ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 727 din data de

29 octombrie 2013, Tribunalul Olt, secția a ll-a civilă, a admis în parte

cererea formulată și precizată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu

pârâtul B.M.; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 99.387,33 RON

reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, suma de 24.154,40 RON

reprezentând dobânda legală calculată de la data de 28 noiembrie 2008 până la

data de 13 martie 2012, precum și dobânda legală calculată în continuare, până la

data plății efective; a obligat pârâtul la 9.691,31 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul B.M. a

deținut in'perioada 1 noiembrie 2010-1 noiembrie 2011 funcția de director

general al SC A. SA în baza contractului de mandat din 29 octombrie 2007.

Conduita acestuia

în îndeplinirea obligațiilor trebuie apreciată pe baza dispozițiilor codului civil,

respectiv art. 1480 C. civ. aflat în vigoare la data desfășurării licitației și

vânzării bunului imobil în cauză.

Contractul de

mandat al directorului general stipulează în art. 10: „Directorul general răspunde

administrativ, material, civil sau penal, după caz, pentru pagubele pricinuite societății

din vina sa”.

Potrivit art.

144

3

: „(1) Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct

sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze

despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori interni și

să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune.

(2) Aceeași obligație

o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt

interesate soțul sau soția sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.”

Prin modul în

care a acționat, pârâtul, în calitate de director general, a gestionat fraudulos

societatea și a favorizat terțe persoane, încălcând și obligațiile de prudență și

loialitate în interesul societății, acesta fiind responsabil cu luarea tuturor măsurilor

aferente activității de conducere a societății, în limitele obiectului de activitate,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 144

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990

și actul constitutiv al societății.

În mod corect

a fost evaluată diferența de teren vândută lui SC M.E.S. SRL, conform raportului

de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitație, iar în ceea ce privește

calculul accesoriilor acesta a fost determinat prin aplicarea la valoarea prejudiciului,

a dobânzii legale comunicată de Banca Națională a României prin circulare, înscrisurile

depuse de reclamantă în acest sens confirmând că dobânda de la data producerii prejudiciului

până la data formulării cererii de chemare în judecată este de 24.154,40 RON, calculată

la o valoare a debitului de 99.387,33 RON.

Constatând că

pârâtul, în timpul exercitării mandatului de director general al SC A. SA, a produs

reclamantei un prejudiciu efectiv în sumă de 99.387,33 RON la care se adaugă dobânda

legală de la data de 28 noiembrie 2008 până la data introducerii acțiunii, 13

martie 2012, precum și dobânda legală calculată în continuare, ca urmare a realizării

operațiunii comerciale de la care trebuia să se abțină, constând în vânzarea unui

spațiu comercial împreună cu terenul aferent către societatea reprezentată de nepotul

său, fără a încasa și prețul pentru întreaga suprafață de teren și în acest fel

a desfășurat o activitate culpabilă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile

pentru a răspunde material, astfel că a admis în parte cererea formulată și precizată

de reclamantă și a obligat pârâtul la repararea prejudiciului.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea

din 1 aprilie 2014, Curtea a calificat apel calea de atac.

Analizând apelul

prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea

a constatat următoarele:

Cu privire la

motivele de apel privind excepția prescripției dreptului material la acțiune (excepție

de ordine publică în reglementarea C. proc. civ. 1865), invocată în concluziile

orale în ședința din 1 iulie 2014 când cauza a fost luată în pronunțare, Curtea,

având în vedere dispozițiile art. 294 și art. 295 alin. (1) C. proc. civ. 1865,

a reținut că aceste motive sunt neîntemeiate.

Termenul de prescripție

de 3 ani a început să curgă în cauză la data înregistrării raportului de audit intern

din 3 mai 2011 prin care a fost stabilit prejudiciul și nu la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare respectiv 28 noiembrie 2008.

Ca urmare, aprecierea

instanței de fond cu privire la excepția prescripției este corectă, soluția de respingere

a acestei excepții fiind temeinică și legală.

Referitor la motivele

de apel vizând modul de soluționare a excepției lipsei de interes a reclamantei

în promovarea acțiunii în antrenarea răspunderii fostului director general al SC

A. SA, Curtea a reținut că și acestea sunt neîntemeiate.

Curtea a apreciat

prin prisma considerentelor expuse că soluția dată de instanța de fond asupra excepției

lipsei de interes, excepție pe care a unit-o cu fondul, este corectă, prin promovarea

acțiunii reclamanta urmărind recuperarea prejudiciului produs prin vânzarea terenului

aferent construcției, nesupus evaluării.

