ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea din data de 12 decembrie 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului

București, reclamantele T.M.A., P.R. și P.V. au chemat în judecată pe pârâții

Municipiul București și M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să se constate că aceștia din urmă nu au avut vreodată un titlu

de proprietate legal și valabil cu privire la imobilul din București, B-dul

Mărășești, sector 4, compus din teren și construcție cu parter și 2 nivele,

proprietatea legitimă a autorilor reclamanților, numiții C.P. și D.P.

Reclamantele au arătat că imobilul a fost în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, două dintre apartamentele

din imobilul menționat fiind restituite reclamantei T.M.A.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998

și următoarele C. civ. și pe dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor

Omului.

La data de 19 noiembrie 2004, reclamantele și-au precizat

cererea de chemare în judecată, în sensul că își întemeiază acțiunea pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 2 din Decretul nr. 92/1950, art. 1 alin.

(1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr, 10/2001, precum și art. 1073 C.

civ.

Prin încheierea de la termenul din 19 noiembrie 2013,

tribunalul a luat act de

faptul că

reclamantele au renunțat la judecata capătului de cerere privind

despăgubirile

pentru lipsa de folosință a imobilului, precum și la judecata

acțiunii în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 2117 din 17 decembrie 2013,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

în constatare, întrucât reclamantele au ia îndemână acțiunea in realizarea

dreptului, reprezentată fie de revendicarea imobilului în condițiile art. 480 C.

civ., fie de urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 62/ A din 5 februarie 2015 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamante.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut

următoarele:

Acțiunea,

astfel cum a fost precizată, având ca obiect constatarea faptului că imobilul

în discuție a rămas permanent în proprietatea reclamanților, este inadmisibilă

din punctul de vedere ai dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. care, printre

altele, consacră regula subsidiari tații acțiunii în constatare față de

acțiunea în realizare. Dacă acțiunea în realizare nu mai poate fi introdusă de

către reclamanți pentru ca li s-ar opune excepția autorității de lucru judecat,

înseamnă că raporturile juridice ce se solicită a fi cercetate pe baza acțiunii

în constatare, au fost tranșate anterior prin hotărâri judecătorești

irevocabile, astfel că nu mai pot fi repuse în discuție.

Acțiunea în constatare este inadmisibilă atât atunci când

acțiunea în realizare a fost soluționată anterior în mod irevocabil, cât și

atunci când acțiunea în realizare poate fi introdusă în viitor sau se află în

curs de soluționare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele,

iar prin criticile formulate au arătat că, prin decizia atacată, instanța de

apel a reținut

același lucru ca și

tribunalul, iar modul în care instanțele au soluționat această cauză reprezintă

o nouă naționalizare. Consideră că instanța de apel nu a făcut

aplicarea

corectă a dispozițiilor art.

3

C.

proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ședința publică din 01

octombrie 2015, instanța a invocat excepția

nulității recursului,

excepție întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ.,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art.

306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrarie,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui

din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, recurentele au indicat, doar formal, motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu au formulat

critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de

casare sau modificările prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății

nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face

obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către

recurente a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în

apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Când în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc

critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce

presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare ia

soluția formulată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs

nu este structurată din punct de vedere juridic în așa tel încât să se poată

reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în

cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

limita cărora se poate exercita

controlul

judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

De altfel, prin criticile formulate, recurentele, deși au

susținut că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 3

C. proc. civ., nu au dezvoltat această critică, motiv pentru care această

susținere nu se poate încadra în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., astfel încât instanța, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

având în vedere că nu au fost invocate nici motive de ordine publică a căror

analiză s-ar fi impus în cauză, va constata nul recursul declarat de

reclamante.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanții P.R.,

P.V.

și T.M.A. împotriva Deciziei nr. 62/ A din data

de 5 februarie 2015 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2015.