ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6551/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 468/CA din 17 octombrie 2012,

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamanta SC C.S.S. SRL

cu privire la dispozițiile art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 și ale Regulamentului

de exploatare portuară a porturilor maritime românești, aprobat prin Ordinul nr.

956 din 23 iunie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și

Locuinței.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, în ce privește ordinul

contestat că, întrucât actul este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, cenzurarea acestuia contravine principiului stabilității raporturilor

juridice și a securității juridice; pe de altă parte, prima instanță a reținut,

pe fondul excepției, că nu au fost arătate actele juridice cu forță superioară

ce au fost încălcate la emiterea ordinului contestat.

Cu privire la

dispozițiile H.G. nr. 876/2007, prima instanță a reținut, de asemenea, că autorul

excepției de nelegalitate nu a indicat actele juridice cu forță superioară ce

au fost încălcate la emiterea acestora și că, întrucât în materie

contravențională art. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că prin hotărâri de guvern

se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate, Guvernul

era competent să adopte hotărârea contestată.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 304

1

C. proc. civ.; în

motivarea recursului, se arată, în esență, că sentința cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricini și a fost pronunțată cu încălcarea

legii.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat,

în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de judecată a

fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepția

de nelegalitate a prevederilor Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 956/2003

al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și art. 3 lit.

f) din H.G. nr. 876/2007 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la

regimul transporturilor navale.

Conform acestor din

urmă dispoziții normative, „

Constituie contravenții la

regimul siguranței și securității navelor în porturi, în terminalele de operare

și în apele naționale navigabile, următoarele fapte și se sancționează după cum

urmează: …. f) nerespectarea dispozițiilor regulamentului portuar, cu amendă de

la 500 lei la 10.000 lei”.

În ceea

ce privește H.G. nr. 876/2007, Înalta Curte constată că aceasta a fost adoptată

în temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 2 din

O.G. nr. 2/2001, acestea fiind actele normative în raport de care trebuia

cercetată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 lit. f) din actul ce face obiectul

excepției de nelegalitate pendinte.

Din punctul de vedere

al obiectului de reglementare și al elementelor formale de tehnică legislativă,

se constată că art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007 se încadrează în limitele

impuse prin actele normative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a

fost adoptată, dezacordul față de soluția primei instanțe vizând conținutul

normei atacate, analizat prin prisma exigențelor de calitate a legii pe care

trebuie să le îndeplinească o prevedere care instituie un regim sancționatoriu

contravențional.

Se reține, astfel, în

acord cu prevederile art. 20 alin. (2) corelat cu art. 21 din Constituția

României și cu art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., că legea trebuie să aibă

calitatea dublă de accesibilitate și previzibilitate, care să-i asigure

justițiabilului, care apelează la ea, chiar prin intermediul unor profesioniști

ai dreptului, posibilitatea de a-și regla conduita de asemenea manieră încât

drepturile și interesele legitime exhibate să nu fie atinse în substanța lor.

Conform

jurisprudenței pertinente C.E.D.O., revine legiuitorului obligația de a elimina

orice disfuncționalitate în asigurarea caracterului previzibil al unei legi și

nu în ultimul rând pentru a se îndeplini exigențele dreptului la un proces

echitabil cu toate atributele ce-l înconjoară.

Principiul

constituțional al legalității incriminării ar fi lipsit de orice substanță dacă

actele normative în raport de care se poate atrage răspunderea contravențională

a unei persoane nu corespund unor standarde de accesibilitate, coerența și

previzibilitate, care să permită definirea cu claritate a acțiunilor sau

omisiunilor care angajează sau agravează răspunderea juridică a unei persoane.

Așadar,

norma care incriminează o faptă și o transpune în domeniul contravențional,

prin raportare la încălcarea unei dispoziții legale în sens larg, trebuie să

fie clară, explicită și să definească ilicitul care atrage răspunderea contravențională,

pentru a asigura astfel justițiabililor în mod efectiv și concret dreptul

acestora la un proces echitabil în toate componentele și atributele esențiale

ale acestuia fără a-i altera substanța așa cum relevă practica judiciară

pertinentă a C.E.D.O.

Având în vedere

tocmai aceste premise, instanța de fond trebuia să cerceteze gradul de

accesibilitate și de previzibilitate al actelor contestate și nu să se limiteze

la a reține că reclamanta nu a indicat dispozițiile legale cuprinse în acte

normative ierarhic superioare hotărârii Guvernului, în executarea cărora a fost

emisă și care au fost încălcate, cu atât mai mult cu cât, în mod evident, în

motivarea excepției de nelegalitate, autoarea acesteia a arătat că textul vizat

contravine principiului legalității încriminării, dedus din prevederile art. 7

din C.E.D.O., prin faptul că reglementează o contravenție constând în

încălcarea unui regulament portuar care nu a fost publicat în M. Of. al

României, neîndeplinind, astfel, tripla condiție de publicitate, accesibilitate

și opozabilitate a normei juridice.

În acest context,

Înalta Curte constată că înserarea în cuprinsul H.G. nr. 876/2007 a unei

contravenții, descrisă ca fiind fapta de a nu respecta dispozițiile

regulamentului portuar, are un caracter impredictibil, de vreme ce nu permite

unei persoane să aprecieze asupra conținutului faptei incriminate și, implicit,

asupra consecințelor comportamentului său, în condițiile în care regulamentul

la care se face trimitere nu a fost publicat în M. Of.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond nu a constatat nelegalitatea art. 3 lit. f) din H.G. nr.

876/2007, prin raportare la conformitatea acestui act cu principiul

constituțional al legalității incriminării, indicat în mod expres în susținerea

excepției de nelegalitate invocată de recurentă, dar și la respectarea

exigențelor de calitate a legii, pe care trebuie să le îndeplinească o

prevedere care instituie un regim sancționatoriu contravențional, rezultate din

interpretarea art. 1 și 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, prin prisma art.

20 din Constituția României, într-un sens care să concorde noțiunii de „lege”

în accepțiunea art. 7 și a preambulului C.E.D.O.

În ceea ce privește

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 956/2003, instanța de control judiciar reține

că publicarea actului este o operațiune administrativă ulterioară emiterii

actului, a cărei neîndeplinire afectează opozabilitatea, iar nu validitatea

acestuia.

Pentru motivele

arătate, urmează ca recursul să fie admis iar sentința atacată să fie reformată

parțial, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 3 lit. f) din H.G.

nr. 876/2007.

Totodată, având în vedere cererea

recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000

lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.S.S. SRL împotriva Sentinței nr. 468/CA din 17

octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de

reclamantă și constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 lit. f) din H.G. nr. 876/2007.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă

intimații-pârâți la plata către recurentă a sumei de 1.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.