ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Satu Mare și înregistrată pe rolul acesteia sub nr. 4931/296/2011, reclamanta SC D.I. SRL - prin administrator judiciar C.L.2.S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC I.L.I. SA - prin mandatar SC A.I. SRL a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive prevăzute la art. 13 din Condițiile generale a contractelor de leasing încheiate pentru cauza ilicită și fraudarea legii. În fapt reclamanta debitoare a arătat că a încheiat cu pârâta creditoare două contracte de leasing financiar iar în aprecierea sa art. 13 din Condițiile generale din contractul de leasing sunt nule absolut sens în care a promovat prezenta acțiune, având în vedere dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cu care nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând.

Totodată, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea 193/2000. În data de 09 octombrie 2013, Judecătoria Satu Mare a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate. La data de 15 aprilie 2014, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă. La data de 23 iulie 2014, Judecătoria Satu Mare a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, prin Sentința civilă nr. 2991 din 23 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Satu - Mare. La data de 11 august 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București.

Prin Sentința civilă nr. 10013 din 29 septembrie 2014 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu - Mare. S-a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. S-a reținut că necompetență este de ordine privată, ea nu putea fi invocată decât de debitoare, în condițiile art. 159 1 alin. (3) C.proc.civ., adică prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de înfățișare. Competența teritorială în cauza de față nu este reglementată de norme de ordine publică, ci de norme de ordine privată, care prezintă particularitatea că excepția de necompetență poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a fost creată norma de competență și numai în pragul procesului (in limine litis).

Cererea a fost inițial introdusă la o instanță competentă, iar prin alegerea făcută inițial de reclamantă de a introduce acțiunea la Judecătoria Satu Mare, această instanță a devenit exclusiv competentă să soluționeze litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, inclusiv Judecătoria Sectorului 2 București, a pierdut această prerogativă. Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu - Mare competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl constituie o acțiune în constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive prevăzute la art. 13 din Condițiile generale a contractelor de leasing încheiate pentru cauză ilicită și fraudarea legii.

De reamintit că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor - Codul de procedură civilă a suferit numeroase modificări - art. 159 1 din Codul de procedură civilă a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetență și până la ce moment al procesului. Astfel, necompetență de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Art. 159 alin.(1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de la art. 13-16 din același cod, ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale. Este de ordine privată, în sensul art. 159 alin. (2) C. proc.

civ., competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, atunci când părțile au posibilitatea să aleagă instanța care să le judece. Articolul 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată în ce situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot înlătura. Potrivit art.159 1 C. proc. civ. „necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la prima zi de înfățișare”. În cauza de față necompetență teritorială este de ordină privată prin raportare la prevederile art.159 1 C. proc. civ., iar pârâta nu a invocat excepția în condițiile indicate mai sus. Revenind la speța de față, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată vizează o acțiune în constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive prevăzute la art. 13 din Condițiile generale a contractelor de leasing încheiate pentru cauză ilicită și fraudarea legii.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată făcută, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective. Fiind în discuție competența teritorială alternativă ce este reglementată de norme dispozitive, reclamantei invocând dispoziții de drept comun, a înțeles să sesizeze instanța competentă, respectiv Judecătoria Satu - Mare, situație în raport cu care nu se poate opta pentru o altă instanță. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu - Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.