ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7279/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.D., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P2427/09 din 26 august 2009, adresată C.N.S.A.S. de către domnul Stoica Florea, s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I 235818 (cotă C.N.S.A.S.), în care figurează pârâtul, cererea fiind legală, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008. Reclamantul a arătat că, din cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/734 din 04 aprilie 2011 și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Prahova, Serviciul 3, a propus transferarea materialelor deținute de serviciul în care își desfășura activitatea la serviciul de informații interne, în vederea urmăririi unei persoane, întrucât din respectivele documente rezulta că cel în cauză „a căutat sistematic să intre în relații cu cetățeni străini, de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate. Odată ajuns în străinătate, intenționa să nu se mai întoarcă și să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relații din R.F.G.”.

Totodată, a susținut că pârâtul, în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean Prahova, Serviciul 3, a propus măsuri de lucrare a rudelor unei persoane, medic, semnalat că „la data de 13 mai 1972, a fost scos din țară de către doi șoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G.”, măsura propusă fiind pusă în aplicare. În opinia reclamantului, activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și politice, ce face parte dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, fiind îndeplinite astfel condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de „lucrător al Securității”. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că a fost ofițer de securitate, însă nu a desfășurat activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, susținând în esență, că nu a avut nicio contribuție la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I 235818 (cota C.N.S.A.S.) despre care nu a avut cunoștință. În calitatea sa, de ofițer operativ, pârâtul a arătat că a executat ordinele primite, în sensul prezentării unui punct de vedere cu privire la faptele unei persoane din Sinaia (doctorul S.R.F.), iar în acest context, în raportul întocmit, a precizat clar că relațiile celui în cauză cu străinătatea nu au caracter informativ, iar suspiciunile nu sunt pe profil de contraspionaj, propunând transferarea materialelor la S.I.I..

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1393 din 28 februarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, în speță, nu sunt îndeplinite prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Referitor la prima condiție prevăzută de aceste dispoziții legale, a reținut că este îndeplinită de pârât, întrucât a avut gradul de locotenent major, în perioada 1985-1987, și apoi căpitan, în 1988, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Prahova, Serviciul 3, iar cu privire la cea de-a doua condiție, a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Astfel, Dosarul nr. I 235818 l-a vizat pe numitul SF, de profesie medic, care a fost supravegheat informativ în perioada 1987-1989, întrucât la data de 09 iulie 1987, la punctul de frontieră Nădlac, cu ocazia controlului vamal, s-au găsit asupra sa acte de stare civilă și de studii în original, teza de doctorat, caracterizări profesionale, acesta recunoscând că a avut în vedere posibilitatea rămânerii ilegale în străinătate. Implicarea pârâtului în instrumentarea acestui dosar a constat în aceea că, la data de 11 august 1987 și apoi la 04 noiembrie 1987, a solicitat relații de la Departamentul Securității Statului cu privire la lucrarea de doctorat a numitului SF, respectiv dacă prezintă caracter de noutate și dacă intră în categoria secretelor.

La data de 04 martie 1988, pârâtul a luat o declarație numitului S.F. cu privire la intențiile acestuia legate de ieșirea din țară și proveniența sumelor de bani în valută de care dispunea pentru călătorie, iar la data de 23 mai 1988, după primirea relațiilor de la Departamentul Securității Statului, a întocmit un raport asupra rezultatului cercetărilor întreprinse în privința lui S.F., în care a consemnat următoarele: „În ultima perioadă, sus-numitul a căutat sistematic să intre în relații cu cetățeni străini, de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate. Odată ajuns în străinătate, intenționa să nu se mai întoarcă și să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relații din R.F.G.

Deoarece relațiile celui în cauză cu străinătatea nu au un caracter informativ, iar suspiciunile nu sunt pe profil de contraspionaj, propunem a se aproba transferarea materialelor la serviciul de informații interne, unde cazul prezintă interes”. După aprobarea măsurii propuse, pârâtul a transmis dosarul cu privire la SF către Serviciul 1 al Inspectoratului Județean Prahova și către Securitatea Orașului Sinaia care, ulterior, a propus luarea sus-numitului în lucru prin dosar de urmărire informativă.

Așa fiind, prima instanță a reținut că prin activitățile desfășurate de pârât nu au fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului, cel mult se poate susține că propunerea formulată de pârât, de transferare a materialelor privitoare la SF de la serviciul de contraspionaj la serviciul de informații interne, a condus la supravegherea informativă ulterioară a acestuia, datorită relațiilor sale cu cetățeni străini și intențiilor de a părăsi țara, ceea ce i-a încălcat dreptul la viață privată. Un asemenea demers a fost considerat de instanță că nu satisface cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, iar legătura de cauzalitate este cel mult indirectă, mediată și, de altfel, din actele dosarului nu rezultă cu certitudine dacă numitul SF a fost efectiv urmărit informativ de serviciul de informații interne, ca urmare a transferării materialelor către acesta, ci doar că Securitatea Orașului Sinaia a transmis Serviciului 1 al Inspectoratului Județean Prahova materialele deținute cu privire la SF, cu propunerea de a fi luat în lucru prin dosar de urmărire informativă. În ceea ce privește Dosarul nr. I 1704, acesta îl vizează pe numitul VVI, de profesie medic, care a fost supravegheat informativ în perioada 1982-1989 întrucât la data de 13 mai 1972 a fost scos din țară de doi șoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G., iar din datele furnizate ulterior de o sursă a rezultat că este interesat să obțină informații despre diferite persoane și obiective din țară.

