ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
inițial sub nr. 17372/200/2014 la data de
11
august 2014 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu
cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P.
Buzău obligarea acestuia ia plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri
pentru erorile judiciare săvârșite de instanțele judecătorești care, prin
soluțiile pronunțate, l-au prejudicial pe reclamant.
Prin
sentința nr. 715 din 16 ianuarie 2015 Judecătoria Buzău
a declinat competența materială în
favoarea Tribunalului Buzău, raportat la faptul cu obiectul cererii îl
constituie despăgubiri în suma de 100.000 euro, iar conform art. 94 pct. 1 din N.C.P.C.,
judecătoriile judecă în primă instanța cererile evaluabile în bani în valoare
de până la 200.000 lei.
Cauza a
fost înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 259/114/2015.
La data
de 27 februarie 2015 reclamantul și a completat cererea de chemare în judecată
în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să-i plătească despăgubiri în sumă
de 200.000 euro.
Față de această
completare, la termenul din data de 16 martie 2015 instanța a pus în vedere
reclamantului să timbreze acțiunea cu suma de 12.492 lei având în vedere cursul
euro la data modificării acțiunii.
Prin
sentința nr. 446 din 4 mai 2015 Tribunalul Buzău, secția civilă,
a anulat, ca netimbrată, acțiunea,
reținând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul
achitării taxei judiciare de timbru stabilită conform legii.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamantul,
susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, solicitând ca fondul
cauzei să fie judecat de Curtea de Apel Ploiești, fără a mai fi înaintat
dosarul Tribunalului Buzău.
Prin Decizia
nr. 1286 din 24 septembrie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția
I civilă, a respins apelul, ca
nefondat, reținând că în mod corect tribunalul a constatat că cererea nu a fost
legal timbrată, sens în care în mod corect a prima instanță a aplicat
sancțiunea anulării cererii.
Instanța
de apel a constatat că nu se confirmă împrejurarea susținută de reclamant cu
prilejul judecării apelului, în sensul că nu i s-a comunicat cuantumul taxei de
timbru datorate, întrucât din încheierea ședinței publice din data de 16 martie
2015, reiese că acesta a fost legitimat personal, iar tribunalul i-a pus în
vedere să timbreze cu suma de 12.492 Iei, rezultată în urma majorării pretențiilor,
și, totodată, i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula reexaminare
împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, dar și de a solicita
acordarea facilităților prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 514-515 N.C.P.C.
reclamantul C.G.,
arătând
că soluția instanței de apel este greșită și neconformă legii, fiind pronunțată
cu neluarea în considerare a probelor existente la dosar.
Învestită
cu soluționarea căii de atac. Înalta Curte a procedat, la data de 15 decembrie
2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului, acesta fund comunicat părților pentru a formula puncte de vedere
conform art. 493 alin. (4) N.C.P.C.
În cauză
nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au depus puncte de vedere fi raportul de
admisibilitate.
Prin
rezoluția din 11 ianuarie 2016 s-a acordat termen pentru judecarea recursului
la data de 13 ianuarie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) N.C.P.C., fără
citarea părților.
Analizând
cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil
oricărei chestiuni, deși reclamantul și-a intitulat calea de atac „recurs în
interesul legii", procedând la calificarea juridică a cererii cu care a
fost învestită, Înalta Curte constată că în realitate este vorba de calea
extraordinară de atac a recursului astfel cum este reglementată de dispozițiile
art. 483 și următoarele N.C.P.C.,
sens în care va analiza cauza din perspectiva acestui text legal.
Astfel,
se reține că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C. sunt hotărâri
definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele
neatacate cu recurs.
Rezultă
că deciziile definitive nu pot fi supuse nici" apeiuiui și nici
recursului.
În plus,
potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .în procesele
pornite începând ca data intrării în vigoare a prezentei legi și pană la data
de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate și
cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind
C. proc. civ., republicată, precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare
de pună la 1.090.000 lei inclusiv."
Prin
urmare, în raport de conținutul acestor dispoziții legale și de valoarea
pretențiilor solicitate de reclamant prin acțiunea introductivă de instanță;,
respectiv, 200.000 euro (echivalentul a aproximativ 900.000 lei)„ se apreciară
că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct, 4
N.C.P.C., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Față de
cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs
nu se mai impun a d analizate, pentru considerentele arătate, Înalta Curte
urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.G.
împotriva Deciziei nr. 1286 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești,
secția I civilă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.G., domiciliat în com. Cernătești,
sat Fulga, județul Buzău, împotriva Deciziei nr. 1286 din 24 septembrie 2015 a
Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât
Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P.
Buzău, cu sediul în Buzău, județul Buzău.
Fără cale de
atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.