ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1138/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă, sub nr. 2266/280/2012, reclamanta A.M.F.F.P.P. Pitești, prin reprezentant dr. S.I., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 555, 557 alin. (1) și (2) C. civ., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Argeș, obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Pitești, Bv. I.C. Brătianu, ce cuprinde spațiile de deservire situate la parterul și mezaninul blocurilor, așa cum au fost dotate cu mobilier și aparatură medicală de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a dobândit în proprietate spațiile revendicate conform Dispoziției nr. 162 din 23 decembrie 1998 a Consiliului Județean Argeș, menținută prin Decizia nr. 1247/R/2009 a Curții de Apel Pitești-Secția de contencios administrativ și fiscal, iar sumele de bani necesare lucrărilor de construire și dotare a spațiilor au fost achitate exclusiv din salariile medicilor. Prin sentința nr. 4841 din 10 mai 2012 Judecătoria Pitești, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., raportat la valoarea imobilului revendicat astfel cum a fost evaluat de către instanță pe baza valorilor furnizate de parte, respectiv, la suma de 3.135.500 lei.

Prin sentința nr. 18 din 22 ianuarie 2014, Tribunalul Argeș-Secția civilă a respins acțiunea reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta s-a prevalat în acțiunea introdusă de Dispoziția nr. 162/1998 emisă de președintele Consiliului Județean Argeș, despre care a susținut că reprezintă titlul său de proprietate și îi justifică dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat. Despre imobilul revendicat, respectiv clădirea Policlinicii 2, a afirmat că aceasta a fost construită în perioada 1979-1982, iar după finalizare construcția a fost atribuită D.S. Argeș, astfel că în perioada anterioară desființării Policlinica cu Plată nu avea personalitate juridică fiind o unitate sanitară a D.S.

Argeș. Reclamanta și-a sprijinit pretențiile și pe Convenția nr. 123 din 05 ianuarie 1978 care reprezintă un acord de principiu încheiat între I.J.G.C.L. Argeș și Policlinica cu plată în ceea ce privește condiția de realizare și întocmire a lucrărilor și instalațiilor clădirii. După încheierea convenției, activitatea Policlinicii cu plată s-a desfășurat prin abrogarea H.C.M. nr. 560/1970. Cu privire la Dispoziția nr. 162/1998, invocată ca titlu de proprietate de către reclamantă, s-a reținut cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7161/280/2011 că recurenta - reclamanta din prezent a susținut în mod neîntemeiat că imobilul în litigiu nu ar fi făcut parte din domeniul public al statului, deși prin H.G.

nr. 640/2002 unitatea spitalicească a trecut din domeniul public al statului și din A.M.S. în domeniul public al Județului Argeș și în Administrarea Consiliului Județean Argeș. A fost calificată ca nefondată și susținerea recurentei în sensul că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Pitești, din înscrisurile depuse rezultând că policlinica a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat (sub forma de proprietate socialistă a întregului popor) în administrarea D.S. Argeș, modificarea titularului dreptului de proprietate prin H.G. nr. 640/2002 fiind realizată în condițiile legii.

Referitor la Dispoziția nr. 162/23 decembrie 1998, emisă de președintele Consiliului Județean Argeș, dispoziție prin care reclamanta susține că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, aceasta nu reprezintă un titlul de proprietate, iar emitentul dispozițiilor nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate al unui bun proprietate publică. Din întreg probatoriul administrat în cauză Policlinica cu Plată nu a făcut dovada că a dobândit în proprietate imobilul în litigiu, prin urmare Dispoziția nr. 162/1998 nu reprezintă titlul de proprietate, de asemenea nu s-a făcut dovada cu documente legale din care să rezulte că s-au constituit fondurile necesare executării lucrărilor de investiții cu privire la proiectul cu finalizare.

