ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3649/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3649/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 15 octombrie

2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 4006/115/2010, în

baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.I.B.,

fără antecedente penale, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă,

la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.

89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

a fost condamnat același inculpat, pentru

infracțiunea de părăsirea locului accidentului de către conducătorul

vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat

uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai

multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni,

fără încuviințarea poliției, la

3 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

mare, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei aplicate inculpatului.

În baza art. 86

2

alin. (1) C. pen., s-a fixat pentru inculpat un termen de încercare de 6 ani.

În baza dispozițiilor

art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a

dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: se va

prezenta la datele fixate, la serviciul de probațiune; va anunța, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință, sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va comunica și va justifica schimbarea

locului de muncă; va comunica informații de natură a putea fi controlate

mijloacele sale de existență.

Datele prevăzute în alin.

(1) lit. b), c) și d) se vor comunica Serviciului de probațiune de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin.

În baza dispozițiilor

art. 86

3

alin. (3) lit. e C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe

durata termenului de încercare să nu conducă nici un autovehicul.

Conform dispozițiilor

art. 86

3

alin. (4) C. pen., supravegherea executării obligației

fixate inculpatului, ca și sesizarea instanței în caz de neîndeplinire a

acesteia de către inculpat, pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86

4

alin.

(2) C. pen., s-a dispus să se facă de către Serviciul de probațiune de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazurile și

pentru motivele prevăzute de acest articol.

În baza art. 71, 64 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute prin art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost

suspendată de drept executarea pedepsei accesorii.

S-a luat

act că S.J.U. Reșița, Spitalul Orășenesc Oravița, Spitalul Universitar de

Urgență București nu s-au constituit părți civile față de inculpatul B.I.B.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată

prin O.U.G. 72/2006, a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de

către partea civilă Spitalul de Urgență B.A. București, Chirurgie Generală I,

drept pentru care a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1943,60 lei cu

titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către această

parte civilă.

S-a luat act că

asiguratorul SC A.V.I.G. SA nu răspunde solidar cu inculpatul pentru suma de

1943,60 lei.

S-a luat act că

acțiunea civilă formulată de partea civilă L.A. nu este exercitată pe lângă

acțiunea penală din această speță și că, în consecință, aceasta nu poate fi

soluționată de către instanța penală. A fost îndrumată această parte să se

adreseze cu acțiunea sa instanței civile, în cazul în care își menține

pretențiile civile față de inculpatul B.I.B.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă L.M.E. și a fost obligat inculpatul să-i plătească

acesteia din urmă cu titlu de despăgubiri civile suma de 39.069,96 lei,

reprezentând diferență preț achiziționare autoturism nou, preț transport

autoturism avariat în vederea expertizării, dezdăunare pentru lipsă folosință

autoturism, diferență de venituri nerealizate și cost îngrijiri suplimentare,

pentru plata sumei de 9.887,04 lei fiind obligat la plata în solidar cu inculpatul

B.I.B. și asigurătorul SC A.V.I.G. SA.

A fost obligat

inculpatul să-i plătească părții civile L.M.E. suma de 20.000 lei cu titlu de

daune morale, fiind obligat pentru această sumă, în solidar cu inculpatul B.I.B.,

și asigurătorul SC A.V.I.G. SA.

S-a luat act că

partea civilă L.M.E. a fost dezdăunată cu 31.204,37 lei de către SC G.A. SA.

Au fost respinse

pretențiile părții civile L.M.E. față de asigurătorul SC A.V.I.G. SA. de

obligare a acestuia în solidar cu inculpatul la despăgubiri pentru autovehiculul

distrus și la dezdăunarea pentru plata de îngrijiri suplimentare.

Au fost respinse

pretențiile civile ale părții civile L.M.E. față de inculpat și de asigurător

până la concurența sumei de 100.000 lei, ca daune morale.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul B.I.B. să

plătească în solidar cu asigurătorul SC A.V.I.G. SA suma de 2.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin.

(2) C. proc. pen., Legea nr. 136/1995, Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, a fost

obligat inculpatul B.I.B. să plătească în solidar cu asigurătorul SC A.V.I.G.

SA suma de 15 000 lei cheltuieli de judecată parțiale, părții civile L.M.E.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

întocmit la data de 28 septembrie 2010 în Dosarul nr. 243/P/2010 de către

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, inculpatul B.I.B.

a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului,

fapte prev. și ped. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 89 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât

la data de 11 aprilie

2010, în jurul orei 5,15 inculpatul B.I.B. circula cu autoturismul, sensul

Oravița - Grădinari și părăsind banda de mers, la intrarea în comuna Greoni,

jud. Caraș-Severin, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu

autoturismul, care circula regulamentar. Autoturismul era condus de L.A., iar pe

scaunul din dreapta se afla soția sa, L.M.E.. În urma coliziunii, ambele

autoturisme au fost avariate, iar L.M.E. a suferit leziuni corporale care au

necesitat 22-23 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal

din 14 aprilie 2010.

După producerea

coliziunii, inculpatul a părăsit locul accidentului, prezentându-se la organele

de poliție în jurul orelor 22,00, după aproximativ 16 ore. Inculpatului i-au

fost recoltate probe biologice la ora 22,06 - rezultatul alcoolemiei fiind zero

(absent), conform buletinului de analiză toxicologic nr. 94/20 aprilie 2010.

Fiind audiat,

inculpatul a recunoscut că a intrat în coliziune cu autoturismul în care se

afla partea vătămată L.M.E., dar că după accident nu își mai amintește ce s-a

întâmplat, iar după aproximativ 16 ore s-a trezit pe un câmp, în apropierea

casei bunicilor săi din comuna Vrani, jud. Caraș-Severin, aflată la aproximativ

10 km de locul accidentului.

