ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 727 din data de 29 octombrie 2013, Tribunalul Olt, secția a ll-a civilă, a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul B.M.; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 99.387,33 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, suma de 24.154,40 RON reprezentând dobânda legală calculată de la data de 28 noiembrie 2008 până la data de 13 martie 2012, precum și dobânda legală calculată în continuare, până la data plății efective; a obligat pârâtul la 9.691,31 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Pârâtul B.M.

a deținut in'perioada 1 noiembrie 2010-1 noiembrie 2011 funcția de director general al SC A. SA în baza contractului de mandat din 29 octombrie 2007. Conduita acestuia în îndeplinirea obligațiilor trebuie apreciată pe baza dispozițiilor codului civil, respectiv art. 1480 C. civ. aflat în vigoare la data desfășurării licitației și vânzării bunului imobil în cauză. Contractul de mandat al directorului general stipulează în art. 10: „Directorul general răspunde administrativ, material, civil sau penal, după caz, pentru pagubele pricinuite societății din vina sa”. Potrivit art. 144 3 : „(1) Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune.

(2) Aceeași obligație o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt interesate soțul sau soția sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.” Prin modul în care a acționat, pârâtul, în calitate de director general, a gestionat fraudulos societatea și a favorizat terțe persoane, încălcând și obligațiile de prudență și loialitate în interesul societății, acesta fiind responsabil cu luarea tuturor măsurilor aferente activității de conducere a societății, în limitele obiectului de activitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 144 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și actul constitutiv al societății. În mod corect a fost evaluată diferența de teren vândută lui SC M.E.S.

SRL, conform raportului de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitație, iar în ceea ce privește calculul accesoriilor acesta a fost determinat prin aplicarea la valoarea prejudiciului, a dobânzii legale comunicată de Banca Națională a României prin circulare, înscrisurile depuse de reclamantă în acest sens confirmând că dobânda de la data producerii prejudiciului până la data formulării cererii de chemare în judecată este de 24.154,40 RON, calculată la o valoare a debitului de 99.387,33 RON.

Constatând că pârâtul, în timpul exercitării mandatului de director general al SC A. SA, a produs reclamantei un prejudiciu efectiv în sumă de 99.387,33 RON la care se adaugă dobânda legală de la data de 28 noiembrie 2008 până la data introducerii acțiunii, 13 martie 2012, precum și dobânda legală calculată în continuare, ca urmare a realizării operațiunii comerciale de la care trebuia să se abțină, constând în vânzarea unui spațiu comercial împreună cu terenul aferent către societatea reprezentată de nepotul său, fără a încasa și prețul pentru întreaga suprafață de teren și în acest fel a desfășurat o activitate culpabilă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a răspunde material, astfel că a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantă și a obligat pârâtul la repararea prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea din 1 aprilie 2014, Curtea a calificat apel calea de atac. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat următoarele: Cu privire la motivele de apel privind excepția prescripției dreptului material la acțiune (excepție de ordine publică în reglementarea C. proc. civ. 1865), invocată în concluziile orale în ședința din 1 iulie 2014 când cauza a fost luată în pronunțare, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 294 și art. 295 alin. (1) C. proc. civ. 1865, a reținut că aceste motive sunt neîntemeiate.

Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă în cauză la data înregistrării raportului de audit intern din 3 mai 2011 prin care a fost stabilit prejudiciul și nu la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv 28 noiembrie 2008. Ca urmare, aprecierea instanței de fond cu privire la excepția prescripției este corectă, soluția de respingere a acestei excepții fiind temeinică și legală. Referitor la motivele de apel vizând modul de soluționare a excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii în antrenarea răspunderii fostului director general al SC A. SA, Curtea a reținut că și acestea sunt neîntemeiate. Curtea a apreciat prin prisma considerentelor expuse că soluția dată de instanța de fond asupra excepției lipsei de interes, excepție pe care a unit-o cu fondul, este corectă, prin promovarea acțiunii reclamanta urmărind recuperarea prejudiciului produs prin vânzarea terenului aferent construcției, nesupus evaluării.

