul a figurat ca parte în dosarul de insolvență al S.C. A. S.R.L., în urma înregistrării declarației de creanță pentru suma totală solicitată în baza contractelor încheiate cu aceasta, având toate drepturile procesuale recunoscute de legea specială, inclusiv dreptul de a ataca sentințele pronunțate în cauza respectivă.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eșuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului" și ale art. 137 alin. (2) din aceeași lege, conform cărora "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan".

A apreciat prima instanță că, raportat la dispozițiile legale arătate mai sus, hotărârile definitive și irevocabile, cu privire la confirmarea planului de reorganizare și la închiderea procedurii, care nu au fost contestate în cadrul procedurii speciale, sunt opozabile tuturor creditorilor, iar nerealizarea creanțelor individuale în cadrul procedurii speciale nu conferă creditorilor individuali dreptul de a solicita reluarea, în temeiul art. 245 C. proc. civ., a acțiunii în pretenții, în fața instanței de drept comun; o astfel de posibilitate există doar în situația în care creditorul nu a figurat ca parte în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006.

În final, apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) și cele ale art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, având în vedere că Spitalul Județean de Urgență Pitești a figurat ca parte în dosarul de insolvență cu întreaga creanță menționată în cererea precizatoare, iar aceasta nu a fost achitată în perioada de derulare a planului de reorganizare, întrucât planul, astfel cum a fost confirmat și necontestat de creditor, nu a cuprins în graficul de plăți acest creditor, tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, Spitalul Județean de Urgență Pitești a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 446/A-COM/05.09.2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul și a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că prima critică, vizând nemotivarea de către prima instanță a soluției adoptate, este nefondată, de vreme ce tribunalul a prezentat, în mod detaliat, argumentele care au justificat admiterea excepției de inadmisibilitate; or, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., într-o asemenea situație nu se mai impunea examinarea fondului pretențiilor.

Tot nefondată a reținut a fi și critica privind greșita aplicare a legii de către prima instanță.

În acest sens, a reținut că scopul legii insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență (art. 2 din Legea nr. 85/2006).

De asemenea, a notat definițiile date procedurii de reorganizare și creanțelor defavorizate, prin art. 3 pct. 20 și 21 din Legea nr. 85/2006 și a evocat dispozițiile art. 95, 102 alin. (1) și 137 alin. (2) din aceeași lege, după care a apreciat că în cazul în care un creditor defavorizat ar fi îndreptățit la recuperarea diferenței de creanță, până la limita tabelului de creanțe, un plan de reorganizare ar deveni inutil.

Or, deși art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 pare să consacre o remitere legală de datorie în favoarea debitorului, planul de reorganizare este expresia voinței creditorilor care l-au aprobat și care în acest context sunt obligați să îl respecte, chiar și în ipoteza în care nu l-au votat.

A apreciat instanța de prim control judiciar că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă că procedura insolvenței are un efect de purgă (în sens juridic) asupra tuturor creanțelor anterioare datei deschiderii procedurii față de debitor, chiar dacă debitorul își reia activitatea după acoperirea creanțelor în procedura reorganizării, acesta fiind descărcat prin lege de pasivul anterior confirmării planului de reorganizare; o asemenea soluție este justificată de faptul că prin confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic, acesta devine obligatoriu, iar efectele sale se reflectă atât asupra activității debitorului, cât și asupra creanțelor din cadrul procedurii, care sunt modificate conform planului.

Totodată, a apreciat că împrejurarea că creanța apelantului era afectată de o condiție rezolutorie la data confirmării planului de reorganizare nu prezintă relevanță sub aspectul aplicării art. 137 din Legea nr. 85/2006, dreptul de vot al acestuia nefiind supus restricțiilor prevăzute de art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1016 C. civ., apelantul putea realiza toate actele de conservare ale dreptului său de creanță afectat de condiție.

Prin urmare, faptul că Spitalul Județean de Urgență Pitești nu a uzat de drepturile prevăzute de legea insolvenței, respectiv nu a participat la adunarea creditorilor în care s-a votat planul de reorganizare, nu a recurs la demersurile legale pentru a invalida planul de reorganizare, prin care creanța sa, deși recunoscută, a fost defavorizată și, în consecință, nu a fost achitată, nu înlătură incidența dispozițiilor art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Curtea de apel a înlăturat susținerea apelantului, potrivit căreia nu a intervenit stingerea creanței sale, ca urmare a faptului că aceasta a fost înscrisă sub condiție, reținând că sentința nr. 6122/18.06.2013 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curții de Apel București, prin care a fost admisă contestația la tabelul de creanțe și s-a dispus înscrierea creditorului cu suma de 1.005.104,22 RON, neafectată de condiție, și-a produs efectele retroactiv, în sensul că a consolidat dreptul de creanță al apelantului de la data înscrierii în tabelul de creanțe, însă nu a fost de natură a înlătura cauza de stingere a creanței apelantei, ce a intervenit la data omologării planului de reorganizare al intimatei.