Inculpatul a susținut

că după producerea accidentului și-a pierdut cunoștința, urmare șocului produs

de impactul celor două autoturisme.

În cauză a fost

acvirat Dosarul nr. 243/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin, inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declarație, au

fost audiați martori, au fost expertizați medico-legal partea civilă cu privire

la starea sa de sănătate actuală și numărul de zile de îngrijiri medicale

stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea ei, inculpatul cu privire la

discernământul său, au fost administrate și probe cu expertiza tehnică auto, cu

audierea expertului auto, cu expertiza contabilă în vederea determinării

cuantumului prejudiciului suferit de părțile civile ca urmare a săvârșirii de

către inculpat a infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Din analiza acestor

probe, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Potrivit concluziilor

Raportului de expertiză tehnică auto efectuată de către expert R.T., procesului

verbal de constatare a accidentului întocmit de către organele poliției,

planșelor foto judiciare, ultimele aflate la dosarul de urmărire penală, la

data de 11 aprilie 2010 în jurul orei 05,15 inculpatul B.I.B. se deplasa

conducând autoturismul, pe D.N. .57, din direcția Oravița spre Grădinari, pe

raza localității Greoni.

S-a stabilit că

autovehiculul condus de către inculpat era proprietatea prietenei inculpatului,

numita D.O.E. Potrivit declarației acesteia din urmă, inculpatul a condus

autoturismul cu știință și cu încuviințarea proprietarei. Potrivit xerocopiei

de la fila 107 dosar u.p., autovehiculul era asigurat R.C.A. la asigurătorul SC

A.R.A.V.I.G. SA, potrivit poliței din. Potrivit acestei polițe, valoarea

convenită contractual a despăgubirilor pentru anul 2010 era de 2.500.000 euro

pentru vătămări corporale și deces și de 500.000 euro pentru pagube materiale.

Cât privește

condițiile de trafic, carosabilul era uscat, însă luminozitatea naturală

lipsea, fiind întuneric.

Din sensul opus

sensului de deplasare al autovehiculului condus de inculpat a venit

autoturismul, condus de către partea civilă L.A., pe locul din dreapta față al

autovehiculului aflându-se partea civilă L.M.E.

În dreptul km 160+100

de pe D.N. 57, venind dinspre Oravița, la intrarea în localitatea Greoni și în

apropierea intersecției cu D.J. 573A și podul care traversează pârâul Lișava,

cele două autoturisme menționate s-au ciocnit, în urma impactului partea civilă

L.M.E. suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 20–23 zile de

îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal din 14 aprilie 2010

(fila 2 d.u.p.). Cu referire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare

părții civile pentru vindecare, acestea au fost confirmate printr-o nouă

expertiză medico-legală administrată în etapa judecății, și anume cea din din

07 septembrie 2011 (filele 240-242 dosar). Partea civilă L.A. a suferit,

potrivit certificatului medico-legal din data de 14 aprilie 2010, leziuni care

au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Circulația

autovehiculelor în zona în care s-a produs accidentul se desfășoară în ambele

sensuri, pe câte o bandă de circulație.

Din sensul Oravița

spre Grădinari, semnalizarea verticală este următoarea „Depășirea interzisă”,

„Curbă la dreapta”, „Curbă deosebit de periculoasă la dreapta” și „Panouri

succesive pentru curbă periculoasă la dreapta”.

Cât privește culpa

pentru producerea accidentului de circulație menționat, deși expertiza tehnică

auto completată cu lămuririle furnizate de către expertul audiat de către

instanță nu a putut formula concluzii de certitudine cu privire la culpa

conducătorilor auto implicați în accident, instanța a reținut că, potrivit

probelor administrate în cauză, inclusiv menționata expertiză, a reieșit că

inculpatul conducea autoturismul cu o viteză de cca 78 km/h în condiții de

întuneric și pe o porțiune de drum inițial rectilinie, dreaptă, dar care urma

să-și schimbe direcția într-o curbă dificilă, după cum demonstrează și schița

din Anexa 2 a expertizei aflată la fila 234 dosar. Inculpatul nu a adaptat

viteza sa de deplasare la condițiile de vizibilitate și la caracteristicile

drumului, erori la care s-au adăugat, potrivit propriilor sale declarații

formulate în faza de urmărire penală, neatenția sa în conducere și pătrunderea

pe contrasens, adică pe sensul de mers al autovehiculului în care se aflau

părțile civile. Instanța a reținut că expertiza tehnică auto nu a oferit o

variantă unică a dinamicii producerii accidentului și nu a stabilit univoc care

dintre conducătorii auto implicați în accident este culpabil pentru producerea

acestuia, dar și că aceeași expertiză auto nu a exclus varianta în care cel

care a părăsit banda sa de mers și a tăiat axul drumului, ieșind în fața

celuilalt autovehicul, să fie inculpatul. Dintre variantele expuse în

expertiză, aceea care corespunde adevărului judiciar rezultat din coroborarea

tuturor probelor administrate în cauză este cea în care culpa aparține exclusiv

inculpatului. În sarcina părții civile L.A., instanța nu are probe în temeiul

cărora să rețină existența vreunei culpe în exercitarea activității de

conducător auto în momentele care au precedat producerea accidentului,

rezultând că această parte conducea autovehiculul său cu o viteză foarte mică,

valoarea acesteia fiind în jur de 10 km/h, iar probe din care să rezulte că L.A.

