ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1588/2015

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 1030/59/2015, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, iar în baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că, prin Decizia penală nr. 52 din 13 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4588/208/2014, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul - parte civilă V.D. împotriva Sentinței penale nr. 23 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. 4588/208/2014, iar în baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul - parte civilă V.D. la plata sumei de 100 lei,. reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. 4588/208/2014, în baza art. 447 alin. (2) C. proc. pen. anterior și art. 83 C. pen. anterior, a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul V.D., privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului M.C.I.

prin Sentința penală nr. 67/2012, pronunțată în Dosarul nr. 2488/208/2011 și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentului privind plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, petentul a arătat că prin Sentința penală nr. 67/2012 a Judecătoriei Caransebeș, M.C.I. a fost condamnat la 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și a fost obligat la plata sumei de 6000 lei reprezentând despăgubiri civile (daune materiale și morale) către partea civilă V.D., iar sentința a rămas definitivă la data de 10 septembrie 2012. A mai arătat că fiind pusă în executare silită această hotărâre judecătorească, nu a reușit să recupereze de la inculpat până în prezent decât suma de 890 lei, rămânând de achitat suma de 6634 lei de la plata căreia condamnatul încearcă să se sustragă și că începând cu luna iulie 2014 nu a mai primit nicio sumă de bani.

Petentul a apreciat îndeplinite cerințele prevăzute de art. 96 alin. (2) C. pen. și a susținut că inculpatul nu a achitat cheltuielile de spitalizare și nici cheltuielile către stat la care a fost obligat. În dovedirea sesizării, a depus copie a Sentinței penale nr. 67/2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, copia Deciziei penale nr. 1181/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțate în Dosar nr. 2488/208/2011, copii ale actelor Dosarului execuțional nr. 1373/2014 (cereri și plângeri adresate poliției). Prin Sentința penală nr. 67 din 16 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. 2488/208/2011, inculpatul M.C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

anterior. În baza art. 81 alin. (1) C. pen. anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Potrivit art. 359 C. proc. pen. anterior, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiționate. A obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei reprezentând despăgubiri civile (daune materiale și morale) către partea civilă și la plata sumei de 4408, 98 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Caransebeș.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a obligat pe inculpat la plata sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 C. proc. pen. anterior a obligat pe același inculpat la plata sumei de 400 lei către partea civilă V.D. reprezentând cheltuieli judiciare. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs atât partea civilă V.D., cât și inculpatul M.C.I., iar prin Decizia penală nr. 1181/R din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate împotriva Sentinței penale nr. 67 din 16 februarie 2012 a Judecătoriei Caransebeș, decizia fiind definitivă. Instanța a emis adrese către Primăria de domiciliu a intimatului - Primăria Cornea, pentru a se verifica dacă acesta figurează înregistrat cu venituri, bunuri mobile sau imobile, către I.T.M.

Caraș-Severin prin care să se comunice la dosar dacă acesta este angajat în prezent, dacă a fost angajat în perioada 10 septembrie 2012 - (data rămânerii definitive a hotărârii) și până în prezent, către AJOFM Caraș-Severin pentru a se verifica dacă intimatul a solicitat un loc de muncă în perioada 10 septembrie 2012 și până în prezent și către executorul judecătoresc pentru ca acesta să comunice la dosar evidența plăților efectuate de către intimat. Din observarea răspunsurilor la aceste adrese, instanța a reținut că intimatul nu a fost identificat cu venituri sau bunuri, nu a fost angajat în perioada 10 septembrie 2012 până în prezent și nici nu figurează în evidențe că ar fi căutat loc de muncă.

Primăria Comunei Cornea a comunicat instanței că intimatul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile. De asemenea, executorul judecătoresc a comunicat instanței că debitorul în data de 22 septembrie 2014 și-a luat angajamentul să plătească lunar 50 lei. Fiind audiat, la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, intimatul condamnat a arătat că a achitat o parte din debit, în măsura posibilităților, că nu lucrează momentan și că nu deține niciun fel de bunuri. În drept, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. pen., în vigoare la momentul pronunțării condamnării, pe considerentul că în art. 15 din Legea de punere în aplicare a noului C. pen. se prevede în mod expres că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal.

Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal anterior. De asemenea, s-a reținut că, pentru a se putea dispune revocarea, potrivit Codului penal anterior, astfel cum era reglementată această instituție prin dispozițiile art. 84 C. pen. anterior și art. 447 C. proc. pen. anterior, trebuia ca până la expirarea termenului de încercare condamnatul să nu fi îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații. Totodată, s-a avut în vedere faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 s-a stabilit că sesizarea instanței trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date.

În considerentele deciziei s-a arătat că, cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală C. pen. anterior reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credințe. Făcând aplicarea dispozițiilor legale indicate și a deciziei în interesul legii la situația de fapt reținută, s-a concluzionat că cererea este neîntemeiată având în vedere, pe de o parte, momentul la care a fost sesizată instanța, respectiv la jumătatea termenului de încercare, iar pe de altă parte, faptul că persoana condamnată nu figurează cu bunuri și a plătit o parte din obligații.

