ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2014

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva sentinței penale nr. 486 din 21 august 2013 a Tribunalului Giurgiu. S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond: în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen.

a fost condamnat inculpatul O.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 27 iunie 2013 până la data de 26 septembrie 2013. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 590 RON. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.M. A fost obligat apelantul-inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că prin sentința penală nr. 486 din 21 august 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. proc. pen., 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.M. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în vânzare fără drept de droguri de risc. În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare. în baza art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

i s-au interzis inculpatului aceste drepturi pe durata executării pedepsei. A fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 27 iunie 2013 la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 27,91 grame cannabis depusă la Camera de Corpuri delicte și precursori din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române cu dovezile din 01 iulie 2013 și din 22 iulie 2013. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 RON cheltuieli judiciare către stat. Instanța de fond a reținut că la datele de 24 mai 2013 și 27 mai 2013, organele de urmărire penală au fost sesizate de numiții G.R.A.

și C.C.D., cu privire la faptul că inculpatul O.M. deține și comercializează pe raza municipiului Giurgiu diverse cantități de cannabis și substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. În vederea probării activității infracționale a acestuia, în cauză au fost autorizați să cumpere de la inculpatul O.M. cantitatea de 10 grame cannabis și 10 pliculețe cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, investigatorul sub acoperire l.A. - nume de cod - și colaboratorul M.M.A. Prin încheierea din data de 10 iunie 2013, Tribunalul Giurgiu a dispus autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental și preluarea de imagini a momentelor operative în cazul faptelor săvârșite de inculpatul O.M.

și autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor efectuate de inculpat prin intermediul posturilor telefonice mobile cu numerele de apel T1 și T2, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 iunie 2013 până la 09 iulie 2013 (autorizația din 10 iunie 2013). În baza acestor autorizații, s-a putut proba faptul că, în perioada 05 iunie 2013 -12 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut, în trei rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cantitatea de 5,98 grame cannabis, după cum urmează: la data de 05 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 0,79 grame cannabis colaboratorului M.M.A. pentru suma de 170 RON (relevante fiind procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A.

și de organele de poliție la data de 05 iunie 2013, raportul de constatare tehnico-științifică din 20 iunie 2013, precum și declarațiile colaboratorului M.M.A.). La data de 11 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 0,94 grame cannabis pentru suma de 120 RON colaboratorului M.M.A. (procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A. și de organele de poliție la data de 11 iunie 2013, raportul de constatare tehnico - științifică din 12 iunie 2013, declarația colaboratorului M.M.A., precum și înregistrările efectuate în mediul ambiental din data de 11 iunie 2013. La data de 12 iunie 2013, inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 4,25 grame cannabis pentru suma de 300 RON colaboratorului M.M.A.

(procese-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire l.A. și de organele de poliție la data de 11 iunie 2013, raportul de constatare tehnico-științifică din 12 iunie 2013, declarația colaboratorului M.M.A., precum și înregistrările efectuate în mediul ambiental din data de 11 iunie 2013. La data de 27 iunie 2013, în urma unei percheziții efectuate la domiciliul inculpatului O.M., a fost găsită cantitatea de 26,37 grame cannabis, destinată vânzării, precum și cinci plante cultivate în două ghivece, aflate în curtea casei inculpatului (procese-verbale încheiate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, raportul de constatare tehnico-științifică din 27 iunie 2013). Din raportul de constatare tehnico-științifică menționat a rezultat că în cele cinci plante cannabis cultivate în ghivece nu s-a pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului Legii nr. 143/2000.

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta, astfel cum a fost comisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere și punere în vânzare, fără drept de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată. Atât în cursul cercetării judecătorești, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală constant sinceră a inculpatului, faptul că a înțeles pericolul social al faptei și s-a pus la dispoziția organelor judiciare efectuând un denunț cu privire la alte persoane care desfășoară astfel de activității, care nu s-a putut confirma dar cercetările continuă, cantitatea relativ mică de cannabis găsită la domiciliul inculpatului, instanța de fond a apreciat că toate acestea pot fi reținute ca circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a), c) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București și inculpatul O.M., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a invocat, în esență, greșita individualizare a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului O.M., apreciat ca fiind excesiv de redus față de gravitatea concretă a faptei comise în formă continuată, de numărul actelor materiale și de starea de recidivă. Inculpatul O.M. a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii mai accentuate a cuantumului său sub minimul special prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere atitudinea procesuală sinceră, de colaborare cu organele de urmărire penală. Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp.

art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat fondat apelul procurorului și nefondat apelul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente: Soluționarea cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 320 1 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpatul O.M. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Situația de fapt reținută prin sentință nu a făcut obiect de critică în apel, Curtea însăși constatând, în virtutea efectului integral devolutiv al căilor de atac declarate, temeinicia hotărârii din această perspectivă.