ar fi depășit la rândul său axul drumului nu au putut fi găsite. Este adevărat

că la fila 228 dosar există în expertiza auto o variantă în care autovehiculul

care intră pe contrasens este acela al părții civile, însă așa cum însuși

expertul tehnic o afirmă, partea civilă nu avea nici un motiv de „a tăia curba”

la o viteză de deplasare de doar 10 km/h. De altfel, s-a precizat clar în

expertiză că expunerile celor două variante ale dinamicii accidentului se

întemeiază pe luarea în considerare a unui element constând în distanța cu care

a fost deplasat autoturismul ca urmare a impactului, fiind expuse două situații

contrare, fără a se putea, însă, stabili în mod obiectiv și științific care a

fost valoarea reală a parametrului menționat. Acesta din urmă a fost utilizat

de către expert cu două valori, respectiv 2,55 m sau 4,21 m, urmând ca instanța

să coroboreze concluziile expertizei cu restul probelor administrate în cauză

și să stabilească varianta temeinică. Instanța de fond a considerat că,

potrivit probelor administrate în cauză, între care și declarația părții

civile, planșele foto, concluziile privind viteza de deplasare a

autovehiculului părții civile, este temeinică și dovedită doar ipoteza că

partea civilă a circulat regulamentar.

Cu privire la această

probă, adică la expertiza tehnică auto, instanța de fond a menționat că s-a

cerut administrarea unei contraprobe, însă tribunalul a respins cererea

formulată în urma audierii expertului Rotaru Teodoru, motivele pentru care

instanța a dispus în acest mod fiind expuse pe larg în considerentele

încheierii de ședință din 07 mai 2012 (filele 346 verso și 347 dosar). În

esență și fără a mai relua punctual argumentele instanței, proba a fost

respinsă întrucât s-a considerat că nu există în momentul solicitării probei

suficiente probe materiale, urme, autovehiculele în starea lor de după

accident, că nu s-a putut constata nemijlocit de către expert starea și poziția

acestora, motive pentru care s-a concluzionat că există o imposibilitate

obiectivă de stabilire a unei variante unice de producere a accidentului rutier.

Instanța de fond a

reținut, potrivit celor expuse, că inculpatul B.I.B. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prin nerespectarea unor

norme care reglementează desfășurarea unei activități, în dauna părții civile L.M.E.,

care a și solicitat, de altfel, și tragerea la răspundere penală a

inculpatului. Pentru această infracțiune, acțiunea penală se pune în mișcare

potrivit art. 184 C. pen. doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Încadrarea juridică a faptei săvârșite de către inculpat este dată de

dispozițiile art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

Instanța a reținut că

partea vătămată L.A. nu a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului.

După producerea

accidentului rutier, inculpatul a coborât din autovehiculul pe care îl conducea

și a dispărut de la locul evenimentului, el prezentându-se la organele de

poliție după mai mult de 12 ore de la producerea accidentului. Inculpatul nu a

prezentat, în aceste condiții, alcool în sânge.

Inculpatul a motivat

gestul său de părăsire a locului accidentului prin aceea că a suferit, la

rândul său, traume în urma impactului, ceea ce ar fi determinat o stare de

confuzie, de dezorientare, de absență a autocontrolului, cu consecința unor

acțiuni personale de care nu a fost conștient și pentru care nu este

răspunzător.

Aceste afirmații ale

inculpatului au fost contrazise de concluziile expertizelor medico-legale

efectuate inculpatului atât în faza de urmărire penală, cât și în etapa

judecății, astfel încât din concluziile Raportului de expertiză medico-legală

psihiatrică din 05 iulie 2010 (filele 5-6 d.u.p.) și ale Raportului de

expertiză medico-legală din 03 noiembrie 2011 (filele 260-261 dosar) s-a

reținut o stare de fapt contrară celei pretinse de către inculpat.

Inculpatul B.I.B. a

avut, potrivit expertizelor efectuate, discernământul păstrat cu privire la

faptele pentru care a fost trimis în judecată, deși corespunde adevărului

împrejurarea că el a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, fără

modificări neurologice obiective, pierderile de memorie invocate de inculpat

ulterior producerii accidentului neputând fi obiectivate științific. Cu privire

la acestea din urmă, instanța a reținut că inculpatul, potrivit concluziilor

medico-legale, are structură particulară a personalității de tip narcisic și

simulează, iar din coroborarea aspectelor privind structura de personalitate și

conduita, comportamentul inculpatului cu aspectele strict medicale, clinice ale

stării de sănătate obiectivate posttraumatic de către inculpat s-a desprins

concluzia finală că inculpatul a fost conștient de fapta sa de părăsire a

locului accidentului din care a rezultat vătămarea unei persoane, fără a avea

încuviințarea organului de poliție competent și că, în consecință, este și răspunzător

pentru săvârșirea ei.

Fapta inculpatului de

a părăsi locul unui accident care a avut ca urmare vătămarea integrității

corporale sau a sănătății unei persoane, fără ca să aibă permisiunea în acest

sens a organului de poliție competent să ancheteze accidentul rutier,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Inculpatul

B.I.B. nu are antecedente penale, a recunoscut culpa sa în producerea

accidentului rutier, cel puțin în faza de urmărire penală, deși ulterior s-a

prevalat de dreptul la tăcere și a solicitat probe în dovedirea nevinovăției

sale, este relativ tânăr, având puțin peste 30 de ani, a fost agent al poliției

de frontieră, cunoscut ca având o activitate profesională bună, a urmat studii

superioare juridice ulterior dobândirii acestei calități, ceea ce denotă

stăruință în perfecționarea personală, dar nu a conștientizat corespunzător

pericolul social și gravitatea faptelor sale.