Împotriva acestei decizii, Spitalul Județean de Urgență Pitești a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.005.104,22 RON, la care se adaugă penalități, al căror cuantum a solicitat să fie actualizat începând cu data de 17.01.2010 și până la data plății efective.

În motivare, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile art. 261 C. proc. civ., apreciind în mod eronat că sentința apelată este motivată, cât și dispozițiile Legii nr. 85/2006, reținând în mod nelegal că ar fi putut să își valorifice pretențiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declarație de creanță în dosarul de insolvență.

A susținut recurenta că, deși a formulat declarație de creanță în cadrul procedurii insolvenței, creanța sa a fost înscrisă provizoriu în planul de reorganizare, până la soluționarea irevocabilă a contestației la tabelul preliminar de creanțe.

Astfel, a arătat că planul de reorganizare a fost confirmat la data de 22.03.2012, iar dreptul său de creanță a fost stabilit irevocabil prin decizia nr. 844/26.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București.

În acest sens, a susținut că acțiunea sa nu este inadmisibilă, pe de o parte pentru considerentele arătate mai sus, iar, pe de altă parte, ca urmare a faptului că nu și-a realizat dreptul de creanță în cadrul procedurii insolvenței, planul de reorganizare prevăzând stingerea altor creanțe.

În opinia recurentului, având în vedere că procedura insolvenței asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care își continuă activitatea, se impune continuarea judecății și obligarea acesteia la plata sumei de bani pe care i-o datorează.

Mai mult, a susținut că existența dreptului său de creanță a fost deja supusă cenzurii judecătorești, astfel că beneficiază de efectul puterii lucrului judecat dobândit prin sentința civilă nr. 6122/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curții de Apel București, prin care a fost admisă contestația sa la tabelul preliminar de creanțe și s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv a sumei solicitate, neafectată de condiție.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a acordat în mod nelegal cheltuielile de judecată în cuantum de 5.000 RON, atât timp cât art. 274 C. proc. civ. prevede posibilitatea cenzurării onorariului de avocat, raportat la munca depusă de acesta, care, în speță, a formulat întâmpinare și s-a prezentat la termenul de judecată din data de 05.09.2016, când s-a și soluționat apelul.

În continuare, a reiterat situația de fapt, respectiv istoricul raporturilor juridice dintre părți și a prezentat pe larg facturile emise în baza contractelor încheiate dintre părți și argumentele pentru care consideră că intimata îi datorează suma de 1.005.104,22 RON, la care se adaugă penalități, subliniind că pentru această sumă beneficiază de efectul puterii lucrului judecat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

La data de 16.01.2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., și a solicitat, în subsidiar, respingerea ca nefondat recursului.

Astăzi, în ședință publică, excepția nulității recursului a fost respinsă, în considerarea argumentelor prezentate în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Subsumat motivelor de recurs sus-menționate, autorul căii de atac a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 261 C. proc. civ., apreciind în mod eronat că sentința apelată este motivată, dar și dispozițiile Legii nr. 85/2006, reținând în mod nelegal că ar fi putut să își valorifice pretențiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declarație de creanță în dosarul de insolvență.

Cum recurentul nu a invocat nemotivarea deciziei atacate, ci aplicarea greșită a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., raportat la motivarea sentinței tribunalului, Înalta Curte va examina această critică prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând astfel că cel reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost formal invocat.

Astfel, notează că instanța de apel a reținut ca fiind nefondată critica vizând nemotivarea de către prima instanță a soluției adoptate, de vreme ce tribunalul a prezentat, în mod detaliat, argumentele care au justificat admiterea excepției inadmisibilității; or, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., într-o asemenea situație nu se mai impunea examinarea fondului pretențiilor.

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a susținut că, raportat la dispozițiile art. 261 C. proc. civ., în mod nelegal a apreciat curtea de apel că sentința tribunalului este motivată.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În speță, prima instanță, dând eficiență dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a admis-o și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Înalta Curte apreciază că amplele considerente ale sentinței primei instanțe, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar contrazic alegațiile recurentului, în sensul nemotivării hotărârii adoptate.

Considerentele sentinței relevă că prima instanță a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor și argumentelor părților și a expus pe larg raționamentul în baza căruia a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

Așa fiind, în contra a ceea ce susține recurentul, în mod judicios a reținut curtea de apel că hotărârea primei instanțe întrunește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O altă critică adusă de recurent deciziei atacate vizează aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

A susținut recurentul că nelegal a reținut curtea de apel că ar fi putut să își valorifice pretențiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declarație de creanță în dosarul de insolvență.

Înalta Curte notează că, în speță, judecata acțiunii formulate de Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei S.C. A. S.R.L.

În cadrul dosarului de insolvență, Spitalul Județean de Urgență Pitești a formulat declarație de creanță pentru suma totală de 1.005.104,22 RON; creanța a fost înscrisă provizoriu în categoria creanțelor garantate, sub condiție, până la soluționarea irevocabilă a contestațiilor la tabelul preliminar al creanțelor.