Instanța de fond a avut în vedere prejudiciul suferit de societate prin vânzarea imobilului (construcție, teren de sub construcție și teren aferent construcției) la prețul la care a fost evaluată construcția și terenul de sub construcție. Susținerea apelantului pârât că instanța de fond nu a avut în vedere propunerea adjudecatarului imobilului de a transfera bunul în patrimoniul reclamantei SC A. SA la valoarea la care acesta a fost dobândit și a luat în considerare doar oferta de achitare a diferenței de preț pentru terenul ce nu a făcut obiectul evaluării nu poate conduce la lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii în răspundere, în contextul în care prejudiciul nu a fost acoperit, iar propunerile, indiferent de conținut, au rămas în faza de propunere.

Motivele ce se referă la încălcarea de către instanța de fond a normelor imperative de procedură ce dau dreptul reclamantei de modificare sau completare a cadrului procesual sunt, de asemenea, neîntemeiate. Acțiunea în angajarea răspunderii fostului director general al SC A. SA Slatina a fost motivată de reclamantă pe depășirea limitelor mandatului prin vânzarea spațiului comercial situat în Slatina, str. M. împreună cu terenul aferent, la prețul de evaluare, deși terenul aferent nu a fost evaluat, invocându-se dispozițiile art. 155 alin. (1) lit. b) și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. La cuvântul pe fond reclamanta a invocat și dispozițiile art. 144 1 -art. 144 3 din Legea nr. 31/1990, indicate și în notele de ședință depuse și comunicate anterior începerii dezbaterilor.

Invocarea unor texte de lege noi în susținerea aceleiași pretenții concrete nu reprezintă o modificare în sensul art. 132 C. proc. civ. 1865 a cadrului procesual care a rămas același, atât sub aspectul obiectului, răspunderea directorului pentru depășirea limitelor mandatului încredințat, faptă care a prejudiciat societatea, cât și sub aspectul părților chemate în judecată. De altfel, invocarea dispozițiilor art. 144 1 -art. 144 3 din Legea nr. 31/1990 în ședința din 22 octombrie 2011, la care avocatul pârâtului a fost prezent, nu a produs pârâtului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condițiile în care a avut loc o dezbatere contradictorie, pârâtul având apărare calificată.

Nici motivele de apel ce privesc greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond nu sunt întemeiate. Pârâtul în calitate de director general al SC A. SA a fost împuternicit de consiliul de administrație al societății să întocmească raport de evaluare pentru vânzarea spațiului comercial din Slatina, str. M. Potrivit raportului de evaluare, evaluatorul a estimat valoarea de piață a proprietății evaluând spațiul comercial din Slatina, str. M., compus din construcție și teren în suprafață construită la sol 515,07 mp, la 194.508 RON valoare totală estimată imobil. În cuprinsul raportului de expertiză, după evaluarea construcției, evaluatorul, în vederea evaluării terenului, a descris proprietatea subiect, menționând expres că suprafața este de 515,07 mp.

Ulterior evaluării, în vederea vânzării pârâtul a întocmit caietul de sarcini, indicând la obiectul ofertei vânzarea spațiului situat în Slatina, str. M., iar la prețul de pornire a menționat 195.000 RON + TVA (prețul stabilit de evaluator). Imobilul a fost vândut la licitație publică deschisă către SC M.E.S. SRL în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 noiembrie 2008 și factura din 17 octombrie 2008, specificându-se atât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cât și factură „imobil spațiu comercial situat în intravilanul municipiului Slatina, str. M., compus din suprafața de 1438,23 mp teren curți construcții împreună cu C1/1 spațiu comercial în suprafață de 515,07 mp” și respectiv „imobil spațiu comercial situat în Slatina, str. M., în suprafață de 515,07 mp și teren aferent în suprafață de 1438,23 mp”.