În latura civilă a

cauzei

, instanța de fond a constatat că părții civile

L.M.E. i s-au acordat îngrijiri medicale într-un număr de patru instituții

medicale, și anume S.J.U. Reșița, Spitalul Orășenesc Oravița, Spitalul

Universitar de Urgență București și Spitalul de Urgență B.A. București. secția Chirurgie

Generală I. În baza dispozițiilor Legii nr. 95/2006 modif. prin O.U.G. nr. 72/2006,

acestea aveau vocația de a se constitui părți civile împotriva inculpatului cu

sumele reprezentând cheltuielile de spitalizare făcute pentru partea civilă

menționată, însă numai Spitalul de Urgență B.A. București a acționat în acest

sens, potrivit declarației de la fila 125 dosar. Suma solicitată a fost de

1.943, 60 lei și a fost dovedită prin decont și deviz de cheltuieli aflate la

dosarul cauzei. Restul unităților spitalicești au declarat că nu se constituie

părți civile în cauză (filele 43, 64 dosar) sau nu și-au manifestat opțiunea,

în speță Spitalul Universitar de Urgență București.

În consecință, în

baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr.

95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, instanța de fond a admis în

totalitate acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul de Urgență

B.A. București, Chirurgie Generală I, drept pentru care l-a obligat pe inculpat

la plata sumei de 1.943,60 lei cu titlu de daune materiale reprezentând

cheltuieli de spitalizare, către această parte civilă.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și Ordinului C.S.A. nr. 21/2009 aplicabil

contractului de asigurare dintre asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA și proprietarul

autovehiculului condus de inculpat (fila 107 d.u.p.), asigurătorul nu plătește

cheltuielile de spitalizare ale părții civile, dacă acestea au fost acoperite

din sume provenite de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, așa cum este

cazul în speță.

Partea vătămată L.A.

s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatului cu suma de 10.000

lei daune morale, cu motivarea că a fost și el implicat în accident și a

suferit vătămări corporale, că a fost supus unor suferințe psihice atât datorită

acestor vătămări, cât și datorită faptului de a fi asistat la suferințele

soției sale, partea civilă L.M.E.

Cu privire la această

constituire de parte civilă, prima instanță a reținut că, potrivit legii

procesual penale române în cadrul procesului penal, acțiunea civilă se exercită

alăturat acțiunii penale și aceasta presupune ca exercitarea acțiunii civile

menționate să fie condiționată de exercitarea unei acțiuni penale împotriva

inculpatului. În speță, infracțiunea de vătămare corporală din culpă se urmărește

numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar inculpatul răspunde în

această cauză doar pentru faptele care au produs vătămarea corporală a părții

civile L.M.E., aceasta fiind singura persoană vătămată care a cerut tragerea la

răspundere penală a inculpatului. În consecință, partea civilă L.A. nu are

vocație la a cere să fie dezdăunat în cadrul unei acțiuni civile exercitate în

cadrul procesului penal, pentru că nu a alăturat acțiunea sa civilă unei

acțiuni penale vizând tragerea la răspundere a inculpatului pentru o

infracțiune prin care să i se fi adus prejudicii personale. Calea procesuală

obligatorie în situația acestei părți civile este exercitarea separată a

acțiunii sale civile înaintea instanței civile competente.

Cât privește pretențiile

civile constând în daune materiale formulate de către partea civilă L.M.E.,

tribunalul a constatat că asigurătorul acesteia, SC G.A. SA a despăgubit-o pe

partea civilă cu suma de 31.204,37 lei ca și contravaloare a autoturismului

implicat în accident, considerându-se avariile acestuia ca reprezentând daună

totală.

Acceptând această

sumă ca reprezentând despăgubirea cuvenită pentru autovehiculul distrus, partea

civilă nu mai poate recupera această sumă nici de la inculpat, nici de la

asigurător. În caz contrar, partea civilă ar beneficia de o dublă despăgubire

pentru un prejudiciu unic. O asemenea dezdăunare este lipsită de orice temei

faptic și legal. Inculpatul poate fi obligat la plata diferenței dintre

valoarea despăgubită și valoarea reală a prejudiciului, instanța apreciind că

aceasta se cifrează la suma de 26.182,92 lei, sumă reprezentând diferența

dintre valoarea autoturismului distrus și prețul unui model de autoturism

identic cu acesta, potrivit și celor expuse la fila 378 a dosarului de fond în

expertiza contabilă.

În legătură cu

această variantă de dezdăunare aleasă de către instanță, ea a fost motivată

prin aceea că în mod involuntar și forțată de evenimentele cauzate de către

fapta ilicită a inculpatului, partea civilă a fost obligată să achiziționeze un

autoturism nou. Fără să fi existat infracțiunea săvârșită de inculpat, acea

diferență de valoare ar fi rămas în patrimoniul părții civile, iar faptul că

aceasta din urmă a trebuit să o plătească, reprezintă o sărăcire a

patrimoniului părții civile determinată de modul culpabil în care inculpatul a

înțeles să conducă mașina pe drumurile publice. Cu toate acestea, instanța a

considerat că inculpatul nu poate fi făcut răspunzător civil și obligat să

plătească toate cheltuielile legate de achiziționarea unui nou autovehicul, ci

numai diferența la prețul de achiziționare al acestuia, așa cum apare acesta în

ofertele furnizorilor de autovehicule. Cheltuielile legate de obținerea

fondurilor necesare plății diferenței de preț, nu sunt consecința directă a

acțiunii inculpatului, și, mai mult, reprezintă cât privește sursa acestor

fonduri o opțiune personală subiectivă a părții civile. În lipsa unui raport de

cauzalitate între acțiunea ilicită a inculpatului și un prejudiciu mai mare

decât diferența despăgubirii până la concurența prețului ofertat de SC A.D. SA

(aceeași filă a dosarului - 378 parag. 3), rezultă că ceea ce inculpatul

trebuie să plătească părții civile este strict această din urmă diferență.