Probatoriul existent a confirmat neîndoielnic implicarea nemijlocită a inculpatului-apelant, în baza unei rezoluții infracționale unice, în comiterea a patru acte materiale de trafic de droguri de risc, în perioada 05 iunie 2013 - 27 iunie 2013. Concret, actele infracționale s-au desfășurat la datele de 05 iunie 2013 (când inculpatul O.M. a vândut cantitatea de 0,79 grame cannabis colaboratorului M.M.A. pentru suma de 170 RON), 11 iunie 2013 (când a vândut cantitatea de 0,94 grame cannabis colaboratorului M.M.A. pentru suma de 120 RON), 12 iunie 2013 (când inculpatul a vândut cantitatea de 4,25 grame cannabis aceluiași colaborator pentru suma de 300 RON) și, în fine, 27 iunie 2013 (când a deținut în vederea vânzării cantitatea de 26,37 grame cannabis).

Declarațiile inculpatului O.M. de recunoaștere a faptei au fost just valorificate probator de către instanța de fond, în condițiile în care ele se coroborează, conform art. 69 C. proc. pen., cu fapte și împrejurări ce rezultă din probatoriul testimonial, din înregistrările în mediul ambiental, din constatările tehnico-științifice și din procesul verbal de percheziție domiciliară. Curtea a apreciat că încadrarea juridică dată faptei este în totalitate temeinică, vânzarea repetată și deținerea unor cantități de cannabis la diferite intervale de timp, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. a fost corect reținută, având în vcedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății după executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată (pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) prin sentința penală nr. 1808 din 02 noiembrie 2011 a Judecătoriei Giurgiu (definitivă prin decizia penală nr. 2486 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală), pedeapsă în executarea căreia inculpatul a fost arestat la data de 19 decembrie 2011 și liberat condiționat la data de 05 iunie 2012, cu un rest neexecutat de 74 zile închisoare. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, Curtea a apreciat însă fondată critica Ministerului Public.

A considerat că pedepsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului este excesiv de redusă și nu are aptitudinea de a permite, în mod real, atingerea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Împrejurările concrete în care inculpatul O.M. a desfășurat actele de vânzare/deținere incriminate, caracterul repetat al acestora, cantitatea totală însemnată de droguri de risc ce a făcut obiectul acestor operațiuni relevă un grad de pericol social concret cel puțin moderat al faptei comise. Pe de altă parte, contrar aprecierii tribunalului, Curtea a considerat că circumstanțele personale ale inculpatului-apelant nu sunt substanțial pozitive și nu relevă o periculozitate atât de scăzută a persoanei sale încât să reclame cu necesitate reducerea atât de accentuată a cuantumului pedepsei.

În acest sens, Curtea a apreciat lipsită de temei reținerea, în beneficiul inculpatului, a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita anterioară comiterii faptei neputând fi caracterizată de o manieră atât de pozitivă încât să justifice atenuarea pedepsei. Inculpatul O.M. a comis fapta în stare de recidivă, a fost sancționat administrativ de cinci ori în perioada 2009-2011, nu are loc de muncă stabil și, în plus, este consumator inveterat de droguri de 7 ani, conform propriilor declarații. Pe de altă parte, conduita procesuală de ansamblu a apelantului, deși sinceră, a avut totuși un caracter formal și nu a contribuit determinant la lămurirea cauzei, acest rol avându-l celelalte mijloace de probă administrate de către organele de urmărire penală.

Curtea a constatat că opțiunea procesuală a inculpatului O.M. de a uza de procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. a fost deja valorificată de către instanța de fond, iar disponibilitatea sa de a colabora cu organele de cercetare pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în traficul de droguri nu s-a materializat încă, pentru a justifica reținerea, în beneficiul său, a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. O atare disponibilitate de a contribui la aflarea adevărului în alte cauze, alături de motivația esențială a conduitei infracționale adoptată de către apelant (legată de propria adicție de astfel de substanțe, nu doar de intenția obținerii unor venituri ilicite) justifică o reducere a pedepsei sub limita minimă, însă doar prin raportare la dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, reevalând, pe de o parte, toate circumstanțele reale ale comiterii faptei și cauzele de agravare a răspunderii penale incidente în speță, iar, pe de altă parte, datele ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea a concluzionat că imperativul unei juste individualizări reclamă stabilirea pedepsei sub limita minimă redusă ca efect al aplicării art. 320 1 C. proc. pen., însă într-un cuantum superior celui fixat de tribunal, de 1 an închisoare. Curtea a apreciat critica inculpatului O.M. sub acest aspect ca fiind nefondată, caracterul relativ formal al atitudinii sale sincere neputând prevala asupra celorlalte criterii de individualizare, pe care instanța trebuie să le ia în considerare în mod coroborat, conform art. 72 C. pen.

Raportate la particularitățile speței, astfel cum au fost anterior descrise, aceste criterii nu relevă o periclozitate atât de scăzută a persoanei apelantului încât să legitimeze aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse mult reduse sub minimul special. Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., precum și exigențele art. 80 C. pen., Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul arătat de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție. Din oficiu, a constatat că instanța de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 referitoare la confiscarea sumelor de bani obținute de inculpatul O.M.

din valorificarea drogurilor de risc. Probatoriul administrat atestă că, în urma celor trei tranzacții derulate în periopada 05 iunie 2013 - 12 iunie 2013 cu colaboratorul M.M.A., inculpatul a dobândit suma totală de 590 RON, a cărei confiscare este obligatorie în temeiul normei legale anterior invocate. Împotriva deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.M. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 ianuarie 2014 și s-a stabilit termen pentru judecarea recursului la 30 mai 2014. La primul termen de judecată, respectiv în 30 mai 2014, a fost amânată cauza având în vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului din motive medicale.

Preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Având în vedere data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 8 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziția tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua să judece cauza conform C. proc. pen. anterior.

În cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 25 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum obligă dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că inculpatul O.M. și-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, în care era îndrituit a depune motivele căii de atac exercitate.

Înalta Curte apreciază că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Astfel, se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: În dezbateri, inculpatul O.M., prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și rejudecând, aplicarea circumstanțelor atenuante și reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare prin alicarea dispozițiilor prevăzute de art. 86 1 C. pen. Înalta Curte constată că din concluziile scrise depuse la dosar rezultă că inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b) și c) C. pen. anterior raportat la art. 76 lit. d) C. pen. anterior, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea, în principal, a dispozițiilor art. 81 C. pen., iar în subsidiar dispozițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen.

Înalta Curte, referitor la solicitarea recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 74 lit. b) și c) raportat la art. 76 lit. d) C. pen. anterior și reducerea cuantumului pedepsei, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen. anterior, constată că se solicită o reindividualizare a pedepsei care nu mai poate fi cenzurată însă de instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Cum judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

anterior, căruia, prin adoptarea Legii nr. 2/2013, i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte limite prevăzute de legea penală, nu mai poate face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar câtă vreme este evident că, sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs include numai aspecte de drept. Astfel, netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs și niciun alt caz de casare nu poate fi luat în considerare din oficiu. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 30 mai 2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 25 noiembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 12 septembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul declarat de inculpat și în raport de prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a survenit o modificare în ceea ce privește limitele de pedeapsă, astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri modificată prin Legea nr. 51/2014, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

În noua concepție a legiuitorului nu pot fi reținute drept circumstanțe atenuante împrejurările ce țin numai de persoana infractorului, respectiv conduita sinceră din cursul procesului penal sau disponibilitatea acestuia la aflarea adevărului. Potrivit noilor reglementări, aceste circumstanțe pot fi valorificate numai în cadrul criteriilor generale de individualizare. În consecință, pentru a putea stabili o lege penală mai favorabilă inculpatului, chiar dacă s-a identificat o modificare în ceea ce privește limitele de pedeapsă în actuala reglementare, nefiind posibil, conform noului C. proc. pen., a se reține circumstanțe atenuante, Înalta Curte constată că pedeapsa s-a aplicat inculpatului în limitele legale, ce nu se impun a fi modificate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2014.