ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6551/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 468/CA din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamanta SC C.S.S. SRL cu privire la dispozițiile art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 și ale Regulamentului de exploatare portuară a porturilor maritime românești, aprobat prin Ordinul nr. 956 din 23 iunie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, în ce privește ordinul contestat că, întrucât actul este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cenzurarea acestuia contravine principiului stabilității raporturilor juridice și a securității juridice; pe de altă parte, prima instanță a reținut, pe fondul excepției, că nu au fost arătate actele juridice cu forță superioară ce au fost încălcate la emiterea ordinului contestat. Cu privire la dispozițiile H.G. nr. 876/2007, prima instanță a reținut, de asemenea, că autorul excepției de nelegalitate nu a indicat actele juridice cu forță superioară ce au fost încălcate la emiterea acestora și că, întrucât în materie contravențională art. 2 din O.G.

nr. 2/2001 prevede că prin hotărâri de guvern se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate, Guvernul era competent să adopte hotărârea contestată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 304 1 C. proc. civ.; în motivarea recursului, se arată, în esență, că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricini și a fost pronunțată cu încălcarea legii. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Instanța de judecată a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepția de nelegalitate a prevederilor Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 956/2003 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transporturilor navale. Conform acestor din urmă dispoziții normative, „ Constituie contravenții la regimul siguranței și securității navelor în porturi, în terminalele de operare și în apele naționale navigabile, următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: …. f) nerespectarea dispozițiilor regulamentului portuar, cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei”.

În ceea ce privește H.G. nr. 876/2007, Înalta Curte constată că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 2 din O.G. nr. 2/2001, acestea fiind actele normative în raport de care trebuia cercetată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 lit. f) din actul ce face obiectul excepției de nelegalitate pendinte. Din punctul de vedere al obiectului de reglementare și al elementelor formale de tehnică legislativă, se constată că art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 se încadrează în limitele impuse prin actele normative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost adoptată, dezacordul față de soluția primei instanțe vizând conținutul normei atacate, analizat prin prisma exigențelor de calitate a legii pe care trebuie să le îndeplinească o prevedere care instituie un regim sancționatoriu contravențional.

Se reține, astfel, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) corelat cu art. 21 din Constituția României și cu art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., că legea trebuie să aibă calitatea dublă de accesibilitate și previzibilitate, care să-i asigure justițiabilului, care apelează la ea, chiar prin intermediul unor profesioniști ai dreptului, posibilitatea de a-și regla conduita de asemenea manieră încât drepturile și interesele legitime exhibate să nu fie atinse în substanța lor. Conform jurisprudenței pertinente C.E.D.O., revine legiuitorului obligația de a elimina orice disfuncționalitate în asigurarea caracterului previzibil al unei legi și nu în ultimul rând pentru a se îndeplini exigențele dreptului la un proces echitabil cu toate atributele ce-l înconjoară.

Principiul constituțional al legalității incriminării ar fi lipsit de orice substanță dacă actele normative în raport de care se poate atrage răspunderea contravențională a unei persoane nu corespund unor standarde de accesibilitate, coerența și previzibilitate, care să permită definirea cu claritate a acțiunilor sau omisiunilor care angajează sau agravează răspunderea juridică a unei persoane. Așadar, norma care incriminează o faptă și o transpune în domeniul contravențional, prin raportare la încălcarea unei dispoziții legale în sens larg, trebuie să fie clară, explicită și să definească ilicitul care atrage răspunderea contravențională, pentru a asigura astfel justițiabililor în mod efectiv și concret dreptul acestora la un proces echitabil în toate componentele și atributele esențiale ale acestuia fără a-i altera substanța așa cum relevă practica judiciară pertinentă a C.E.D.O.

Având în vedere tocmai aceste premise, instanța de fond trebuia să cerceteze gradul de accesibilitate și de previzibilitate al actelor contestate și nu să se limiteze la a reține că reclamanta nu a indicat dispozițiile legale cuprinse în acte normative ierarhic superioare hotărârii Guvernului, în executarea cărora a fost emisă și care au fost încălcate, cu atât mai mult cu cât, în mod evident, în motivarea excepției de nelegalitate, autoarea acesteia a arătat că textul vizat contravine principiului legalității încriminării, dedus din prevederile art. 7 din C.E.D.O., prin faptul că reglementează o contravenție constând în încălcarea unui regulament portuar care nu a fost publicat în M. Of. al României, neîndeplinind, astfel, tripla condiție de publicitate, accesibilitate și opozabilitate a normei juridice.

În acest context, Înalta Curte constată că înserarea în cuprinsul H.G. nr. 876/2007 a unei contravenții, descrisă ca fiind fapta de a nu respecta dispozițiile regulamentului portuar, are un caracter impredictibil, de vreme ce nu permite unei persoane să aprecieze asupra conținutului faptei incriminate și, implicit, asupra consecințelor comportamentului său, în condițiile în care regulamentul la care se face trimitere nu a fost publicat în M. Of. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond nu a constatat nelegalitatea art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007, prin raportare la conformitatea acestui act cu principiul constituțional al legalității incriminării, indicat în mod expres în susținerea excepției de nelegalitate invocată de recurentă, dar și la respectarea exigențelor de calitate a legii, pe care trebuie să le îndeplinească o prevedere care instituie un regim sancționatoriu contravențional, rezultate din interpretarea art. 1 și 2 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 2/2001, prin prisma art. 20 din Constituția României, într-un sens care să concorde noțiunii de „lege” în accepțiunea art. 7 și a preambulului C.E.D.O. În ceea ce privește Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 956/2003, instanța de control judiciar reține că publicarea actului este o operațiune administrativă ulterioară emiterii actului, a cărei neîndeplinire afectează opozabilitatea, iar nu validitatea acestuia. Pentru motivele arătate, urmează ca recursul să fie admis iar sentința atacată să fie reformată parțial, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007. Totodată, având în vedere cererea recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.S. SRL împotriva Sentinței nr. 468/CA din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă intimații-pârâți la plata către recurentă a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.