Contribuția pârâtului la instrumentarea acestui dosar constă în aceea că, la data de 05 noiembrie 1985, a întocmit o notă sinteză privind informațiile deținute cu privire la VVI, în finalul căreia se menționează „Dat fiind cele raportate, prin măsurile noastre de lucrare a rudelor lui V.V.I. din Ploiești și a relațiilor, vom înainta de urmare materialele mai importante ce se vor obține”. Or, susținerile reclamantului potrivit cărora pârâtul a fost cel care a propus măsuri de lucrare a rudelor numitului V.V.I. nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, astfel că nici în acest caz nu se poate reține că prin activitățile sale, respectiv prin întocmirea unei note sinteze cu privire la informațiile existente în legătură cu o anumită persoană supravegheată informativ, pârâtul a suprimat sau a îngrădit drepturile fundamentale ale omului.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că, în speță, din probele administrate, nu rezultă că pârâtul a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului prin activitățile desfășurate în calitatea sa de ofițer de securitate. 3. Recursul formulat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1393 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sentința recurată a arătat, cu privire la cazul medicului urmărit și întrucât acesta dorea să se stabilească în străinătate, că nu ar exista o legătură directă de cauzalitate între acțiunile ofițerului și atingerile aduse drepturilor omului.

Concluzia primei instanțe de bazează pe faptul că intimatul s-ar fi limitat la a transmite către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova materialele pe care le deținea în legătură cu medicul și la a propune urmărirea acestuia de către respectivul serviciu. Prima instanță a mai arătat că prin activitățile desfășurate de pârât înainte de înaintarea dosarului către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova nu ar fi fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului. Față de aceste considerente, recurentul arată că, anterior trimiterii dosarului către o altă structură a Securității, intimatul a obținut date personale despre medicul aflat în vizorul Securității și i-a luat acestuia o declarație cu privire la intenția de a se stabili definitiv în străinătate.

Verificările efectuate de intimat, anterior trimiterii dosarului către o altă structură - presupuneau ingerințe nepermise în viața personală a celui verificat. Investigațiile derulate de intimat au dus la încălcarea dreptului la viața privată, fără a exista un interes superior care să justifice această încălcare. Cetățenii români aveau dreptul de a emigra, astfel că încercarea medicului de a se stabili în Occident nu ar fi trebuit să atragă, în mod normal, nici un fel de repercusiuni. Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cel urmărit de Securitate fără cunoștința și fără acordul acestuia și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Sentința atacată reține astfel în mod eronat că actele întocmite de intimat în dosar până la trimiterea materialelor către o altă structură Securității nu au presupus încălcări ale drepturilor omului. În ceea ce privește cazul în care intimatul a participat la urmărirea informativă a rudelor unui fost deținut politic care se stabilise în R.F.G. și care constituise în exil un partid de rezistență al emigrației române, prima instanță a reținut că intimatul nu este cel care a declanșat urmărirea informativă asupra acestor persoane, urmărirea fiind deja deschisă în momentul în care intimatul a întocmit actul citat. Definiția legală a noțiunii de lucrător al Securității nu distinge după cum actul de încălcare a drepturilor omului s-a produs într-un dosar deschis de Securitate la propunerea aceluiași ofițer care întocmește actul abuziv sau la propunerea unei alte persoane.

Atâta timp cât, în actul întocmit de intimat, se făcea referire la date personale ale unor cetățeni aflați în atenția Securității pe motive strict politice, lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită încălcarea dreptului la viață privată. Legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat. Din actele dosarului rezultă că intimatul-pârât, în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, a participat la urmărirea medicului S.F., existând suspiciunea că acesta urma să se stabilească în Occident.

Medicul S.F. primise aprobare pentru a efectua o deplasare în mai multe țări occidentale, iar la ieșirea din țară a fost surprins că avea ascunse diploma de absolvent al Facultății de Medicină și lucrarea de doctorat. În acest context, lui S.F. (care este și persoana care a formulat cererea de verificare a calității de lucrător al fostei Securități) i-a fost retras pașaportul și a fost cercetat informativ. Intimatul-pârât, în raportul din 29 mai 1988, a arătat că S.F. căuta sistematic să intre în relații cu cetățenii străini de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate și că odată ajuns în străinătate intenționa să nu se mai întoarcă și să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relații din R.F.G.

Urmărirea lui S.F. a condus în mod cert la îngrădirea drepturilor acestuia, în special a dreptului la viața privată, deoarece, în mod legal, cetățenii români puteau emigra în străinătate și acesta nu era un motiv care să conducă la imixtiuni și repercusiuni asupra persoanelor care își exprimau dorința de a părăsi țara. S-a demonstrat că în privința lui S.F. nu s-a confirmat suspiciunea afectării siguranței naționale, iar dosarul a fost trimis la propunerea intimatului, la serviciul informații interne pentru a se continua supravegherea. Contrar celor reținute de prima instanță, în cauză, există o legătură directă de cauzalitate între acțiunile intimatului și atingerile aduse drepturilor omului și nu are relevanță dacă dosarul a fost trimis la un alt serviciu și dacă S.F.

a fost efectiv urmărit ulterior. Investigațiile derulate de intimat au condus ele însele la încălcarea dreptului la viață privată, deoarece medicul S.F. a fost urmărit în scopul îngrădirii posibilității legale de a călători în străinătate și de a emigra. În ceea ce privește pe numitul V.V.I., se constată că nu există o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 din partea persoanei urmărite sau a persoanelor prevăzute la alin. (8) al art. 1, în sensul verificării calității de lucrător al Securității al intimatului-pârât. Prin urmare, hotărârea judecătorească de constatare nu poate să ia în considerare și activitățile intimatului din Dosarul nr. I 1704. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc.

civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa sentința recurată. În temeiul art. 11 coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată, urmează să se admită acțiunea și să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul A.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1393 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, constată calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.