ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2077/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 86 6 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul A.I.A., la: - 2 pedepse de câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969) pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - 5 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. (1969); - 7 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de reținere de înscrisuri prevăzută și pedepsită de art. 272 C. pen.

(1969). În baza dispozițiilor art. 33, 34 și 35 C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. (1969) și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969). În baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969). În baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. (1968) și art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de 24 ore reținere preventivă, de la data de 20 mai 2011 la data de 21 noiembrie 2011. Prin aceeași sentință, au fost condamnați inculpații F.V.

și N.R.V., la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969). În baza dispozițiilor art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, iar în baza dispozițiilor art. 82 C. pen. (1969), s-a fixat termen de încercare de câte 3 ani pentru fiecare inculpat, atrăgându-li-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969). În baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) și c)) C. pen. (1969). În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii.

În baza dispozițiilor art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. (1969), s-a dispus obligarea inculpatului A.I.A. să restituie câte 250 euro martorilor denunțători R.G.L. și K.J. În baza dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. (1968), s-a dispus anularea actelor false. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. (1968), s-a dispus obligarea inculpatului A.I.A. la 1800 lei cheltuieli judiciare către stat și a inculpaților F.V. și N.R.V. la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 75 lei fiecare, reprezentând onorariu de avocat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile speciale ale M.J. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 544/P/2011 din 12 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: A.I.A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen. (1969) și a șapte infracțiuni de reținere de înscrisuri prevăzute și pedepsite de art. 272 C. pen. (1969), F.V. și N.R.V., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

(1969). Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, la data de 17 mai 2011, martorii denunțători K.J., R.G., cetățeni austrieci, au sesizat prin denunț penal Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, arătând că în aceeași zi, în jurul orelor 18.30, în timp ce conduceau motocicletele pe raza localității M., jud. Argeș, au fost opriți de un echipaj de poliție format din trei lucrători de poliție, unul dintre aceștia solicitându-le celor cei doi denunțători câte 250 de euro pentru a nu le reține permisele de conducere ca urmare a efectuării unor depășiri pe linia continuă; aceleași fapte au fost denunțate la data de 18 mai 2011 și de către martora denunțătoare R.G.L., soția denunțătorului R.G.

Denunțătorii l-au recunoscut din cele 6 fotografii prezentate pe numitul A.I.A., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție M., persoană cu privire la care s-a stabilit, că în ziua de 17 mai 2011, în jurul orelor 18.30 a fost de serviciu la Postul de Poliție M., ca fiind persoana care a efectuat semnalul de oprire în trafic a denunțătorilor și a solicitat denunțătorilor K.J. și R.G. câte 250 de euro, primind aceste sume de bani de la K.J. și R.G.L. De asemenea, au declarat că lângă inculpatul A.I.A. se afla un alt polițist, recunoscut de către R.G.L. ca fiind agent șef pr. F.V., șeful Postului de Poliție M., iar mai departe de aceștia un alt polițist identificat ca fiind ag. N.R., din cadrul aceluiași post de poliție, care controla un tir.

Cei trei denunțători au mai declarat că, din atitudinea inculpatului A.I.A., au înțeles faptul că i-au dat acestuia banii cu titlu de mită. Cu toate acestea, denunțătorul R.G. i-a cerut inculpatului chitanță pentru banii primiți acesta răspunzându-i că restituirea permisului ține loc de chitanță. Tribunalul a apreciat, că situația de fapt rezultă și din declarația martorei A.E., angajată la unul din restaurantele din zonă, care a declarat că din echipajul de poliție făcea parte și inculpatul N.R.V. La data de 18 mai 2011, la domiciliul inculpatului A.I.A. a fost efectuată o percheziție domiciliară, cu această ocazie ridicându-se mai multe înscrisuri din analiza cărora, coroborată cu nota raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J.

Argeș - Compartimentul Control Intern, a rezultat că inculpatul a consemnat în mod nereal cu ocazia întocmirii fișei de intervenție cu numărul 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliție M. că "P.M.M.

nu a observat faptul că a uitat anumite documente personale la domiciliu și a crezut că i-au fost furate în timp ce servea masa în zona restaurantelor D., iar, după ce a sunat la domiciliu, s-a convins că uitase documentele respective", și la rubrica "observații" din aceeași fișă a consemnat "nu se confirmă", deși din plângerea și declarația numitului P.M.M., găsite la locuința învinuitului, nu rezultă cele consemnate în fișa de intervenție, ci dimpotrivă, acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în fișa de intervenție numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliție M. că "s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", și a completat la "rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deși din plângerea numitului A.E., găsită la locuința învinuitului, rezultă că acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, a menționat că pe parcursul desfășurării serviciului la Postul de Poliție M. a oprit în trafic pentru control pe numiții S.V., B.G.C.