De asemenea, notează că prin sentința nr. 6122/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curții de Apel București, a fost admisă contestația Spitalului Județean de Urgență Pitești la tabelul preliminar de creanțe și s-a dispus înscrierea creditorului cu suma solicitată, neafectată de condiție; potrivit planului de reorganizare modificat, actualizat și extins, confirmat de judecătorul sindic la data de 10.10.2013, toate categoriile de creanțe au fost defavorizate, iar prin sentința nr. 10108/17.12.2014 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, modificată prin încheierea din data de 22.01.2015, pronunțată în același dosar, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, aceasta fiind redată circuitului economic.

Ulterior închiderii procedurii insolvenței, Spitalul Județean de Urgență Pitești a solicitat redeschiderea judecății cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

Prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea, soluția fiind confirmată în apel.

În opinia recurentului, având în vedere că procedura insolvenței asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care a fost redată circuitului economic, iar creanța sa nu a fost realizată în cadrul sus-menționatei proceduri, se impune continuarea judecății și obligarea acesteia la plata sumei de bani pe care i-o datorează.

Așadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea recursului vizează posibilitatea recuperării pe calea dreptului comun a creanței anterioare deschiderii procedurii insolvenței, pentru care Spitalul Județean de Urgență Pitești a formulat declarație de creanță, în condițiile în care creanța sa a fost defavorizată prin plan, și, în consecință, nu a fost realizată în cadrul procedurii insolvenței.

În analiza sa, Înalta Curte va porni de la caracterul colectiv și concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Toți creditorii care dețin creanțe anterioare deschiderii procedurii trebuie să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanțelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului.

Prin urmare, o dată cu deschiderea procedurii insolvenței devin aplicabile dispozițiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanțelor lor fiind guvernate de acestea, cu consecința suspendării de drept a acțiunilor judiciare anterioare, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, în caz de reorganizare, prevederile Legii nr. 85/2006 permit neincluderea unor categorii de creanțe în programul de plată a creanțelor, planul de reorganizare putând să prevadă defavorizarea unora dintre acestea.

De altfel, planul de reorganizare este aprobat de adunarea creditorilor, condițiile de vot fiind stabilite prin legea specială, care reglementează și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorului sindic, de confirmare a acestuia.

Potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. (…)", iar potrivit art. 137 alin. (2) din aceeași lege, "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan."

Analiza textelor de lege sus-citate relevă că la data confirmării planului de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea anterior și cea prevăzută în plan, creditorii ale căror creanțe au fost defavorizate și nu au fost incluse în programul de plăți nemaiputând, ulterior închiderii procedurii de reorganizare, să solicite debitorului reintegrat în activitatea economică plata creanțelor.

Așadar, modificările de structură aduse creanțelor prin planul de reorganizare confirmat sunt definitive, această operațiune având valențele unui veritabil mijloc de stingere a obligațiilor, cu mențiunea că planul de reorganizare este expresia voinței creditorilor, manifestată în condițiile legii speciale.

Alegațiile recurentului, în sensul că, deși a formulat declarație de creanță în cadrul procedurii insolvenței, planul de reorganizare a fost confirmat la data de 22.03.2012, iar dreptul său de creanță a fost stabilit irevocabil ulterior acestui moment, prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curții de Apel București nu prezintă relevanță, atât timp cât prin planul de reorganizare modificat, actualizat și extins, confirmat de judecătorul sindic la data de 10.10.2013, s-a prevăzut defavorizarea creanței sale.

Așadar, așa cum corect a reținut și curtea de apel, hotărârea prin care a fost admisă irevocabil contestația la tabelul preliminar de creanțe și s-a dispus înscrierea creditorului cu suma de 1.005.104,22 RON, neafectată de condiție, și-a produs efectele retroactiv, în sensul că a consolidat dreptul de creanță de la data înscrierii în tabelul de creanțe, însă nu a fost de natură să înlăture cauza de stingere a creanței, ce a intervenit la data confirmării planului de reorganizare al intimatei.

Nici critica vizând încălcarea puterii lucrului judecat a statuărilor sentinței civile nr. 6122/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curții de Apel București, prin care a fost admisă contestația Spitalului Județean de Urgență Pitești la tabelul de creanțe și s-a dispus înscrierea creditorului cu suma solicitată, neafectată de condiție, nu este aptă să conducă la modificarea deciziei atacate.

Aceasta, întrucât instanța de apel nu a pus în discuție existența creanței, care, într-adevăr, a fost reținută cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile sus-menționate, ci măsura în care aceasta mai poate fi realizată pe calea dreptului comun, ulterior închiderii procedurii insolvenței.

Critica potrivit căreia instanța de apel a acordat în mod nelegal cheltuielile de judecată în cuantum de 5.000 RON, atât timp cât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede posibilitatea cenzurării onorariului, raportat la munca depusă de avocat, scapă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, criticile privind modul în care instanța de apel a apreciat asupra cuantumului onorariului de avocat, raportat la munca depusă de acesta, reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, astfel că nu pot face obiectul examinării Înaltei Curți, deoarece recursul este o cale extraordinară de atac, care privește analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentului, instanța supremă îl va obliga, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Pitești împotriva deciziei nr. 446/A-COM/05.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.