ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față, în

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva

sentinței penale nr. 486 din 21 august 2013 a Tribunalului Giurgiu.

S-a desființat, în parte, sentința penală

apelată și, rejudecând în fond: în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1)

lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul O.M. la pedeapsa

de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc în

formă continuată.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția

de la data de 27 iunie 2013 până la data de 26 septembrie 2013.

În

baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat

de la inculpat suma de 590 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul O.M.

A fost obligat apelantul-inculpat la 200

RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit avocatului

din oficiu, în sumă de 50 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a constatat că prin sentința penală nr. 486 din 21 august 2013, pronunțată

de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

modificată și completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a), c) C. proc. pen., 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul O.M. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de deținere și punere în vânzare fără drept de droguri de risc.

În

baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea

pedepsei complementare.

în baza art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. i s-au interzis inculpatului aceste drepturi pe durata

executării pedepsei.

A fost menținută starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 88 C. pen., a fost dedusă reținerea și arestarea

preventivă a inculpatului de la data de 27 iunie 2013 la zi.

În

baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată,

s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 27,91 grame cannabis depusă la Camera

de Corpuri delicte și precursori din cadrul Inspectoratului General al Poliției

Române cu dovezile din 01 iulie 2013 și din 22 iulie 2013.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut că la datele

de 24 mai 2013 și 27 mai 2013, organele de urmărire penală au fost sesizate de numiții

G.R.A. și C.C.D., cu privire la faptul că inculpatul O.M. deține și comercializează

pe raza municipiului Giurgiu diverse cantități de cannabis și substanțe susceptibile

a avea efect psihoactiv.

În

vederea probării activității infracționale a acestuia, în

cauză au fost autorizați să cumpere de la inculpatul O.M. cantitatea de 10 grame

cannabis și 10 pliculețe cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, investigatorul

sub acoperire l.A. - nume de cod - și colaboratorul M.M.A.

Prin încheierea din data de 10 iunie 2013,

Tribunalul Giurgiu a dispus autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental

și preluarea de imagini a momentelor operative în cazul faptelor săvârșite de inculpatul

O.M. și autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor

efectuate de inculpat prin intermediul posturilor telefonice mobile cu numerele

de apel T1 și T2, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 iunie

2013 până la 09 iulie 2013 (autorizația din 10 iunie 2013).

În

baza acestor autorizații, s-a putut proba faptul că, în perioada

05 iunie 2013 -12 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut, în trei rânduri, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, cantitatea de 5,98 grame cannabis, după cum urmează:

la data de 05 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 0,79 grame cannabis

colaboratorului M.M.A. pentru suma de 170 RON (relevante fiind

procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A. și de organele

de poliție la data de 05 iunie 2013, raportul de constatare tehnico-științifică

din 20 iunie 2013, precum și declarațiile colaboratorului M.M.A.).

La data de 11 iunie 2013, inculpatul O.M.

a vândut cantitatea de 0,94 grame cannabis pentru suma de 120 RON colaboratorului

M.M.A. (procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A. și de organele

de poliție la data de 11 iunie 2013, raportul de constatare tehnico - științifică

din 12 iunie 2013, declarația colaboratorului M.M.A., precum și înregistrările efectuate

în mediul ambiental din data de 11 iunie 2013.

La data de 12 iunie 2013, inculpatul O.M.

a vândut cantitatea de 4,25 grame cannabis pentru suma de 300 RON colaboratorului

M.M.A. (procese-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A. și de organele

de poliție la data de 11 iunie 2013, raportul de constatare tehnico-științifică

din 12 iunie 2013, declarația colaboratorului M.M.A., precum și înregistrările efectuate

în mediul ambiental din data de 11 iunie 2013.

La data de 27 iunie 2013, în urma unei

percheziții efectuate la domiciliul inculpatului O.M., a fost găsită cantitatea

de 26,37 grame cannabis, destinată vânzării, precum

și

cinci plante cultivate în două ghivece, aflate în curtea casei inculpatului (procese-verbale

încheiate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, raportul de constatare

tehnico-științifică din 27 iunie 2013). Din raportul de constatare tehnico-științifică

menționat a rezultat că în cele cinci plante cannabis cultivate în ghivece nu s-a

pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului Legii

nr. 143/2000.

