ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2116/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 230/F din 4 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost admisă în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile M.D., M.M. și M.A.  împotriva inculpatului D.T. și asigurătorului E.R.A.R. SA .

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă E.R.A.R. SA la plata sumei de 10.000 RON daune materiale și la suma totală de 60.000 euro - echivalentul în lei la data plății efective, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă.

A fost obligat inculpatul D.T. către părțile civile la 2.000 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cauza privind pe inculpatul D.T., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., părțile civile M.D., M.M. și M.A., au formulat acțiune civilă solicitând obligarea inculpatului și a asigurătorului de răspundere civilă E.R.A.R. SA, la plata de:

- daune materiale în sumă de 27.181 RON;

- daune morale în sumă totală de 60.000 euro, în lei la cursul BNR de la data plății, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă;

- cheltuieli judiciare în cuantum de 2.000 RON.

În motivarea cererii și în concluziile scrise, părțile civile au arătat că sunt moștenitorii lui M.M., în calitate de soție supraviețuitoare, fiu și respectiv fiică, acesta fiind victima accidentului rutier provocat de inculpatul D.T., la data de 30 ianuarie 2013.

Părțile civile au susținut că daunele materiale sunt justificate prin prisma art. 14 și 15 C. proc. pen., reprezentând cheltuieli efectuate cu îmbălsămarea, înhumarea victimei, conform obiceiului locului și cele ulterioare de pomenire și piatra funerară.

Daunele materiale sunt justificate prin prisma acelorași dispoziții și determinate de traumele fizice și psihice suferite ca urmare a pierderii violente și fulgerătoare în tragicul accident a soțului, respectiv a tatălui, rămânând fără întreținere și sprijin moral, fără afecțiune și căldură părintească.

Părțile civile au mai susținut că asigurătorul de răspundere civilă este ținut de despăgubirea integrală a victimelor, conform art. 49, 54 alin. (1) și 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, combinat cu Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

În dovedirea acțiunii civile, părțile civile au depus înscrisuri (acte de stare civilă, acte medicale, chitanțe etc.), au solicitat interogatoriu inculpatului și asigurătorului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 161/F din 28 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 1473/98/2013, în baza art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) - 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.T. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 81 - 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) teza a II-a C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și 359 C. proc. pen.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns soluționarea acțiunii civile formulată de părțile civile M.D., M.M. și M.A. împotriva inculpatului și asigurătorului de răspundere civilă E.R.A.R. SA.

Conform art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea de condamnare a inculpatului a rămas definitivă prin neapelare.

Pentru soluționarea acțiunii civile disjunse s-a format Dosarul nr. 1675/98/2013.

Potrivit art. 1357 din Noul C. civ. cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În legătură cu daunele materiale, instanța de fond a constatat că, înscrisurile depuse la dosar, părțile civile au dovedit efectuarea de cheltuieli cu sicriu echipat, coroană, lumânări, prosoape, taxă certificat deces, mâncare pentru parastas. Alte înscrisuri se referă la internări în spital a părții civile M.D. pentru tulburare depresivă severă, atacuri de panică/însă acestea vor fi avute în vedere pentru acordarea daunelor morale.

Susținerea condamnatului D.T. în sensul că a dat părților civile suma de 1.500 RON pentru sicriu nu va fi primită, în raport de dovada depusă de aceștia la dosar, respectiv Factura din 31 ianuarie 2013, în care cumpărător al sicriului figurează partea civilă M.D.

Cum este de notorietate că, pe de o parte, se face cheltuieli mari cu ținerea obiceiurilor creștinești, iar pe de altă parte, în astfel de împrejurări, membrii familiei decedatului, copleșiți de durere și aflați sub influența șocului emoțional, nu acordă importanță obținerii și păstrării înscrisurilor ce dovedesc cheltuielile efectuate, instanța va aprecia că se impune acordarea sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

În legătură cu daunele morale:

Prin răspunsul la interogatoriu, asigurătorul este de acord cu acordarea sumei de câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă. În concluziile scrise, a făcut trimitere la ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de F.P.V.S.

Partea civilă M.D., în vârstă de 43 ani, a fost internată în Spitalul municipal Sighetu Marmației, în perioada 13 iunie 2012 - 18 iunie 2013 cu tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu simptome psihotice, atacuri de panică, astfel cum rezultă din biletul de ieșire din spital.

De asemenea, conform scrisorii medicale aceeași parte civilă a fost internată în spital și în perioada 2 iulie 2013 - 12 iulie 2013 pentru episod depresiv sever.

Din documentele medicale a reieșit că pacienta a prezentat simptome de tristețe, deznădejde, fatigabilitate, atitudine negativă față de viitor; a urmat tratament de specialitate, recomandându-i-se supraveghere în familie, evitarea stărilor conflictuale, tratament, control medical.

Aceste documente dovedesc starea precară de sănătate a părții civile, căderea psihică suferită de aceasta urmare decesului soțului.

Materialul probator administrat relevă că acțiunea civilă este admisibilă și în planul daunelor morale.

Spre deosebire de daunele materiale care se stabilesc pe bază de probe, daunele morale se orientează pe baza evaluării instanței.