Întrucât imobilul în litigiu se afla în domeniul public al statului, prin H.G. nr. 640/2002, Policlinica Spitalului Județean Argeș a fost transmisă, alături de alte unități spitalicești din domeniul public al statului și din A.M.S.F., în domeniul public al Județului Argeș și în administrarea Consiliului Județean Argeș. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.M.F.F.P.P. Pitești prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel: - hotărârea atacată este nelegală întrucât calea de atac împotriva hotărârii date de prima instanță este apelul și nu recursul, cum greșit judecătorul fondului a trecut în dispozitivul sentinței, invocându-se în drept dispozițiile art. 282 teza a II-a C. proc.

civ.; - sentința apelată este nelegală și netemeinică întrucât s-a reținut o situație de fapt greșită, înlăturându-se fără temei elementele de probă ce confirmă dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu trecându-se cu ușurință peste autoritatea de lucru judecat ce rezultă din hotărârile judecătorești anterioare, cu privire la același imobil. În mod greșit prima instanță a reținut că imobilul în litigiu ar fi făcut parte din domeniul public al statului, deoarece acesta nu s-a construit din fondurile statului, ci din fondurile proprii ale medicilor din Municipiul Pitești, în sumă totală de 9.870.540 lei, în perioada 1974 - 1978. S-a susținut în continuare că au fost depuse la dosar actul de proprietate reprezentat de Dispoziția nr. 162/1968, emisă de președintele Consiliului Județean Argeș și Convenția nr. 123 din 05 ianuarie 1978, încheiată cu fostul I.J.G.C.L.

Argeș, prin care Policlinica cu Plată Pitești a dobândit calitatea de beneficiară de spații de deservire, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S. Județene Argeș, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Pitești a unui plan de investiții în sumă de 9.870.540 lei, precum și procesul verbal din 09 decembrie 1998, prin care se atestă că Policlinica, înainte de desființarea sa, începând cu data de 01 ianuarie 1978 avea finanțarea asigurată; - sentința este nelegală deoarece în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, (Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă), s-a statuat că Dispoziția nr. 162/1998, împreună cu documentația întocmită de Consiliului Județean Argeș, valorează titlul de proprietate al Policlinicii cu Plată Pitești, asupra spațiilor de deservire situate în Pitești, la parterul și mezaninul blocurilor.

Aceste înscrisuri doveditoare nu au fost înlăturate prin alte dovezi de aceeași forță probantă, astfel că reclamanta a dovedit pe deplin dreptul de proprietate asupra spațiilor de deservire al Policlinicii cu Plată Pitești, dreptul de dispoziție fiind confirmat prin Dispoziția reclamată nr. 162/1998; - prin H.G. nr. 640/2002, imobilul în litigiu a trecut din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județului Argeș și în administrarea Consiliului Județean Argeș, dar această situație nu confirmă un transfer legal al dreptului de proprietate al imobilului în litigiu, în patrimoniul statului sau al Județului Argeș, ca unitate administrativ teritorială, așa cum eronat s-a reținut în hotărârea atacată.

În susținerea acestei din urmă critici, s-a arătat că prin Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat ca fiind „valabilă și legală” Dispoziția nr. 162/1998, în care s-a constatat dreptul de proprietate al Policlinicii cu Plată Pitești, asupra imobilului în litigiu, aspect care trebuia avut în vedere, în mod prioritar, în procedura pendinte. Cu referire la calea de atac promovată, instanța de apel a constatat că, în baza principiilor fundamentale ale procesului civil, calea de atac izvorăște din lege, astfel încât aceasta a fost apreciată ca fiind apel în baza dispozițiilor legale aplicabile în materie. Prin Decizia nr. 1330 din 22 decembrie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a constatat că titlul invocat de reclamantă, constând în Dispoziția nr. 162 din 23 decembrie 1998, emisă de președintele Consiliului Județean Argeș, nu reprezintă un titlu valabil câtă vreme emitentul ei - președintele Consiliului Județean Argeș - nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun, proprietate publică, această apreciere având ca bază modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a statua diferit.