Instanța de fond a constatat că, în drept,

fapta, astfel cum a fost comisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de deținere și punere în vânzare, fără drept de droguri de risc, prev. și ped. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată.

Atât în cursul cercetării judecătorești,

cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei

și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală constant

sinceră a inculpatului, faptul că a înțeles pericolul social al faptei și s-a pus

la dispoziția organelor judiciare efectuând un denunț cu privire la alte persoane

care desfășoară astfel de activității, care nu s-a putut confirma dar cercetările

continuă, cantitatea relativ mică de cannabis găsită la domiciliul inculpatului,

instanța de fond a apreciat că toate acestea pot fi reținute ca circumstanțe atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a), c) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București și inculpatul O.M., care au criticat

soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public

a invocat, în esență, greșita individualizare

a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului O.M., apreciat ca fiind excesiv de

redus față de gravitatea concretă a faptei comise în formă continuată, de numărul

actelor materiale și de starea de recidivă.

Inculpatul O.M.

a solicitat reindividualizarea pedepsei

în sensul reducerii mai accentuate a cuantumului său sub minimul special prevăzut

de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere atitudinea procesuală sinceră,

de colaborare cu organele de urmărire penală.

Examinând actele dosarului și sentința

penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen.,

Curtea a apreciat fondat apelul procurorului și nefondat apelul declarat de inculpat,

pentru următoarele considerente:

Soluționarea cauzei în procedura simplificată

a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor

prevăzute de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpatul

O.M. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște fapta

reținută în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Situația de fapt reținută prin sentință

nu a făcut obiect de critică în apel, Curtea însăși constatând, în virtutea efectului

integral devolutiv al căilor de atac declarate, temeinicia hotărârii din această

perspectivă.

Probatoriul existent a confirmat neîndoielnic

implicarea nemijlocită a inculpatului-apelant, în baza unei rezoluții infracționale

unice, în comiterea a patru acte materiale de trafic de droguri de risc, în perioada

05 iunie 2013 - 27 iunie 2013.

Concret, actele infracționale s-au desfășurat

la datele de 05 iunie 2013 (când inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 0,79 grame

cannabis colaboratorului M.M.A. pentru suma de 170 RON), 11 iunie 2013 (când a vândut

cantitatea de 0,94 grame cannabis colaboratorului M.M.A. pentru suma de 120 RON),

12 iunie 2013 (când inculpatul a vândut cantitatea de 4,25 grame cannabis aceluiași

colaborator pentru suma de 300 RON) și, în fine, 27 iunie 2013 (când a deținut în

vederea vânzării cantitatea de 26,37 grame cannabis).

Declarațiile inculpatului O.M. de recunoaștere

a faptei au fost just valorificate probator de către instanța de fond, în condițiile

în care ele se coroborează, conform art. 69 C. proc. pen., cu fapte și împrejurări

ce rezultă din probatoriul testimonial, din înregistrările în mediul ambiental,

din constatările tehnico-științifice și din procesul verbal de percheziție domiciliară.

Curtea a apreciat că încadrarea juridică

dată faptei este în totalitate temeinică, vânzarea repetată și deținerea unor cantități

de cannabis la diferite intervale de timp, dar în baza unei rezoluții infracționale

unice, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de

risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Starea de recidivă postexecutorie prevăzută

de art. 37 lit. b) C. pen. a fost corect reținută, având în vcedere că inculpatul

a săvârșit infracțiunea dedusă judecății după executarea pedepsei de 8 luni închisoare

aplicată (pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002)

prin sentința penală nr. 1808 din 02 noiembrie 2011 a Judecătoriei Giurgiu (definitivă

prin decizia penală nr. 2486 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția

I

penală), pedeapsă în executarea căreia

inculpatul a fost arestat la data de 19 decembrie 2011 și liberat condiționat la

data de 05 iunie 2012, cu un rest neexecutat de 74 zile închisoare.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, Curtea a apreciat însă fondată critica Ministerului Public.

