ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 434/F din 31 mai

2013, pronunțat de Tribunalul București, secția I-a penală, a fost respinsă că,

nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat în

sensul înlăturării dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 257

alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.M.

la pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului D.M.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus prevenția de la 13 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 257

alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la

inculpat suma de 450 RON.

Tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt:

În luna ianuarie

2013, inculpatul D.M., agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Giurgiu, Serviciul

de Investigații Criminale - Biroul Combaterea Infracțiunilor contra Patrimoniului

și Grupării Infracționale, i-a promis martorului denunțător C.V. că își va

exercita influența pe lângă lucrători din cadrul I.P.J. Giurgiu, precum și pe

lângă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu,

pentru a i se restitui celui din urmă autoturismul marca M., de culoare neagă,

cu nr. de înmatriculare ZZZ, care forma obiectul Dosarului nr. 5782/P/2012,

pretinzând martorului denunțător suma de 1000 euro, care a fost primită de

inculpat după cum urmează: 300 RON în cursul lunii ianuarie 2013 la sediul

I.P.J. Giurgiu; 150 RON la data de 7 martie 2013, cu ocazia unei întâlniri care

a avut loc în București și 900 euro la data de 12 aprilie 2013, cu ocazia unei

întâlniri care a avut loc în Giurgiu.

Au fost avute în

vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu

mărturisirea inculpatului, judecata având loc conform procedurii reglementate

de art. 320

1

C. proc. pen.

Prima instanță a

respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat

în sensul înlăturării dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

considerând, că, pentru reținerea dispozițiilor alin. (3) din acest text, ce

fac trimitere la dispozițiile alin. (1) al art. 7, este necesară reținerea și a

acestui prim alineat, indicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din legea

specială neavând semnificația reținerii în sarcina inculpatului și a unei fapte

de luare de mită, ci, indicarea faptului că infracțiunea de trafic de

influentă, menționată de alin. (3), a fost comisă de către una din persoanele

indicate de alin. (1), la care alin. (3) face trimitere directă.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C pen., și anume limitele de pedeapsă aplicate,

reduse ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

natura infracțiunii și impactul negativ asupra opiniei publice, împrejurările

concrete ale faptei săvârșite, constând în contextul concret în care inculpatul

i-a pretins martorului denunțător suma de bani.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul încadrării juridice a faptei și a individualizării

judiciare a executării pedepsei, solicitând, în esență, înlăturarea alin. (1)

al art. 7 din Legea nr. 78/2000 și aplicarea dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 208/A din 24 iulie

2013 a admis apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva Sentinței penale nr.

434 din 31 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat, în

parte, sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 81, art.

82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatului D.M., pe o durată de 4 ani ce a reprezentat termen de încercare.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a

suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 13

aprilie 2013, la zi.

Conform art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului dacă nu e arestat în altă cauză.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile

judiciare, în apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Curtea, verificând

sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu

motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de apelant, dar și din oficiu

cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în

conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat

următoarele:

Prima instanță a

reținut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situației de fapt expuse în

actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză, rezultând că

inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la

încadrarea juridică dată faptei, critica a fost nefondată, alin. (1) al art. 7

din Legea nr. 78/2000 fiind reținut doar pentru a evidenția calitatea specială

pe care a avut-o inculpatul la data comiterii infracțiunii de trafic de

influentă.

Instanța fondului a

făcut o justă individualizare a pedepsei, conform criteriilor prev. de art. 72

C. pen., ținând seama de natura și gravitatea faptei, împrejurările,

modalitatea în care a fost comisă, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului.

Curtea a apreciat

însă că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără

executarea acesteia, ținând seama de persoana inculpatului, dar mai ales de

situația familială a acestuia, după cum a rezultat din înscrisurile depuse la

dosar respectiv, inculpatul este divorțat, are în întreținere o fiică în vârstă

de 9 ani care în prezent se află doar în grija bunicii materne, copilul

prezentând manifestări caracteristice unui profil depresiv datorită absenței

ambilor părinți.

Împotriva Deciziei

penale nr. 208/A din 24 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București a

formulat recurs inculpatul D.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 1754/3/2013.

Înalta Curte constată

incidența disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză

judecându-se potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Înalta Curte, de

asemenea, constată că primul termen de judecată a fost la data de 27 ianuarie

2015, iar motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) din vechiul C. proc. pen. cu modificările intervenite prin Legea nr.

2/2012.

La termenul de

judecată din data de 6 martie 2014, apărătorul din oficiu al recurentului

inculpat a depus la dosar note scrise prin care a solicitat aplicarea art. 5

din noul C. pen., solicitând ca instanța de recurs să aprecieze cu privire la

acest aspect.

În ceea ce privește

analizarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că inculpatul nu le-a

depus în termenul prevăzut de normele procedural penale în sensul că motivele

de recurs trebuiau depuse în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu

separat cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum

prevăd disp. art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen., prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate

dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai

cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

se iau în considerare din oficiu.

Înalta Curte nu

constată însă incidența niciunui caz de casare pe care să-l ia în discuție din

oficiu în prezenta cauză.

Examinând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate în considerarea principiului aplicării legii

penale mai favorabile în cazul succesiunii de legi penale, respectiv aplicarea

art. 5 C. pen. actual, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 434/F din 31 mai 2013 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul

D.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. S-a

făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 208/A din 24 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

admis apelul inculpatului D.M., a desființat, în parte, Sentința penală nr.

