ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7279/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7279/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.D., să se constate

calitatea acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P2427/09 din 26 august 2009,

adresată C.N.S.A.S. de către domnul Stoica Florea, s-a solicitat verificarea,

sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii

sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr.

I 235818 (cotă C.N.S.A.S.), în care figurează pârâtul, cererea fiind legală,

prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Reclamantul a arătat

că, din cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/734 din 04 aprilie 2011 și din

înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul, având gradul de căpitan în

cadrul Inspectoratului Județean Prahova, Serviciul 3, a propus transferarea materialelor deținute de serviciul în care își desfășura activitatea la

serviciul de informații interne, în vederea urmăririi unei persoane, întrucât din

respectivele documente rezulta că cel în cauză „a căutat sistematic să intre în

relații cu cetățeni străini, de la care a solicitat valută pentru a putea pleca

în străinătate. Odată ajuns în străinătate, intenționa să nu se mai întoarcă și

să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relații din R.F.G.”.

Totodată, a susținut

că pârâtul, în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean

Prahova, Serviciul 3, a propus măsuri de lucrare a rudelor unei persoane,

medic, semnalat că „la data de 13 mai 1972, a fost scos din țară de către doi

șoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G.”, măsura propusă fiind

pusă în aplicare.

În opinia

reclamantului, activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al

fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din

Pactul Internațional privind Drepturile civile și politice, ce face parte

dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de

legislația în vigoare la acea dată, fiind îndeplinite astfel condițiile impuse

de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea

acestuia de „lucrător al Securității”.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că a fost ofițer

de securitate, însă nu a desfășurat activități prin care să fi

suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

susținând în esență, că nu a avut nicio contribuție la instrumentarea Dosarului

fond informativ nr. I 235818 (cota C.N.S.A.S.) despre care nu a avut

cunoștință.

În calitatea sa, de

ofițer operativ, pârâtul a arătat că a executat ordinele primite, în sensul

prezentării unui punct de vedere cu privire la faptele unei persoane din Sinaia

(doctorul S.R.F.), iar în acest context, în raportul întocmit, a precizat clar că

relațiile celui în cauză cu străinătatea nu au caracter informativ, iar

suspiciunile nu sunt pe profil de contraspionaj, propunând transferarea

materialelor la S.I.I..

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

1393 din 28 februarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, în speță, nu sunt

îndeplinite prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la prima

condiție prevăzută de aceste dispoziții legale, a reținut că este îndeplinită

de pârât, întrucât a avut gradul de locotenent major, în perioada 1985-1987, și

apoi căpitan, în 1988, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate

Prahova, Serviciul 3, iar cu privire la cea de-a doua condiție, a apreciat că

nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau

a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Astfel, Dosarul nr. I

235818 l-a vizat pe numitul SF, de profesie medic, care a fost supravegheat

informativ în perioada 1987-1989, întrucât la data de 09 iulie 1987, la punctul

de frontieră Nădlac, cu ocazia controlului vamal, s-au găsit asupra sa acte de

stare civilă și de studii în original, teza de doctorat, caracterizări

profesionale, acesta recunoscând că a avut în vedere posibilitatea rămânerii

ilegale în străinătate.

Implicarea pârâtului

în instrumentarea acestui dosar a constat în aceea că, la data de 11 august 1987

și apoi la 04 noiembrie 1987, a solicitat relații de la Departamentul Securității Statului cu privire la lucrarea de doctorat a numitului SF,

respectiv dacă prezintă caracter de noutate și dacă intră în categoria

secretelor.

La data de 04 martie 1988,

pârâtul a luat o declarație numitului S.F. cu privire la intențiile acestuia

legate de ieșirea din țară și proveniența sumelor de bani în valută de care

dispunea pentru călătorie, iar la data de 23 mai 1988, după primirea relațiilor

de la Departamentul Securității Statului, a întocmit un raport asupra

rezultatului cercetărilor întreprinse în privința lui S.F., în care a consemnat

următoarele:

„În ultima perioadă,

sus-numitul a căutat sistematic să intre în relații cu cetățeni străini, de la

care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate. Odată ajuns în

străinătate, intenționa să nu se mai întoarcă și să contracteze o căsătorie cu

una din fostele sale relații din R.F.G. Deoarece relațiile celui în cauză cu

străinătatea nu au un caracter informativ, iar suspiciunile nu sunt pe profil

de contraspionaj, propunem a se aproba transferarea materialelor la serviciul

de informații interne, unde cazul prezintă interes”.

După aprobarea

măsurii propuse, pârâtul a transmis dosarul cu privire la SF către Serviciul 1 al Inspectoratului Județean Prahova și către Securitatea Orașului Sinaia

care, ulterior, a propus luarea sus-numitului în lucru prin dosar de urmărire

informativă.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că prin activitățile desfășurate de pârât nu au fost

suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului, cel mult se poate

susține că propunerea formulată de pârât, de transferare a materialelor

privitoare la SF de la serviciul de contraspionaj la serviciul de informații

interne, a condus la supravegherea informativă ulterioară a acestuia, datorită

relațiilor sale cu cetățeni străini și intențiilor de a părăsi țara, ceea ce

i-a încălcat dreptul la viață privată.

Un asemenea demers a

fost considerat de instanță că nu satisface cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, iar legătura de cauzalitate este cel mult indirectă, mediată și,

de altfel, din actele dosarului nu rezultă cu certitudine dacă numitul SF a

fost efectiv urmărit informativ de serviciul de informații interne, ca urmare a

transferării materialelor către acesta, ci doar că Securitatea Orașului Sinaia

a transmis Serviciului 1 al Inspectoratului Județean Prahova materialele

deținute cu privire la SF, cu propunerea de a fi luat în lucru prin dosar de

urmărire informativă.

În ceea ce privește Dosarul

nr. I 1704, acesta îl vizează pe numitul VVI, de profesie medic, care a fost

supravegheat informativ în perioada 1982-1989 întrucât la data de 13 mai 1972 a

fost scos din țară de doi șoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G.,

iar din datele furnizate ulterior de o sursă a rezultat că este interesat să

obțină informații despre diferite persoane și obiective din țară.

Contribuția pârâtului

la instrumentarea acestui dosar constă în aceea că, la data de 05 noiembrie 1985,

a întocmit o notă sinteză privind informațiile deținute cu privire la VVI, în finalul căreia se menționează „Dat fiind cele raportate, prin măsurile noastre de

lucrare a rudelor lui V.V.I. din Ploiești și a relațiilor, vom înainta de

urmare materialele mai importante ce se vor obține”.

Or, susținerile

reclamantului potrivit cărora pârâtul a fost cel care a propus măsuri de

lucrare a rudelor numitului V.V.I. nu sunt confirmate de probele administrate

în cauză, astfel că nici în acest caz nu se poate reține că prin activitățile

sale, respectiv prin întocmirea unei note sinteze cu privire la informațiile

existente în legătură cu o anumită persoană supravegheată informativ, pârâtul a

suprimat sau a îngrădit drepturile fundamentale ale omului.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că, în speță, din probele administrate, nu

rezultă că pârâtul a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului

prin activitățile desfășurate în calitatea sa de ofițer de securitate.

de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1393 din 28 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Sentința recurată a

arătat, cu privire la cazul medicului urmărit și întrucât acesta dorea să se

stabilească în străinătate, că nu ar exista o legătură directă de cauzalitate

între acțiunile ofițerului și atingerile aduse drepturilor omului. Concluzia

primei instanțe de bazează pe faptul că intimatul s-ar fi limitat la a

transmite către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova materialele pe care le deținea în

legătură cu medicul și la a propune urmărirea acestuia de către respectivul

serviciu.

Prima instanță a mai

arătat că prin activitățile desfășurate de pârât înainte de înaintarea

dosarului către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova nu ar fi fost suprimate sau

îngrădite drepturi fundamentale ale omului.

Față de aceste

considerente, recurentul arată că, anterior trimiterii dosarului către o altă

structură a Securității, intimatul a obținut date personale despre medicul

aflat în vizorul Securității și i-a luat acestuia o declarație cu privire la

intenția de a se stabili definitiv în străinătate.

Verificările

efectuate de intimat, anterior trimiterii dosarului către o altă structură - presupuneau

ingerințe nepermise în viața personală a celui verificat.

Investigațiile

derulate de intimat au dus la încălcarea dreptului la viața privată, fără a

exista un interes superior care să justifice această încălcare. Cetățenii

români aveau dreptul de a emigra, astfel că încercarea medicului de a se

stabili în Occident nu ar fi trebuit să atragă, în mod normal, nici un fel de

repercusiuni.