A considerat că pedepsa de 3 luni închisoare

aplicată inculpatului este excesiv de redusă și nu are aptitudinea de a permite,

în mod real, atingerea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Împrejurările concrete în care inculpatul

O.M. a desfășurat actele de vânzare/deținere incriminate, caracterul repetat al

acestora, cantitatea totală însemnată de droguri de risc ce a făcut obiectul acestor

operațiuni relevă un grad de pericol social concret cel puțin moderat al faptei

comise.

Pe de altă parte, contrar aprecierii tribunalului,

Curtea a considerat că circumstanțele personale ale inculpatului-apelant nu sunt

substanțial pozitive și nu relevă o periculozitate atât de scăzută a persoanei sale

încât să reclame cu necesitate reducerea atât de accentuată a cuantumului pedepsei.

În

acest sens, Curtea a apreciat lipsită de temei reținerea,

în beneficiul inculpatului, a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita anterioară comiterii faptei neputând

fi caracterizată de o manieră atât de pozitivă încât să justifice atenuarea pedepsei.

Inculpatul O.M. a comis fapta în stare de recidivă, a fost sancționat administrativ

de cinci ori în perioada 2009-2011, nu are loc de muncă stabil și, în plus, este

consumator inveterat de droguri de 7 ani, conform propriilor declarații.

Pe de altă parte, conduita procesuală de

ansamblu a apelantului, deși sinceră, a avut totuși un caracter formal și nu a contribuit

determinant la lămurirea cauzei, acest rol avându-l celelalte mijloace de probă

administrate de către organele de urmărire penală.

Curtea a constatat că opțiunea procesuală

a inculpatului O.M. de a uza de procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. a fost deja valorificată de către instanța de fond, iar disponibilitatea

sa de a colabora cu organele de cercetare pentru identificarea și tragerea la răspundere

penală a altor persoane implicate în traficul de droguri nu s-a materializat încă,

pentru a justifica reținerea, în beneficiul său, a dispozițiilor art. 16 din Legea

nr. 143/2000.

O atare disponibilitate de a contribui

la aflarea adevărului în alte cauze, alături de motivația esențială a conduitei

infracționale adoptată de către apelant (legată de propria adicție de astfel de

substanțe, nu doar de intenția obținerii unor venituri ilicite) justifică o

reducere

a pedepsei sub limita minimă, însă doar prin raportare la dispozițiile art. 74

alin. (2) C. pen.

Prin urmare, reevalând, pe de o parte,

toate circumstanțele reale ale comiterii faptei și cauzele de agravare a răspunderii

penale incidente în speță, iar, pe de altă parte, datele ce caracterizează persoana

inculpatului, Curtea a concluzionat că imperativul unei juste individualizări reclamă

stabilirea pedepsei sub limita minimă redusă ca efect al aplicării art. 320

1

C. proc. pen., însă într-un cuantum superior celui fixat de tribunal, de 1 an închisoare.

Curtea a apreciat critica inculpatului

O.M. sub acest aspect ca fiind nefondată, caracterul relativ formal al atitudinii

sale sincere neputând prevala asupra celorlalte criterii de individualizare, pe

care instanța trebuie să le ia în considerare în mod coroborat, conform art. 72

C. pen. Raportate la particularitățile speței, astfel cum au fost anterior descrise,

aceste criterii nu relevă o periclozitate atât de scăzută a persoanei apelantului

încât să legitimeze aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea

unei pedepse mult reduse sub minimul special.

Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor

art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., precum și exigențele

art. 80 C. pen., Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul arătat de

1 an închisoare, cu executare în regim de detenție.

Din oficiu, a constatat că instanța de

fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

referitoare la confiscarea sumelor de bani obținute de inculpatul O.M. din valorificarea

drogurilor de risc.

