ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2077/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2077/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 86

6

din 17 octombrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul A.I.A., la: - 2 pedepse de câte 3

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969) pentru săvârșirea a două

infracțiuni de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C.

pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - 5 pedepse de

câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de fals

intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. (1969); - 7 pedepse de

câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de reținere de

înscrisuri prevăzută și pedepsită de art. 272 C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 33, 34 și 35 C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele și

s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în

condițiile art. 57 C. pen. (1969) și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și c)) C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. (1968) și art. 88 C. pen. (1969), s-a

dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de 24 ore reținere

preventivă, de la data de 20 mai 2011 la data de 21 noiembrie 2011.

Prin

aceeași sentință, au fost condamnați inculpații F.V. și N.R.V., la câte 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și

pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepselor, iar în baza dispozițiilor art. 82 C. pen. (1969), s-a

fixat termen de încercare de câte 3 ani pentru fiecare inculpat,

atrăgându-li-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-au interzis

inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) și c))

C. pen. (1969).

În

baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea

executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării

pedepselor închisorii.

În

baza dispozițiilor art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. (1969), s-a dispus

obligarea inculpatului A.I.A. să restituie câte 250 euro martorilor denunțători

R.G.L. și K.J.

În

baza dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. (1968), s-a dispus anularea actelor

false.

În

baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. (1968), s-a dispus

obligarea inculpatului A.I.A. la 1800 lei cheltuieli judiciare către stat și a

inculpaților F.V. și N.R.V. la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care câte 75 lei fiecare, reprezentând onorariu de avocat din oficiu, s-a dispus

a fi avansat din fondurile speciale ale M.J.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul

nr. 544/P/2011 din 12 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a

dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: A.I.A.,

pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzută și pedepsită de

art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 289 C.

pen. (1969) și a șapte infracțiuni de reținere de înscrisuri prevăzute și

pedepsite de art. 272 C. pen. (1969), F.V. și N.R.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin.

(1) C. pen. (1969).

Din

actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, la data de 17 mai 2011,

martorii denunțători K.J., R.G., cetățeni austrieci, au sesizat prin denunț

penal Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, arătând că în aceeași zi, în

jurul orelor 18.30, în timp ce conduceau motocicletele pe raza localității M.,

jud. Argeș, au fost opriți de un echipaj de poliție format din trei lucrători

de poliție, unul dintre aceștia solicitându-le celor cei doi denunțători câte

250 de euro pentru a nu le reține permisele de conducere ca urmare a efectuării

unor depășiri pe linia continuă; aceleași fapte au fost denunțate la data de 18

mai 2011 și de către martora denunțătoare R.G.L., soția denunțătorului R.G.

Denunțătorii l-au recunoscut din cele 6 fotografii prezentate pe numitul

A.I.A., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție M., persoană cu privire

la care s-a stabilit, că în ziua de 17 mai 2011, în jurul orelor 18.30 a fost

de serviciu la Postul de Poliție M., ca fiind persoana care a efectuat semnalul

de oprire în trafic a denunțătorilor și a solicitat denunțătorilor K.J. și R.G.

câte 250 de euro, primind aceste sume de bani de la K.J. și R.G.L. De asemenea,

au declarat că lângă inculpatul A.I.A. se afla un alt polițist, recunoscut de

către R.G.L. ca fiind agent șef pr. F.V., șeful Postului de Poliție M., iar mai

departe de aceștia un alt polițist identificat ca fiind ag. N.R., din cadrul

aceluiași post de poliție, care controla un tir. Cei trei denunțători au mai

declarat că, din atitudinea inculpatului A.I.A., au înțeles faptul că i-au dat

acestuia banii cu titlu de mită. Cu toate acestea, denunțătorul R.G. i-a cerut

inculpatului chitanță pentru banii primiți acesta răspunzându-i că restituirea

permisului ține loc de chitanță.

Tribunalul

a apreciat, că situația de fapt rezultă și din declarația martorei A.E.,

angajată la unul din restaurantele din zonă, care a declarat că din echipajul

de poliție făcea parte și inculpatul N.R.V.

