ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2015

I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.R.T. a chemat în judecată pe pârâta SC VR SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata taxei TV în sumă de 25.975 RON datorată pentru perioada mai 2010 - iunie 2014 pentru unitatea de primire turistică Hotel C. din Craiova și a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat, în esență, dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința civilă nr. 7.483 din 13 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând, în esență, că raportul juridic dedus judecății nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 554/2004, iar litigiul are natură comercială, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 94 lit. j) și art. 107 C. proc. civ.

din 2010. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Craiova, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 2.148 din 18 februarie 2015, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut, în esență, că litigiul vizează plata taxei prevăzute de art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, iar, față de calitatea reclamantei, competența materială aparține instanței de contencios administrativ și fiscal stabilită potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu valoarea taxei ce formează obiectul acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Încheierea nr. 936 din 25 martie 2015, a înaintat-o secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În sensul celor expuse, litigiul dedus judecății vizează cererea reclamantei S.R.T.

de obligare a pârâtei SC VR SRL la plata taxei pentru serviciul public de televiziune, în sumă de 25.975 RON, datorată pentru perioada mai 2010 - iunie 2014 pentru unitatea de primire turistică Hotel C. din Craiova, în temeiul art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Art. 40 - (3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii." Totodată, potrivit prevederilor art. 5 din H.G.

nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, "Art. 5 - (1) Taxa lunară pentru serviciul public de televiziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către SC D.F.E.E. "E." SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate. (2) Persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (1), precum și persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (2), care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății Române de Televiziune. (3) Condițiile de prestare a serviciilor prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin contractul de mandat." Conform dispozițiilor citate, rezultă că taxa lunară pentru serviciul public de televiziune se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.

"E." SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice, iar persoanele juridice, care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. Rezultă din actele dosarului că societatea comercială pârâtă nu achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu SC D.F.E.E. "E." SA, având obligația de a achita taxa respectivă direct S.R.R. Înalta Curte reține că taxa pentru serviciul public de televiziune nu face parte din categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor ori datoriilor vamale în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, determinată în raport cu valoarea creanței.

Totodată, Înalta Curte reține că, sub aspectul competenței, calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa făcându-se venit la bugetul societății, nu califică litigiul ca fiind unul de contencios administrativ și fiscal. Or, nefiind în prezența unui litigiu de contencios administrativ în sensul art. 1 sau art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru a fi incidente normele de competență prevăzute de aceeași lege, Înalta Curte constată că Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în mod corect, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

din 2010, conform cărora: "Art. 94 - Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;" "Art. 107 - (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel." La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în soluționarea unor conflicte de competență similare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 547/2010, nr. 1.205/2010, nr. 1.259/2010, nr. 1.579/2010, nr. 1.580/2010, nr. 1.961/2010, nr. 2.535/2010, nr. 2.568/2010, nr. 3.920/2010, nr. 4.379/2010 și nr. 4.712/2010.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.T. în contradictoriu cu pârâta SC VR SRL în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2015. Procesat de GGC - N