ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție, prev. de art. 249 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (actul material referitor la suma de 25.484,97 RON).

În baza art. 249 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție (actul material referitor la suma de 65.753 RON).

În baza art. 253

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (vizând pe B.).

În baza art. 253

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (vizând pe C.).

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual asimilat faptelor de corupție.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adiționat un spor de 2 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și două luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

; C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune Sălaj (D.);

b) să anunțe, în prealabil, D. orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice D. și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice D. informații cu privire la mijloacele sale de existență.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C. pen. din 1969, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpații E. și F. au fost achitați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupție, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., iar în ceea ce o privește pe inculpata F., și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În latură civilă:

S-a luat act că persoanele vătămate Consiliul local Chieșd și Comuna Chieșd nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 alin. (1) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata către aceasta a sumei de 65.753 RON.

S-a menținut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 06.03.2015, asupra imobilului situat în loc. Sighetu Silvaniei, înscris în CF x Chieșd, sat Sighetu Silvaniei (CF vechi x), nr. top xa, proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 65.753 RON.

S-a dispus ridicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii, a sechestrului asigurator instituit asupra imobilului situat în loc. Chieșd, înscris în CF x Chieșd, nr. top xa/1/2/2, proprietatea inculpatei F., prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 06.03.2015.

În baza art. 274 C. proc. pen.. s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 1433,33 RON, restul cheltuielilor judiciare fiind lăsate în sarcina statului, iar onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, avansate din fondurile Ministerului de Justiție.

Prin încheierea din 30 martie 2017, Judecătoria Șimleul Sivaniei a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 42 din 15 februarie 2017, în sensul că, în loc de art. 249 C. pen. din 1969, se va avea în vedere art. 248 C. pen. din 1969.

II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei și inculpatul A.

Parchetul a criticat sentința apelată sub aspectul soluțiilor de achitare dispuse față de inculpații cercetați în cauză, solicitând condamnarea acestora pentru toate infracțiunile deduse judecății, cu consecințele firești în latura civilă a cauzei.

Inculpatul A. a susținut, în esență, că soluția de condamnare dispusă de prima instanță este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză, care nu face dovada existenței infracțiunilor care i se impută.

III. Prin decizia penală nr. 1702/A din 19.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - sectia penală și de minori în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei, s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, iar în rejudecare, printre altele, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen. (actul material referitor la suma de 25.484,97 RON), la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedepsele aplicate inculpatului A. prin hotărârea apelată și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adăugat un spor de 2 luni, rezultând astfel o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

; C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune Sălaj (D.);

b) să anunțe, în prealabil, D., orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice D. schimbarea locului de muncă;

d) să comunice D. informații cu privire la mijloacele sale de existență.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C. pen. din 1969, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 alin. (1) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu inculpata F., la plata către partea civilă a sumei de 65.753 RON.

S-a dispus confiscarea de la inculpații A. și F. a sumei de 25.484,97, în cote egale.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori în dosarul nr. x/2016 s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minuta deciziei penale nr. 1702/A din 19.12.2017, în sensul completării acesteia cu mențiunea respingerii apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a notat, referitor la infracțiunea de abuz în serviciu asimilată faptelor de corupție și cea de fals intelectual, vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, că prima instanță a reținut corect situația de fapt, constatând în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieșd, în temeiul O.G. nr. 13/2012, a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj alocarea sumei de 65.753 RON, deși nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a solicita respectiva alocare.

Totodată, pentru a crea aparența de legalitate, la cererea de alocare a anexat înscrisul intitulat "Situația obligațiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii și lucrări și/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat în mod nereal împrejurarea că exista o creanță a comunei Chieșd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, pe care, pentru a da aparența incidenței O.G. nr. 13/2012, a trecut-o la rubrica "arierate" mai mult, inculpatul a încheiat și înregistrat în evidentele primăriei un înscris intitulat "acord", prin care se recunoștea o datorie către S.C. G. S.R.L. în suma de 65.753 RON, deși la momentul respectiv nu exista o astfel de datorie.

În final, inculpatul a dispus viramentul sumei de 65.753 RON într-un cont al S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza unui contract de cesiune încheiat între S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cedent, și S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cesionar (cesiunea fiind acceptată de Comuna Chieșd, deși nu exista o creanță exigibilă pentru această sumă).