La

data de 18 mai 2011, la domiciliul inculpatului A.I.A. a fost efectuată o

percheziție domiciliară, cu această ocazie ridicându-se mai multe înscrisuri

din analiza cărora, coroborată cu nota raport nr. 311202 din 19 mai 201 la

I.P.J. Argeș - Compartimentul Control Intern, a rezultat că inculpatul a

consemnat în mod nereal cu ocazia întocmirii fișei de intervenție cu numărul 37

din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliție M. că "P.M.M. nu a observat

faptul că a uitat anumite documente personale la domiciliu și a crezut că i-au

fost furate în timp ce servea masa în zona restaurantelor D., iar, după ce a

sunat la domiciliu, s-a convins că uitase documentele respective", și la

rubrica "observații" din aceeași fișă a consemnat "nu se

confirmă", deși din plângerea și declarația numitului P.M.M., găsite la

locuința învinuitului, nu rezultă cele consemnate în fișa de intervenție, ci

dimpotrivă, acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în

fișa de intervenție numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliție M.

că "s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării

persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", și a completat la

"rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deși

din plângerea numitului A.E., găsită la locuința învinuitului, rezultă că

acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data

de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, a menționat că pe parcursul

desfășurării serviciului la Postul de Poliție M. a oprit în trafic pentru

control pe numiții S.V., B.G.C. și R.C. fără a menționa faptul că i-a oprit

pentru control și pe cetățenii austrieci R.G. și K.J. care circulau cu

motocicletele pe raza comunei M., satul D., jud. Argeș; a emis dovada ce poartă

numărul 160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului

de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș -

Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prevăzută

ca fiind ștampilată cu ștampila Postului de Poliție M. și semnată de către ag.

A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28

aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri și un card R., înscris

găsit la locuința învinuitului cu ocazia efectuării percheziției din data de 18

mai 2011, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal aparența

că fapta reclamată de către numitul P.M.M. face obiectul unei lucrări penale; a

emis adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu

există în registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din

19 mai 201 la I.P.J. Argeș - Compartimentul Control Intern) având antetul

Postului de Poliție M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în

dimineața zilei de 28 octombrie 2010,în jurul orelor 5, din rezervorul

autospecialei cu nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri

de motorină, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal

aparența că fapta reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări

penale.

Prima

instanță a constatat, că inculpatul A.I.A., în exercitarea atribuțiunilor de

serviciu, a reținut plângerea formulată de P.M.M. și declarația acestuia care a

reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane necunoscute i-au furat

borseta cu documentele în parcarea de la popasul D., împiedicând astfel

înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate și, astfel,

împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea formulată de A.E.

care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea

Restaurantului P. din com. M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de

motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar

penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de

cercetări; a reținut plângerea formulată de numitul A.V. la data de 09 aprilie

2011, declarația dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la fața locului

și declarația numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în

care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să ajungă

la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul B.C.

la data de 07 mai 2011 și declarația dată de acesta potrivit căruia persoane

necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia 1300,

împiedicând, astfel, ca aceste- înscrisuri să ajungă la organele de urmărire

penală; a reținut plângerea penală și declarația formulată de M.G., datată 06

ianuarie 2011, și procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat ca

urmare a reclamației aceleiași persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6

ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au

sustras 15 kg carne de porc și doi berbeci și declarația lui G.M.M.,

împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire

penală; a reținut plângerea formulată de numita Ș.I. care a reclamat faptul că,

la data de 11 decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință de

unde au sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris

să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de

numitul M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că șoferul

unui autovehicul de teren i-a lovit intenționat autoturismul marca M.V.,

împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală.

Prima

instanță a constatat, că la data de 04 iulie 2011, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș s-a sesizat din oficiu față de agenții de poliție F.V. și

N.R.V. din cadrul Postului de Poliție M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că, fiind

audiați în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au

declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în

zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele

niciunui grup de motocicliști. În urma sesizării din oficiu s-a format Dosarul

penal nr. 882/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș care a fost

conexat la Dosarul penal nr. 544/P/2011.