434/F/2013 a Tribunalului București, secția I penală, și, în baza art. 81 - 82

C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului D.M. pe o durată de 4 ani ce reprezenta termen de încercare

. A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

Înalta Curte reține

că infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C.

pen. își regăsește corespondent în dispozițiile art. 289 alin. (1) din noul C.

pen. Fapta prev. la art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. avea limite de

pedeapsă cuprinse între 3 - 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Fapta prev. de disp.

art. 289 alin. (1) din noul C. pen. are ca limite de pedeapsă de la 3 la 10 ani

închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică

ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit

fapta.

Elementul material al

formei tip a infracțiunii, astfel cum este reglementată în alin. (1) al art.

289 din noul C. pen. se deosebește de reglementarea vechiului C. pen. prin

excluderea incriminării faptei în varianta nerespingerii promisiunii.

Noul text folosește

sintagma "în legătură cu" în locul celei "în scopul de",

consecința imediată fiind irelevanța penală a criteriului "tip" cel

care, în esență, distinge luarea de mită de primirea de foloase necuvenite din

actuala reglementare. Drept urmare, câtă vreme incriminarea ca luare de mită nu

mai depinde de situarea în timp a activității de pretindere, primire sau

acceptare anterior îndeplinirii actului de serviciu "cumpărat"

condiționându-l, nici activitatea similară consecutiv îndeplinirii actului nu

mai primește relevanță penală distinctă. În concluzie, deși aparent s-ar putea

susține dezincriminarea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, în

realitate fapta care în reglementarea vechiului C. pen. justifică respectiva

încadrare juridică, va primi, conform noului C. pen. încadrare în luare de

mită. Legea veche este legea penală mai favorabilă. Noul text introduce ca

variantă a infracțiunii și săvârșirea faptei în legătură cu "urgentarea

îndeplinirii unui act" ce intră în îndatoririle de serviciu ale

făptuitorului, modalitate neincriminată în prezent. Art. 254 alin. (3) din

vechiul C. pen. privind fapta săvârșită de un funcționar cu atribuții de

control se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor

drepturi.

Limita maximă a

pedepsei pentru forma tip a infracțiunii scade de la 15 la 10 ani, iar pedeapsa

complementară ce poate fi aplicată este aceea a interzicerii exercitării

dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau

activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, iar nu oricare dintre

pedepsele complementare prevăzute de lege.

Fapta prevăzută de un

funcționar cu atribuții de control nu mai este incriminată distinct în noul C.

pen.

Dispozițiile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare până la intrarea în vigoare a

noilor modificări la data de 1 februarie 2014, prevăd că fapta prev. la art.

254 alin. (1) C. pen. se sancționează cu pedeapsa prev. de art. 254 alin. (2)

C. pen. cu pedeapsa prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea

infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. Disp. art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la intervenirea noilor modificări

din 1 februarie 2014, prevăd că: "Dacă infracțiunile prev. la art. 256 și

257 C. pen., precum și infracțiunile prev. la art. 61 și 82 din prezenta lege

au fost săvârșire de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2),

maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani".

Dispozițiile art. 7

din Legea nr. 78/2000, modificată, conform noilor reglementări la data de 1

februarie 2014, prin pct. 4 din Legea nr. 187/2012, prevăd că: "faptele de

luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care: a) exercită

o funcție de demnitate publică; b) este judecător sau procuror; c) este organ

de cercetare penală sau are atribuții de constatare și sancționare a

contravențiilor; d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se

sancționează cu pedeapsa prev. la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se

majorează cu o treime".

Regimul sancționator

pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) din

vechiul C. pen. (pentru care a fost condamnat inculpatul D.M.), constă în

aplicarea unei pedepse cu închisoare de la 2 la 10 ani. Disp. art. 257 alin.

(1) din vechiul C. pen. au corespondent în noul C. pen. în art. 291 alin. (1)

din noul C. pen., regimul sancționator fiind, pedeapsa cu închisoarea de la 2

la 7 ani.

Textul noului C. pen.

circumstanțiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de

influență la funcționarul public, în sfera căruia intră funcționarul din

actuala reglementare, iar ca modalități alternative de comitere a faptei

prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în

îndatoririle de serviciu ale funcționarului public și urgentarea ori

întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act

contrar, ceea ce asigură corelarea cu infracțiunea de luare de mită în ceea ce

privește comportamentul funcționarului public.

Limita maximă a

pedepsei este redusă de la 10 la 7 ani închisoare.

În cauză, deși

inculpatul D.M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

257 alin. (1) din vechiul C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și nu pentru art.

254 C. pen., însă în prezentele considerente s-a analizat și infracțiunea prev.

de art. 254 din vechiul C. pen. (art. 289 alin. (1) noul C. pen.), doar ca

urmare a raportării la art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

Dispozițiile art. 320

1

alin. (7) din vechiul C. proc. pen. își găsesc corespondent în disp. art. 396

alin. (10) din noul C. proc. pen., ambele dispoziții prevăzând reducerea

limitelor de pedeapsă cu o treime.

Sub aspectul

suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aceasta s-a

dispus în baza art. 81, art. 82 din vechiul C. pen., pe o durată de 4 ani ce

reprezenta termen de încercare. Noul C. pen., pe de o parte la art. 91 prevede

condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere și prevede că

pedeapsa aplicată (pentru a beneficia de aceste dispoziții) este închisoare de

cel mult 3 ani. Pe de altă parte, noul C. pen. renunță la suspendarea

condiționată a executării pedepsei, unica formă de suspendare a executării

pedepsei prevăzută de vechiul C. pen. și păstrează suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, introdusă în legislația noastră prin Legea nr.

104/1992.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, astfel

încât în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva

Deciziei penale nr. 208/A din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 24

iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 martie 2014.

Procesat de GGC - MI