În considerarea aspectelor factuale reținute, instanța de apel a constatat că, procedând în modul descris, respectiv prin atestarea, în mod nereal, în documentele depuse la ANAF, a unei creanțe căreia i-a atribuit caracter de arierat și recunoașterea unei datorii inexistente decurgând dintr-o factură fiscală care, în realitate, fusese achitată, urmată de ordonanțarea la plată a sumei solicitate, știind că în acest fel efectuează o plată nedatorată, inculpatul A. a comis infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu, încălcând dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 13/2013.

Totodată, prin efectuarea de plăți nedatorate, inculpatul A. a încălcat dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora "Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.", precum și ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. În același timp, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma susmenționată și a favorizat obținerea necuvenită a acesteia de către S.C. G. S.R.L. Bixad.

În concluzie, instanța de apel a notat că fapta inculpatului A. astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție și fals intelectual, prev. art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (încadrare juridică reținută de instanța de fond, confirmată de instanța de control judiciar).

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunii de corupție, vizând plata sumei de 25.484,97 către S.C. G. S.R.L. Bixad, reținând, prioritar, că aceasta constă în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieșd, a dispus plata sumei de referință, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, pentru lucrări care, faptic, nu au fost realizate la baza sportivă Chieșd, instanța de apel a constatat, contrar instanței de fond, ca fiind îndeplinită condiția de claritate și predictibilitate a normei legale a cărei încălcare i se impută inculpatului - respectiv, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006.

În acest sens, a reținut că, potrivit prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații".

Referindu-se la execuția bugetară, art. 52 din aceeași lege prevede că "În procesul execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare, plată. Execuția bugetară se bazează pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil. Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice. Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil și șeful compartimentului financiar-contabil. Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost lichidate și ordonanțate potrivit prevederilor art. 24 și 25, după caz."

A mai reținut că art. 22 lit. a) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21, iar art. 24 din același act normativ statuează că "angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plății. Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu și a controlului financiar preventiv delegat, după caz, potrivit dispozițiilor legale".

Potrivit acestor dispoziții legale, instrumentele de plată trebuiau să fie însoțite, la ordonatorul de credite, de ordonanțarea la plată, la care se anexau în mod obligatoriu documentele privind recepția cantitativă și calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, în lipsa acestora neputându-se efectua plățile. Ca urmare, inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorității publice locale, nu putea dispune plata sumei de 25.484,97 RON, în lipsa procesului-verbal de recepție a lucrării efectuate. În plus, obligația de a asigura recepția lucrării revenea tot inculpatului, ca reprezentat al investitorului - Comuna Chieșd, în considerarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/1995.

Concluzionând, instanța de apel a reținut că, în reperele factuale prezentate, fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție prev. de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esență, invocând aplicabilitatea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, recurentul a susținut că fapta reținută în sarcina sa sub încadrarea juridică de abuz în serviciu asimilată infracțiunii de corupție, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu plata sumei de 25.484,97 RON efectuată către S.C. G. S.R.L. Bixad, nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, reiterând situația de fapt vizând actul material de referință, astfel cum a fost reținută de către instanța de fond, inculpatul a susținut că aceasta atestă, fără urmă de tăgadă, împrejurarea că acțiunile care îi sunt imputate, respectiv, faptul că a angajat cheltuieli bugetare în lipsa unor înscrisuri care să confirme realitatea serviciilor facturate, nu se circumscrie elementului material al infracțiunii, întrucât dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, invocate de acuzare ca fiind încălcate, nu prevăd conduita de urmat sau acțiunea/inacțiunea și nici documentele justificative, aparținând sferei de competență a inculpatului, pentru verificarea îndeplinirii defectuoase a acestora.

A mai arătat că, în condițiile în care lipsa prejudiciului invocat de parchet cu privire la acest act material de abuz în serviciu contra intereselor publice este dovedită prin raportul final al Curții de Conturi a Județului Sălaj, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și Hotărârea Consiliului Local al comunei Chieșd nr. 42/02.10.2015 și confirmată prin poziția procesuală adoptată în speță de către instituția semnatară, fapta reținută în sarcina sa nu îndeplinește nici condiția urmării imediate a infracțiunii de referință, care este o infracțiune de rezultat.

Ca urmare, a susținut că nici soluția instanței de apel de confiscare, în cote egale, de la el și coinculpata F., a sumei de 25.484,97, nu satisface exigența legalității.

Deopotrivă, a susținut că nici sub aspect subiectiv, conduita care i se impută nu se circumscrie normei de incriminare, întrucât orice plată ar fi fost făcută de Primăria Chieșd către constructorul S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza autorizării date de el, poate fi reținută în sarcina sa cel mult sub forma culpei, întrucât realitatea executării lucrărilor ce se plăteau se verifica exclusiv pe baza situațiilor de lucrări întocmite de dirigintele de șantier angajat de primărie.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, recurentul a arătat că fapta reținută în sarcina sa sub această încadrare juridică nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de referință întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, pe de o parte, aceasta nu a produs nicio pagubă, suma obținută în baza cererii formulate conform O.G. nr. 13/2012 fiind folosită pentru a achita contravaloarea unor lucrări realizate de constructorul susmenționat.

Pe de altă parte, fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, la momentul depunerii, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, a cererii întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 13/2012, avea reprezentarea faptică a executării și finalizării lucrărilor la obiectivul "Extindere bază sportivă în Comuna Chieșd", la sfârșitul anului 2011, de către S.C. G. S.R.L. Bixad, dar și a vechimii mai mari de 90 de zile a obligațiilor de plată către această societate. Or, reprezentarea sa eronată asupra situației emiterii facturilor fiscale aferente lucrărilor de referință denotă, eventual, culpa sa în formularea cererii întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2002, neputând, prin urmare, antrena răspunderea sa penală pentru infracțiunea de referință.

Raportat la aceleași argumente de fapt, inculpatul a susținut că nici fapta reținută în sarcina sa în temeiul art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a anexat cererii formulate în temeiul O.G. nr. 13/2012 înscrisul intitulat "Situația obligațiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii și lucrări și/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat, în mod nereal, împrejurarea că, la momentul de referință, exista o creanță a comunei Chieșd către S.C. G. S.R.L. în cuantum de 65.753 RON, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, cu precădere, sub aspectul laturii subiective.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei atacate și dispunerea unei soluții de achitare a inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual reținute în sarcina acestuia.

În interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat, cu argumentarea că aspectele invocate de recurent în susținerea căii de atac vizează, în concret, greșita interpretare, de către instanța de apel, a stării de fapt deduse judecății, critică care nu se încadrează în cazul de recurs în casație invocat ca temei de drept al prezentului demers judiciar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 21 martie 2018, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 18 mai 2018.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 18 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, 7 septembrie 2018, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen.. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, raportat la infracțiunea de abuz în serviciu vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, constă, în esență, în aceea că, la data de 08.10.2012, inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieșd, în temeiul O.G. nr. 13/2012, a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj alocarea sumei de 65.753 RON cu titlu de "arierate", deși nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a solicita respectiva alocare. Pentru a crea aparența de legalitate, la cererea de alocare, inculpatul a anexat înscrisul intitulat "Situația obligațiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii și lucrări și/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat, în mod nereal, împrejurarea că, în temeiul contractului încheiat la 23.04.2010 de unitatea administrativ teritorială (în calitate de autoritate contractantă), există o creanță a comunei Chieșd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, pe care, pentru a da aparența incidenței O.G. nr. 13/2012, a menționat-o la rubrica "arierate" mai mult, inculpatul a încheiat și înregistrat în evidentele primăriei un înscris intitulat "acord", prin care se recunoștea o datorie către S.C. G. S.R.L. în suma de 65.753 RON, deși nu exista o astfel de datorie, facturile emise până la acel moment și ajunse la scadență fiind achitate în integralitate. În final, a dispus viramentul sumei de 65.753 RON într-un cont al S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza unui contract de cesiune încheiat între S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cedent, și S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cesionar (cesiunea fiind acceptată de Comuna Chieșd, deși nu exista o creanță exigibilă pentru această sumă).

Raportându-se la această situație de fapt, inculpatul A. a susținut, prioritar, că fapta astfel descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupție, întrucât, în condițiile în care suma obținută în baza cererii formulate conform O.G. nr. 13/2012 a fost folosită pentru a stinge, prin compensare, creanța în același cuantum a S.C. G. S.R.L. Bixad față de debitorul Comuna Chieșd, constând în contravaloarea unor lucrări realizate de constructorul susmenționat în beneficiul comunei, în cauză nu se poate vorbi despre existența vreunui prejudiciu.

Similar instanței de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului inculpat, notând că prejudiciul - ca element al laturii obiective a infracțiunii abuz în serviciu - constă în suma de bani alocată în mod ilicit de la bugetul de stat și compensată cu datoria S.C. G. S.R.L. Bixad către același buget, fiind neîndoielnic că, în absența conduitei ilicite a recurentului-inculpat, bugetul statului nu ar fi suferit o diminuare echivalentă sumei precizate.