S-a

apreciat că faptele de mărturie mincinoasă, la care se referă sesizarea din

oficiu, rezultă din declarațiile denunțătorilor care au precizat că echipajul

de poliție care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din trei polițiști,

din procesul-verbal de recunoaștere de pe planșă foto în care s-a consemnat că

denunțătorul R.G. l-a recunoscut pe numitul F.V. ca fiind lucrătorul de poliție

mai în vârstă care îl însoțea pe inculpatul A.I.A. la popasul D. și căruia i

s-a adresat pentru a-l ruga pe inculpatul A.I.A. să nu le aplice o sancțiune

contravențională care să implice reținerea permiselor de conducere (fapt

confirmat și de ceilalți denunțători), precum și din declarația martorei A.E. care

a precizat că inculpatul N.R.V. s-a aflat în echipajul de poliție care, la data

de 17 mai 2011, a oprit pentru control un grup de patru motocicliști.

Inculpații

F.V. și N.R.V. au fost supuși unor constatări tehnico-științifice privind

detectarea comportamentului simulat, concluzionându-se în sens afirmativ asupra

existenței acestuia.

Inculpații

F.V. și N.R.V. nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, iar inculpatul

A.I.A. a recunoscut parțial faptele săvârșite, cu excepția infracțiunilor de

luare de mită.

Tribunalul

a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A.I.A., agent de poliție în

cadrul Postului de Poliție M., care la data de 17 mai 2011, în jurul orelor

18.30, pe DN7, în zona popasului D., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor

de serviciu, a efectuat semnalul de oprire în trafic a martorilor denunțători

K.J. și R.G. care își conduceau motocicletele dinspre mun. Pitești și le-a

solicitat acestora câte 250 de euro, scriind această sumă pe o foaie de hârtie,

primind aceste sume de bani de la K.J. și R.G.L., pentru a nu le reține

conducătorilor auto permisele de conducere întrucât efectuaseră depășiri

neregulamentare, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare

de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapte aflate în concurs.

Cu

privire la faptele aceluiași inculpat, care a consemnat în mod nereal, cu

ocazia întocmirii fișei de intervenție cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului

de Poliție M., că "P.M.M. nu a observat faptul că a uitat anumite

documente personale la domiciliu și a crezut că i-au fost furate în timp ce

servea masa în zona restaurantelor D., iar după ce a sunat la domiciliu s-a

convins că uitase documentele respective", și la rubrica

"observații" din aceeași fișă a consemnat "nu se confirmă",

deși din plângerea și declarația numitului P.M.M., găsite la locuința

inculpatului, nu rezultă cele consemnate în fișa de intervenție, ci dimpotrivă,

acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în fișa de

intervenție numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliție M. că

"s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării

persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", și a completat la

"rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deși

din plângerea numitului A.E., găsită la locuința inculpatului, rezultă că

acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data

de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, a menționat că pe parcursul

desfășurării serviciului la Postul de Poliție M. a oprit în trafic pentru

control pe numiții S.V., B.G.C. și R.C. fără a menționa faptul că i-a oprit

pentru control și pe cetățenii austrieci R.G. și K.J. care circulau cu motocicletele

pe raza comunei M., satul D., jud. Argeș, a emis dovada ce poartă numărul

160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului de

Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș -

Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prevăzută

ca fiind ștampilată cu ștampila Postului de Poliție M. și semnată de către ag.

A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28

aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri și un card R., înscris

găsit la locuința inculpatului cu ocazia efectuării percheziției din data de 18

mai 2011, prin emiterea acestei adrese creând în mod nereal aparența că fapta

reclamată de către numitul P.M.M. face obiectul unei lucrări penale; a emis

adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu există în

registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai

201 la I.P.J. Argeș -Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de

Poliție M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în dimineața

zilei de 28 octombrie 2010, în jurul orelor 5, din rezervorul autospecialei cu

nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri de motorina,

prin emiterea acestei adrese inculpatul creând în mod nereal aparența că fapta

reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale, s-a

constatat că întrunesc elementele constitutive a cinci infracțiuni de fals

intelectual prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), aflate

în concurs.