Instanța de fond

a avut în vedere prejudiciul suferit de societate prin vânzarea imobilului (construcție,

teren de sub construcție și teren aferent construcției) la prețul la care a fost

evaluată construcția și terenul de sub construcție.

Susținerea apelantului

pârât că instanța de fond nu a avut în vedere propunerea adjudecatarului imobilului

de a transfera bunul în patrimoniul reclamantei SC A. SA la valoarea la care acesta

a fost dobândit și a luat în considerare doar oferta de achitare a diferenței de

preț pentru terenul ce nu a făcut obiectul evaluării nu poate conduce la lipsa de

interes a reclamantei în promovarea acțiunii în răspundere, în contextul în care

prejudiciul nu a fost acoperit, iar propunerile, indiferent de conținut, au rămas

în faza de propunere.

Motivele ce se

referă la încălcarea de către instanța de fond a normelor imperative de procedură

ce dau dreptul reclamantei de modificare sau completare a cadrului procesual sunt,

de asemenea, neîntemeiate.

Acțiunea în angajarea

răspunderii fostului director general al SC A. SA Slatina a fost motivată de reclamantă

pe depășirea limitelor mandatului prin vânzarea spațiului comercial situat în Slatina,

str. M. împreună cu terenul aferent, la prețul de evaluare, deși terenul aferent

nu a fost evaluat, invocându-se dispozițiile art. 155 alin. (1) lit. b) și art.

272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

La cuvântul pe

fond reclamanta a invocat și dispozițiile art. 144

1

-art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, indicate și în notele de ședință depuse și comunicate anterior

începerii dezbaterilor.

Invocarea unor

texte de lege noi în susținerea aceleiași pretenții concrete nu reprezintă o modificare

în sensul art. 132 C. proc. civ. 1865 a cadrului procesual care a rămas același,

atât sub aspectul obiectului, răspunderea directorului pentru depășirea limitelor

mandatului încredințat, faptă care a prejudiciat societatea, cât și sub aspectul

părților chemate în judecată.

De altfel, invocarea

dispozițiilor art. 144

1

-art. 144

3

din Legea nr. 31/1990 în

ședința din 22 octombrie 2011, la care avocatul pârâtului a fost prezent, nu a produs

pârâtului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în

condițiile în care a avut loc o dezbatere contradictorie, pârâtul având apărare

calificată.

Nici motivele

de apel ce privesc greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de

fond nu sunt întemeiate.

Pârâtul în calitate

de director general al SC A. SA a fost împuternicit de consiliul de administrație

al societății să întocmească raport de evaluare pentru vânzarea spațiului comercial

din Slatina, str. M.

Potrivit raportului

de evaluare, evaluatorul a estimat valoarea de piață a proprietății evaluând spațiul

comercial din Slatina, str. M., compus din construcție și teren în suprafață construită

la sol 515,07 mp, la 194.508 RON valoare totală estimată imobil.

În cuprinsul raportului

de expertiză, după evaluarea construcției, evaluatorul, în vederea evaluării terenului,

a descris proprietatea subiect, menționând expres că suprafața este de 515,07 mp.

Ulterior evaluării,

în vederea vânzării pârâtul a întocmit caietul de sarcini, indicând la obiectul

ofertei vânzarea spațiului situat în Slatina, str. M., iar la prețul de pornire

a menționat 195.000 RON + TVA (prețul stabilit de evaluator).

Imobilul a fost

vândut la licitație publică deschisă către SC M.E.S. SRL în conformitate cu contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 28 noiembrie 2008 și factura din 17

octombrie 2008, specificându-se atât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare,

cât și factură „imobil spațiu comercial situat în intravilanul municipiului Slatina,

str. M., compus din suprafața de 1438,23 mp teren curți construcții împreună cu

C1/1 spațiu comercial în suprafață de 515,07 mp” și respectiv „imobil spațiu comercial

situat în Slatina, str. M., în suprafață de 515,07 mp și teren aferent în suprafață

de 1438,23 mp”.

Ca urmare, deși

obiectul înstrăinării și evaluării a fost doar spațiul comercial situat în Slatina,

str. M., compus din construcție și teren în suprafață construită la sol 515,07 mp,

pârâtul a înstrăinat construcția și terenul în suprafață de 1438, 23 mp la prețul

de evaluare a imobilului construcție și teren în suprafață de 515,07 mp.