Nu prezintă relevanță

dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin

violente. Important este faptul că simpla obținere a unor informații cu

caracter personal referitoare la cel urmărit de Securitate fără cunoștința și

fără acordul acestuia și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea

intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Sentința atacată

reține astfel în mod eronat că actele întocmite de intimat în dosar până la

trimiterea materialelor către o altă structură Securității nu au presupus

încălcări ale drepturilor omului.

În ceea ce privește

cazul în care intimatul a participat la urmărirea informativă a rudelor unui

fost deținut politic care se stabilise în R.F.G. și care constituise în exil un

partid de rezistență al emigrației române, prima instanță a reținut că

intimatul nu este cel care a declanșat urmărirea informativă asupra acestor

persoane, urmărirea fiind deja deschisă în momentul în care intimatul a

întocmit actul citat.

Definiția legală a

noțiunii de lucrător al Securității nu distinge după cum actul de încălcare a

drepturilor omului s-a produs într-un dosar deschis de Securitate la propunerea

aceluiași ofițer care întocmește actul abuziv sau la propunerea unei alte

persoane.

Atâta timp cât, în

actul întocmit de intimat, se făcea referire la date personale ale unor

cetățeni aflați în atenția Securității pe motive strict politice, lipsite de

legătură cu siguranța națională, este dovedită încălcarea dreptului la viață

privată.

Legiuitorul nu cere

existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale, de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un

singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondat. Din actele dosarului rezultă că intimatul-pârât, în calitatea sa de

ofițer al fostei Securități, a participat la urmărirea medicului S.F., existând

suspiciunea că acesta urma să se stabilească în Occident.

Medicul S.F. primise

aprobare pentru a efectua o deplasare în mai multe țări occidentale, iar la

ieșirea din țară a fost surprins că avea ascunse diploma de absolvent al

Facultății de Medicină și lucrarea de doctorat.

În acest context, lui

S.F. (care este și persoana care a formulat cererea de verificare a calității

de lucrător al fostei Securități) i-a fost retras pașaportul și a fost cercetat

informativ.

Intimatul-pârât, în

raportul din 29 mai 1988, a arătat că S.F. căuta sistematic să intre în relații

cu cetățenii străini de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în

străinătate și că odată ajuns în străinătate intenționa să nu se mai întoarcă

și să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relații din R.F.G.

Urmărirea lui S.F. a

condus în mod cert la îngrădirea drepturilor acestuia, în special a dreptului

la viața privată, deoarece, în mod legal, cetățenii români puteau emigra în

străinătate și acesta nu era un motiv care să conducă la imixtiuni și

repercusiuni asupra persoanelor care își exprimau dorința de a părăsi țara.

S-a demonstrat că în

privința lui S.F. nu s-a confirmat suspiciunea afectării siguranței naționale,

iar dosarul a fost trimis la propunerea intimatului, la serviciul informații

interne pentru a se continua supravegherea.

Contrar celor

reținute de prima instanță, în cauză, există o legătură directă de cauzalitate

între acțiunile intimatului și atingerile aduse drepturilor omului și nu are

relevanță dacă dosarul a fost trimis la un alt serviciu și dacă S.F. a fost

efectiv urmărit ulterior.

Investigațiile

derulate de intimat au condus ele însele la încălcarea dreptului la viață

privată, deoarece medicul S.F. a fost urmărit în scopul îngrădirii posibilității

legale de a călători în străinătate și de a emigra.

În ceea ce privește pe

numitul V.V.I., se constată că nu există o cerere întemeiată pe dispozițiile art.

1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 din partea persoanei urmărite sau a

persoanelor prevăzute la alin. (8) al art. 1, în sensul verificării calității

de lucrător al Securității al intimatului-pârât.

Prin urmare,

hotărârea judecătorească de constatare nu poate să ia în considerare și

activitățile intimatului din Dosarul nr. I 1704.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se

admite recursul și a se casa sentința recurată.

În temeiul art. 11

coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată,

urmează să se admită acțiunea și să se constate calitatea de lucrător al

Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul A.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1393 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Admite acțiunea

formulată de reclamant și, în consecință, constată calitatea de lucrător al

Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2013.