Asigurătorul nu mai

poate fi obligat în solidar cu inculpatul pentru dezdăunare privitoare la

autoturismul distrus, pentru că normele de aplicare a Legii nr. 136/1995,

Ordinul C.S.A. nr. 21/2009 precizează că aceste despăgubiri sunt limitate la

sumele plătite cu acest titlu (art. 12 lit. a), b) din Ordin) de către primul

asigurator. Deci, obligația de plată revine pentru suma de 26.182,92 lei numai

inculpatului.Potrivit raportului de expertiză contabilă, inclusiv anexele

cuprinzând sume reactualizate, partea civilă a mai fost prejudiciată prin fapta

inculpatului cu contravaloarea sumelor de 3.277,96 lei reprezentând transport

autovehicul avariat în vederea expertizării, cu suma de 5.169,89 lei

reprezentând lipsa folosinței autoturismului și cu suma de 1.439,19 lei

reprezentând venituri nerealizate. La aceasta se adaugă suma de 3.000 lei

reprezentând, potrivit declarației martorei audiate în cauză, cheltuieli făcute

cu asistența de către o terță persoană în viața de zi cu zi, cheltuieli

determinate de starea de sănătate precară a părții civile ca urmare a vătămării

sale de către inculpat.

Prima instanță a

conchis că asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA răspunde în solidar cu inculpatul

numai pentru suma de 9.887,04 lei, fiind exclusă răspunderea sa patrimonială

atât pentru diferența de valoare a autoturismului, cât și pentru suma de 3.000

lei a cărei cheltuire nu este justificată medical și nici dovedită prin acte

(cerință a Legii nr. 136/1995).

Fapta inculpatului de

a o vătăma corporal pe partea civilă provocându-i leziuni ce au necesitat

pentru vindecare circa 23 de zile de îngrijiri medicale, a fost generatoare și

de suferințe psihice, instanța considerând că accidentul în sine este un

eveniment traumatizant, mai ales pentru o persoană în vârstă de 66 de ani și

care suferă și de boli asociate vârstei și are în antecedente și o operație

chirurgicală de nefrotomie. De asemenea, este traumatizantă recuperarea lentă a

parametrilor normali de sănătate avuți de partea civilă anterior accidentului,

precum traumatizante sunt și internările medicale în vederea tratamentului

și/sau a investigării stării de sănătate. Pentru aceste considerente,

tribunalul l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile, în solidar cu SC

A.R.A.V.I.G. SA suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale și a respins

restul pretențiilor până la concurența sumei de 100.000 lei daune morale,

întrucât a apreciat că acestea exced noțiunii de despăgubiri echitabilă, prin

cuantumul exagerat de mare față de suferințele încercate de partea civilă.

Părțile civile au

solicitat obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului penal, cheltuieli pe

care instanța le-a determinat ca fiind în sumă de 19.000 lei, reprezentând cost

expertiză contabilă, cost transport pe ruta București-Reșița și retur, cost

hrană, cost cazare, cost onorariu avocat. Având în vedere admiterea parțială a

acțiunii civile formulată împotriva inculpatului, instanța de fond l-a obligat

pe acesta în solidar cu asigurătorul, în temeiul art. 193 alin. (2) C. proc.

pen. la plata de cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 15.000 lei.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apeluri inculpatul B.I.B., asigurătorul SC A.R.A.V.I.G.

SA, părțile civile L.M.E. și L.A.

În motivele de apel

formulate de către părțile civile L.M.E. și L.A. s-a arătat că s-a făcut o

greșită aplicare a Legii nr. 136/1995 cu privire la motivarea instanței că

asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata diferenței

dintre valoarea despăgubită și valoarea reală a prejudiciului, care se cifrează

la suma de 26.182,92 lei, sumă reprezentând diferența dintre valoarea

autoturismului distrus și prețul unui model de autoturism identic cu acesta,

solicitându-se obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata

daunelor materiale. S-a mai solicitat majorarea daunelor morale întrucât

leziunile suferite au fost generatoare de suferințe psihice, partea civilă L.M.E.

având 66 ani, suferind și de alte boli asociate vârstei, a fost supusă investigării

la 4 instituții medicale. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a făcut o

greșită aplicare a legii în sensul că nu s-a acordat întreaga sumă solicitată,

cu atât mai mult că în speța de față culpa îi aparține exclusiv inculpatului la

săvârșirea faptei infracționale și urmările produse prin infracțiune.

În motivele de apel

depuse de către asigurător s-a arătat că sentința Tribunalului Caraș-Severin nu

se bazează pe vreo probă tehnică concludentă care să ateste vinovăția

inculpatului B.I.B., criticându-se și cuantumul despăgubirilor acordate în

raport cu salariul mediu net lunar, solicitând respingerea pretențiilor cu

privire la acordarea unei despăgubiri pentru cumpărarea unui autoturism nou,

solicitându-se de asemenea și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor

judiciare în solidar cu inculpatul.

În motivarea apelului

formulat de către inculpat s-a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C.

proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul infracțiunii de părăsire

a locului accidentului, respectiv respingerea pretențiilor civile ca

neîntemeiate întrucât este aplicabil principiul „in dubio pro reo”.

Examinând sentința

penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate

aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța a constatat că apelurile formulate de către părțile civile

L.M.E. și L.A. sunt nefondate, iar apelurile declarate de inculpatul și

asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de

fond - Tribunalul Caraș-Severin - a stabilit în mod corect starea de fapt

dedusă judecății, respectiv aceea că în data de 11 aprilie 2010 inculpatul B.I.B.

circula cu autoturismul, pe D.N. 57, sensul Oravița - Grădinari și părăsind

banda de mers, la intrarea în comuna Greoni, județul Caraș-Severin, a pătruns

pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul, care circula

regulamentar. Autoturismul era condus de L.A., iar pe scaunul din dreapta se

afla soția sa, L.M.E. În urma coliziunii, ambele autoturisme au fost avariate,

iar L.M.E. a suferit leziuni corporale care au necesitat 22-23 zile de

îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal din 14 aprilie 2010.