Notează, totodată, că sub aspectul consumării infracțiunii de abuz în serviciu, este irelevant faptul că suma ce constituie prejudiciu cauzat părții civile, urmare a încălcării sau îndeplinirii contrar legii a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, a revenit sau nu, ulterior, în patrimoniul acestei părți.

Prejudiciul, ca element tipic al conținutului infracțiunilor de rezultat, cum este și cea de abuz în serviciu, se raportează la momentul consumării infracțiunii, moment care, în speță, este reprezentat de data virării sumei de bani de la ANAF în contul Comunei Chieșd, fără ca unitatea administrativ teritorială să fie îndreptățită să primească această sumă de bani.

În principiu, orice acțiune ulterioară momentului virării, având ca efect diminuarea pagubei produse prin îndeplinirea nelegală a atribuțiilor de serviciu, nu produce efecte în planul raportului de drept penal dedus judecății, sub aspectul existenței urmării imediate a infracțiunii, putând constitui, eventual, un element de circumstanțiere a gravității faptei comise. O atare observație are doar caracter teoretic în speță, de vreme ce s-a reținut, în mod definitiv, că prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F - D.R.F.P Cluj Napoca prin virarea sumei de 65753 RON nu a fost recuperat, neavând relevanță, sub acest aspect, raporturile derulate în mod subsecvent între Comuna Chieșd și S.C G. S.R.L. Bixad.

În ceea ce privește susținerea recurentului-inculpat, referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără intenție, ceea ce ar atrage, ca urmare, absența laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu (întrucât, la momentul depunerii la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a cererii întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2012, inculpatul ar fi avut reprezentarea faptică a executării și finalizării lucrărilor la obiectivul "Extindere bază sportivă în Comuna Chieșd", la sfârșitul anului 2011, de către S.C. G. S.R.L. Bixad, dar și a vechimii mai mari de 90 de zile a obligațiilor de plată către această societate), Înalta Curte constată că ea aduce în discuție, în mod esențial, absența elementului subiectiv propriu infracțiunii analizate.

Această critică antamează împrejurări cu un pronunțat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și urmările sale și care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia.

În acest context, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că vinovăția, ca element subiectiv al unei infracțiuni și, implicit, elementele factuale care au stat la baza reținerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casație în baza cazului de casare invocat în speță ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esențiale pentru legalitatea hotărârii definitive și le-a reglementat ca atare, expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se și cerințele de tipicitate subiectivă ale infracțiunii.

În aceleași coordonate argumentative, recurentul inculpat a invocat, totodată, un unic motiv de recurs privitor la infracțiunea de fals intelectual, respectiv neîndeplinirea cerinței intenției, ca element subiectiv al infracțiunii menționate. Având în vedere argumentele anterior expuse, o atare împrejurare nu poate face, eo ipso, obiectul analizei instanței de casație, deoarece excedează problematicii tipicității obiective a infracțiunii incriminate de art. 289 C. pen. din 1969.

Din punct de vedere al concordanței între fapta de fals intelectual concret reținută în inculpatului A. (respectiv, atestarea, în mod nereal, în înscrisul intitulat "Situația obligațiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii și lucrări și/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat", a împrejurării că ar exista o creanță a comunei Chieșd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, înscris anexat la cererea prin care s-a solicitat alocarea sumei de 65.753 RON, în temeiul O.G. nr. 13/2012) și conținutul legal obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., există o corespondență deplină, fapta astfel reținută în mod definitiv fiind incriminată de legea penală.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu vizând plata sumei de 25.484,97 RON efectuată către S.C. G. S.R.L. Bixad, Înalta Curte notează, prioritar, că starea de fapt reținută prin decizia recurată, raportat la această acuzație, constă în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieșd, în perioada aprilie - septembrie 2013, a dispus plata sumei de 25.484,97 RON, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, pentru lucrări care, faptic, nu au fost realizate la baza sportivă Chieșd, încălcând astfel dispozițiile art. 51 alin. (3), art. 52 din Legea nr. 273/2006 și art. 22 lit. a) și art. 24 din Legea nr. 500/2002.

Plecând de la această situație de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, recurentul inculpat a susținut că activitatea imputată nu se circumscrie elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 (publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), întrucât dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale nu prevăd conduita de urmat și nici documentele justificative aparținând sferei de competență a primarului, pentru a se putea verifica îndeplinirea, contrar legii, a acestora.

Similar instanței de apel, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 (în varianta în vigoare la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății în speță), care se completează cu cele ale art. 52 din același act normativ, statuează în mod clar și precis asupra atribuțiilor primarului în domeniul cheltuielilor bugetare, stabilind că ordonatorii de credite nu pot efectua plăți în lipsa unor documente justificative, care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.

Ca urmare, notează că, în considerarea atribuțiilor ce îi reveneau în materia execuției bugetare, inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorității publice locale, nu putea dispune plata sumei de 25.484,97 RON, în condițiile în care, așa cum s-a reținut cu caracter definitiv în speță, pe de o parte, lipseau documente justificative - procesul-verbal de recepție a lucrărilor efectuate (obligația de a asigura recepția lucrării revenindu-i inculpatului, în calitate de reprezentant al investitorului - Comuna Chieșd, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/1995), iar, pe de altă parte, procesul-verbal de constatare din 30.09.2013, coroborat cu cercetarea la fața locului, valorificate probator de instanța de apel, au evidențiat neexecutarea integrală a lucrărilor constând în instalații electrice vestiare, arhitectură vestiare, instalații termice vestiar, conform devizelor detaliate în decizia definitivă.

În consecință, în coordonatele situației de fapt astfel reținute și care nu mai poate fi cenzurată, instanța de casație constată că inculpatul A. a dispus plata sumei de 25.484,97 RON, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, în lipsa documentelor justificative prevăzute de lege, cu nerespectarea cerințelor stabilite prin dispozițiile anterior menționate.

Susținerile recurentului inculpat, referitoare la inexistența prejudiciului, ce ar rezulta din raportul final al Curții de Conturi a Județului Sălaj, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și Hotărârea Consiliului Local al Comunei Chieșd nr. 42/02.10.2015, confirmată prin poziția procesuală adoptată în speță de Comuna Chieșd, tind, în mod esențial, la cenzurarea elementelor factuale valorificate, în acest sens, de către instanța de apel, în scopul reevaluării, în recurs în casație, a măsurii în care lucrările reținute ca neexecutate prin hotărârea definitivă ar fi existat în realitate.

Or, așa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, iar concordanța stării de fapt cu probele administrate nu mai poate fi cenzurată de instanța supremă în actuala procedură.

În plus, opțiunea unei persoane vătămate de a se constitui sau nu parte civilă în procesul penal reflectă exclusiv maniera în care aceasta a înțeles să își exercite un drept procesual, eventuala sa pasivitate neavând însă, în sine, nici semnificația inexistenței unui prejudiciu și nici a eventualei sale reparări, aceste ultime împrejurări impunându-se a fi demonstrate probator și reținute ca atare de către instanțele de fond și de apel. Exercițiul acțiunii civile în procesul penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și cadrul procesual penal specific, pentru a-și satisface interesele de ordin civil afectate de comiterea infracțiunii, respectiv, pentru a recupera prejudiciul suferit, iar nu un mijloc probator menit să clarifice raportul penal dedus judecății, sub aspectul existenței urmării imediate a infracțiunii.

Ca urmare, opțiunea exprimată prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Chieșd nr. 42 din 02.10.2015, prin care autoritatea locală a precizat că nu se constituie parte civilă întrucât "nu există prejudiciu și persoane prejudiciate", este irelevantă în privința caracterul complet al conținutului obiectiv al infracțiunii de abuz în serviciu, urmând a fi valorificată exclusiv sub aspect procesual, pe latura civilă a cauzei.

În legătură cu susținerea recurentului inculpat A. privitoare la inexistența elementului subiectiv al intenției (dată fiind posibilitatea de verificare a lucrărilor exclusiv pe baza situațiilor de lucrări întocmite de dirigintele de șantier angajat de primărie), Înalta Curte constată, și în acest caz, că poziția recurentului se grefează, în mod esențial, pe negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției sale și tinde la reevaluarea materialului probator sub acest aspect.

Or, tipicitatea subiectivă a infracțiunii implică examinarea unor circumstanțe de fapt și, dat fiind scopul recursului în casație, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpat și nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aceeași este și situația criticilor vizând lipsa de temei legal a măsurii de siguranță a confiscării; reglementând recursul în casație ca o cale extraordinară de atac, legiuitorul a înțeles să permită instanței de casație evaluarea unui număr limitat de aspecte de legalitate a hotărârii definitive, vizând, în principal, legalitatea incriminării și a pedepsei, iar nu orice alte chestiuni tranșate prin hotărârea definitivă. Din această perspectivă, condițiile de aplicare a măsurii de siguranță nu pot fi cenzurate, în sine, prin raportare la vreun caz de casare prevăzut de lege și, în contextul caracterului nefondat al criticilor aduse prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nici ca o consecință a cenzurării soluției de condamnare dispuse în speță.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 65 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 septembrie 2018.