Faptele

inculpatului, care a reținut plângerea primită de la P.M.M. și declarația

acestuia prin care a reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane

necunoscute i-au furat borseta cu documentele în parcarea de la popasul D.,

împiedicând astfel înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate

și, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea primită

de la A.E. care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea

Restaurantului P. din com.M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de

motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar

penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de

cercetări; a reținut plângerea formulată de numitul A.V. la data de 09 aprilie

2011, declarația dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la fața locului

și declarația numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în

care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să

ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul

B.C. la data de 07 mai 2011 și declarația dată de acesta potrivit căruia

persoane necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia

1300 împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de

urmărire penală; a reținut plângerea penală și declarația dată de M.G., datată

06 ianuarie 2011, și procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat ca

urmare a reclamației aceleiași persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6

ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au

sustras 15 Kg. de porc și doi berbeci și declarația lui G.M.M., împiedicând,

astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut

plângerea formulată de numita Ș.I. care a reclamat faptul că, la data de 11

decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință de unde au

sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă

la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul

M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că șoferul unui

autovehicul de teren i-a lovit intenționat autoturismul marca M.V.,

împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală,

s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a șapte infracțiuni de

reținere de înscrisuri prevăzute și pedepsite de art. 272 C. pen. (1969).

Prima

instanță a constatat, că faptele inculpaților F.V. și N.R.V., agent-șef

principal, respectiv agent în cadrul Postului de Poliție M., care, fiind

audiați în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au

declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în

zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele

niciunui grup de motocicliști, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1)

C. pen. (1969).

Tribunalul

a apreciat că, în cauză, s-a făcut dovada vinovăției celor 3 inculpați în ce

privește săvârșirea infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în

judecată și, ca atare, a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunile reținute

în sarcină, la individualizarea pedepselor aplicate având în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu referire gravitatea faptelor

săvârșite, pericolul social concret, ridicat al infracțiunilor, modalitatea de

săvârșire a acestora, urmările produse, atitudinea procesuală, precum și faptul

că acuzații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Totodată,

s-a apreciat, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. (1969) poate fi

atins, în ce-l privește pe inculpatul A.I.A., prin condamnarea acestuia la

închisoare pentru săvârșirea celor două infracțiuni de luare de mită, a celor 5

infracțiuni de fals intelectual și a celor 7 infracțiuni de reținere de

înscrisuri, la pedeapsa rezultantă din pedeapsa cea mai grea fără stabilirea unui

spor și cu executare în condiții de detenție, aplicându-i-se, de asemenea, și

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, iar cu privire la

inculpații F.V. și N.R.V. s-a considerat că acesta poate fi atins și fără

executare.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel inculpații A.I.A., F.V. și N.R.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul

A.I.A. a criticat sentința pentru greșita sa condamnare, apreciind că probele

administrate nu au fost corect interpretate, din ansamblul probatoriului

administrat rezultând, de fapt, că faptele pentru care a fost trimis în

judecată nu există, sens în care a solicitat achitarea în baza dispozițiilor

art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968). în subsidiar, a criticat sentința din

perspectiva greșitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând a se

dispune suspendarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 81 C.

pen. (1969) sau art. 86

1

C. pen. (1969).

Inculpații

F.V. și N.R.V. au criticat sentința pentru greșita lor condamnare, apreciind că

probele administrate nu demonstrează existența elementelor constitutive ale

infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și, prin urmare,

solicitând achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

(1968). În subsidiar, sentința a fost criticată pentru greșita individualizare

judiciară a pedepsei și reținerea în favoarea apelanților a circumstanțelor

atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (1969), cu consecința reducerii

cuantumului pedepsei aplicate.

