ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1588/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1588/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23

septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în

Dosarul nr. 1030/59/2015, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul

V.D. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, secția penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, iar în baza

dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la

plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut că, prin Decizia penală nr. 52 din 13

mai 2015, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4588/208/2014,

în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost

respinsă, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul - parte civilă

V.D. împotriva Sentinței penale nr. 23 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de

Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. 4588/208/2014, iar în baza dispozițiilor

art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul - parte civilă V.D.

la plata sumei de 100 lei,. reprezentând cheltuielile judiciare avansate de

stat.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr. 23 din 22 ianuarie

2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. 4588/208/2014, în

baza art. 447 alin. (2) C. proc. pen. anterior și art. 83 C. pen. anterior, a

fost respinsă sesizarea formulată de către petentul V.D., privind revocarea suspendării

executării pedepsei aplicată condamnatului M.C.I. prin Sentința penală nr.

67/2012, pronunțată în Dosarul nr. 2488/208/2011 și a fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea petentului privind plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin Sentința penală nr. 67/2012 a Judecătoriei

Caransebeș, M.C.I. a fost condamnat la 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și a fost

obligat la plata sumei de 6000 lei reprezentând despăgubiri civile (daune

materiale și morale) către partea civilă V.D., iar sentința a rămas definitivă

la data de 10 septembrie 2012.

A mai arătat că fiind

pusă în executare silită această hotărâre judecătorească, nu a reușit să

recupereze de la inculpat până în prezent decât suma de 890 lei, rămânând de

achitat suma de 6634 lei de la plata căreia condamnatul încearcă să se sustragă

și că începând cu luna iulie 2014 nu a mai primit nicio sumă de bani.

Petentul a apreciat

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 96 alin. (2) C. pen. și a susținut că

inculpatul nu a achitat cheltuielile de spitalizare și nici cheltuielile către

stat la care a fost obligat.

În dovedirea

sesizării, a depus copie a Sentinței penale nr. 67/2012, pronunțată de Judecătoria

Caransebeș, copia Deciziei penale nr. 1181/R/2012 a Curții de Apel Timișoara,

pronunțate în Dosar nr. 2488/208/2011, copii ale actelor Dosarului execuțional

nr. 1373/2014 (cereri și plângeri adresate poliției).

Prin Sentința penală

nr. 67 din 16 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în Dosarul

nr. 2488/208/2011, inculpatul M.C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi)

ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

anterior.

În baza art. 81 alin.

(1) C. pen. anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 (doi)

ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art.

82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Potrivit art. 359 C.

proc. pen. anterior, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 83 C. pen. anterior, a căror nerespectare poate atrage revocarea

suspendării condiționate. A obligat inculpatul la plata sumei de 6000 lei

reprezentând despăgubiri civile (daune materiale și morale) către partea civilă

și la plata sumei de 4408, 98 lei despăgubiri civile către partea civilă

Spitalul Municipal Caransebeș.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. anterior, a obligat pe inculpat la plata sumei de 900

lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 C.

proc. pen. anterior a obligat pe același inculpat la plata sumei de 400 lei

către partea civilă V.D. reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au formulat recurs atât partea civilă V.D., cât și

inculpatul M.C.I., iar prin Decizia penală nr. 1181/R din 10 septembrie 2012 a

Curții de Apel Timișoara s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate

împotriva Sentinței penale nr. 67 din 16 februarie 2012 a Judecătoriei

Caransebeș, decizia fiind definitivă.

Instanța a emis

adrese către Primăria de domiciliu a intimatului - Primăria Cornea, pentru a se

verifica dacă acesta figurează înregistrat cu venituri, bunuri mobile sau

imobile, către I.T.M. Caraș-Severin prin care să se comunice la dosar dacă

acesta este angajat în prezent, dacă a fost angajat în perioada 10 septembrie

2012 - (data rămânerii definitive a hotărârii) și până în prezent, către AJOFM

Caraș-Severin pentru a se verifica dacă intimatul a solicitat un loc de muncă

în perioada 10 septembrie 2012 și până în prezent și către executorul

judecătoresc pentru ca acesta să comunice la dosar evidența plăților efectuate

de către intimat.