Referitor la faptul că prin Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a statuat în mod irevocabil asupra legalității Dispoziției nr. 162 din 23 decembrie 1998 emisă de președintele Consiliului Județean Argeș, s-a reținut că în respectivul litigiu a fost analizată legalitatea acestui act administrativ din perspectiva îndeplinirii condițiilor de fond și de formă, precum și a efectelor produse pe plan administrativ de H.G. nr. 640/2002. S-a arătat însă că acea analiză făcută de instanța de contencios administrativ nu constituie un impediment pentru declanșarea și judecarea litigiului pendinte, câtă vreme se solicită o comparare a titlurilor pe care le dețin părțile litigante în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Obiectul diferit al celor două acțiuni a fost reținut și de instanța fondului, fapt ce rezultă din expunerea argumentelor pertinente privind respingerea excepției autorității de lucru judecat. Instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă solicită a se statua asupra regimului juridic al imobilului, respectiv dacă acesta a făcut parte din domeniul public al statului, deoarece acest imobil - potrivit susținerilor reclamantei - „nu s-a construit din fondurile statului, ci din fondurile proprii ale medicilor din Municipiul Pitești”, fiind în proprietatea reclamantei.

S-a observat că această din urmă problemă de drept a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în prezenta cauză este ușurată sarcina probării validității acestui pretins titlu de proprietate invocat de către reclamantă. Plecând de la cele două funcții procesuale pe care le îndeplinește instituția autorității de lucru judecat, de excepție și de prezumție, și de la condițiile diferite în care acestea se manifestă, s-a arătat că funcția de prezumție este cea care intervine în cauză cu referire la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Reglementarea puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești, prezumția neîmpiedicând judecarea celui de-al doilea proces, ci ușurând sarcina probațiunii prin aceea că aduce în fața instanței dezlegări ale unor raporturi juridice realizate în judecăți anterioare și care nu pot fi ignorate. Așadar, plecând de la dezlegările irevocabile regăsite în Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de apel a reținut că modificarea titularului dreptului de proprietate publică prin H.G.

nr. 640 din 28 iunie 2002 s-a făcut în mod legal, în timp ce Dispoziția nr. 162 din 23 decembrie 1998, emisă de Președintele Consiliului Județean Argeș, prin care reclamanta susține că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, nu reprezintă un titlu de proprietate întrucât emitentul dispoziției nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la un bun aflat în domeniul public al Județului Argeș și în administrarea Consiliului Județean Argeș. Totodată, este neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Pitești, întrucât întreg ansamblul probator administrat în cauză confirmă împrejurarea că policlinica a fost construită în anii 1979-1982 de către stat, când forma de proprietate la acel moment era aceea de proprietate socialistă a întregului popor, imobilul aparținând domeniul public al statului aflat în administrarea D.S.

Argeș. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 9 C. proc. civ., reclamanta A.M.F.F.P.P. Pitești, formulând următoarele critici: - Reținând că în cauză operează puterea de lucru judecat în forma prezumției, instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a mai pune în discuție natura juridică a titlului invocat de către reclamantă, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. - Instanțele anterioare au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 480-481 C. civ.

în raport de probele administrate în cauză din care rezultă că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spațiilor revendicate. În acest sens se invocă Dispoziția nr. 162/1998 despre care se arată că în mod greșit s-a reținut că nu constituie titlu valabil de proprietate al reclamantei în condițiile în care aceasta nu a fost desființată, fiind consfințită prin două hotărâri judecătorești depuse la dosarul cauzei (sentința nr. 34/C din 23 martie 1999 - ce confirmă legalitatea și valabilitatea actului administrativ în cauză și Decizia nr. 1247/R/Cont din 19 noiembrie 2009 - prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că revocarea și anularea dispoziției nu mai este posibilă, ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de Apel Pitești).

Recurenta-reclamantă mai arată că față de dispoziția sus menționată nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât nu s-a făcut dovada triplei identități de obiect, părți și cauză între litigiul în care aceasta a fost pronunțată și litigiul de față. Recurenta-reclamantă invocă documentația întocmită de Consiliul Județean Argeș pe baza căreia această autoritate a emis avizul din 16 decembrie 1998 prin care a propus emiterea deciziei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra spațiilor de deservire, în favoarea Policlinicii cu plată, Convenția nr. 123 din 05 ianuarie 1978, încheiată cu fostul I.J.G.C.L.

Argeș, prin care Policlinica cu Plată Pitești a dobândit calitatea de beneficiară de spații de deservire, Decizia nr. 233 din 23 iunie 1978 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular Județean Argeș, de aprobare a proiectului de execuție a investiție, autorizația din 23 iunie 1978 pentru executarea de lucrări, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S. Județene Argeș, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Pitești a unui plan de investiții în sumă de 9.870.540 lei, precum și procesul verbal din 09 decembrie 1998, prin care se atestă că Policlinica, înainte de desființarea sa, începând cu data de 01 ianuarie 1978 avea finanțarea asigurată.

Recurenta-reclamantă susține că a dobândit dreptul de proprietate prin Convenția nr. 123/05 ianuarie 1978 în baza căreia a fost emisă dispoziția nr. 162/1998, iar pârâtul nu a combătut dovezile care confirmă că fondurile alocate pentru construcția spațiilor de deservire au aparținut Policlinicii cu Plată, provenind din sumele de bani reținute medicilor lunar pe ștatul de plată. - Reținând că imobilul în litigiu nu s-ar fi aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Pitești, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Contrar întregului ansamblu probator al cauzei, instanța de apel a constatat că Policlinica cu Plată a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, deși înscrisurile doveditoare emise chiar de Consiliul Județean Argeș confirmă că imobilul în litigiu a fost construit exclusiv din fondurile Policlinicii cu Plată, care a achitat și contravaloarea terenurilor expropriate pe care s-a construit imobilul, nefiind făcută finanțarea de către stat pentru această investiție. - Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate motivele de apel invocate împotriva sentinței nr. 18 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Argeș.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a răspuns criticilor deduse judecății prin intermediul căii de atac, stabilindu-se doar că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, iar Dispoziția nr. 162/1998 emisă de Președintele Consiliului Județean Argeș nu poate constitui titlu de proprietate, fără să se facă vreo referire la dovezile existente la dosarul cauzei. Recurenta-reclamantă mai arată că instanța de apel în mod greșit a reținut că operează prezumția puterii de lucru judecat raportat la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.

Instanța de apel nu s-a referit la existența puterii lucrului judecat în raport de hotărârile judecătorești anterioare, prin care s-a statuat în mod irevocabil că Dispoziția nr. 162/1998 nu a fost desființată, fiind valabilă, respectiv, sentința nr. 34/C din 23 martie 1999 și Decizia nr. 1247/R/Cont din 19 noiembrie 2009, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești. Reținând că în cauză operează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat privind calitatea de proprietar a recurentei-reclamante, instanța de apel nu a mai analizat niciun motiv de apel, soluționând apelul pe excepția puterii de lucru judecat fără a intra în cercetarea fondului, situație care impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de apel a reținut greșit că reclamanta ar mai fi intentat alte acțiuni cu același obiect, întrucât din toate hotărârile judecătorești depuse la dosar rezultă că nu a existat identitate de obiect, iar această acțiune reprezintă primul demers judiciar prin care se urmărește revendicarea imobilului în litigiu, sens în care nu poate opera puterea de lucru judecat. În mod greșit s-a reținut că Policlinica cu Plată a aparținut domeniului public al statului aflat în administrarea D.S. Argeș conform H.G. nr. 640 din 20 iunie 2002, când de fapt nu a operat vreun transfer al dreptului de proprietate de la Policlinica cu Plată către domeniul public al statului, imobilul în litigiu nefiind construit din fondul de stat.

