ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6164/2013

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2011, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.V., solicitând să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 4008/08 din 08 aprilie 2009, adresată C.N.S.A.S. de către domnul N.S.L., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 234580 (cotă C.N.S.A.S.), dosar în care pârâtul figurează în vol. 1, f. 1, 18v., 225, 226, cerere formulată legal, în raport de art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2006. În fapt, reclamantul a arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/1709 din 10 august 2011 precum și al înscrisurilor atașate, rezultă că pârâtul, având gradul de locotenent și funcția de șef al Biroului 2 din cadrul Direcției Regionale Ploiești, Serviciul 3, a propus deschiderea dosarului de verificare informativă asupra unui fost membru P.N.Ț., semnalat că „după 23 august 1944, datorită antecedentelor sale politice și poziției sociale s-a manifestat dușmănos în mod fățiș împotriva regimului actual, lansând diverse zvonuri tendențioase. De asemenea, sus-numitul, în baza ordinului M.A.I. 490 Cabinet din 12 august 1952, urma să fie arestat ca fost membru în Comitetul de Conducere P.N.Ț., însă la pătrunderea organelor noastre la domiciliul său a reușit să dispară, stând fugar și în prezent ” . Ulterior, în aceeași acțiune informativă, pârâtul a propus o serie de măsuri informativ-operative în scopul identificării legăturilor persoanei urmărite și pentru prinderea acesteia. De asemenea, printr-un alt Plan de acțiune, pârâtul a propus dirijarea rețelei informative „pe lângă soția fugarului C. D., pentru a stabili persoanele ce o vizitează la domiciliu, deplasările ce le face aceasta, unde și cu ce scop. Natura legăturilor ce există între soția fugarului cu chiaburii I. P. și D. L, din comuna Cărbunești” iar „în cazul că se va stabili că soția fugarului face deplasări în alte localități, se vor lua măsuri de punere în supraveghere operativă a acesteia, cu scopul de a stabili legăturile ce le are", precum și semnalarea „pentru identificare și supraveghere informativă următoarele elemente, rude ale fugarului C. D., care domiciliază în raza altor regiuni, astfel: 1. CV., mama fugarului, cu domiciliul obligatoriu în orașul Pitești, Regiunea Pitești.2 .M.T., fosta femeie de serviciu la tatăl fugarului, care în prezent domiciliază în /../, Regiune Bacău. 3.C.A., rudă cu fugarul, domiciliat în orașul Iași”. Reclamantul a precizat că definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind irelevant, din punctul de vedere al legiuitorului, dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. În opinia reclamantului, un angajat al Securității care a respectat instrucțiunile din acea vreme și a instrumentat un dosar, încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale, la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare. Concluzionând, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securității", activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități îngrădind dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 85, lit. a) și b) din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă asociere și întrunire pașnică, prevăzut de art. 85, lit. c) și d) din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, susținând că faptele menționate au fost săvârșite de numitul N.S.V., iar nu de către el. De asemenea, pârâtul a invocat mai multe excepții, îndeosebi sub aspectul neconstituționalității actelor normative care reglementează activitatea reclamantului, ulterior, la termenul din 2 martie 2012, renunțând la excepțiile invocate.

Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 1520 din 2 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului N.G.V. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, analizând situația de fapt prezentată, precum și apărarea pârâtului, care a susținut că faptele reținute în nota de constatare au fost săvârșite de o altă persoană, și anume N.S.V., fiind depusă decizia nr. 74315 din 12 decembrie 2011, prin care s-a revizuit pensia pârâtului și în care se menționează că din 1953 până în 1956, acesta a fost sublocotenent, a ajuns la concluzia că această apărare nu este întemeiată. În aprecierea instanței, faptul că în nota de constatare se menționează că pârâtul are gradul de locotenent iar în Decizia nr. 74315 din 12 decembrie 2011 are gradul de sublocotenent, nu înseamnă că este vorba de două persoane diferite ci că, în mod greșit în nota de constatare s-a reținut gradul pârâtului, acesta fiind sublocotenent și nu locotenent, în anul 1955. Mai mult, împrejurarea că pârâtul este cel care a săvârșit faptele menționate în cerere este dovedită de anul nașterii pârâtului, 1930, față de anul nașterii numitului N.S.V., 1924, precum și de faptul că părinții celui care a săvârșit faptele se numesc G. și V., așa cum se numesc părinții pârâtului. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât prin acțiunile sale, pârâtul, în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit dreptul la viață privată și la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, precum și dreptul la liberă asociere și întrunire pașnică ale persoanelor urmărite din rațiuni politice, încălcând Constituția României din acea epocă și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Recursul declarat de către pârât Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs N.G.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. Reiterând principala apărare de la fondul cauzei, recurentul a susținut că întreaga motivare a curții de apel reflectă interpretarea greșită a probelor cu înscrisuri administrate, în condițiile în care a fost confundat cu un alt angajat al Securității din perioada de referință, respectiv cu numitul N.S.V. În dezvoltarea motivului enunțat, recurentul a mai arătat că în cuprinsul înscrisurilor furnizate de C.N.S.A.S. nu se face nicio referire la inițiale ale părinților, an de naștere etc. iar semnăturile sale de pe diploma de bacalaureat și diploma de absolvire a facultății de Drept se deosebesc total de semnăturile de pe documentele Securității. Nu s-a avut în vedere, a mai relevat recurentul, că nu a lucrat și, cu atât mai puțin, nu a avut funcția de șef al Biroului 2 Serviciul 3 din cadrul Direcției Regionale Ploiești, cum în mod eronat s-a indicat în cererea de chemare în judecată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și că în perioada în discuție avea gradul de sublocotenent, iar nu de locotenent, cum apare în înscrisurile din Arhiva Securității Statului.

