ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cererii de

revizuire de față:

Prin Decizia civilă nr. 1765 din 19 martie

2014 pronunțată în Dosarul nr. 1341/3/2012 de Curtea de Apel București, secția

a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de

recurenta-reclamantă Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare împotriva

Sentinței civile nr. 8394 din data de 2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în

contradictoriu cu intimatul-pârât C.L.

S-a modificat în

parte sentința recurată, în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie

reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru

complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010 și s-au

menținut restul dispozițiilor sentinței.

În argumentarea

soluției pronunțate, s-a reținut că recurenta-reclamantă Agenția Națională de

îmbunătățiri Funciare a formulat împotriva intimatului-pârât C.L. o acțiune în

răspundere patrimonială, întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) C.

muncii, republicat, pretinzând obligarea salariatului la restituirea sumei de

27.010 RON, încasată de la angajator în perioada 2 iulie 2007 - 31 decembrie

2010, cu titlu de spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază,

și nedatorată.

Situația de fapt care

a condus la promovarea acestei cereri este cea dată de controlul Corpului de

Control al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, finalizat prin nota

de control nr. 206.202 din 29 aprilie 2011, în care s-au constatat deficiențe

în organizarea activității de control financiar preventiv în cadrul

Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare R.A., în sensul că a fost

acordat spor pentru complexitatea muncii de 25% din salariul de bază altor

persoane decât salariaților din compartimentele C.F.P., printre acestea fiind

și intimatul-pârât.

Reținând faptul că,

urmare încheierii Contractului individual de muncă nr. 110 din 2 octombrie

2006, C.L. a fost angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor

Funciare R.A. pe funcția de director economic al sucursalei teritoriale, locul

de muncă fiind la Sucursala Teritorială Moldova de Sud, iar prin actul

adițional din data de 1 septembrie 2007 a fost inclus în salariul negociat al

acestuia și un spor pentru complexitatea muncii de 25%, se pune problema

legalității acestui din urmă element salarial față de dispozițiile imperative

ale legii în materia controlului financiar preventiv.

În raport cu

dispozițiile legale incidente, a normelor contractului colectiv de muncă la

nivelul unității și a actelor interne ale regiei recurente, instanța a conchis

că aplicarea O.G. nr. 119/1999, republicată, s-a făcut în mod defectuos câtă

vreme a fost desemnat să exercite activitatea de control financiar preventiv

propriu al unei sucursale teritoriale directorul economic al acestei

subunități, adică persoana care avea responsabilitatea inițierii proiectelor de

operațiuni supuse vizei, proiecte pe care să le certifice în privința

realității și legalității. Or, prin exercitarea și a controlului financiar

preventiv asupra acestor proiecte de operațiuni s-a eludat legea care instituie

în mod imperativ incompatibilitatea între cele două categorii de salariați.

Corelativ, sporul de 25% din salariul de bază brut lunar pentru complexitatea

muncii putea fi acordat, în temeiul legii și al contractului colectiv de muncă,

doar persoanei care putea îndeplini activitatea de control financiar preventiv,

astfel cum este definită prin lege, iar nu oricărei persoane care exercita în

concret operațiunea de viză, chiar numită prin decizie internă a directorului

general al regiei.

Starea de

incompatibilitate în care se găsea intimatul-pârât este dovedită prin

atribuțiile ce-i reveneau în exercitarea funcției de director economic,

cuprinse în fișa postului depusă la dosar, prin funcția deținută,

intimatul-pârât având ca atribuții inițierea și certificarea operațiunilor ce

urmau a fi supuse controlului financiar preventiv, acestora neputând fi

adăugată o atribuție suplimentară de acordare a vizei de control financiar

preventiv datorită incompatibilității.

S-a constatat că

salariatul intimat nu era îndreptățit să încaseze de la angajator sporul pentru

complexitatea muncii de 25% din salariul de bază, iar sumele încasate necuvenit

cu acest titlu în perioada 13 august 2008

- 31 decembrie 2010

se impun a fi restituite pe temeiul răspunderii patrimoniale reglementate de

art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat.