și R.C. fără a menționa faptul că i-a oprit pentru control și pe cetățenii austrieci R.G. și K.J. care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D., jud. Argeș; a emis dovada ce poartă numărul 160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prevăzută ca fiind ștampilată cu ștampila Postului de Poliție M. și semnată de către ag. A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28 aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri și un card R., înscris găsit la locuința învinuitului cu ocazia efectuării percheziției din data de 18 mai 2011, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de către numitul P.M.M.

face obiectul unei lucrări penale; a emis adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu există în registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în dimineața zilei de 28 octombrie 2010,în jurul orelor 5, din rezervorul autospecialei cu nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri de motorină, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale. Prima instanță a constatat, că inculpatul A.I.A., în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a reținut plângerea formulată de P.M.M.

și declarația acestuia care a reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane necunoscute i-au furat borseta cu documentele în parcarea de la popasul D., împiedicând astfel înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea formulată de A.E. care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea Restaurantului P. din com. M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea formulată de numitul A.V.

la data de 09 aprilie 2011, declarația dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarația numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul B.C.

la data de 07 mai 2011 și declarația dată de acesta potrivit căruia persoane necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia 1300, împiedicând, astfel, ca aceste- înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea penală și declarația formulată de M.G., datată 06 ianuarie 2011, și procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat ca urmare a reclamației aceleiași persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6 ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au sustras 15 kg carne de porc și doi berbeci și declarația lui G.M.M., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numita Ș.I.

care a reclamat faptul că, la data de 11 decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință de unde au sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că șoferul unui autovehicul de teren i-a lovit intenționat autoturismul marca M.V., împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală. Prima instanță a constatat, că la data de 04 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș s-a sesizat din oficiu față de agenții de poliție F.V. și N.R.V. din cadrul Postului de Poliție M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.

(1969), constând în aceea că, fiind audiați în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motocicliști. În urma sesizării din oficiu s-a format Dosarul penal nr. 882/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș care a fost conexat la Dosarul penal nr. 544/P/2011. S-a apreciat că faptele de mărturie mincinoasă, la care se referă sesizarea din oficiu, rezultă din declarațiile denunțătorilor care au precizat că echipajul de poliție care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din trei polițiști, din procesul-verbal de recunoaștere de pe planșă foto în care s-a consemnat că denunțătorul R.G.

l-a recunoscut pe numitul F.V. ca fiind lucrătorul de poliție mai în vârstă care îl însoțea pe inculpatul A.I.A. la popasul D. și căruia i s-a adresat pentru a-l ruga pe inculpatul A.I.A. să nu le aplice o sancțiune contravențională care să implice reținerea permiselor de conducere (fapt confirmat și de ceilalți denunțători), precum și din declarația martorei A.E. care a precizat că inculpatul N.R.V. s-a aflat în echipajul de poliție care, la data de 17 mai 2011, a oprit pentru control un grup de patru motocicliști. Inculpații F.V. și N.R.V. au fost supuși unor constatări tehnico-științifice privind detectarea comportamentului simulat, concluzionându-se în sens afirmativ asupra existenței acestuia.

Inculpații F.V. și N.R.V. nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, iar inculpatul A.I.A. a recunoscut parțial faptele săvârșite, cu excepția infracțiunilor de luare de mită. Tribunalul a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A.I.A., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție M., care la data de 17 mai 2011, în jurul orelor 18.30, pe DN7, în zona popasului D., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a efectuat semnalul de oprire în trafic a martorilor denunțători K.J. și R.G. care își conduceau motocicletele dinspre mun. Pitești și le-a solicitat acestora câte 250 de euro, scriind această sumă pe o foaie de hârtie, primind aceste sume de bani de la K.J. și R.G.L., pentru a nu le reține conducătorilor auto permisele de conducere întrucât efectuaseră depășiri neregulamentare, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen.