Din observarea

răspunsurilor la aceste adrese, instanța a reținut că intimatul nu a fost

identificat cu venituri sau bunuri, nu a fost angajat în perioada 10 septembrie

2012 până în prezent și nici nu figurează în evidențe că ar fi căutat loc de

muncă. Primăria Comunei Cornea a comunicat instanței că intimatul nu figurează

în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile. De asemenea, executorul

judecătoresc a comunicat instanței că debitorul în data de 22 septembrie 2014

și-a luat angajamentul să plătească lunar 50 lei.

Fiind audiat, la

termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, intimatul condamnat a

arătat că a achitat o parte din debit, în măsura posibilităților, că nu

lucrează momentan și că nu deține niciun fel de bunuri.

În drept, s-a

apreciat că sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. pen., în vigoare la

momentul pronunțării condamnării, pe considerentul că în art. 15 din Legea de

punere în aplicare a noului C. pen. se prevede în mod expres că măsura

suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal

anterior se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal. Regimul

suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv

sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal

anterior.

De asemenea, s-a

reținut că, pentru a se putea dispune revocarea, potrivit Codului penal

anterior, astfel cum era reglementată această instituție prin dispozițiile art.

84 C. pen. anterior și art. 447 C. proc. pen. anterior, trebuia ca până la

expirarea termenului de încercare condamnatul să nu fi îndeplinit obligațiile

civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când cel

condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

Totodată, s-a avut în

vedere faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 s-a stabilit că

sesizarea instanței trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare

chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date. În considerentele

deciziei s-a arătat că, cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care

poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea

obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia,

deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală C. pen.

anterior reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate

dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor

civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale

credințe.

Făcând aplicarea

dispozițiilor legale indicate și a deciziei în interesul legii la situația de

fapt reținută, s-a concluzionat că cererea este neîntemeiată având în vedere,

pe de o parte, momentul la care a fost sesizată instanța, respectiv la

jumătatea termenului de încercare, iar pe de altă parte, faptul că persoana

condamnată nu figurează cu bunuri și a plătit o parte din obligații. În acest

context, s-a apreciat că nu se poate reține că în acest moment se evidențiază intenția

condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor, nedovedind

reaua-credință.

Având în vedere

aceste considerente, a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul

V.D., privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului

M.C.I. prin Sentința penală nr. 67/2012, pronunțată în Dosar nr. 2488/208/2011.

Împotriva acestei

sentințe a declarat contestație, în termen legal, partea civilă V.D. care a

fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 13 februarie 2015

sub nr. 4588/208/2014.

Prin Decizia penală

nr. 265/A din 05 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în baza

art. 47, art. 50 raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., a fost admisă

excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența în

favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a hotărî

astfel, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc.

pen.: "hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării

potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic

superioară, în termen de 3 zile de la comunicare".

În cauză, s-a reținut

că, sentința contestată a fost pronunțată de Judecătoria Caransebeș, astfel

încât instanță ierarhic superioară este Tribunalul Caraș-Severin, iar nu Curtea

de Apel Timișoara, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale a

instanței și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 23 aprilie 2015 sub

nr. 4588/208/2014.

În contestație nu au

fost solicitate și administrate probe noi.

În motivarea

contestației, petentul a solicitat admiterea contestației și audierea

inculpatului intimat M.C.I. pentru a dovedi reaua sa credință în neachitarea

creanței stabilită în sarcina inculpatului către petent și revocarea

suspendării executării pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând sentința

atacată prin prisma contestației formulate în prezenta cauză, s-a constatat că

potrivit art. 82 alin. (3) C. pen. anterior "Termenul de încercare se

socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea

condiționată a suspendării pedepsei a rămas definitivă". În speță,

pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat M.C.I. a fost suspendată

pe durata unui termen de încercare pe 4 ani, termen care a început să curgă de

la data de 10 septembrie 2012, dată la care Sentința penală nr. 67 din data de

16 februarie 2012 a rămas definitivă.

De asemenea, s-a

ținut cont de faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 la Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că sesizarea instanței trebuie făcută

înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are

loc anterior sau ulterior acestei date, iar în considerentele deciziei s-a

arătat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să

evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea

obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia.

În legătură cu termenul

de formulare a cererii petentului, s-a constatat că aceasta a fost formulată la

data de 19 noiembrie 2014, respectiv la jumătatea termenului de încercare

stabilit prin sentința menționată, condamnatul mai având la dispoziție circa

doi ani, perioadă în care ar trebui să-și execute obligațiile civile.

În ce privește

condițiile privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei, s-a reținut că aceasta se dispune în situația în care se reține o

neexecutare culpabilă a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre până la

expirarea termenului de supraveghere.

Prin urmare, s-a

reținut că la soluționarea sesizării de revocare a suspendării condiționate a

pedepsei, instanța este chemată să analizeze, pe de-o parte, dacă în cauză este

vorba de o nerespectarea a obligațiilor civile impuse prin sentința de

condamnare, iar pe de altă, în ce măsură neîndeplinirea acestor obligații s-a

făcut cu rea-credință.

Din actele

administrate în cauză de prima instanță, s-a observat că intimatul M.C.I. în

perioada termenului de încercare, deși nu a realizat venituri a achitat parțial

obligațiile civile la care a fost obligat, respectiv suma de 990 lei, astfel că

nu se poate reține în sarcina condamnatului neexecutarea culpabilă a

obligațiilor civile.

Împotriva acestor

dispoziții a formulat contestație petentul V.D., pe care a adresat-o

Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Cererea a fost comunicată pe

cale administrativă, Tribunalului Caraș-Severin și, ulterior, Curții de Apel

Timișoara.

Petentul a considerat

decizia atacată netemeinică și nelegală, cu motivarea că nu s-au amintit

concluziile scrise depuse la dosar de către apărătorul său ales și nici nu a

fost analizată "eroarea judiciară" a primei instanțe.

Prin Decizia penală

definitivă nr. 52 din 13 mai 2015, pronunțată în Dosar nr. 4588/208/2015,

Tribunalul Caraș-Severin a respins, ca nefondată, contestația formulată de

contestatorul - parte civilă V.D. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 16

februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul cu același

număr.

Potrivit art. 425

alin. (7) C. proc. pen., contestația respinsă, ca nefondată, soluționată prin

decizie, nu este supusă niciunei căi de atac.

Contestatorul - parte

civilă V.D. a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale

nr. 52 din 13 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr.

4588/208/2015, definitivă, or a constatat curtea de apel că este inadmisibilă

contestația exercitată împotriva unei hotărâri definitive, având în vedere că

sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității

acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute

de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității

căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea

de drept.

Împotriva acestei

decizii penale, contestatorul V.D., a formulat calea de atac de față, fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21

octombrie 2015, când s-a fixat termen pentru judecată la data de 20 noiembrie

2015.

Prin motivele

formulate în scris, înregistrate la dosarul cauzei la data de 04 noiembrie

2015, contestatorul a solicitat revocarea sau anularea suspendării condiționate

a executării pedepsei aplicate inculpatului M.C.I. ca urmare a neachitării

despăgubirilor civile către contestator prin reținerea în mod greșit de către

instanța de fond a existenței unui angajament de plată dat în fața executorului

judecătoresc T.M., la data de 22 septembrie 2014, în sensul că lunar,

inculpatul să-i achite contestatorului suma de 50 lei până la stingerea

datoriei.

A mai precizat că

până în prezent i-a fost achitată suma de 1460 lei, existând temerea

contestatorului că până la expirarea termenului de încercare inculpatul să nu-i

poată achita întreaga sumă la care a fost obligat, respectiv suma de

aproximativ 6000 lei din totalul de 7524 lei.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că prin Decizia penală nr. 183/CO din data de 23 septembrie 2015 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, atacată în prezenta cauză, s-a respins, ca

inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul V.D. împotriva Deciziei

penale nr. 52 din 13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția

penală, în Dosarul nr. 4588/208/2015, definitivă.

Având în vedere că

V.D. a declarat cale de atac împotriva unei; hotărâri nesusceptibilă de

reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, inculpatul a

încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional,

dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de

atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea

acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală,

respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în

situații juridice identice.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen.

reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac

care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele

pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum

și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală

ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere

faptul că în cauză petentul V.D. a formulat o cale de atac nerecunoscută de

legea procesual penală, Înalta Curte constată contestația de față ca fiind

inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă,

contestația formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr. l83/CO din data de

23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 230 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de V.D. împotriva Deciziei penale nr.

183/CO din data de 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130

lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.

Procesat

de GGC - NN