ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2015

Asupra contestației de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

motivele scrise, contestatorul U.C., în esență, a arătat că instanța de recurs a

omis să se pronunțe asupra împăcării părților, ca o cauză de încetare a procesului

penal, prev. de art. 10 alin. (1) lit. h), cu privire la care existau probe în dosar,

respectiv cele două acorduri de mediere încheiate cu partea civilă B.M. și partea

civilă SC M. SRL.

Analizând contestația formulată, Înalta

Curte constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3105 din 05 decembrie

2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat

de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 251/A din 30 decembrie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

A casat, în parte, decizia penală recurată

și, în parte, sentința penală nr. 496 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Timiș,

numai sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 682/2002 și a menținut pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată

inculpatului U.C.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și de partea civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș

împotriva aceleiași decizii penale.

A respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de partea civilă SC V. Kft împotriva aceleiași decizii penale.

Examinând contestația în anulare prin prisma

dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi,

fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură,

ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu

respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-

se astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc.

pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără

citarea legală a unei părți sau când deși legal citată a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși

existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de

alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit

legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea

procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului,

când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică,

în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea

inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat

două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut

de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute

de art. 426 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților

interesate.

Prin încheierea din 19 martie 2014 a fost

admisă în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul contestator,

instanța constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 431 alin. (2) C. proc.

pen. și, fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei la data de 2 aprilie

2014, cu citarea contestatorului.

Pe fondul contestației, Înalta Curte constată

că, cazul de contestație în anulare invocat de contestator, prevăzut de art. 386

lit. c) C. proc. pen. anterior se regăsește în art. 426 lit. b) C. proc. pen. actual,

respectiv „când inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză

de încetare a procesului penal".

Înalta Curte reține că, la judecarea în

calea de atac a recursului, contestatorul a depus două acorduri de mediere, din

care rezulta că s-a împăcat cu părțile civile B.M. și SC M. SRL.

Însă, analizând actele dosarului reiese

că, decizia penală nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a fost pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, considerând legea penală mai favorabilă ca

fiind legea veche.

Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 Curtea

Constituțională a decis că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale

în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea

și aplicarea

l

egii penale mai favorabile. Ca urmare,

aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, prin alegerea unei

singure legi cu privire la toate instituțiile de drept substanțial incidente.

Este adevărat că, potrivit noului C. proc.

pen., încheierea unui acord de mediere poate constitui o cauză care înlătură răspunderea

penală, având ca efect încetarea procesului penal, însă, Înalta Curte observă că

instanța de recurs a considerat că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este

legea veche, astfel că aplicarea legii s-a făcut în mod global și nu pe instituții

autonome.

Raportându-ne la acest aspect rezultă că

instanța de recurs a făcut o corectă aplicare a legii, existența acordurilor de

mediere încheiate de inculpat cu cele două părți civile neavând, la momentul respectiv,

același efect pe care l-ar fi avut sub aplicarea noului C. pen. și a C. proc. pen.

De altfel, potrivit C. pen. anterior pentru

infracțiunea de înșelăciune nu era prevăzută împăcarea părților ca și cauză de înlăturare

a răspunderii penale.

În

acest context, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația

în anulare formulată de către contestatorul U.C. împotriva deciziei penale nr. 3105

din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 6785/30/2010.

În

ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării deciziei

penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, instanța o va respinge ca neîntemeiată având în vedere respingerea ca nefondată

a contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare

a executării deciziei penale nr. 3105 din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6785/30/2010.

Respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de către contestatorul U.C. împotriva deciziei penale nr. 3105

din 05 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 6785/30/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de

250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 02 aprilie

2015.