ÎCCJ, Decizia nr. 48/2018

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2015, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, fiind, totodată obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 82 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și l-a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre secția penală a Înaltei Curți a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 82 din 15 mai 2015, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Încheierii din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În considerentele hotărârii, Curtea de Apel București a reținut că prin cererea de contestație în anulare nu a fost invocat în concret niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. în susținerea acesteia. Mai mult, s-a relevat că și în situația în care motivul pe care se sprijină contestația ar fi fost dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., cererea de contestație în anulare nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, s-a mai reținut de către instanță că față de obiectul Dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, termenul în care contestația în anulare putea fi introdusă era de 10 zile de la data la care persoana a luat cunoștință de hotărâre, or petentul A. a formulat calea de atac împotriva Încheierii F/CP din data de 27 ianuarie 2015 (hotărâre definitivă și nesusceptibilă a fi atacată cu o altă cale de atac) cu depășirea evidentă a termenului de 10 zile, în raport cu data de 11 februarie 2015, data înregistrării contestației în anulare pe rolul Curții de Apel București, secția I penală.

Hotărârea penală sus-menționată a fost atacată cu o nouă contestație în anulare de către petentul A..

Examinând hotărârea atacată, astfel cum impun dispozițiile C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a constatat că cererea de contestație în anulare formulată de petentul A. este inadmisibilă față de împrejurarea că petentul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o contestație în anulare formulată împotriva unei încheieri din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, hotărâre care, însă, nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație în anulare, întrucât dacă s-ar recunoaște posibilitatea promovării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil în ordinea de drept.

Contestatorul petent A. fiind nemulțumit de soluția dispusă, a formulat o nouă contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 01 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată la data de 14 septembrie 2015, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. x/2015.

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând calea extraordinară de atac prin prisma dispozițiilor legale incidente și în raport de motivele invocate, prin Decizia penală nr. 259 din data de 26 februarie 2017, a constatat că este inadmisibilă contestația în anulare și a respins-o ca atare, reținând că, în speță, nu se mai putea formula o nouă cale de atac împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte, întrucât aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care contestatorului petent i-a fost deja respinsă, ca inadmisibilă o altă contestație în anulare, hotărâre care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac.

S-a relevat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, ca prim considerent pentru care contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, că nu este recunoscută calea de atac a contestației în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind o hotărâre definitivă ce nu poate fi supusă contestației în anulare (decizie prin care Înalta Curte, secția Penală a respins ca inadmisibilă o altă contestație în anulare formulată de același contestator împotriva sentinței penale nr. 82 din 15 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală).

Un alt considerent pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a procedat astfel a fost acela că, în motivarea cererii, contestatorul nu a indicat nici în fapt și nici în drept vreun caz de contestație în anulare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen. constatând, totodată, că motivele invocate de contestator referitoare la faptul că nu au fost administrate probele din rechizitoriu și că nu au fost citate persoanele acuzate, nu se circumscriu niciunui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 259 din 26 februarie 2016, contestatorul A. a formulat contestație la data de 4 martie 2016 (dosar contestație), dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, la data 13 februarie 2018 sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la data de 12 martie 2018.

La termenul fixat, contestatorul deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține cererea formulată, însă concluziile reprezentantului Ministerului Public cu privire la excepția inadmisibilității căii de atac formulate a fost redate în partea introductivă a prezentei decizii motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".

În cauză, contestatorul a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei decizii definitive (Decizia penală nr. 259 din 26 februarie 2016 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin care s-a respins ca inadmisibilă o contestație în anulare pe care a formulat-o anterior împotriva Deciziei penale nr. 1089 din 1 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, hotărâre definitivă și nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 259 din data de 26 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2018.

Procesat de GGC - LM