Probatoriul administrat atestă că, în urma

celor trei tranzacții derulate în periopada 05 iunie 2013 - 12 iunie 2013 cu colaboratorul

M.M.A., inculpatul a dobândit suma totală de 590 RON, a cărei confiscare este obligatorie

în temeiul normei legale anterior invocate.

Împotriva deciziei penale nr. 352/A din

25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.M.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 ianuarie 2014 și s-a stabilit

termen pentru judecarea recursului la 30 mai 2014.

La primul termen de judecată, respectiv

în 30 mai 2014, a fost amânată cauza având în vedere imposibilitatea de prezentare

a apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului din motive medicale.

Preliminar, Înalta Curte precizează că,

potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată

la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au

fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe

și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Având în vedere data înregistrării recursului

pe rolul Înaltei Curți, respectiv 8 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare

a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziția tranzitorie menționată este

aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua să judece cauza conform

C. proc. pen. anterior.

În

cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 25 noiembrie 2013,

deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este

supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum obligă dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă că inculpatul O.M. și-a motivat recursul în termenul prevăzut de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, în care era îndrituit a

depune motivele căii de atac exercitate.

Înalta Curte apreciază că sfera controlului

judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina

decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia

deciziei atacate.

Astfel, se observă că, prin acest act normativ,

s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția

clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale

de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Examinând decizia penală atacată prin prisma

motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

În

dezbateri, inculpatul O.M., prin apărător ales, a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și rejudecând, aplicarea circumstanțelor

atenuante și reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare prin

alicarea dispozițiilor prevăzute de art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte constată că din concluziile

scrise depuse la dosar rezultă că inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 74 lit. b) și c) C. pen. anterior raportat la art. 76 lit. d) C. pen. anterior,

reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea, în principal,

a dispozițiilor art. 81 C. pen., iar în subsidiar dispozițiile prevăzute de

art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte, referitor la solicitarea

recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 74 lit. b) și c) raportat

la art. 76 lit. d) C. pen. anterior și reducerea cuantumului pedepsei, cu aplicarea

dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen. anterior, constată că se solicită

o reindividualizare a pedepsei care nu mai poate fi cenzurată însă de instanța de

recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc.

pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cum judecata în recurs se limitează la

motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, căruia, prin adoptarea

Legii nr. 2/2013, i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte

limite prevăzute de legea penală, nu mai poate face obiectul examinării de către

instanța de ultim control judiciar câtă vreme este evident că, sfera controlului

judiciar exercitat de instanța de recurs include numai aspecte de drept.

Astfel, netemeinicia deciziei atacate nu

mai poate fi examinată în recurs și niciun alt caz de casare nu poate fi luat în

considerare din oficiu.

Cu privire la aplicarea legii penale mai

favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, primul termen

de recurs a fost stabilit la data de 30 mai 2014, iar de la data pronunțării deciziei

în apel, 25 noiembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 12 septembrie 2014,

a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a

incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul declarat de inculpat

și în raport de prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile

până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că a survenit o modificare în ceea ce privește limitele de pedeapsă, astfel, potrivit

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului

și consumului ilicit de droguri modificată prin Legea nr. 51/2014, cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea

în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,

procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind

circulația

drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea

unor drepturi.

În

noua concepție a legiuitorului nu pot fi reținute drept circumstanțe

atenuante împrejurările ce țin numai de persoana infractorului, respectiv conduita

sinceră din cursul procesului penal sau disponibilitatea acestuia la aflarea adevărului.

Potrivit noilor reglementări, aceste circumstanțe pot fi valorificate numai în cadrul

criteriilor generale de individualizare.

În

consecință, pentru a putea stabili o lege penală mai favorabilă

inculpatului, chiar dacă s-a identificat o modificare în ceea ce privește limitele

de pedeapsă în actuala reglementare, nefiind posibil, conform noului C. proc. pen.,

a se reține circumstanțe atenuante, Înalta Curte constată că pedeapsa s-a aplicat

inculpatului în limitele legale, ce nu se impun a fi modificate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.M.

împotriva deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul O.M. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 septembrie 2014.