Procedura derulată în recurs Intimatul C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare ori concluzii scrise. La solicitarea ambelor părți s-a administrat, în temeiul art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, fiind înaintate la compartimentul de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, documentele clasificate pe baza cărora s-a fundamentat demersul judiciar al C.N.S.A.S. De asemenea, recurentul a depus la dosar adeverința din 6 iunie 2013, eliberată de UM Ploiești, S.R.I.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a înscrisurilor administrate în recurs, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au putut fi pe deplin stabilite, impunându-se soluția de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În esență, în cauza de față se contestă identitatea dintre persoana chemată în judecată de C.N.S.A.S. în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în vederea constatării calității acesteia de lucrător al Securității și persoana, angajat al fostei Securități, care a desfășurat activitățile enumerate în cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/1709 din 10 august 2011, prezentate rezumativ la pct. 1 al acestei decizii. Potrivit notei anterior indicate și acțiunii introductive de instanță, persoana vizată este „N.V.”, angajat al fostei Securități, având „gradul de locotenent și funcția de șef al Biroului 2 din Direcția Regională Ploiești, Serviciul 3 (1955)”. Or, potrivit adeverinței eliberate de S.R.I., înscris nou, administrat în recurs (fila 21) „N.V. a activat ca ofițer în cadrul fostului minister de interne de la data de 1 martie 1951 până la 31 ianuarie 1973, iar în această perioadă nu a îndeplinit nici funcții de execuție, nici funcții de conducere (șef birou), în cadrul Serviciului III al fostei Direcții Regionale Ploiești”. Deși tehnica de redactare a acestei adeverințe este discutabilă, câtă vreme nu indică în concret funcția exercitată de recurent în perioada de referință, conținând doar negații în această privință, totuși, coroborată cu informațiile furnizate prin decizia de pensie nr. 74315/2011 (filele 42-43, dosar fond), în care s-a reținut ca element în determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, că în perioada 1 ianuarie 1952 - 1 martie 1956, N.G.V. a avut gradul de sublocotenent (iar nu de locotenent), determină concluzia că nu există certitudine în privința persoanei care a instrumentat Dosarele nr. I 234580 și nr. I 1887/cota C.N.S.A.S. Susținerile recurentului referitoare la confuzia pe care C.N.S.A.S. și instanța de fond ar fi făcut-o, respectiv afirmația că faptele ce i se impută ar aparține altui angajat al Securității: N.S.V., care a activat în perioada în discuție în structurile Direcției Regionale Ploiești, urmează a fi verificate de către instanța de trimitere, în această etapă procesuală, Înalta Curte neavând suficiente elemente pentru a le confirma. În acest context, instanța de recurs reține, contrar considerentului final al curții de apel, că anul nașterii și prenumele părinților recurentului nu sunt pe deplin edificatoare, câtă vreme în niciunul dintre înscrisurile întocmite în anul 1955 (filele 24-32, dosar fond) nu se furnizează o atare informație, documentele fiind semnate de șeful biroului 2, Serviciul III, M.A.I., Regiunea Ploiești, „locotenent Nicolae Vasile”, ori „lt. N. Vasile”. În fine, în măsura în care după suplimentarea probei cu înscrisuri care să clarifice gradul și funcția îndeplinite de pârât în intervalul supus analizei dubiile vor persista, urmează ca instanța de fond să examineze posibilitatea derulării procedurii verificării de scripte, conform art. 177 și următoarele C. proc. civ., având în vedere că pârâtul contestă că semnăturile de pe documentele depuse în probațiune de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității i-ar aparține. Conchizând, instanța de recurs reține că pentru clarificarea legitimității procesual pasive a pârâtului N.G.V. este necesară administrarea unor probe suplimentare, motiv pentru care, în temeiul art. 313 și 314 C. proc. civ., precum și al art. 312 alin. (3) - teza necesității administrării de noi probe - C. proc. civ. se va admite recursul, casându-se sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.