Ca atare, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii de speță, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, la acordarea daunelor morale instanța trebuie să țină seama de suferințele fizice sau morale susceptibil în mod rezonabil ar fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și de toate consecințele acestuia, reliefate de actele medicale ori de alte probe.

În cauză, în contextul circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul rutier în care și-a pierdut viața victima M.M., fără a minimaliza în vreun mod suferința reală a părților civile, instanța apreciază ca rezonabilă suma de câte 20.000 euro - echivalent în lei la data plății efective, pentru fiecare parte civilă, în total 60.000 euro.

S-a apreciat de către instanța de fond că această sumă reflectă gradul de lezare a valorii sociale ocrotite de lege, intensitatea suferințelor psihice cauzate de inculpat părților civile prin pierderea subită a persoanei dragi, soț, respectiv tată.

Referitor la cuantificarea sumei reprezentând daune morale de către părțile civile, Tribunalul apreciază că aceasta reprezintă o sarcină disproporționată, ce s-ar transforma într-o îmbogățire fără just temei.

Instanța de fond a mai apreciat că în raport de dispozițiile Legii nr. 136/1995, asigurătorul va fi direct obligat către părțile civile la plata daunelor materiale și morale.

În dosarul penal în care s-a soluționat acțiunea penală împotriva inculpatului D.T., s-a reținut că acesta din urmă avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la SC E.R.A.R. SA (parte în cauza de față), pentru perioada decembrie 2012 - decembrie 2013.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Conform art. 54 din același act normativ, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Prin urmare, deși în speță sunt întrunite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul va fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului.

Pentru toate aceste considerațiuni, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile și în consecință, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 din Noul C. civ. și art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC E.R.A.R. SA la plata sumelor de 10.000 RON daune materiale și 60.000 euro daune morale - echivalent în lei la data plății efective, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SC E.R.A.R. SA și părțile civile M.D., M.M. și M.A., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Asigurătorul E.R.A.R. SA a solicitat diminuarea daunelor materiale și morale acordate părților civile de instanța de fond la un cuantum rezonabil, cu respectarea unui just echilibru în raport de prejudiciul provocat părții civile prin decesul victimei M.M.. în acest sens, asigurătorul a invocat practica judiciară din alte state membre U.E. (Austria, Belgia, Germania, Polonia etc), unde daunele morale se acordă între limite de 7.000 euro/persoană și 25.000 euro/familie (Marea Britanie).

Apelanții părți civile, moștenitorii defunctului au solicitat majorarea daunelor materiale la suma de 25.500 RON, iar a daunelor morale la suma de 60.000 euro (câte 20.000 euro pentru fiecare).

Apelanții părți civile au arătat că daunele morale de 60.000 euro/familie, sunt determinate de traumele fizice și psihice suferite de ei în calitate de soție (M.D.), fiu (M.M.) și fiică (M.A.). Victima avea 50 de ani și reprezenta un sprijin fizic și moral pentru toată familia, sprijin ce a încetat odată cu decesul acestuia.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că daunele materiale în cuantum de 10.000 RON, sunt probate și reprezintă cheltuielile de înmormântare ale victimei, precum și respectarea obiceiurilor creștinești.

În consecință, a considerat că, nu se impune majorarea acestora la suma de 25.500 RON, astfel cum au solicitat părțile civile.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de apel a apreciat că sumele acordate celor trei părți civile, de câte 20.000 euro, sunt proporționale cu pierderile suferite atât pe plan material, cât și psihic. Victima M.M. avea 50 de ani la data accidentului rutier, avea o viață de familie sănătoasă și morală, cu puternice legături afective față de soția și de cei doi copii ai lor.

Astfel, s-a considerat că daunele morale, în sumă de câte 20.000 euro, pentru fiecare membru al familiei corespund unei evaluări corecte a pierderilor și suferințelor suportate de cele trei părți civile.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de asigurătorul SC E.R.A.R. S.A și părțile civile M.D., M.M. și M.A., cu obligarea acestora la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile M.D., M.M. și M.A., motivele fiind arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Cum decizia atacată a fost pronunțată la data de 29 noiembrie 2013, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Conform dispozițiilor art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Se constată că recursul a fost exercitat în mod legal și a fost motivat cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Atât recurentele părți civile M.D., M.M. și M.A., prin motivele scrise, cât și apărătorul ales al acestora, prin concluziile formulate la momentul dezbaterilor, au criticat modalitatea de soluționare a laturii civile, prin prisma modului de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanțele de fond și apel.

Însă, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând încălcări ale legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii, verificându-se dacă din punctul de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurentele părți civile, care critică cuantumul despăgubirilor acordate, nu se circumscrie niciunuia din cazurile de casare, strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.

Referitor la solicitarea apărătorului ales al intimatului - asigurător S.C. E.R.A.R. S.A, în sensul de a se lua act de tranzacția intervenită între părțile civile M.A., M.M. și M.D. și asigurătorul S.C. E.R.A.R. S.A., Înalta Curte constată că, în absența unui caz de casare care să permită analizarea criticilor formulate de către părțile civile, instanța de judecată nu poate analiza nici acest aspect.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.D., M.M. și M.A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, urmând a fi obligate recurentele - părți civile la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 66 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.D., M.M. și M.A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul D.T.

Obligă recurentele părți civile la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 66 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2014.

Procesat de GGC - N