Ca urmare, deși obiectul înstrăinării și evaluării a fost doar spațiul comercial situat în Slatina, str. M., compus din construcție și teren în suprafață construită la sol 515,07 mp, pârâtul a înstrăinat construcția și terenul în suprafață de 1438, 23 mp la prețul de evaluare a imobilului construcție și teren în suprafață de 515,07 mp. Având în vedere circumstanțele concrete: menționarea expresă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și în cuprinsul facturii a suprafeței de teren de 1438,23 mp în contextul în care actele premergătoare vânzării la licitație au specificat doar spațiul comercial construcție și teren aflat sub construcție 515,07 mp; vânzarea la valoarea de 75% din prețul stabilit de evaluator către SC M.E.S.

SRL reprezentată de B.R.M., nepot de frate al pârâtului; efectuarea publicității cu mențiuni generale, precum vânzare active, într-un ziar local, deși prin hotărârea consiliului de administrație se stabilise efectuarea publicității și într-un ziar central, Curtea a apreciat că soluția de atragere a răspunderii pârâtului pentru depășirea limitelor mandatului conferit de A.G.A. și consiliul de administrație, este corectă. Dat fiind faptul că imobilul spațiu comercial, construcție în suprafață construită la sol 515,07 mp și terenul aferent în suprafață de 1438,23 mp, a fost înstrăinat la prețul de 178.000 RON + TVA, iar evaluarea de 194.508 RON a vizat numai construcția și suprafața construită la sol de 515,07 mp, prețul de pornire al licitației fiind de 195.000 RON + TVA, afirmația pârâtului că a fost de bună-credință și a acționat în interesul societății nu a fost primită.

Cât privește calcularea prejudiciului, Curtea a apreciat că acesta nu poate fi raportat decât la datele concrete și cifrele existente în raportul de evaluare, singurele care puteau crea reprezentarea pârâtului asupra diferenței de preț și implicit asupra faptelor sale pe parcursul derulării procedurii de vânzare de la momentul luării deciziei până la momentul vânzării efective. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 322/2014 din 8 iulie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.M. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal pârâtul B.M., prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, precum și art. 723 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la cuantumul prejudiciului stabilit de către instanța de fond. Pentru a demonstra nelegalitatea în raport de acest motiv, recurentul-pârât susține că pentru aducerea la îndeplinire a mandatului încredințat de către Consiliul de administrație, a solicitat evaluarea imobilului în litigiu, sens în care evaluatorul trebuia să stabilească prețul întregului imobil. Faptul că este vorba numai de evaluarea construcției și a terenului de sub construcție, fără a se face și evaluarea terenului de lângă construcție este un aspect care a fost omis de evaluator, aspect care nu a fost sesizat nici de către recurent, în calitatea sa de director general.

Raportul de audit independent confirmă cele menționate de recurent, în sensul că evaluatorul autorizat deși a avut la dispoziție documentația cadastrală și dovada proprietății, a estimat doar valoarea construcției și a terenului ocupat de aceasta, menționându-se că această valoare este prețul minim de pornire a licitației. Recurentul face trimitere la valoarea prejudiciului menționată de auditorul independent solicitat chiar de către acționarul majoritar S.I.F. O., pentru determinarea corectă a prejudiciului fiind necesară o expertiză judiciară care să determine valoarea terenului de lângă construcție. Mai mult decât atât, deși actul s-a vândut la 76% din valoarea stabilită de evaluator, valoarea prejudiciului pentru terenul neevaluat a fost calculată la 100% din evaluare, fără a se avea în vedere diminuarea cu 24% a valorii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În raport de acest motiv de nelegalitate, recurentul-pârât arată că instanța de apel a reținut în mod greșit că a fost înstrăinată construcția și terenul în suprafață de 1438,23 mp la prețul de evaluare a imobilului construcție și teren în suprafață de 515,07 mp. Aceste susțineri ale instanței sunt contrazise de hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2008, hotărârea din 19 septembrie 2008 a Consiliului de administrație, de raportul de audit intern din anul 2009și din anul 2011 și de raportul auditorului independent din 2011 care au reținut că înstrăinarea activului a fost corectă, activul fiind constituit din teren în suprafață de 1438,83 mp și construcție în suprafață de 515,07 mp.