Prin

Decizia penală nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis

apelul declarat de inculpatul A.I.A. împotriva sentinței penale nr. 86

6

din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Argeș, a fost desființată în parte

sentința și rejudecând, au fost înlăturate, în ceea ce-l privește pe acest

inculpat, dispozițiile art. 57 C. pen. (1969), cu toate consecințele.

În

baza dispozițiilor art. 86

1

, 86

2

C. pen. (1969), s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului A.I.A. pe o durată de 6 ani, ce constituie

termen de încercare, pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen. (1969),

respectiv: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Argeș; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

S-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

(1969), iar în baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus

suspendarea pedepsei accesorii.

Au

fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V.

împotriva sentinței, fiind menținute celelalte dispoziții ale acesteia.

Au

fost obligați inculpații F.V. și N.R.V. la câte 1710 lei cheltuieli judiciare

statului, din care câte 810 lei reprezentau cheltuieli traducător și câte 150

lei reprezentau onorariul parțial al apărătorului din oficiu, cu privire la

care s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând

sentința supusă apelului din punctul de vedere al motivelor invocate, Curtea a

constatat că situația de fapt, vinovăția inculpaților - apelanți și încadrarea

juridică faptelor au fost corect reținute de către prima instanță în raport cu

ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile

denunțătorilor și procesele - verbale de recunoaștere de pe planșele foto

încheiate în prezența acestora; răspunsul la comisia locatorie a autorităților

judiciare austriece din care a rezultat că denunțătorii au confirmat

declarațiile date în fața autorităților judiciare române; declarațiile

martorilor audiați în cauză și procesele - verbale de recunoaștere pe planșele

foto; declarațiile martorilor A.V. și B.I.; procesele - verbale de confruntare,

procesele - verbale încheiate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul

inculpatului A.I.A. și la Postul de Poliție M.; înscrisurile ridicate de la

domiciliul inculpatului A.I.A., precum și transcrierea înregistrării

convorbirilor și comunicaților telefonice ale inculpaților A.I.A. și ale

numiților B.I. și B.D..

S-a

apreciat că, din coroborarea acestor probe, rezultă că prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în sensul că la data de 17 mai 2011, inculpatul

A.I.A., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție M., fiind în exercitarea

atribuțiilor de serviciu în zona Popasului D., a oprit în trafic motocicletele

pe care se deplasau denunțătorii K.J. și R.G., împrejurare în care a solicitat

acestora câte 250 euro, solicitare pe care a scris-o pe o foaie de hârtie cu

scopul de a nu aplica sancțiunea reținerii permiselor de conducere, întrucât

anterior efectuaseră depășiri neregulamentare, cele două fapte realizând

elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art.

254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 28/2000

cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

De

asemenea, s-a arătat că, în mod corect, a reținut prima instanță că faptele

aceluiași inculpat care: a efectuat consemnări nereale cu ocazia întocmirii

fișei de intervenție cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliție M.; a

completat în mod eronat cu intenție o altă fișă de intervenție cu nr. 21 din 28

octombrie 2010 a Postul de Poliție M.; a făcut mențiuni nereale în raportul

întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, în care a

menționat că pe parcursul desfășurării serviciului a oprit în trafic pentru

control trei persoane, dar fără a menționa și împrejurarea că i-a oprit pentru

control și pe cetățenii austrieci mai sus menționați, care circulau cu

motocicletele pe raza comunei M., satul D.; a emis o dovadă ce poartă nr.

160459/2011, număr ce nu există în registrele Postului de Poliție M., dovada

putând antetul Postului de Poliție M. și ștampila acestei unități, semnată și

de către agentul A.I.A.; a emis adresa cu nr. 962145 din 28 octombrie 2010,

număr care nu există în registrele Potului de Poliție M., prin emiterea acestei

adrese inculpatul creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de numitul

A.E. face obiectul unei lucrări penale; întrunesc elementele constitutive a

cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.

(1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

De

asemenea, s-a apreciat că faptele aceluiași inculpat care, în perioada aprilie

2011 - mai 2011, în mod repetat a reținut diferite înscrisuri, împiedicând în

acest fel efectuarea de cercetări penale cu privire la plângerile diferitelor

persoane în legătură cu comiterea unor infracțiuni, realizează conținutul

constitutiv a șapte infracțiuni prevăzute de art. 272 C. pen. (1969).