Pentru aceste motive,

constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor de drept,

curtea de apel a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

a modificat în parte sentința recurată, în condițiile prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a obligat pârâtul să restituie reclamantei

sumele încasate cu titlu de spor de 25% din salariul de bază pentru

complexitatea muncii în perioada 13 august 2008 - 31 decembrie 2010, a menținut

restul dispozițiilor sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului

material la acțiune.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul C.L. iar prin Decizia civilă

nr. 4436 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, competența de soluționare a cererii de revizuire

întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a respins ca inadmisibilă,

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 același cod.

În argumentarea

soluției pronunțate, s-a reținut că prin cererea formulată, s-a solicitat

revizuirea Deciziei civile nr. 1765 din 19 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr.

1341/3/2012 de Curtea de Apel București.

- Secția a VII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, susținându-se că este potrivnică altor

hotărâri, respectiv:

„- Dosar nr.

10938/107/2011 al Tribunalului Alba - părți: M.P. (director economic sucursala

teritorială Mureș - Olt Mijlociu) și Agenția Națională de îmbunătățiri

Funciare; - obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile

instanțelor: Tribunalul Alba: admis excepția prescripției dreptului material la

acțiune, respins acțiunea reclamantei; Curtea de Apel Alba: respinge ca

nefondat recursul reclamantei (Hotărâre nr. 494/2013 din 8 martie 2013);"

„- Dosar nr.

1300/118/2011 al Tribunalului Constanța - părți: F.V. (director economic

sucursala teritorială Dobrogea) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare;

obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul

Constanța: admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile

aferente perioadei 2 iulie 2007 - 15 august 20008. Respinge aceste pretenții ca

prescrise. Respinge pretențiile vizând restituirea sporului de complexitate

aferent perioadei 16 august 2008 - 31 decembrie 2010, ca nefondate; Curtea de

Apel Constanța: Respinge recursul ca nefondat. (Decizia Civilă nr. 567);"

-„Dosar nr.

10903/99/2011 al Tribunalul Iași - părți: B.C. (director economic sucursala

teritorială Moldova Nord) și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare

obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile instanțelor: Tribunalul

Iași: respinge acțiunea; Curtea de Apel Iași: respinge recursul. Menține

sentința."

-„Dosar nr.

75213/3/2011 al Tribunalului București - părți: S.N. (director economic

sucursala teritorială Mureș - Olt Superior) și Agenția Națională de

îmbunătățiri Funciare obiectul: acțiune în răspundere patrimonială; soluțiile

instanțelor: Tribunalul București: admite excepția prescripției dreptului

material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2007 - 12

august 2008. Respinge acțiunea vizând perioada iulie 2007 - 12 august 2008 ca

prescrisă. Respinge acțiunea referitoare la perioada 12 august 2008-2010, ca

neîntemeiată; Curtea de Apel București: respinge recursul ca nefondat

(Hotărârea nr. 1559/2014 din 13 martie 2014)".

În ceea ce privește

identitatea de părți, a susținut revizuentul că acțiunea în răspundere

materială formulată de angajator este lipsită de identitatea personală a

angajatului, în sensul că nu i se impută prin activitatea pe care a depus-o sau

inactivitate, crearea unui prejudiciu, ci faptul că funcția deținută, cea de

director economic de sucursală este incompatibilă cu sporul acordat.

S-a mai susținut că

instanțe diferite au considerat în dosarele mai sus-menționate că funcția de

director economic de sucursală este compatibilă cu sporul acordat în baza O.G

nr. 119/1999, în condițiile în care acțiunile în răspundere patrimonială nu au

legătură cu activitatea sau inactivitatea desfășurată de salariat în perioada 1

ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, ci doar cu incompatibilitatea mai

sus-menționată.

În ceea ce privește

identitatea de obiect, a arătat revizuentul că angajatorul, în urma unei note a

corpului de control al Ministerului Agriculturii, a formulat mai multe acțiuni

(dosarul revizuentului și cele menționate) care au avut același obiect: funcția

de director economic de sucursală nu este compatibilă cu acordarea sporului de

complexitate a muncii în baza dispozițiilor art. 2 din O.G nr. 119/1999 și

obligarea salariaților la returnarea sumelor respective.

Referitor la cauza

juridică, s-a arătat că atât în prezenta cauză cât și în celelalte litigii

enumerate, motivele de fapt și de drept ale acțiunii în răspundere materială

cât și recursurile formulate de angajator sunt aceleași, numai numele persoanei

este schimbat.

În temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a susținut revizuentul că se află

în situație identică juridic cu a directorilor economici de sucursală cu

aceleași atribuții de serviciu, cu același obiect al acțiunii și anume

nelegalitatea sporului de complexitate a muncii acordat în baza dispozițiilor

art. 11 din O.G. nr. 119/1999, dar cu soluții diferite în funcție de instanțele

care au soluționat cauza în recurs.

În ceea ce privește

motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța a

reținut că niciuna dintre ipotezele textului legal nu este îndeplinită în

speță, față de motivul existenței unei practici judecătorești divergente în

materie. Astfel, hotărârile contrare pronunțate în spețe identice ca

problematică juridică, nu reprezintă nici înscrisuri determinante care dacă ar

fi fost cunoscute ar fi fost apte să conducă la o altă soluție, nici hotărâri

la care să se fi raportat Curtea de Apel care a pronunțat decizia ce se vrea

revizuită, pentru simplul motiv că neavând calitatea de izvor de drept (și

izvor al efectelor juridice pe care una sau alta dintre părți le-ar putea

reclama pe baza lor), ele nu pot avea valoare probantă pe fondul raportului

dedus judecății, cu privire la drepturile și obligațiile pe care le generează

(în mod relativ, pentru părțile care au figurat în respectivele procese).

În ceea ce privește

pretinsa nesocotire a dreptului la un proces echitabil sancționat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care derivă din soluții

contradictorii în același gen de spețe, prin ipoteză, nemulțumitoare, s-a

apreciat că nu conferă nici ea un motiv de revizuire în sine ori presupus de

vreuna din tezele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., după cum nu se încadrează în

textul de referință nici motivul strecurării unei erori în nota de control, cât

privește ocuparea în schema organizațională, a postului de controlor FP,

înscris produs în procesul de fond, de care atât instanța, cât și revizuentul,

astfel cum însuși recunoaște, au luat la cunoștință cu ocazia promovării

acestuia.

În ceea ce privește

celelalte susțineri legate de îndeplinirea condițiilor răspunderii

patrimoniale, prin primirea unor sume nedatorate, s-a apreciat că pun în

discuție împrejurări de legalitate ori temeinicie a deciziei, în afara cadrului

circumstanțiat de art. 322 pct. 5, tinzând la o nouă apreciere, diferită de a

instanței de recurs, asupra aspectelor de fapt și juridice, asupra probelor

administrate, implicit asupra interpretării normelor de drept și soluționării

cauzei, ceea ce însă este inadmisibil în calea extraordinară de atac.

Cât privește motivul

prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în baza art. 323 alin. (2)

raportat la art. 322 alin. (1) pct. 7 același cod, s-a constatat că revine

Înaltei Curți de Casație și Justiție competența exclusivă de soluționare a

cauzei, astfel încât s-a dispus declinarea spre competentă soluționare acestei

instanțe.

Analizând hotărârile

judecătorești, pretins potrivnice, Înalta Curte, din perspectiva cerințelor

legale prevăzute expres dar și decurgând din dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține

că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat,

prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui, atunci când

instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, cauză și aceleași părți. În asemenea situații, executarea hotărârilor

pronunțate este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se va prevala

de hotărârea care îi este favorabilă iar soluția ce se impune este revizuirea

și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

Pentru a se statua

asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în

principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre

hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul

cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate

de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în

același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să

nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost

invocată, să nu se fi discutat.

În ce privește

condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui

caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești),

aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru

judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de

elemente reglementate de art. 1201 C. civ.

Astfel cum rezultă

din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii cu Decizia civilă nr.

1765 din 19 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale au avut ca obiect

raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleași părți, făcute de

ele și în contra lor în aceeași calitate, nefiind deci îndeplinită condiția

triplei identități.

Împrejurarea că în

practica instanțelor judecătorești s-au pronunțat soluții contradictorii în

spețe similare sau chiar identice ca problematică juridică nu este de natură a

atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., condițiile de admisibilitate fiind expres și limitativ prevăzute de lege

așa cum s-a arătat anterior.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea

de revizuire formulată de revizuentul C.L. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentul C.L. împotriva Deciziei civile nr. 1765 din

19 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM