ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2018

HOTĂRÂRE
23.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3987/07.07.2017, pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor A. și B., s-a dispus obligarea pârâtului C. să plătească reclamantelor suma de 450.000 RON, reprezentând despăgubiri, și suma de 10.465 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1107/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, s-a admis excepția netimbrării și, în consecință, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimați.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs pârâtul C.

Recursul ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău.

Tribunalul Buzău a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în soluționarea apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Ploiești, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Decizia civilă nr. 1107/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva Deciziei nr. 1107/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1110/2018
Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 638/01.02.2017, pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea reclamantei Regia Autonomă Municipală RAM Buzău și a fos
ÎCCJ 2018-02-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2018
reclamantei, fiind partea care a pierdut procesul și o va obliga la plata către pârâtul B. a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat achitat conform chitanțelor seria x CAB nr. x din data de 15.05.
ÎCCJ 2018-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2018
. 4. Împotriva sentinței civile nr. 1101 din 17 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Buzău a declarat apel pârâta B., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin d
ÎCCJ 2018-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3347/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău, la 24 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâți
ÎCCJ 2018-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1567/2018
plății efective, actualizată cu indicele de inflație între data pronunțării și data plății efective, plus dobânda legală calculată pentru aceeași perioadă. Totodată, prima instanță a respins celelalte capete de cerere, a compensat în parte
Sursă