În

legătură cu inculpații F.V. și N.R.V., Curtea a apreciat că, în mod corect,

prima instanță a reținut din ansamblu probelor administrate că, fiind audiați

în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 a Pachetului de pe

Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au declarat în mod

mincinos că, la data de 17 mai 2011, în intervalul de timp în care s-au aflat

la Popasul D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele

niciunui grup de motocicliști, aceste fapte realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

S-a

arătat că vinovăția inculpaților F.V. și N.R.V. este demonstrată, printre

altele, cu declarațiile denunțătorilor (cetățeni austrieci), care au precizat

că echipajul de poliție care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din

trei polițiști, unul dintre denunțători l-a recunoscut pe inculpatul F.V. ca

fiind lucrătorul de poliție ce-l însoțea pe inculpatul A.I.A. I. și, de

asemenea, a precizat că acesta l-a rugat pe inculpatul A.I.A. I. să nu le

aplice denunțătorilor sancțiunea contravențională; relevantă fiind, de

asemenea, și declarația martorei A.E., din care rezultă că inculpatul N.R.V.

s-a aflat în echipajul de poliție care, la data de 17 mai 2011, a oprit pentru

control un grup de patru motocicliști.

S-a

mai arătat că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2013, Curtea a

dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, în Republica Austria,

având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L. și R.G., fiind împuternicită,

în acest scop, autoritatea judiciară corespunzătoare din raza de domiciliu a

acestora, să îi audieze sub jurământ, urmând să le adreseze întrebările

stabilite de Curte, de procuror și de inculpați. Declarațiile martorilor și

răspunsul la comisa rogatorie au fost înaintate instanței, aspectele fiind

consemnate în documentele originale și în traducerea acestora.

Față

de conținutul declarațiilor acestor martori, Curtea a constatat că se confirmă

susținerile făcute inițial în fața autorităților judiciare române, respectiv că

inculpatul A.I.A. a fost acela care i-a oprit în trafic și a procedat în sensul

celor reținute ca situație de fapt de către prima instanță și de instanța de

prim control judiciar, precum și că împreună cu acesta au fost prezenți și alți

doi lucrători de poliție.

S-a

constatat, de asemenea, că inculpații F.V. și N.R.V., în toate declarațiile pe

care le-au dat, inclusiv în fața Curții, nu au recunoscut săvârșirea

infracțiunii pentru care sunt trimiși în judecată, precizând că nu au putut

observa ceea ce s-a întâmplat în momentul în care inculpatul A.I.A. a oprit în

trafic pe cei doi denunțători.

Ca

urmare a coroborării probelor anterior menționate, Curtea a constatat că

apărările formulate de către apelanții inculpați sunt nefondate și, în

consecință, a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de prima

instanță, faptele săvârșite de către acuzați realizând conținutul constitutiv

al infracțiunilor pentru care acești au fost condamnați.

În

ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului

A.I.A., Curtea a constatat că prima instanță nu a realizat o interpretare și

aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 72 C. pen. (1969), arătând că,

deși faptele inculpatului, împrejurările în care au fost comise și multitudinea

acestora conduc la concluzia existenței unui pericol social concret ridicat al

acestora, este necesar să fie avute în vedere și elemente de circumstanțiere

personală, respectiv: lipsa antecedentelor penale, atitudinea parțial sinceră

pe parcursul procesului penal, precum și probele administrate din care rezultă

că acesta poate fi resocializat și fără aplicarea unei pedepse privative de

libertate. Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod greșit prima instanță a

dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru acest inculpat, în

condițiile în care scopul sancțiuni penale poate fi atins și prin suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86

1

și

următoarele C. pen. (1969), în acest fel, respectându-se și cerințele

principiului proporționalității în sensul realizării unei adecvări juste a

pedepsei și modalității de executare la situația de fapt și la scopul legii

penale.

Pentru

considerentele de mai sus, instanța de prim control judiciar a admis apelul

declarat de inculpatul A.I.A. și a desființat în parte sentința, în sensul

arătat anterior, respingând celelalte recursuri formulate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații A.I.A., F.V. și

N.R.V.

Prin

motivele scrise de recurs, inculpatul A.I.A. a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen. (1968),

solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), arătând

că în probatoriul administrat nu există nicio probă certă din care să rezulte

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care declarațiile

părților vătămate sunt contradictorii, iar instanța de prim control judiciar nu

a analizat apărările făcute în apel. În subsidiar, s-a solicitat reducerea

termenului de încercare stabilit de instanța de apel. Cu ocazia dezbaterilor,

apărătorul ales a inculpatului a arătat că nu mai susține niciunul din motivele

formulate în scris, situație în care recurentul a arătat că își retrage calea

de atac.

Inculpații

F.V. și N.R.V., prin motivele formulate în scris, au invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 12, 14, 17

2

și 18 C.

proc. pen. (1968), însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales nu a mai

susținut criticile privind nepronunțarea instanței asupra unor cereri

esențiale, individualizarea pedepsei și eroarea gravă de fapt având drept

consecință condamnarea.

În

susținerea cazului de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 C. proc.

pen. (1968), inculpații au arătat că faptei îi lipsește vinovăția, ca element

constitutiv al infracțiunii, având în vedere că "împrejurările

esențiale" asupra cărora au fost întrebați de organele de cercetare au

privit doar aspectul pretinderii/primirii mitei și, nicidecum, oprirea în

trafic a celor trei martori denunțători, numai în situația în care A.I.A. ar fi

fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu,

putându-se pune problema existenței infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceste

aspecte reieșind atât din formularele tip de declarație cât și din depozițiile

martorilor audiați.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), recurenții au arătat că au fost condamnați pe baza

declarațiilor unor martori la a căror audiere nu au fost prezenți, neavând

posibilitatea de a le adresa întrebări, și cu care nu au fost confruntați,

încălcându-li-se astfel dreptul recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, iar comisia rogatorie efectuată în scopul audierii celor

trei cetățeni austrieci a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor legale,

respectiv de către organele de poliție din Landul Carintia și nu de către o

instanță.

Drept

urmare, s-a solicitat, în principal, achitarea inculpaților sub aspectul

săvârșirii faptelor pentru care au fost condamnați, iar, în subsidiar,

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, pentru a se

conforma dispozițiilor instanței cu privire la audierea nemijlocită a

martorilor cetățeni austrieci.

1.

În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul A.I.A., Înalta Curte

constată că, la termenul de dezbateri, respectiv 19 iunie 2014 recurentul a

declarat, personal, în fața instanței că își retrage calea de atac, aspect

consemnat ca atare în cuprinsul unei declarații scrise și semnate de acesta și

atașate la dosar.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., părțile

își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în

mod corespunzător.

Deoarece

retragerea recursului s-a făcut personal de inculpat, până la încheierea

dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen.,

Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul

A.I.A.

Totodată,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la

plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

2.

Examinând recursurile formulate de inculpații F.V. și N.R.V., prin prisma

cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil

verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la

data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul

de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a

desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile

art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală

anterioară, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2

că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. (1968) prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate

examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. (1968),. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul

dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se constată că motivele de recurs au fost depuse

la dosar de inculpații F.V. și N.R.V. în termenul legal, respectiv cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată,

analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost

pronunțată la data de 14 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15

februarie 2013), situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin actul normativ sus menționat.

În

ceea ce privește criticile circumscrise de recurenții inculpați F.V. și N.R.V.

