ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios
administrativ și fiscal, reclamanta S.R.T. a chemat în judecată pe pârâta SC VR
SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata taxei TV în
sumă de 25.975 RON datorată pentru perioada mai 2010 - iunie 2014 pentru
unitatea de primire turistică Hotel C. din Craiova și a cheltuielilor de
judecată.
În motivarea cererii
de chemare în judecată, reclamanta a invocat, în esență, dispozițiile art. 40
alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății
Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința civilă
nr. 7.483 din 13 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios
administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Craiova, reținând, în esență, că raportul juridic dedus
judecății nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 554/2004, iar litigiul are
natură comercială, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 94 lit. j)
și art. 107 C. proc. civ. din 2010.
Învestită cu
soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Craiova, secția
civilă, prin Sentința civilă nr. 2.148 din 18 februarie 2015, a admis excepția
necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,
a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei
Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța
această hotărâre, judecătoria a reținut, în esență, că litigiul vizează plata
taxei prevăzute de art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, iar, față de
calitatea reclamantei, competența materială aparține instanței de contencios
administrativ și fiscal stabilită potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, în raport cu valoarea taxei ce formează obiectul acțiunii.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Cauza a fost
înregistrată inițial pe rolul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, care, prin Încheierea nr. 936 din 25 martie 2015, a înaintat-o
secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C.
proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu
obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Argumente de fapt
și de drept relevante
În sensul celor
expuse, litigiul dedus judecății vizează cererea reclamantei S.R.T. de obligare
a pârâtei SC VR SRL la plata taxei pentru serviciul public de televiziune, în
sumă de 25.975 RON, datorată pentru perioada mai 2010 - iunie 2014 pentru
unitatea de primire turistică Hotel C. din Craiova, în temeiul art. 40 alin.
(3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române
de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor
art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și
completările ulterioare:
"Art. 40 - (3)
Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele,
agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România
ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru
serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de
televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."
Totodată, potrivit
prevederilor art. 5 din H.G. nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public
de televiziune,
"Art. 5 - (1)
Taxa lunară pentru serviciul public de televiziune se va încasa de la
plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către SC D.F.E.E.
"E." SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată
cu plata energiei electrice consumate.
(2) Persoanele
juridice prevăzute la art. 3 alin. (1), precum și persoanele juridice prevăzute
la art. 3 alin. (2), care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu
au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății
Române de Televiziune.
(3) Condițiile de
prestare a serviciilor prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin contractul
de mandat."
Conform dispozițiilor
citate, rezultă că taxa lunară pentru serviciul public de televiziune se
încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E. "E." SA, prin filialele
sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice, iar
persoanele juridice, care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu
au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.
Rezultă din actele
dosarului că societatea comercială pârâtă nu achită taxa datorată pentru
serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei
electrice încheiat cu SC D.F.E.E. "E." SA, având obligația de a
achita taxa respectivă direct S.R.R.
Înalta Curte reține
că taxa pentru serviciul public de televiziune nu face parte din categoria
taxelor, impozitelor, contribuțiilor ori datoriilor vamale în sensul
prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage
competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal,
determinată în raport cu valoarea creanței.
Totodată, Înalta
Curte reține că, sub aspectul competenței, calitatea reclamantei, care este
autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa făcându-se
venit la bugetul societății, nu califică litigiul ca fiind unul de contencios
administrativ și fiscal.
Or, nefiind în
prezența unui litigiu de contencios administrativ în sensul art. 1 sau art. 8
din Legea nr. 554/2004, pentru a fi incidente normele de competență prevăzute
de aceeași lege, Înalta Curte constată că Tribunalului București, secția a II-a
de contencios administrativ și fiscal, în mod corect, a reținut că sunt incidente
dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ. din
2010, conform cărora:
"Art. 94 -
Judecătoriile judecă:
în primă instanță,
următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în
bani:
j) orice alte cereri
evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;"
"Art. 107 - (1)
Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede
altfel."
La pronunțarea
prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în
soluționarea unor conflicte de competență similare, reprezentată, cu titlu de
exemplu, de deciziile nr. 547/2010, nr. 1.205/2010, nr. 1.259/2010, nr.
1.579/2010, nr. 1.580/2010, nr. 1.961/2010, nr. 2.535/2010, nr. 2.568/2010, nr.
3.920/2010, nr. 4.379/2010 și nr. 4.712/2010.
Temeiul legal al
regulatorului de competență
Având în vedere
considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010,
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Craiova, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.T. în contradictoriu cu
pârâta SC VR SRL în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 25 mai 2015.
Procesat de GGC - N