ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2015

Asupra cererii de revizuire de față: Prin Decizia civilă nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 1341/3/2012 de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare împotriva Sentinței civile nr. 8394 din data de 2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.L. S-a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010 și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că recurenta-reclamantă Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare a formulat împotriva intimatului-pârât C.L. o acțiune în răspundere patrimonială, întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat, pretinzând obligarea salariatului la restituirea sumei de 27.010 RON, încasată de la angajator în perioada 2 iulie 2007 - 31 decembrie 2010, cu titlu de spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, și nedatorată.

Situația de fapt care a condus la promovarea acestei cereri este cea dată de controlul Corpului de Control al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, finalizat prin nota de control nr. 206.202 din 29 aprilie 2011, în care s-au constatat deficiențe în organizarea activității de control financiar preventiv în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare R.A., în sensul că a fost acordat spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază altor persoane decât salariaților din compartimentele C.F.P., printre acestea fiind și intimatul-pârât. Reținând faptul că, urmare încheierii Contractului individual de muncă nr. 110 din 2 octombrie 2006, C.L. a fost angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare R.A.

pe funcția de director economic al sucursalei teritoriale, locul de muncă fiind la Sucursala Teritorială Moldova de Sud, iar prin actul adițional din data de 1 septembrie 2007 a fost inclus în salariul negociat al acestuia și un spor pentru complexitatea muncii de 25%, se pune problema legalității acestui din urmă element salarial față de dispozițiile imperative ale legii în materia controlului financiar preventiv. În raport cu dispozițiile legale incidente, a normelor contractului colectiv de muncă la nivelul unității și a actelor interne ale regiei recurente, instanța a conchis că aplicarea O.G.

nr. 119/1999, republicată, s-a făcut în mod defectuos câtă vreme a fost desemnat să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu al unei sucursale teritoriale directorul economic al acestei subunități, adică persoana care avea responsabilitatea inițierii proiectelor de operațiuni supuse vizei, proiecte pe care să le certifice în privința realității și legalității. Or, prin exercitarea și a controlului financiar preventiv asupra acestor proiecte de operațiuni s-a eludat legea care instituie în mod imperativ incompatibilitatea între cele două categorii de salariați.

Corelativ, sporul de 25% din salariul de bază brut lunar pentru complexitatea muncii putea fi acordat, în temeiul legii și al contractului colectiv de muncă, doar persoanei care putea îndeplini activitatea de control financiar preventiv, astfel cum este definită prin lege, iar nu oricărei persoane care exercita în concret operațiunea de viză, chiar numită prin decizie internă a directorului general al regiei. Starea de incompatibilitate în care se găsea intimatul-pârât este dovedită prin atribuțiile ce-i reveneau în exercitarea funcției de director economic, cuprinse în fișa postului depusă la dosar, prin funcția deținută, intimatul-pârât având ca atribuții inițierea și certificarea operațiunilor ce urmau a fi supuse controlului financiar preventiv, acestora neputând fi adăugată o atribuție suplimentară de acordare a vizei de control financiar preventiv datorită incompatibilității.

S-a constatat că salariatul intimat nu era îndreptățit să încaseze de la angajator sporul pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, iar sumele încasate necuvenit cu acest titlu în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010 se impun a fi restituite pe temeiul răspunderii patrimoniale reglementate de art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat. Pentru aceste motive, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor de drept, curtea de apel a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a modificat în parte sentința recurată, în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010, a menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul C.L. iar prin Decizia civilă nr. 4436 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 același cod. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că prin cererea formulată, s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 1341/3/2012 de Curtea de Apel București. - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, susținându-se că este potrivnică altor hotărâri, respectiv: „- Dosar nr. 10938/107/2011 al Tribunalului Alba - părți: M.P.

(director economic sucursala teritorială Mureș - Olt Mijlociu) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare; - obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul Alba: admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respins acțiunea reclamantei; Curtea de Apel Alba: respinge ca nefondat recursul reclamantei (Hotărâre nr. 494/2013 din 8 martie 2013);" „- Dosar nr. 1300/118/2011 al Tribunalului Constanța - părți: F.V. (director economic sucursala teritorială Dobrogea) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare; obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul Constanța: admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2 iulie 2007 - 15 august 20008. Respinge aceste pretenții ca prescrise.

Respinge pretențiile vizând restituirea sporului de complexitate aferent perioadei 16 august 2008 - 31 decembrie 2010, ca nefondate; Curtea de Apel Constanța: Respinge recursul ca nefondat. (Decizia Civilă nr. 567);" -„Dosar nr. 10903/99/2011 al Tribunalul Iași - părți: B.C. (director economic sucursala teritorială Moldova Nord) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul Iași: respinge acțiunea; Curtea de Apel Iași: respinge recursul. Menține sentința." -„Dosar nr. 75213/3/2011 al Tribunalului București - părți: S.N.

(director economic sucursala teritorială Mureș - Olt Superior) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul București: admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2007 - 12 august 2008. Respinge acțiunea vizând perioada iulie 2007 - 12 august 2008 ca prescrisă. Respinge acțiunea referitoare la perioada 12 august 2008-2010, ca neîntemeiată; Curtea de Apel București: respinge recursul ca nefondat (Hotărârea nr. 1559/2014 din 13 martie 2014)". În ceea ce privește identitatea de părți, a susținut revizuentul că acțiunea în răspundere materială formulată de angajator este lipsită de identitatea personală a angajatului, în sensul că nu i se impută prin activitatea pe care a depus-o sau inactivitate, crearea unui prejudiciu, ci faptul că funcția deținută, cea de director economic de sucursală este incompatibilă cu sporul acordat.

S-a mai susținut că instanțe diferite au considerat în dosarele mai sus-menționate că funcția de director economic de sucursală este compatibilă cu sporul acordat în baza O.G nr. 119/1999, în condițiile în care acțiunile în răspundere patrimonială nu au legătură cu activitatea sau inactivitatea desfășurată de salariat în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, ci doar cu incompatibilitatea mai sus-menționată. În ceea ce privește identitatea de obiect, a arătat revizuentul că angajatorul, în urma unei note a corpului de control al Ministerului Agriculturii, a formulat mai multe acțiuni (dosarul revizuentului și cele menționate) care au avut același obiect: funcția de director economic de sucursală nu este compatibilă cu acordarea sporului de complexitate a muncii în baza dispozițiilor art. 2 din O.G nr. 119/1999 și obligarea salariaților la returnarea sumelor respective.

Referitor la cauza juridică, s-a arătat că atât în prezenta cauză cât și în celelalte litigii enumerate, motivele de fapt și de drept ale acțiunii în răspundere materială cât și recursurile formulate de angajator sunt aceleași, numai numele persoanei este schimbat. În temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a susținut revizuentul că se află în situație identică juridic cu a directorilor economici de sucursală cu aceleași atribuții de serviciu, cu același obiect al acțiunii și anume nelegalitatea sporului de complexitate a muncii acordat în baza dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 119/1999, dar cu soluții diferite în funcție de instanțele care au soluționat cauza în recurs. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., instanța a reținut că niciuna dintre ipotezele textului legal nu este îndeplinită în speță, față de motivul existenței unei practici judecătorești divergente în materie. Astfel, hotărârile contrare pronunțate în spețe identice ca problematică juridică, nu reprezintă nici înscrisuri determinante care dacă ar fi fost cunoscute ar fi fost apte să conducă la o altă soluție, nici hotărâri la care să se fi raportat Curtea de Apel care a pronunțat decizia ce se vrea revizuită, pentru simplul motiv că neavând calitatea de izvor de drept (și izvor al efectelor juridice pe care una sau alta dintre părți le-ar putea reclama pe baza lor), ele nu pot avea valoare probantă pe fondul raportului dedus judecății, cu privire la drepturile și obligațiile pe care le generează (în mod relativ, pentru părțile care au figurat în respectivele procese).

În ceea ce privește pretinsa nesocotire a dreptului la un proces echitabil sancționat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care derivă din soluții contradictorii în același gen de spețe, prin ipoteză, nemulțumitoare, s-a apreciat că nu conferă nici ea un motiv de revizuire în sine ori presupus de vreuna din tezele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., după cum nu se încadrează în textul de referință nici motivul strecurării unei erori în nota de control, cât privește ocuparea în schema organizațională, a postului de controlor FP, înscris produs în procesul de fond, de care atât instanța, cât și revizuentul, astfel cum însuși recunoaște, au luat la cunoștință cu ocazia promovării acestuia.

În ceea ce privește celelalte susțineri legate de îndeplinirea condițiilor răspunderii patrimoniale, prin primirea unor sume nedatorate, s-a apreciat că pun în discuție împrejurări de legalitate ori temeinicie a deciziei, în afara cadrului circumstanțiat de art. 322 pct. 5, tinzând la o nouă apreciere, diferită de a instanței de recurs, asupra aspectelor de fapt și juridice, asupra probelor administrate, implicit asupra interpretării normelor de drept și soluționării cauzei, ceea ce însă este inadmisibil în calea extraordinară de atac. Cât privește motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în baza art. 323 alin. (2) raportat la art. 322 alin. (1) pct. 7 același cod, s-a constatat că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența exclusivă de soluționare a cauzei, astfel încât s-a dispus declinarea spre competentă soluționare acestei instanțe.

Analizând hotărârile judecătorești, pretins potrivnice, Înalta Curte, din perspectiva cerințelor legale prevăzute expres dar și decurgând din dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, cauză și aceleași părți. În asemenea situații, executarea hotărârilor pronunțate este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă iar soluția ce se impune este revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești), aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate de art. 1201 C. civ.

Astfel cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii cu Decizia civilă nr. 1765 din 19 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, nefiind deci îndeplinită condiția triplei identități. Împrejurarea că în practica instanțelor judecătorești s-au pronunțat soluții contradictorii în spețe similare sau chiar identice ca problematică juridică nu este de natură a atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., condițiile de admisibilitate fiind expres și limitativ prevăzute de lege așa cum s-a arătat anterior.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. împotriva Deciziei civile nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - LM