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen. (1968) referitoare lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii

de mărturie mincinoasă, Înalta Curte arată că, prealabil verificării

temeiniciei susținerilor formulate, se impune a se analiza dacă, din punct de

vedere formal, aspectele invocate de recurenți pot fi examinate de instanța de

ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menționat, având în

vedere modificările aduse dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. prin

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești. Se observă, astfel, că, prin acest act normativ, s-a realizat o

nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera

de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

În

această situație, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate,

inculpații contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de

fapt reținută de instanțele inferioare, încercând să acrediteze ideea că

"împrejurările esențiale" asupra cărora au fost întrebați de organele

de urmărire penală nu au vizat toate aspectele referitoare la fapta comisă de

inculpatul A.I.A. ci doar cel al pretinderii/primirii mitei, situație care nu

se încadrează, însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă,

eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc.

pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul

care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea

de fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei

erori grave de fapt.

Însă,

în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de

instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin

actul normativ menționat, context în care criticile formulate de recurenți nu mai

pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni

de drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de inculpați.

În

ceea ce privește criticile formulate de recurenții inculpați F.V. și N.R.V.

referitoare la audierea martorilor denunțători prin comisie rogatorie eu

încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, Înalta Curte arată că acestea nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

(1968), prin prisma căruia au fost susținute, nefiind vorba de invocarea unor

chestiuni privind aplicarea greșită a legii, ci de apreciere a judecătorului,

prin aceste susțineri urmărindu-se combaterea afirmațiilor făcute de martorii

respectivi în legătură cu activitatea infracțională reținută, aspecte care nu

mai pot forma obiectul cenzurii instanței de ultim control judiciar în calea de

atac a recursului.

Pe

de altă parte, se constată că, așa cum rezultă din încheierile de ședință din

data de 7 februarie 2013 și 14 martie 2013, cu ocazia dispunerii de către

instanța de apel a efectuării comisiei rogatorii internaționale în Republica

Austria, având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L. și R.G., inculpaților

și apărătorilor lor li s-a acordat posibilitatea de a adresa întrebări

acestora, iar întrebările adresate de Curte au fost dezbătute în

contradictoriu. Mai mult, prin cererea formulată de instanța de apel

autoritatea judiciară din statul solicitat a fost împuternicită să audieze

martorii sub jurământ, adresându-le întrebările stabilite de instanța română,

de procuror și de inculpați, dispozițiile date fiind în concordanță cu legea

procesual penală română și cu prevederile Legii nr. 302/2004, iar declarațiile

înaintate și atașate la dosar. Ca atare, inculpaților le-a fost asigurat

dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6  din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României, fiind respectată

și legislația internă referitoare la efectuarea comisiei rogatorii.

Verificând

incidența în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. și având în vedere și cele

statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții

Constituționale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a

constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit

combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii

penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele

Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare,

de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare

instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a

acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive

care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte constată că

legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta fiind cel

care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpații F.V.

și N.R.V.

Astfel,

se constată că inculpații au fost condamnați de instanțele inferioare pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

(1969) și sancționată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între un an și 5 ani,

faptă care în noua codificare, fiind incriminată de dispozițiile art. 273 alin.

(1) și alin. (2) lit. d) C. pen., nu a suferit modificări semnificative sub

aspectul conținutului constitutiv și al celui sancționatoriu.

De

asemenea, Înalta Curte apreciază că dispozițiile părții generale a C. pen. din

1969 creează o situație mai avantajoasă pentru inculpați și din perspectiva

modalității de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârile

pronunțate de instanțele inferioare. Astfel, se constată că aceștia au fost

condamnați la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiționată a

executării, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate de executare care,

raportat la regimul juridic și consecințele sale, respectiv reabilitarea de

drept după împlinirea termenului de încercare, este mai favorabilă decât cele

prevăzute în C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 și menționate de

apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor.

Așadar,

având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care, în

ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de

sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la

instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a

recurenților inculpați, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil

pentru aceasta este reglementarea anterioară, iar nu cea în vigoare la data

soluționării recursului.

Ca

urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V. împotriva

Deciziei penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată,

în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. (1968),

având în vedere că se află în culpă procesuală, recurenții inculpați vor fi

obligați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia

act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.I.A. împotriva Deciziei

penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V. împotriva

aceleiași decizii.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 19 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV