ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea din data de 12 decembrie 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantele T.M.A., P.R. și P.V. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București și M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate că aceștia din urmă nu au avut vreodată un titlu de proprietate legal și valabil cu privire la imobilul din București, B-dul Mărășești, sector 4, compus din teren și construcție cu parter și 2 nivele, proprietatea legitimă a autorilor reclamanților, numiții C.P. și D.P. Reclamantele au arătat că imobilul a fost în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, două dintre apartamentele din imobilul menționat fiind restituite reclamantei T.M.A.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și următoarele C. civ. și pe dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului. La data de 19 noiembrie 2004, reclamantele și-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 2 din Decretul nr. 92/1950, art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr, 10/2001, precum și art. 1073 C. civ. Prin încheierea de la termenul din 19 noiembrie 2013, tribunalul a luat act de faptul că reclamantele au renunțat la judecata capătului de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință a imobilului, precum și la judecata acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 2117 din 17 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în constatare, întrucât reclamantele au ia îndemână acțiunea in realizarea dreptului, reprezentată fie de revendicarea imobilului în condițiile art. 480 C. civ., fie de urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 62/ A din 5 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Acțiunea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect constatarea faptului că imobilul în discuție a rămas permanent în proprietatea reclamanților, este inadmisibilă din punctul de vedere ai dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. care, printre altele, consacră regula subsidiari tații acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare. Dacă acțiunea în realizare nu mai poate fi introdusă de către reclamanți pentru ca li s-ar opune excepția autorității de lucru judecat, înseamnă că raporturile juridice ce se solicită a fi cercetate pe baza acțiunii în constatare, au fost tranșate anterior prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că nu mai pot fi repuse în discuție. Acțiunea în constatare este inadmisibilă atât atunci când acțiunea în realizare a fost soluționată anterior în mod irevocabil, cât și atunci când acțiunea în realizare poate fi introdusă în viitor sau se află în curs de soluționare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, iar prin criticile formulate au arătat că, prin decizia atacată, instanța de apel a reținut același lucru ca și tribunalul, iar modul în care instanțele au soluționat această cauză reprezintă o nouă naționalizare.

Consideră că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 3 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ședința publică din 01 octombrie 2015, instanța a invocat excepția nulității recursului, excepție întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.; per a contrarie, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentele au indicat, doar formal, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu au formulat critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificările prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurente a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Când în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare ia soluția formulată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa tel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

De altfel, prin criticile formulate, recurentele, deși au susținut că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 3 C. proc. civ., nu au dezvoltat această critică, motiv pentru care această susținere nu se poate încadra în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât instanța, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că nu au fost invocate nici motive de ordine publică a căror analiză s-ar fi impus în cauză, va constata nul recursul declarat de reclamante. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții P.R., P.V. și T.M.A. împotriva Deciziei nr. 62/ A din data de 5 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2015.