(1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapte aflate în concurs. Cu privire la faptele aceluiași inculpat, care a consemnat în mod nereal, cu ocazia întocmirii fișei de intervenție cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliție M., că "P.M.M.

nu a observat faptul că a uitat anumite documente personale la domiciliu și a crezut că i-au fost furate în timp ce servea masa în zona restaurantelor D., iar după ce a sunat la domiciliu s-a convins că uitase documentele respective", și la rubrica "observații" din aceeași fișă a consemnat "nu se confirmă", deși din plângerea și declarația numitului P.M.M., găsite la locuința inculpatului, nu rezultă cele consemnate în fișa de intervenție, ci dimpotrivă, acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în fișa de intervenție numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliție M. că "s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", și a completat la "rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deși din plângerea numitului A.E., găsită la locuința inculpatului, rezultă că acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, a menționat că pe parcursul desfășurării serviciului la Postul de Poliție M. a oprit în trafic pentru control pe numiții S.V., B.G.C.

și R.C. fără a menționa faptul că i-a oprit pentru control și pe cetățenii austrieci R.G. și K.J. care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D., jud. Argeș, a emis dovada ce poartă numărul 160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prevăzută ca fiind ștampilată cu ștampila Postului de Poliție M. și semnată de către ag. A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28 aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri și un card R., înscris găsit la locuința inculpatului cu ocazia efectuării percheziției din data de 18 mai 2011, prin emiterea acestei adrese creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de către numitul P.M.M.

face obiectul unei lucrări penale; a emis adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu există în registrele Postului de Poliție M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeș -Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliție M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în dimineața zilei de 28 octombrie 2010, în jurul orelor 5, din rezervorul autospecialei cu nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri de motorina, prin emiterea acestei adrese inculpatul creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale, s-a constatat că întrunesc elementele constitutive a cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen.

(1969), aflate în concurs. Faptele inculpatului, care a reținut plângerea primită de la P.M.M. și declarația acestuia prin care a reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane necunoscute i-au furat borseta cu documentele în parcarea de la popasul D., împiedicând astfel înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea primită de la A.E. care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea Restaurantului P. din com.M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate și, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reținut plângerea formulată de numitul A.V.

la data de 09 aprilie 2011, declarația dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarația numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul B.C. la data de 07 mai 2011 și declarația dată de acesta potrivit căruia persoane necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia 1300 împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea penală și declarația dată de M.G., datată 06 ianuarie 2011, și procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat ca urmare a reclamației aceleiași persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6 ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au sustras 15 Kg.

de porc și doi berbeci și declarația lui G.M.M., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numita Ș.I. care a reclamat faptul că, la data de 11 decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință de unde au sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală; a reținut plângerea formulată de numitul M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că șoferul unui autovehicul de teren i-a lovit intenționat autoturismul marca M.V., împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a șapte infracțiuni de reținere de înscrisuri prevăzute și pedepsite de art. 272 C. pen.

(1969). Prima instanță a constatat, că faptele inculpaților F.V. și N.R.V., agent-șef principal, respectiv agent în cadrul Postului de Poliție M., care, fiind audiați în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motocicliști, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

(1969). Tribunalul a apreciat că, în cauză, s-a făcut dovada vinovăției celor 3 inculpați în ce privește săvârșirea infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și, ca atare, a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunile reținute în sarcină, la individualizarea pedepselor aplicate având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu referire gravitatea faptelor săvârșite, pericolul social concret, ridicat al infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a acestora, urmările produse, atitudinea procesuală, precum și faptul că acuzații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Totodată, s-a apreciat, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

(1969) poate fi atins, în ce-l privește pe inculpatul A.I.A., prin condamnarea acestuia la închisoare pentru săvârșirea celor două infracțiuni de luare de mită, a celor 5 infracțiuni de fals intelectual și a celor 7 infracțiuni de reținere de înscrisuri, la pedeapsa rezultantă din pedeapsa cea mai grea fără stabilirea unui spor și cu executare în condiții de detenție, aplicându-i-se, de asemenea, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, iar cu privire la inculpații F.V. și N.R.V. s-a considerat că acesta poate fi atins și fără executare. Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații A.I.A., F.V. și N.R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul A.I.A.

a criticat sentința pentru greșita sa condamnare, apreciind că probele administrate nu au fost corect interpretate, din ansamblul probatoriului administrat rezultând, de fapt, că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, sens în care a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968). în subsidiar, a criticat sentința din perspectiva greșitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând a se dispune suspendarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. (1969) sau art. 86 1 C. pen. (1969). Inculpații F.V. și N.R.V. au criticat sentința pentru greșita lor condamnare, apreciind că probele administrate nu demonstrează existența elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și, prin urmare, solicitând achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc.

pen. (1968). În subsidiar, sentința a fost criticată pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei și reținerea în favoarea apelanților a circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (1969), cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate. Prin Decizia penală nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.I.A. împotriva sentinței penale nr. 86 6 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Argeș, a fost desființată în parte sentința și rejudecând, au fost înlăturate, în ceea ce-l privește pe acest inculpat, dispozițiile art. 57 C. pen. (1969), cu toate consecințele.