Interpretarea instanței în sensul că mandatul încredințat pârâtului a vizat numai vânzarea construcției și a terenului de sub aceasta este eronată, limitele mandatului nefiind depășite. Activul reprezentat de construcție și teren situat în Slatina, str. M. era înscris în cartea funciară, fără a se face dezmembrarea corpului de proprietate construcție de teren. Cu privire la efectuarea publicității într-un ziar central, recurentul-pârât face trimitere la vânzări anterioare, în care s-a efectuat publicitatea în ziare locale. Sub un alt aspect, recurentul-pârât critică argumentele instanței prin care a reținut că vânzarea spațiului către SC M.E.S. SRL reprezintă o încălcare a limitelor mandatului.

Al treilea motiv de recurs este reprezentat de aplicarea greșită a prevederilor art. 723 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. În raport de dispozițiile art. 723 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că aparent scopul în care a fost exercitată acțiunea de față este recuperarea prejudiciului ca urmare a vânzării și a terenului aferent clădirii, în realitate scopul fiind acela de a crea un prejudiciu în patrimoniul acestuia. În calitate de director, pârâtul avea încheiată o asigurare de răspundere civilă profesională cesionată în favoarea societății, pentru suma de 25.000 euro. De asemenea, o altă dovadă a scopului urmărit de reclamantă este faptul că societatea a refuzat repunerea părților în situația anterioară sau plata diferenței de teren care nu a fost evaluat.

Mai mult, acționarea în judecată trebuia făcută și în privința Consiliului de administrație care a fost de acord cu documentația de atribuire și cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare. În ce privește prețul stabilit de instanța de fond ca prejudiciu, recurentul susține că instanța s-a bazat numai pe afirmațiile reclamantei, deși la dosarul cauzei s-a depus un raport de evaluare al terenului. O altă critică adusă deciziei recurată este reprezentată de soluția pronunțată în ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de față, singurul interes al reclamantei putând consta în repunerea părților în situația anterioară.

Cu privire la respingerea excepției de prescripție extinctivă, recurentul-pârât arată că momentul de început al curgerii termenului este reprezentat de data întocmirii primului raport de audit respectiv 23 august 2009 și nu data înregistrării raportului de audit intern din 3 mai 2011. În combaterea cererii de recurs, intimata SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a susținut, în principal, nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă de către instanță la data de 22 ianuarie 2015, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu trimitere la temeiurile legale care au fost susținute în fața instanțelor de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din examinarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, se constată că argumentele recurentului-pârât vizează stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, din punct de vedere al stabilirii valorii de piață a terenului, ceea ce prezintă relevanță, din punct de vedere al cuantumului prejudiciului stabilit.

Cum cele două instanțe își fundamentează concluzia reținută sub aspectul cauzelor producerii evenimentului asigurat pe raportul de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitație, critica recurentului-pârât privind stabilirea situației de fapt nu se convertește în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținută.

Având în vedere aceleași considerente, critica recurentului privind soluția instanței de apel cu privire la respingerea probei cu expertiză judiciară, considerând că nu este utilă cauzei, întrucât în cauză s-a întocmit un raport de evaluare, raport pe care s-a bazat întreaga procedură de vânzare a imobilului nu poate fi examinată în această cale extraordinară de atac, instanța de apel fiind cea care apreciază concludenta și pertinența probelor. Respingerea motivată a unei probe neconcludente de către instanța de apel în sensul cerut de art. 167 C. proc. civ., nu poate echivala cu nelegalitatea deciziei atacată. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În privința celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., nu se poate reține critica privind nesocotirea principiilor rezultate din aplicarea art. 969 C. civ., în interpretarea dată hotărârii A.G.E.A. din 17 aprilie 2008 și hotărârii Consiliului de administrație din 19 septembrie 2008, instanța de apel stabilind corect conținutul raporturilor juridice în care s-au aflat părțile din perspectiva stabilirii conținutului mandatului încredințat directorului general în vederea vânzării spațiului situat în Slatina, str. M., compus din teren și construcție în suprafață de 515,07 mp. Astfel, s-a reținut că pârâtul a participat la toate operațiunile de vânzare, de la semnarea contractului de evaluare, întocmirea caietului de sarcini, participarea la comisia de licitație, participarea la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare și până la semnarea facturii fiscale.

Mandatul acordat conducerii executive de către Consiliul de Administrație potrivit referatului din 18 septembrie 2008, a cuprins stabilirea condițiilor de vânzare, prețul de pornire, publicarea anunțului de vânzare atât într-un ziar local cât și într-unul central. Depășirea limitelor mandatului încredințat rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în data de 28 noiembrie 2008 în care se menționează că obiectul vânzării a fost reprezentat de teren în suprafață de 1438,23 mp și imobil în suprafață de 515,07 mp. De asemenea, din cuprinsul raportului de evaluare se observă că nu a fost evaluată întreaga suprafață de 1438,83, ci doar suprafața de 515,07 mp aflată sub construcție, în acest mod prețul de pornire nefiind unul real.

De asemenea, un alt aspect reținut în mod legal de instanța de fond constituind o depășire a limitelor mandatului este reprezentat de faptul că pârâtul nu a adus la cunoștința consiliului de administrație faptul că societatea nepotului său este interesată să achiziționeze spațiul comercial, aceasta fiind singura participantă la licitație, care a adjudecat activul. Această situație de fapt se materializează în încălcarea dispozițiilor art. 152 și art. 144 3 din Legea nr. 31/1990, care impun răspunderea directorilor pentru neîndeplinirea îndatoririlor. În raport de aceste considerente, se constată că atragerea răspunderii pârâtului pentru depășirea limitelor mandatului conferit de A.G.E.A. și consiliul de administrație a fost în mod legal reținută de către instanțele devolutive.

Al treilea motiv de recurs este reprezentat de aplicarea greșită a prevederilor art. 723 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Apărarea recurentului-pârât prin care invocă abuzul de drept, potrivit art. 723 C. proc. civ., nu este întemeiată. Din punct de vedere al exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință, recurentul-pârât a pus în discuție scopul promovării acțiunii de față, care nu este reprezentat de recuperarea prejudiciului cauzat reclamantei. Argumentul reprezentat de obligativitatea recuperării prejudiciului de la societatea de asigurare în temeiul poliței de asigurare de răspundere profesională nu poate fi reținut, întrucât încheierea acesteia nu înlătură dispozițiile art. 144 1 -art.

144 3 din Legea nr. 31/1990. Critica pârâtului privind refuzul societății reclamante de a repune părțile în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în data de 28 noiembrie 2008 privind vânzarea spațiului comercial situat în Slatina, str. M., sau de a da posibilitatea câștigătorului licitației de a plăti contravaloarea terenului neevaluat de raportul de expertiză întocmit de SC L.E.E. SRL este de natură să susțină temeinicia cererii reclamantei, în sensul că se admite existența unui prejudiciu în patrimoniul acesteia. Invocarea răspunderii solidare a pârâtului, în calitatea sa de director general precum și a Consiliului de Administrație, nu subzistă, în raport de mandatul încredințat acestuia la data de 25 februarie 2008, precum și prin hotărârea A.G.E.A.

din 17 aprilie 2008 privind scoaterea la vânzare a unor active. Motivul de recurs referitor la respingerea lipsei de interes este de asemenea nefondat, deoarece la data judecării apelului, reclamanta nu recuperase prejudiciul încercat. Motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune în răspundere patrimonială este de asemenea nefondat. Criticile recurentului-pârât vizează momentul de început al curgerii termenului de prescripție, acesta fiind în mod corect stabilit în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în situația de față fiind săvârșită o faptă ilicită al cărui autor nu a fost cunoscut.

În plus, demararea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor și directorilor aparține adunării generale a acționarilor, care au avut cunoștință efectiv de prejudiciul produs societății și de persoanele responsabile, în cadrul adunării generale a acționarilor din data de 18 aprilie 2012, când a fost prezentat raportul de audit înregistrat la data de 3 mai 2011, dată care constituie momentul inițial al curgerii termenului de prescripție. Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse mai sus, recursul pârâtului, este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală. În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.M. împotriva deciziei nr. 322/2014 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă. Obligă recurentul B.M. la plata sumei de 6.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.