La data de 31 martie 2015 s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât Consiliul Județean Argeș prin care s-a invocat excepția netimbrării recursului declarat, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se, în esență, că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată și că în rezolvarea litigiului instanța de apel s-a raportat atât la Decizia 1247 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, cât și la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, ale cărei dezlegări irevocabile au fost reținute deoarece s-a constatat că vizau chiar chestiunile litigioase din prezenta cauză. Faptul că Dispoziția nr. 162/1998 nu a fost revocată sau desființată printr-o hotărâre judecătorească nu înseamnă că aceasta se bucură și de eficiență juridică, în condițiile în care emitentul său nu avea puterea de a constitui sau transmite dreptul de proprietate asupra unui imobil aflat în domeniul public al statului.

La 14 aprilie 2015 recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea intimatei. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat în considerarea argumentelor ce succed. În mod greșit susține recurenta că instanța de apel ar fi soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, limitându-se să rețină că în cauză operează puterea de lucru judecat, în forma prezumției, a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Într-adevăr, în soluționarea prezentului litigiu dedus judecății, având ca obiect revendicare imobiliară, instanțele de fond (așadar, inclusiv instanța de apel) au valorificat efectul pozitiv au autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, constatând că aspectele de dezlegat - ce constituiau argumente ale pretențiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată - au primit deja o soluționare în litigiul anterior purtat între aceleași părți. Prin aceasta nu se poate spune că procesul ar fi fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, similar situației în care instanța ar fi valorificat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterior pronunțate între aceleași părți, în manifestarea sa de excepție procesuală.

Dimpotrivă, procesul a fost soluționat pe fondul său, asupra tuturor aspectelor deduse judecății, cu reținerea și observarea modului în care, în celălalt litigiu, aceleași chestiuni litigioase - cele privitoare la regimul juridic al imobilului revendicat și la efectele juridice ale actului juridic invocat drept titlu de către reclamantă - au fost rezolvate, aceasta, dată fiind autoritatea de lucru judecat cu care hotărârea instanței de contencios administrativ se impune părților și nevoia de ordine și stabilitate juridică, deziderate sociale asigurate inclusiv prin evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești cărora le dă expresie acest important atribut al hotărârii instanței judecătorești (autoritatea sau puterea de lucru judecat).

Nici critica de interpretare și aplicare greșită de către instanțele de fond a dispozițiilor art. 480-481C. civ. nu este fondată, observându-se că soluția litigiului nu a fost impusă ca rezultat al interpretării ori aplicării acestor dispoziții legale. Întrucât prin acțiunea sa în revendicare, reclamanta a dedus judecății în prezenta cauză situații juridice care făcuseră deja obiectul cenzurii instanțelor judecătorești în litigiul de contencios administrativ purtat anterior între aceleași părți, ce a fost soluționat irevocabil prin pronunțarea Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de fond au procedat corect evaluând pretențiile reclamantei plecând de la dezlegările jurisdicționale irevocabile regăsite în amintita hotărâre judecătorească.

Nu era necesară pentru aceasta, după cum greșit susține recurenta, regăsirea triplei identități de părți, obiect și cauză între litigiul în care respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunțată și litigiul de față, întrucât întrunirea acestei condiții este necesară atunci când se pune în valoare funcția negativă a lucrului judecat, aceea de excepție procesuală care se opune aducerii în fața instanțelor judecătorești, pentru a doua oară, a aceluiași litigiu soluționat deja irevocabil între (aceleași) părți. Or, raportându-se la dezlegările irevocabile regăsite în Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată între aceleași părți în litigiul având ca obiect anularea H.G.

nr. 640/2002 (ce a transferat bunul imobil litigios din domeniul public al statului în domeniul public al județului Argeș), instanțele de fond ce au soluționat acțiunea în revendicare de față au valorificat funcția pozitivă a lucrului judecat. Aceasta presupune ca, în pofida obiectelor diferite a două litigii purtate între aceleași părți, chestiunile litigioase ale acestora să fie identice, parțial identice sau aflate în legătură, astfel că dezlegările jurisdicționale aduse acestora prin hotărârea din primul litigiu, intrate în puterea lucrului judecat, se vor impune ca atare și celui de-al doilea proces, nemaiputând fi contrazise.