Având în vedere

circumstanțele concrete: menționarea expresă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare

și în cuprinsul facturii a suprafeței de teren de 1438,23 mp în contextul în care

actele premergătoare vânzării la licitație au specificat doar spațiul comercial

construcție și teren aflat sub construcție 515,07 mp; vânzarea la valoarea de 75%

din prețul stabilit de evaluator către SC M.E.S. SRL reprezentată de B.R.M., nepot

de frate al pârâtului; efectuarea publicității cu mențiuni generale, precum vânzare

active, într-un ziar local, deși prin hotărârea consiliului de administrație se

stabilise efectuarea publicității și într-un ziar central, Curtea a apreciat că

soluția de atragere a răspunderii pârâtului pentru depășirea limitelor mandatului

conferit de A.G.A. și consiliul de administrație, este corectă.

Dat fiind faptul

că imobilul spațiu comercial, construcție în suprafață construită la sol 515,07

mp și terenul aferent în suprafață de 1438,23 mp, a fost înstrăinat la prețul de

178.000 RON + TVA, iar evaluarea de 194.508 RON a vizat numai construcția și suprafața

construită la sol de 515,07 mp, prețul de pornire al licitației fiind de 195.000

RON + TVA, afirmația pârâtului că a fost de bună-credință și a acționat în interesul

societății nu a fost primită.

Cât privește calcularea

prejudiciului, Curtea a apreciat că acesta nu poate fi raportat decât la datele

concrete și cifrele existente în raportul de evaluare, singurele care puteau crea

reprezentarea pârâtului asupra diferenței de preț și implicit asupra faptelor sale

pe parcursul derulării procedurii de vânzare de la momentul luării deciziei până

la momentul vânzării efective.

Pentru considerentele

expuse, Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 322/2014

din 8 iulie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.M.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal pârâtul B.M., prin care a

solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată, în sensul

admiterii apelului și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, precum și

art. 723 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la cuantumul

prejudiciului stabilit de către instanța de fond.

Pentru a demonstra

nelegalitatea în raport de acest motiv, recurentul-pârât susține că pentru aducerea

la îndeplinire a mandatului încredințat de către Consiliul de administrație, a solicitat

evaluarea imobilului în litigiu, sens în care evaluatorul trebuia să stabilească

prețul întregului imobil. Faptul că este vorba numai de evaluarea construcției și

a terenului de sub construcție, fără a se face și evaluarea terenului de lângă construcție

este un aspect care a fost omis de evaluator, aspect care nu a fost sesizat nici

de către recurent, în calitatea sa de director general.

Raportul de audit

independent confirmă cele menționate de recurent, în sensul că evaluatorul autorizat

deși a avut la dispoziție documentația cadastrală și dovada proprietății, a estimat

doar valoarea construcției și a terenului ocupat de aceasta, menționându-se că această

valoare este prețul minim de pornire a licitației.

Recurentul face

trimitere la valoarea prejudiciului menționată de auditorul independent solicitat

chiar de către acționarul majoritar S.I.F. O., pentru determinarea corectă a prejudiciului

fiind necesară o expertiză judiciară care să determine valoarea terenului de lângă

construcție. Mai mult decât atât, deși actul s-a vândut la 76% din valoarea stabilită

de evaluator, valoarea prejudiciului pentru terenul neevaluat a fost calculată la

100% din evaluare, fără a se avea în vedere diminuarea cu 24% a valorii.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de acest

motiv de nelegalitate, recurentul-pârât arată că instanța de apel a reținut în mod

greșit că a fost înstrăinată construcția și terenul în suprafață de 1438,23 mp la

prețul de evaluare a imobilului construcție și teren în suprafață de 515,07 mp.

Aceste susțineri

ale instanței sunt contrazise de hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2008, hotărârea

din 19 septembrie 2008 a Consiliului de administrație, de raportul de audit intern

din anul 2009și din anul 2011 și de raportul auditorului independent din 2011 care

au reținut că înstrăinarea activului a fost corectă, activul fiind constituit din

teren în suprafață de 1438,83 mp și construcție în suprafață de 515,07 mp.

Interpretarea

instanței în sensul că mandatul încredințat pârâtului a vizat numai vânzarea construcției

și a terenului de sub aceasta este eronată, limitele mandatului nefiind depășite.

Activul reprezentat

de construcție și teren situat în Slatina, str. M. era înscris în cartea funciară,

fără a se face dezmembrarea corpului de proprietate construcție de teren.

Cu privire la

efectuarea publicității într-un ziar central, recurentul-pârât face trimitere la

vânzări anterioare, în care s-a efectuat publicitatea în ziare locale.

Sub un alt aspect,

recurentul-pârât critică argumentele instanței prin care a reținut că vânzarea spațiului

către SC M.E.S. SRL reprezintă o încălcare a limitelor mandatului.

Al treilea motiv

de recurs este reprezentat de aplicarea greșită a prevederilor art. 723 alin.

(1) și alin. (2) C. proc. civ.

În raport de dispozițiile

art. 723 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că aparent scopul în care a fost

exercitată acțiunea de față este recuperarea prejudiciului ca urmare a vânzării

și a terenului aferent clădirii, în realitate scopul fiind acela de a crea un prejudiciu

în patrimoniul acestuia.

În calitate de

director, pârâtul avea încheiată o asigurare de răspundere civilă profesională cesionată

în favoarea societății, pentru suma de 25.000 euro.

De asemenea, o

altă dovadă a scopului urmărit de reclamantă este faptul că societatea a refuzat

repunerea părților în situația anterioară sau plata diferenței de teren care nu

a fost evaluat.

Mai mult, acționarea

în judecată trebuia făcută și în privința Consiliului de administrație care a fost

de acord cu documentația de atribuire și cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În ce privește

prețul stabilit de instanța de fond ca prejudiciu, recurentul susține că instanța

s-a bazat numai pe afirmațiile reclamantei, deși la dosarul cauzei s-a depus un

raport de evaluare al terenului.

O altă critică

adusă deciziei recurată este reprezentată de soluția pronunțată în ce privește excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii de față, singurul interes al reclamantei

putând consta în repunerea părților în situația anterioară.

Cu privire la

respingerea excepției de prescripție extinctivă, recurentul-pârât arată că momentul

de început al curgerii termenului este reprezentat de data întocmirii primului raport

de audit respectiv 23 august 2009 și nu data înregistrării raportului de audit intern

din 3 mai 2011.

În combaterea

cererii de recurs, intimata SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a susținut,

în principal, nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă de către instanță la data de 22 ianuarie

2015, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu trimitere

la temeiurile legale care au fost susținute în fața instanțelor de fond.

Înalta Curte de

Casație și Justiție verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată,

în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din examinarea

criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, se constată că argumentele recurentului-pârât

vizează stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de prima instanță

și confirmată de instanța de apel, din punct de vedere al stabilirii valorii de

piață a terenului, ceea ce prezintă relevanță, din punct de vedere al cuantumului

prejudiciului stabilit.

Cum cele două

instanțe își fundamentează concluzia reținută sub aspectul cauzelor producerii evenimentului

asigurat pe raportul de evaluare întocmit la data demarării procedurii de licitație,

critica recurentului-pârât privind stabilirea situației de fapt nu se convertește

în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul

instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei

căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente

pertinente pe aspectul situației de fapt reținută.

Având în vedere

aceleași considerente, critica recurentului privind soluția instanței de apel cu

privire la respingerea probei cu expertiză judiciară, considerând că nu este utilă

cauzei, întrucât în cauză s-a întocmit un raport de evaluare, raport pe care s-a

bazat întreaga procedură de vânzare a imobilului nu poate fi examinată în această

cale extraordinară de atac, instanța de apel fiind cea care apreciază concludenta

și pertinența probelor.

Respingerea motivată

a unei probe neconcludente de către instanța de apel în sensul cerut de art. 167

C. proc. civ., nu poate echivala cu nelegalitatea deciziei atacată.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În privința celui

de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., nu se poate reține critica privind nesocotirea principiilor rezultate

din aplicarea art. 969 C. civ., în interpretarea dată hotărârii A.G.E.A. din 17

aprilie 2008 și hotărârii Consiliului de administrație din 19 septembrie 2008, instanța

de apel stabilind corect conținutul raporturilor juridice în care s-au aflat părțile

din perspectiva stabilirii conținutului mandatului încredințat directorului general

în vederea vânzării spațiului situat în Slatina, str. M., compus din teren și construcție

în suprafață de 515,07 mp.

Astfel, s-a reținut

că pârâtul a participat la toate operațiunile de vânzare, de la semnarea contractului

de evaluare, întocmirea caietului de sarcini, participarea la comisia de licitație,

participarea la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare și până la semnarea

facturii fiscale.

Mandatul acordat

conducerii executive de către Consiliul de Administrație potrivit referatului din

18 septembrie 2008, a cuprins stabilirea condițiilor de vânzare, prețul de pornire,

publicarea anunțului de vânzare atât într-un ziar local cât și într-unul central.

Depășirea limitelor

mandatului încredințat rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat

în data de 28 noiembrie 2008 în care se menționează că obiectul vânzării a fost

reprezentat de teren în suprafață de 1438,23 mp și imobil în suprafață de 515,07

mp.

De asemenea, din

cuprinsul raportului de evaluare se observă că nu a fost evaluată întreaga suprafață

de 1438,83, ci doar suprafața de 515,07 mp aflată sub construcție, în acest mod

prețul de pornire nefiind unul real.

De asemenea, un

alt aspect reținut în mod legal de instanța de fond constituind o depășire a limitelor

mandatului este reprezentat de faptul că pârâtul nu a adus la cunoștința consiliului

de administrație faptul că societatea nepotului său este interesată să achiziționeze

spațiul comercial, aceasta fiind singura participantă la licitație, care a adjudecat

activul. Această situație de fapt se materializează în încălcarea dispozițiilor

art. 152 și art. 144

3

din Legea nr. 31/1990, care impun răspunderea directorilor

pentru neîndeplinirea îndatoririlor.

În raport de aceste

considerente, se constată că atragerea răspunderii pârâtului pentru depășirea limitelor

mandatului conferit de A.G.E.A. și consiliul de administrație a fost în mod legal

reținută de către instanțele devolutive.

Al treilea motiv

de recurs este reprezentat de aplicarea greșită a prevederilor art. 723 alin.

(1) și alin. (2) C. proc. civ.

Apărarea recurentului-pârât

prin care invocă abuzul de drept, potrivit art. 723 C. proc. civ., nu este întemeiată.

Din punct de vedere

al exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință, recurentul-pârât a pus în

discuție scopul promovării acțiunii de față, care nu este reprezentat de recuperarea

prejudiciului cauzat reclamantei.

Argumentul reprezentat

de obligativitatea recuperării prejudiciului de la societatea de asigurare în temeiul

poliței de asigurare de răspundere profesională nu poate fi reținut, întrucât încheierea

acesteia nu înlătură dispozițiile art. 144

1

-art. 144

3

din

Legea nr. 31/1990.

Critica pârâtului

privind refuzul societății reclamante de a repune părțile în situația anterioară

încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în data de 28

noiembrie 2008 privind vânzarea spațiului comercial situat în Slatina, str. M.,

sau de a da posibilitatea câștigătorului licitației de a plăti contravaloarea terenului

neevaluat de raportul de expertiză întocmit de SC L.E.E. SRL este de natură să susțină

temeinicia cererii reclamantei, în sensul că se admite existența unui prejudiciu

în patrimoniul acesteia.

Invocarea răspunderii

solidare a pârâtului, în calitatea sa de director general precum și a Consiliului

de Administrație, nu subzistă, în raport de mandatul încredințat acestuia la data

de 25 februarie 2008, precum și prin hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2008 privind

scoaterea la vânzare a unor active.

Motivul de recurs

referitor la respingerea lipsei de interes este de asemenea nefondat, deoarece la

data judecării apelului, reclamanta nu recuperase prejudiciul încercat.

Motivul de recurs

referitor la prescripția dreptului la acțiune în răspundere patrimonială este de

asemenea nefondat.

Criticile recurentului-pârât

vizează momentul de început al curgerii termenului de prescripție, acesta fiind

în mod corect stabilit în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

în situația de față fiind săvârșită o faptă ilicită al cărui autor nu a fost cunoscut.

În plus, demararea

acțiunii în răspundere împotriva administratorilor și directorilor aparține adunării

generale a acționarilor, care au avut cunoștință efectiv de prejudiciul produs societății

și de persoanele responsabile, în cadrul adunării generale a acționarilor din data

de 18 aprilie 2012, când a fost prezentat raportul de audit înregistrat la data

de 3 mai 2011, dată care constituie momentul inițial al curgerii termenului de prescripție.

Pentru toate argumentele

de fapt și de drept expuse mai sus, recursul pârâtului, este nefondat și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței

de apel, ca legală.

În considerarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei

privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul B.M. împotriva deciziei nr. 322/2014 din 8 iulie 2014

a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Obligă recurentul

B.M. la plata sumei de 6.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea

intimatei SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.