În acest context, s-a apreciat că nu se poate reține că în acest moment se evidențiază intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor, nedovedind reaua-credință. Având în vedere aceste considerente, a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul V.D., privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului M.C.I. prin Sentința penală nr. 67/2012, pronunțată în Dosar nr. 2488/208/2011. Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen legal, partea civilă V.D. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 13 februarie 2015 sub nr. 4588/208/2014. Prin Decizia penală nr. 265/A din 05 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 47, art. 50 raportat la art. 597 alin. (7) C. proc.

pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen.: "hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare". În cauză, s-a reținut că, sentința contestată a fost pronunțată de Judecătoria Caransebeș, astfel încât instanță ierarhic superioară este Tribunalul Caraș-Severin, iar nu Curtea de Apel Timișoara, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 23 aprilie 2015 sub nr. 4588/208/2014. În contestație nu au fost solicitate și administrate probe noi. În motivarea contestației, petentul a solicitat admiterea contestației și audierea inculpatului intimat M.C.I. pentru a dovedi reaua sa credință în neachitarea creanței stabilită în sarcina inculpatului către petent și revocarea suspendării executării pedepsei aplicate inculpatului. Examinând sentința atacată prin prisma contestației formulate în prezenta cauză, s-a constatat că potrivit art. 82 alin. (3) C. pen. anterior "Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a suspendării pedepsei a rămas definitivă". În speță, pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat M.C.I.

a fost suspendată pe durata unui termen de încercare pe 4 ani, termen care a început să curgă de la data de 10 septembrie 2012, dată la care Sentința penală nr. 67 din data de 16 februarie 2012 a rămas definitivă. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 la Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că sesizarea instanței trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date, iar în considerentele deciziei s-a arătat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia.

În legătură cu termenul de formulare a cererii petentului, s-a constatat că aceasta a fost formulată la data de 19 noiembrie 2014, respectiv la jumătatea termenului de încercare stabilit prin sentința menționată, condamnatul mai având la dispoziție circa doi ani, perioadă în care ar trebui să-și execute obligațiile civile. În ce privește condițiile privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a reținut că aceasta se dispune în situația în care se reține o neexecutare culpabilă a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere. Prin urmare, s-a reținut că la soluționarea sesizării de revocare a suspendării condiționate a pedepsei, instanța este chemată să analizeze, pe de-o parte, dacă în cauză este vorba de o nerespectarea a obligațiilor civile impuse prin sentința de condamnare, iar pe de altă, în ce măsură neîndeplinirea acestor obligații s-a făcut cu rea-credință.

Din actele administrate în cauză de prima instanță, s-a observat că intimatul M.C.I. în perioada termenului de încercare, deși nu a realizat venituri a achitat parțial obligațiile civile la care a fost obligat, respectiv suma de 990 lei, astfel că nu se poate reține în sarcina condamnatului neexecutarea culpabilă a obligațiilor civile. Împotriva acestor dispoziții a formulat contestație petentul V.D., pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Cererea a fost comunicată pe cale administrativă, Tribunalului Caraș-Severin și, ulterior, Curții de Apel Timișoara. Petentul a considerat decizia atacată netemeinică și nelegală, cu motivarea că nu s-au amintit concluziile scrise depuse la dosar de către apărătorul său ales și nici nu a fost analizată "eroarea judiciară" a primei instanțe.

Prin Decizia penală definitivă nr. 52 din 13 mai 2015, pronunțată în Dosar nr. 4588/208/2015, Tribunalul Caraș-Severin a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul - parte civilă V.D. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 16 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul cu același număr. Potrivit art. 425 alin. (7) C. proc. pen., contestația respinsă, ca nefondată, soluționată prin decizie, nu este supusă niciunei căi de atac. Contestatorul - parte civilă V.D.

a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4588/208/2015, definitivă, or a constatat curtea de apel că este inadmisibilă contestația exercitată împotriva unei hotărâri definitive, având în vedere că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei decizii penale, contestatorul V.D., a formulat calea de atac de față, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2015, când s-a fixat termen pentru judecată la data de 20 noiembrie 2015. Prin motivele formulate în scris, înregistrate la dosarul cauzei la data de 04 noiembrie 2015, contestatorul a solicitat revocarea sau anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului M.C.I. ca urmare a neachitării despăgubirilor civile către contestator prin reținerea în mod greșit de către instanța de fond a existenței unui angajament de plată dat în fața executorului judecătoresc T.M., la data de 22 septembrie 2014, în sensul că lunar, inculpatul să-i achite contestatorului suma de 50 lei până la stingerea datoriei.

A mai precizat că până în prezent i-a fost achitată suma de 1460 lei, existând temerea contestatorului că până la expirarea termenului de încercare inculpatul să nu-i poată achita întreaga sumă la care a fost obligat, respectiv suma de aproximativ 6000 lei din totalul de 7524 lei. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, atacată în prezenta cauză, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul V.D. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, definitivă.

Având în vedere că V.D. a declarat cale de atac împotriva unei; hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, inculpatul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că în cauză petentul V.D. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte constată contestația de față ca fiind inadmisibilă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr. l83/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2015. Procesat de GGC - NN