După producerea coliziunii, inculpatul a părăsit locul accidentului,

prezentându-se la organele de poliție în jurul orelor 22,00, după aproximativ

16 ore. Inculpatului i-au fost recoltate probe biologice la ora 22,06 -

rezultatul alcoolemiei fiind zero (absent), conform buletinului de analiză

toxicologic din 20 aprilie 2010.

Cu privire la

stabilirea stării de fapt, este adevărat că în expertiza tehnică auto expertul

nu a putut formula concluzii de certitudine cu privire la culpa conducătorilor

auto implicați în accident, totuși coroborând elementele acestei expertize cu

celelalte probe de la dosarul cauzei s-a concluzionat că inculpatul a condus

autoturismul cu o viteză de 78 km/h, în condiții de întuneric, iar acesta nu a

adaptat viteza sa de deplasare la condițiile de vizibilitate și caracteristicile

drumului, la care s-a adăugat și neatenția sa în conducere și pătrunderea pe

contrasens în condițiile în care autovehiculul părților civile circula cu o

viteză foarte mică, în jur de 10 km/h, neexistând probe în sensul depășirii de

către acest autoturism a axului drumului, astfel că singura concluzie care s-a desprins,

că inculpatul a fost acela care a depășit axul drumului, a pătruns pe

contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către partea

civilă L.A.

În acest context, s-a

concluzionat că inculpatul B.I.B. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală din culpă ca urmare a nerespectării unor norme care

reglementează desfășurarea unei activități în dauna părții civile L.M.E. care,

conform certificatului medico-legal depus la dosar, a suferit leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 20-23 zile îngrijiri medicale ca urmare a

accidentului de circulație produs din culpa exclusivă a inculpatului.

În aceste condiții,

solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

apare ca neîntemeiată, întrucât din ansamblul probelor administrate rezultă că,

culpa în producerea accidentului de circulație îi aparținea exclusiv

inculpatului, care a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu autoturismul,

condus de partea civilă L.A., fiind certă vinovăția inculpatului cu privire la

producerea accidentului, iar simplul fapt că expertul auto nu a formulat

concluzii ferme, nu exclude vinovăția inculpatului.

Ca stare de fapt mai

trebuie completat un aspect esențial, respectiv acela că, după producerea

evenimentului rutier, inculpatul a coborât din autoturismul condus și a

dispărut de la locul accidentului, el prezentându-se aproximativ după 12 ore la

organele de poliție, motivând gestul său cu o traumă care ar fi suferit-o în

urma impactului, respectiv o stare de confuzie, de dezorientare, de absență a

autocontrolului, însă cu toate aceste explicații, concluziile raportului de

expertiză medico-legală psihiatrică și raportul de expertiză medico-legală s-a reținut

o stare de fapt contrară celei pretinse de inculpat, acesta având

discernământul păstrat cu privire la faptele pentru care a fost trimis în

judecată.

În aceste condiții,

în mod judicios a reținut instanța de fond în sarcina inculpatului și părăsirea

locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție competente să

ancheteze evenimentul rutier, faptă care întrunește elementele constitutive ale

art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar solicitarea de achitare a

inculpatului pentru această infracțiune în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. apare ca neîntemeiată în condițiile în care după un asemenea eveniment

rutier inculpatul trebuia să aștepte organele de poliție, întrucât era vorba de

existența unei victime, până la sosirea acestora și stabilirea situației de

fapt, și nu de a pleca pentru a evita constatarea unei eventuale stări de

ebrietate.

Cu privire la

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii,

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, urmarea socialmente periculoasă

a faptei săvârșite, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu

are antecedente penale, este un element tânăr, a recunoscut culpa sa în

producerea accidentului rutier într-o primă etapă, iar în funcție de toate

aceste elemente, instanța a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului, de 3

ani închisoare (pedeapsă rezultantă) este prea aspră și se impune reducerea

cuantumului pedepsei cel puțin pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, de la 3 ani la 2 ani închisoare, iar în

aceste condiții, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de

infracțiuni, și pedeapsa rezultantă va fi de 2 ani închisoare, urmând să fie

suspendată condiționat executarea acesteia întrucât sunt întrunite condițiile art.

81 C. pen., atât cu privire la cuantumul efectiv al pedepsei cât și cu privire

la lipsa unor condamnări mai mari de 6 luni, respectiv existența convingerii

instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a

acesteia, astfel că au fost înlăturate dispozițiile cu privire la suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu privire la latura

civilă a cauzei instanța a constatat că obligațiile de plată stabilite în

sarcina inculpatului și asigurătorului au fost corect stabilite ca și cuantum,

în sensul că s-a impus obligarea inculpatului, dar nu în solidar ci alături de

asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA la plata unor despăgubiri civile în sumă de

39.069,96 lei reprezentând diferențe preț achiziționare autoturism nou, preț

transport autoturism avariat în vederea expertizării, dezdăunare pentru lipsa

folosinței autoturismului și diferență de venituri nerealizate și cost

îngrijiri suplimentare, fiind întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, astfel că este necesar ca să fie aplicat principiul reparării

integrale a prejudiciului.

Trebuie menționat că

asigurătorul SC G.A. SA a despăgubit-o pe partea civilă L.M.E. cu suma de

31.204,37 lei reprezentând contravaloarea autoturismului implicat în accident,

considerându-se avariile acestuia ca reprezentând daune totale.

Cu privire la daunele

morale, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, natura leziunilor

produse, persoana părții civile L.M.E., instanța a apreciat că suma de 20.000

lei este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către aceasta,

inconvenientele inerente rezultate din investigarea și tratamentul leziunilor

suferite, astfel că nici majorarea dar nici micșorarea acestei sume nu s-au

impus întrucât aceasta este de natură să compenseze prejudiciul moral suferit.

Cu privire la

cheltuielile de judecată în primă instanță, s-a constatat că în fața primei

instanțe s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul la plata

sumei de 15.000 lei cheltuieli parțiale de judecată către partea civilă L.M.E.,

această sumă fiind în consonanță cu modalitatea de admitere a acțiunii civile,

adică câtimea culpei procesuale, astfel că nu s-a impus o majorare a sumei

acordate cu acest titlu, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță,

însă s-a impus înlăturarea obligației solidare între inculpat și asigurător,

fiind obligat doar inculpatul la plata acestei sume, fiind exclusă răspunderea

asigurătorului în astfel de situații.

În baza acestor

considerente, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 7/A

din 17 ianuarie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de părțile civile L.M.E.

și L.A. împotriva sentinței penale nr. 103 din 15 octombrie 2012 pronunțată de

Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 4006/115/2010.

În temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpatul B.I.B. și

asigurătorul SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva aceleiași hotărâri.

A desființat sentința

penală nr. 103 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul

nr. 4006/115/2010 și rejudecând:

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și a repus pedepsele în

individualitatea lor.

A redus de la 3 ani

la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.I.B. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa

cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, care va fi și pedeapsa

rezultantă.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

, art. 86

2

, 86

3

și 86

4

C. pen.

În temeiul art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului și a

stabilit termen de încercare de 4 ani pe seama acestuia, conform art. 82 C.

pen.

A înlăturat obligarea

asigurătorului SC A.V.I.G. SA la plata în solidar cu inculpatul a sumelor

datorate părții civile L.M.E. și a constatat că plata acestor sume este

garantată de asigurător.

A înlăturat obligarea

asigurătorului la suportarea cheltuielilor judiciare către stat în primă

instanță.

A menținut în rest

dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a obligat părțile civile la plata a câte 100 lei fiecare,

cheltuieli judiciare parțiale către stat în apel; în rest cheltuielile

judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 193 C.

proc. pen. a respins cererea părților civile de acordare a cheltuielilor de

judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs asigurătorul SC A.V.I.G. SA prin Sucursala

Caraș-Severin, partea civilă L.M.E. și inculpatul B.I.B.

Partea civilă L.M.E.

a invocat un prim motiv de recurs raportat la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., arătând că dispozitivul deciziei nu se înțelege și chiar

contrazice motivarea, în sensul că nu este clar pentru ce sumă s-a dispus ca

plata acesteia să fie garantată de asigurător.

De asemenea, a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. sub mai multe aspecte, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 55 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995, solicitând obligarea asigurătorului la plata

directă către partea civilă a sumelor de bani la care va fi obligat inculpatul,

majorarea daunelor morale acordate precum și acordarea integrală a

cheltuielilor judiciare efectuate.

Inculpatul B.I.B. a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 18 C.

proc. pen., arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și solicitând achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de vătămare corporală din culpă și în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen. pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.

Asigurătorul SC

A.V.I.G. SA nu a invocat în scris niciun motiv de recurs și nici nu s-a

prezentat în instanță pentru susținerea orală a acestuia.

Recursurile sunt

neîntemeiate.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată, apreciază că nu există motive ce pot conduce

la nelegalitatea sau netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs invocat de partea civilă L.M.E., raportat la cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte

reține următoarele:

Prima instanță a

dispus obligarea inculpatului să plătească părții civile suma de 39.069,96 lei

cu titlu de despăgubiri civile, ce include: 26.182,92 lei diferența de preț

pentru achiziționarea unui autoturism nou, 3.277,96 lei contravaloare transport

autovehicul avariat în vederea expertizării, 5.169,89 lei lipsa folosinței

autoturismului, 1.439,19 lei venituri nerealizate și 3.000 lei cheltuieli

efectuate cu asistența de către o terță persoană.

S-a constatat că

partea civilă a fost deja dezdăunată de SC G.A. SA cu suma de 31.204,37 lei

reprezentând contravaloarea autoturismului implicat în accident considerându-se

avariile acestuia ca reprezentând daună totală.

Din suma de 39.069,86

lei la care a fost obligat inculpatul s-a apreciat că numai pentru suma de

9.887,04 lei inculpatul poate fi obligat în solidar cu asigurătorul (compusă

din suma de 5.169,89 lei reprezentând lipsa folosinței autoturismului, suma de

3.277,96 lei reprezentând transport autovehicul avariat în vederea expertizării

și 1.439,19 lei reprezentând venituri nerealizate).

Pentru diferență,

respectiv sumele de 26.182,9 lei reprezentând diferența de preț pentru

achiziționarea unui autoturism nou și 3000 lei reprezentând cheltuieli

efectuate cu asistența de o terță persoană s-a apreciat că obligația plății

acestora revine inculpatului singur, fără a putea fi angajată și răspunderea

asigurătorului.

În apel, astfel cum

rezultă în mod clar din dispozitiv, s-a înlăturat obligarea asigurătorului la

plata în solidar cu inculpatul a sumelor datorate părții civile (adică suma de

9.887,04 lei, pentru care prima instanță, așa cum s-a arătat, dispusese

obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul, urmând a se constata că

plata acestora (adică a sumelor ce compun suma de 9.887,04 lei) să fie

garantată de asigurător.

Sub acest aspect,

critica părții civile în sensul că dispozitivul nu se înțelege nu este fondată,

căci e limpede că numai pentru suma de 9.887,04 lei, singura despăgubire pentru

care inculpatul a fost obligat în solidar cu asigurătorul, a fost modificată

sentința în sensul înlăturării obligației de solidaritate.

Este adevărat că în

considerentele deciziei motivarea soluției sub acest aspect este expediată

într-un singur paragraf, nefiind cu claritate explicată, dar acest neajuns nu

poate conduce la casarea hotărârii întrucât, așa cum s-a arătat, dispozitivul

nu lasă loc niciunei interpretări, iar compunerea sumelor a fost detaliat prezentată

de prima instanță și explicată mai sus.

Înalta Curte

apreciază că nici criticile formulate de partea civilă în cadrul cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu

pot fi primite.

Printr-o primă

critică se solicită ca numai asigurătorul să fie obligat la plata sumelor

datorate de inculpat.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă că asigurătorul a dezdăunat partea civilă, L.M.E.,

cu suma de 31.204,37 lei reprezentând contravaloarea autoturismului implicat în

accident, considerându-se avariile acestuia ca reprezentând „daună totală”.

Accidentul s-a produs

în data de 11 aprilie 2010, dată la care era în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 21/2009

astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2/2010 din data de 24 februarie

2010.

Prin acest ordin s-au

aprobat normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Din coroborarea art. 50

alin. (1)

2

lit. b) și art. 55 din aceste norme rezultă că

despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși limita de despăgubire prevăzută în

polița de asigurare R.C.A. în cazul unei daune totale, situație în care nici

cheltuielile de transport al vehiculului avariat nu pot fi acordate.

Cum în speță primul

asigurător a acordat limita prevăzută pentru dauna totală, pentru orice alte

cheltuieli solicitate de partea civilă și apreciate ca fiind probate de

instanță, asigurătorul nu mai este răspunzător, acestea revenind în sarcina

inculpatului, persoană vinovată de producerea accidentului.

Înalta Curte constată

că prima instanță, sub acest aspect (soluție menținută și în apel), a obligat

asigurătorul la despăgubiri ce depășesc cuantumul daunei totale, în solidar cu

inculpatul (în apel s-a înlăturat doar solidaritatea și s-a stabilit ca

asigurătorul să garanteze sumele acordate), încălcând astfel dispozițiile

legale mai sus evocate.

În lipsa unui recurs

motivat al asigurătorului, precum și a unui caz de casare ce poate fi invocat

din oficiu de instanță, această nelegalitate nu poate fi corectată în recurs,

căci ar însemna ca părții civile, în propriul recurs, să i se creeze o situație

mai grea, încălcându-se prevederile art. 385

8

C. proc. pen.

Prin urmare, chiar

dacă, de principiu, observația părții civile este corectă, în sensul că, în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, asigurătorul este obligat, în mod

direct, la plata despăgubirilor către partea civilă, în speță, așa cum s-a

arătat, asigurătorului i s-a angajat răspunderea în mod nelegal pentru sume ce

depășesc limita maximă acordată pentru daună totală, dar corectarea acestei

nelegalități nu se poate face nici în sensul solicitat de partea civilă, căci

ar fi tot nelegal să fie obligat asigurătorul direct la sume ce nu trebuiau

acordate, nici în sensul înlăturării dispoziției instanței, căci s-ar crea

părții civile o situație mai grea în propriul recurs.

Partea civilă a mai

criticat și cuantumul daunelor morale acordate, invocând tot prevederile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., dar Înalta Curte constată că stabilirea

cuantumului daunelor morale este o chestiune de apreciere și nu una de

nelegalitate, astfel că ea nu poate fi cenzurată în recurs nici în cadrul cazului

de casare invocat și nici în cadrul altui caz de casare din cele enumerate

expres și limitativ de art. 385

9

C. proc. pen.

Nici sub aspectul

cuantumului cheltuielilor judiciare critica nu este fondată.

În apel s-a

argumentat, corect, că suma este corespunzătoare modalității de admitere a

acțiunii civile, neimpunându-se majorarea acesteia, dar s-a înlăturat și

solidaritatea asiguratorului cu inculpatul la obligarea cheltuielilor

judiciare, fiind exclusă răspunderea asiguratorului în astfel de situații.

Recursul inculpatului

este, de asemenea, nefondat.

Primul motiv de

recurs este raportat la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9

C. proc. pen., dar Înalta Curte constată critica neîntemeiată, întrucât în

considerentele hotărârilor recurate sunt prezentate motivele pe care se

întemeiază soluția, arătându-se amplu situația de fapt stabilită în baza

probelor administrate, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția

inculpatului.

Nici solicitarea de

achitare formulată nu este fondată.

Instanțele au reținut

că, deși expertul nu a putut formula concluzii de certitudine cu privire la

culpa conducătorilor auto implicați în accident, totuși coroborând elementele

acestei expertize cu celelalte probe de la dosarul cauzei s-a putut concluziona

că inculpatul a condus autoturismul cu o viteză de 78 km/h, în condiții de

întuneric, iar acesta nu a adaptat viteza sa de deplasare la condițiile de

vizibilitate și caracteristicile drumului, la care s-a adăugat și neatenția sa

în conducere și pătrunderea pe contrasens în condițiile în care autovehiculul

părților civile circula cu o viteză foarte mică, în jur de 10 km/h, neexistând

probe în sensul depășirii de către acest autoturism a axului drumului, astfel

că singura concluzie care se desprinde, că inculpatul a fost acela care a

depășit axul drumului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu

autoturismul condus de către partea civilă L.A.

În acest context, s-a

concluzionat că inculpatul B.I.B. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală din culpă ca urmare a nerespectării unor norme care

reglementează desfășurarea unei activități în dauna părții civile L.M.E. care,

conform certificatului medico-legal depus la dosar, a suferit leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 20-23 zile îngrijiri medicale