În baza dispozițiilor art. 86 1 , 86 2 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.I.A. pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare, pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen. (1969), respectiv: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. (1969), iar în baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V. împotriva sentinței, fiind menținute celelalte dispoziții ale acesteia. Au fost obligați inculpații F.V. și N.R.V. la câte 1710 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 810 lei reprezentau cheltuieli traducător și câte 150 lei reprezentau onorariul parțial al apărătorului din oficiu, cu privire la care s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința supusă apelului din punctul de vedere al motivelor invocate, Curtea a constatat că situația de fapt, vinovăția inculpaților - apelanți și încadrarea juridică faptelor au fost corect reținute de către prima instanță în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile denunțătorilor și procesele - verbale de recunoaștere de pe planșele foto încheiate în prezența acestora; răspunsul la comisia locatorie a autorităților judiciare austriece din care a rezultat că denunțătorii au confirmat declarațiile date în fața autorităților judiciare române; declarațiile martorilor audiați în cauză și procesele - verbale de recunoaștere pe planșele foto; declarațiile martorilor A.V.

și B.I.; procesele - verbale de confruntare, procesele - verbale încheiate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului A.I.A. și la Postul de Poliție M.; înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului A.I.A., precum și transcrierea înregistrării convorbirilor și comunicaților telefonice ale inculpaților A.I.A. și ale numiților B.I. și B.D.. S-a apreciat că, din coroborarea acestor probe, rezultă că prima instanță a reținut corect situația de fapt, în sensul că la data de 17 mai 2011, inculpatul A.I.A., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție M., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Popasului D., a oprit în trafic motocicletele pe care se deplasau denunțătorii K.J.

și R.G., împrejurare în care a solicitat acestora câte 250 euro, solicitare pe care a scris-o pe o foaie de hârtie cu scopul de a nu aplica sancțiunea reținerii permiselor de conducere, întrucât anterior efectuaseră depășiri neregulamentare, cele două fapte realizând elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 28/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

(1969). De asemenea, s-a arătat că, în mod corect, a reținut prima instanță că faptele aceluiași inculpat care: a efectuat consemnări nereale cu ocazia întocmirii fișei de intervenție cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliție M.; a completat în mod eronat cu intenție o altă fișă de intervenție cu nr. 21 din 28 octombrie 2010 a Postul de Poliție M.; a făcut mențiuni nereale în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliția Municipiului Pitești, în care a menționat că pe parcursul desfășurării serviciului a oprit în trafic pentru control trei persoane, dar fără a menționa și împrejurarea că i-a oprit pentru control și pe cetățenii austrieci mai sus menționați, care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D.; a emis o dovadă ce poartă nr. 160459/2011, număr ce nu există în registrele Postului de Poliție M., dovada putând antetul Postului de Poliție M. și ștampila acestei unități, semnată și de către agentul A.I.A.; a emis adresa cu nr. 962145 din 28 octombrie 2010, număr care nu există în registrele Potului de Poliție M., prin emiterea acestei adrese inculpatul creând în mod nereal aparența că fapta reclamată de numitul A.E.

face obiectul unei lucrări penale; întrunesc elementele constitutive a cinci infracțiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969). De asemenea, s-a apreciat că faptele aceluiași inculpat care, în perioada aprilie 2011 - mai 2011, în mod repetat a reținut diferite înscrisuri, împiedicând în acest fel efectuarea de cercetări penale cu privire la plângerile diferitelor persoane în legătură cu comiterea unor infracțiuni, realizează conținutul constitutiv a șapte infracțiuni prevăzute de art. 272 C. pen. (1969). În legătură cu inculpații F.V.

și N.R.V., Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut din ansamblu probelor administrate că, fiind audiați în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 a Pachetului de pe Tribunalul Argeș, la datele de 19 mai 2011 și 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, în intervalul de timp în care s-au aflat la Popasul D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motocicliști, aceste fapte realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969). S-a arătat că vinovăția inculpaților F.V. și N.R.V. este demonstrată, printre altele, cu declarațiile denunțătorilor (cetățeni austrieci), care au precizat că echipajul de poliție care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din trei polițiști, unul dintre denunțători l-a recunoscut pe inculpatul F.V.

ca fiind lucrătorul de poliție ce-l însoțea pe inculpatul A.I.A. I. și, de asemenea, a precizat că acesta l-a rugat pe inculpatul A.I.A. I. să nu le aplice denunțătorilor sancțiunea contravențională; relevantă fiind, de asemenea, și declarația martorei A.E., din care rezultă că inculpatul N.R.V. s-a aflat în echipajul de poliție care, la data de 17 mai 2011, a oprit pentru control un grup de patru motocicliști. S-a mai arătat că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2013, Curtea a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, în Republica Austria, având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L. și R.G., fiind împuternicită, în acest scop, autoritatea judiciară corespunzătoare din raza de domiciliu a acestora, să îi audieze sub jurământ, urmând să le adreseze întrebările stabilite de Curte, de procuror și de inculpați.

Declarațiile martorilor și răspunsul la comisa rogatorie au fost înaintate instanței, aspectele fiind consemnate în documentele originale și în traducerea acestora. Față de conținutul declarațiilor acestor martori, Curtea a constatat că se confirmă susținerile făcute inițial în fața autorităților judiciare române, respectiv că inculpatul A.I.A. a fost acela care i-a oprit în trafic și a procedat în sensul celor reținute ca situație de fapt de către prima instanță și de instanța de prim control judiciar, precum și că împreună cu acesta au fost prezenți și alți doi lucrători de poliție. S-a constatat, de asemenea, că inculpații F.V. și N.R.V., în toate declarațiile pe care le-au dat, inclusiv în fața Curții, nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care sunt trimiși în judecată, precizând că nu au putut observa ceea ce s-a întâmplat în momentul în care inculpatul A.I.A.

a oprit în trafic pe cei doi denunțători. Ca urmare a coroborării probelor anterior menționate, Curtea a constatat că apărările formulate de către apelanții inculpați sunt nefondate și, în consecință, a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, faptele săvârșite de către acuzați realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care acești au fost condamnați. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A.I.A., Curtea a constatat că prima instanță nu a realizat o interpretare și aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

(1969), arătând că, deși faptele inculpatului, împrejurările în care au fost comise și multitudinea acestora conduc la concluzia existenței unui pericol social concret ridicat al acestora, este necesar să fie avute în vedere și elemente de circumstanțiere personală, respectiv: lipsa antecedentelor penale, atitudinea parțial sinceră pe parcursul procesului penal, precum și probele administrate din care rezultă că acesta poate fi resocializat și fără aplicarea unei pedepse privative de libertate. Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru acest inculpat, în condițiile în care scopul sancțiuni penale poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86 1 și următoarele C. pen.

(1969), în acest fel, respectându-se și cerințele principiului proporționalității în sensul realizării unei adecvări juste a pedepsei și modalității de executare la situația de fapt și la scopul legii penale. Pentru considerentele de mai sus, instanța de prim control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul A.I.A. și a desființat în parte sentința, în sensul arătat anterior, respingând celelalte recursuri formulate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații A.I.A., F.V. și N.R.V. Prin motivele scrise de recurs, inculpatul A.I.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen. (1968), solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen. (1968), arătând că în probatoriul administrat nu există nicio probă certă din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care declarațiile părților vătămate sunt contradictorii, iar instanța de prim control judiciar nu a analizat apărările făcute în apel. În subsidiar, s-a solicitat reducerea termenului de încercare stabilit de instanța de apel. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales a inculpatului a arătat că nu mai susține niciunul din motivele formulate în scris, situație în care recurentul a arătat că își retrage calea de atac. Inculpații F.V. și N.R.V., prin motivele formulate în scris, au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 12, 14, 17 2 și 18 C. proc.

pen. (1968), însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales nu a mai susținut criticile privind nepronunțarea instanței asupra unor cereri esențiale, individualizarea pedepsei și eroarea gravă de fapt având drept consecință condamnarea. În susținerea cazului de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. (1968), inculpații au arătat că faptei îi lipsește vinovăția, ca element constitutiv al infracțiunii, având în vedere că "împrejurările esențiale" asupra cărora au fost întrebați de organele de cercetare au privit doar aspectul pretinderii/primirii mitei și, nicidecum, oprirea în trafic a celor trei martori denunțători, numai în situația în care A.I.A. ar fi fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, putându-se pune problema existenței infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceste aspecte reieșind atât din formularele tip de declarație cât și din depozițiile martorilor audiați.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), recurenții au arătat că au fost condamnați pe baza declarațiilor unor martori la a căror audiere nu au fost prezenți, neavând posibilitatea de a le adresa întrebări, și cu care nu au fost confruntați, încălcându-li-se astfel dreptul recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar comisia rogatorie efectuată în scopul audierii celor trei cetățeni austrieci a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv de către organele de poliție din Landul Carintia și nu de către o instanță. Drept urmare, s-a solicitat, în principal, achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii faptelor pentru care au fost condamnați, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, pentru a se conforma dispozițiilor instanței cu privire la audierea nemijlocită a martorilor cetățeni austrieci.

1. În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul A.I.A., Înalta Curte constată că, la termenul de dezbateri, respectiv 19 iunie 2014 recurentul a declarat, personal, în fața instanței că își retrage calea de atac, aspect consemnat ca atare în cuprinsul unei declarații scrise și semnate de acesta și atașate la dosar. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător. Deoarece retragerea recursului s-a făcut personal de inculpat, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.I.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. 2. Examinând recursurile formulate de inculpații F.V. și N.R.V., prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc.

pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. (1968). Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. (1968),.

dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar de inculpații F.V. și N.R.V. în termenul legal, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 14 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat. În ceea ce privește criticile circumscrise de recurenții inculpați F.V. și N.R.V. cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) referitoare lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte arată că, prealabil verificării temeiniciei susținerilor formulate, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurenți pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menționat, având în vedere modificările aduse dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Se observă, astfel, că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În această situație, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, inculpații contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare, încercând să acrediteze ideea că "împrejurările esențiale" asupra cărora au fost întrebați de organele de urmărire penală nu au vizat toate aspectele referitoare la fapta comisă de inculpatul A.I.A.

ci doar cel al pretinderii/primirii mitei, situație care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, context în care criticile formulate de recurenți nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de inculpați. În ceea ce privește criticile formulate de recurenții inculpați F.V. și N.R.V. referitoare la audierea martorilor denunțători prin comisie rogatorie eu încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte arată că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.

(1968), prin prisma căruia au fost susținute, nefiind vorba de invocarea unor chestiuni privind aplicarea greșită a legii, ci de apreciere a judecătorului, prin aceste susțineri urmărindu-se combaterea afirmațiilor făcute de martorii respectivi în legătură cu activitatea infracțională reținută, aspecte care nu mai pot forma obiectul cenzurii instanței de ultim control judiciar în calea de atac a recursului. Pe de altă parte, se constată că, așa cum rezultă din încheierile de ședință din data de 7 februarie 2013 și 14 martie 2013, cu ocazia dispunerii de către instanța de apel a efectuării comisiei rogatorii internaționale în Republica Austria, având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L.

și R.G., inculpaților și apărătorilor lor li s-a acordat posibilitatea de a adresa întrebări acestora, iar întrebările adresate de Curte au fost dezbătute în contradictoriu. Mai mult, prin cererea formulată de instanța de apel autoritatea judiciară din statul solicitat a fost împuternicită să audieze martorii sub jurământ, adresându-le întrebările stabilite de instanța română, de procuror și de inculpați, dispozițiile date fiind în concordanță cu legea procesual penală română și cu prevederile Legii nr. 302/2004, iar declarațiile înaintate și atașate la dosar. Ca atare, inculpaților le-a fost asigurat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României, fiind respectată și legislația internă referitoare la efectuarea comisiei rogatorii.

Verificând incidența în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. și având în vedere și cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of.

nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpații F.V.

și N.R.V. Astfel, se constată că inculpații au fost condamnați de instanțele inferioare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (1969) și sancționată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între un an și 5 ani, faptă care în noua codificare, fiind incriminată de dispozițiile art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen., nu a suferit modificări semnificative sub aspectul conținutului constitutiv și al celui sancționatoriu. De asemenea, Înalta Curte apreciază că dispozițiile părții generale a C. pen. din 1969 creează o situație mai avantajoasă pentru inculpați și din perspectiva modalității de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, se constată că aceștia au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate de executare care, raportat la regimul juridic și consecințele sale, respectiv reabilitarea de drept după împlinirea termenului de încercare, este mai favorabilă decât cele prevăzute în C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 și menționate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor. Așadar, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurenților inculpați, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru aceasta este reglementarea anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării recursului.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. (1968), având în vedere că se află în culpă procesuală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și N.R.V. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2014. Procesat de GGC - GV