Astfel, sesizând corect că ceea ce s-a pus în discuție prin cererea de chemare în judecată - prevalându-se de titlul de proprietate asupra imobilului revendicat, invocat ca fiind Decizia nr. 162/1998 a președintelui Consiliului Județean Argeș, de modalitatea și condițiile edificării construcției revendicate, prin încheierea convenției din 5 ianuarie 1978 cu fostul I.J.G.C.L.

Argeș și prin asigurarea fondurilor necesare din contribuțiile lunare ale medicilor, care s-au ridicat la valoarea totală de 9.356.370 lei, iar nu din fondurile statului - a fost chiar regimul juridic al imobilului din Pitești căruia reclamanta i-a negat apartenența la domeniul public al statului, respectiv al celui județean, și reținând că această chestiune litigioasă a fost deja lămurită în litigiul de contencios administrativ evocat anterior, în mod legal instanța de apel a stabilit că dezlegările jurisdicționale date tuturor acestor aspecte prin Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, nefiind permisă ori posibilă nici reluarea analizei lor în actualul proces de revendicare ce i-a succedat și, cu atât mai puțin, dezlegarea lor contrară.

Prin urmare, de vreme ce prin respectiva hotărâre judecătorească s-a stabilit că „Dispoziția nr. 162 din 23 decembrie 1998 emisă de președintele Consiliului Județean Argeș, prin care recurenta susține că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, aceasta nu reprezintă un titlu de proprietate, iar emitentul dispoziției nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică”, de bună seamă că aceasta nu putea fi valorificată cu succes, drept titlu de proprietate al reclamantei care să stea la baza admiterii acțiunii acesteia în revendicarea chiar a imobilului despre care s-a reținut, cu putere de lucru judecat, prin aceeași hotărâre judecătorească, că a aparținut dintotdeauna proprietății de stat, așadar încă de la momentul edificării sale și că aparținea proprietății publice a statului la data emiterii pretinsului titlu de proprietate în favoarea reclamantei (Dispoziția nr. 162/1998).

Împrejurarea că acțiunea de contencios administrativ având ca obiect anularea Dispoziției nr. 162/1998 introdusă de Prefectura Județului Argeș a fost respinsă prin sentința civilă nr. 34/C din 23 martie 1999 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă, pentru argumente de ordin formal, (depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului pentru contestarea sa de către prefect) și că prin Decizia civilă nr. 1247/R din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a reținut în mod irevocabil că atât revocarea, cât și anularea aceluiași act administrativ nu mai sunt posibile, fiind depășite termenele prevăzute în dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, nu este de natură să confere dispoziției în cauză efecte pe care, s-a stabilit tot pe cale jurisdicțională și în mod irevocabil, că nu le poate avea.

În alte cuvinte, faptul că nu a fost admisă o acțiune în anularea dispoziției nr. 162/1998, aceasta nefiind așadar desființată, nu conferă actului juridic în discuție valoarea unui titlu de proprietate asupra imobilului revendicat atât timp cât, potrivit celor statuate prin Decizia civilă nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția contencios administrativ, „emitentul dispoziției nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică”. În sfârșit, actului juridic invocat drept titlu de proprietate de către recurentă nu-i putea fi recunoscută această valoare împotriva dezlegărilor irevocabile și obligatorii pentru parte, ale aceleiași hotărâri judecătorești, care i-a negat expres acest caracter.

Nu în ultimul rând, este de menționat că respingerea, ca fiind tardivă, a acțiunii în anularea Dispoziției nr. 162/1998, introduse de Prefectura Județului Argeș, prin sentința civilă nr. 34/C din 23 martie 1999 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă, ori anularea Dispoziției nr. 124 din 2 aprilie 2008 emisă tot de Prefectura Argeș (de revocare a dispoziției nr. 162/1998), prin Decizia nr. 1247/R din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, nu confirmă - după cum eronat a susținut recurenta prin recursul său - stabilirea, cu autoritate de lucru judecat, a legalității și valabilității Dispoziției nr. 162/1998 de vreme ce, pentru argumente de ordin procedural legate de nerespectarea termenelor de introducere a acțiunii în anularea actului administrativ de către prefect, în primul caz, ori legate de nerespectarea termenelor generale de contestare a actelor administrative prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 544/2004, în cel de-al doilea caz, o statuare din partea instanțelor judecătorești asupra legalității actului juridic în cauză nu a mai avut loc.

Prin urmare, neexistând, în niciuna din aceste acțiuni, statuări din partea organului jurisdicțional asupra legalității dispoziției nr. 162/1998, este inexistentă o putere a lucrului judecat asupra unui atare aspect, fiind lipsită de orice suport susținerea recurentei în sensul că prin hotărâri judecătorești irevocabile (cele anterior evocate) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat legalitatea și valabilitatea acestui act.

Singura consecință a soluționării în felul arătat mai sus a acțiunii de anulare a Dispoziției nr. 162/1998, respectiv a celei de anulare a dispoziției ce o revoca, este aceea a existenței sale ca act juridic valabil (în sensul de nedesființat), dar care, în considerarea statuărilor din Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- secția contencios administrativ, este inapt a produce efecte specifice unui real titlu de proprietate, respectiv de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului revendicat.

Înalta Curte reține că, prin decizia supusă recursului, instanța de apel a respectat toate aceste premise de analiză a actului juridic de care recurenta-reclamată s-a prevalat în acțiunea sa, pentru argumentele arătate fiind nejustificare criticile acesteia în sensul nereferirii instanței de apel și la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor prin care s-ar fi statuat asupra legalității și valabilității Dispoziției nr. 162/1998. Cât privește referirea recurentei la celelalte înscrisuri care, în opina sa, îi justifică deopotrivă dreptul de proprietate a cărui recunoaștere a solicitat-o prin acțiune - convenția din 5 ianuarie 1978 încheiată cu fostul I.J.G.C.L. Argeș, Decizia nr. 233 din 23 iunie 1978 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular Județean Argeș, de aprobare a proiectului de execuție a investiție, autorizația din 23 iunie 1978 pentru executarea de lucrări, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S.J.

Argeș, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Pitești a unui plan de investiții în sumă de 9.870.540 lei, precum și procesul verbal din 09 decembrie 1998 - se reține că acestea au fundamentat emiterea Dispoziției nr. 162/1998 a președintelui Consiliului Județean, invocat drept titlu de proprietate în actuala procedură, dar a cărui valoare de titlu de proprietate asupra imobilului din Pitești, P+M nu a fost recunoscută, pentru motivele arătate, de către instanța de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, aceleași înscrisuri invocate de actuala recurentă și în Dosarul nr. 7161/280/2011 (în care a fost pronunțată Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) în susținerea aceleiași teze a apartenenței bunului imobil la domeniul privat al fostei Policlinici cu plată, urmare a edificării imobilului în cauză din fondurile proprii ale medicilor din municipiul Pitești, în sumă totală de 9.870.540 lei, în perioada 1974-1978, au făcut, de asemenea, obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că „este nefondată susținerea recurentei că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu plată Pitești, din înscrisurile depuse rezultând că policlinica a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, forma de proprietate a acestui bun la acea dată neputând fi decât aceea de proprietate socialistă a întregului popor, în administrarea Direcției Sanitare Argeș” Cea de-a treia critică a recursului, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., a evidențiat interpretarea greșită dată de instanța de apel „întregului ansamblu probator al cauzei”, ce a condus, în opinia recurentei, la extragerea unei concluzii greșite, contrară acestui probatoriu, în sensul că Policlinica cu plată ar fi fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, deși înscrisurile doveditoare emise chiar de Consiliul Județean Argeș confirmă că imobilul a fost construit exclusiv din fondurile Policlinicii cu Plată, care a achitat și contravaloarea terenurilor expropriate pe care s-a construit imobilul, nefiind făcută finanțarea de către stat pentru această investiție. Sub aspect procedural, instanța de recurs are în vedere că motivul legal de recurs consacrat prin dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. permite evidențierea acelor greșeli de judecată săvârșite de instanțele de apel care constau în interpretarea greșită nu a înscrisurilor probatorii ale litigiului, ci ale actului juridic dedus judecății, în înțelesul său de „negotium iuris” (operațiune juridică), atunci când instanța schimbă natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În alte cuvinte, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se pot corecta acele greșeli de judecată ale instanței de apel ce se concretizează în încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. - potrivit căruia convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante - ori a regulilor de interpretare a convențiilor înscrise în C. civ.

Ceea ce s-a invocat însă prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de către recurenta-reclamantă a fost nu nesocotirea regulilor de interpretare a actelor juridice de către instanța de apel, cu referire la un anume act juridic (în sensul de negotium iuris), ci stabilirea unei alte situații decât cea care, în opinia sa, rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză. Or, astfel explicitată, critica recurentei este inadmisibilă în recurs, neputându-se circumscrie nici temeiului legal indicat de parte - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - dar nici unui alt motiv legal de recurs întrucât, în esență, aceasta pune în discuție interpretarea probelor de către instanța de apel, aspect de netemeinicie a hotărârii incompatibil cu obiectul, structura și funcția recursului (restrânsă la verificarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii din apel).

Înalta Curte reține și că, prin această critică, recurenta-reclamantă nu face decât să nege dezlegarea jurisdicțională irevocabilă, ce i se impune cu puterea lucrului judecat, ca parte a procedurii în care a fost pronunțată Decizia nr. 5413 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a statuat cea dintâi asupra acestor apărări ale sale, tranșând regimul juridic sub care s-a aflat bunul imobil litigios încă de la data edificării sale până în prezent. Așadar, și pentru acest al doilea motiv, critica invocată este inadmisibilă. Este, de asemenea, nefondată critica recurentei ce a invocat aspectul nemotivării hotărârii atacate, pentru argumentul că aceasta nu răspunde motivelor de apel formulate împotriva hotărârii de primă instanță.

Instanța de recurs constată că, dimpotrivă, prin considerentele sale, instanța de apel nu doar că a răspuns motivelor de apel formulate care conțineau, toate, susțineri contrare dezlegărilor irevocabile ale Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal - în sensul că imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ci a fost construit din fondurile proprii ale medicilor din Pitești, că Dispoziția nr. 162/1998 a președintelui Consiliului Județean constituie titlul său de proprietate asupra bunului imobil, că prin H.G. nr. 640/2002 nu s-a realizat un transfer legal al dreptului de proprietate asupra clădirii în litigiu - dar a și reținut corect rațiunile care se opun statuării diferite asupra acelorași aspecte litigioase în actuala procedură, rațiuni regăsite în autoritatea sau puterea de lucru judecat a amintitei hotărâri judecătorești.

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu de avocat, în cuantum de 1.000 lei, diminuat de la suma de 4.000 lei, în considerarea muncii depuse și complexității cauzei, a cărei soluționare a avut loc la primul și singurul termen de judecată acordat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.M.F.F.P.P. Pitești împotriva Deciziei nr. 1330 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât Consiliul Județean Argeș cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, reduse conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2015.