ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2534/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 28 noiembrie 2013, reclamanții M.P.D., P.I., A.C.F., P.M., T.D., C.V.A. și M.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice obligarea pârâților la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, reprezentând diferențe salariale în baza Legii nr. 330/2009 precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății. Prin încheierea din 22 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5265/110/2013, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța Ia care își desfășoară activitatea" și, față de opțiunea reclamanților, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competență de soluționare la Tribunalul Iași.

Prin sentința civilă nr. 534 din 25 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 8484/99/2014, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Iași, secția I civilă, și Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Instanța a reținut că reclamanții sunt salariați în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, competența teritorială, raportat la obiectul cererii, drepturi salariale, aparținând Tribunalului Bacău, în raza căruia reclamanții își au locul de muncă, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Tribunalul Iași a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., motivat de faptul că reclamanții nu funcționează pe lângă Tribunalul Bacău, ci pe lângă Judecătoria Bacău. A considerat Tribunalul Iași ca art. 127 C. proc. civ., ca orice prevedere de excepție, se impune a fi aplicată și interpretată restrictiv, în acord cu rațiunea instituirii excepției, aceea de a apăra imparțialitatea instanței de judecată și aparența de imparțialitate prin aceea că nu poate soluționa pricina instanța la care funcționează sau pe lângă care funcționează ca judecător, procuror sau grefier reclamantul. Or, acest text de lege ar fi aplicabil Judecătoriei Bacău care însă nu poate să instrumenteze cauza în primă instanță sau în căile de atac, pentru că, raportat la obiectul cauzei, acestea sunt de competența instanțelor superioare Judecătorie Bacău.

A aprecia că art. 127 C. proc. civ. exclude orice instanța de pe raza curții de apel în care se află instanța la care/pe lângă care funcționează reclamantul ca judecător, procuror sau grefier, încât ar justifica declinarea cauzei în afara Curții de Apel Bacău, ar echivala cu o interpretare extensivă a art. 127 C. proc. civ., neconformă atât literal, cât și teleologic. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Având în vedere locul de muncă al reclamanților, respectiv orașul Buhuși, județul Bacău, rezultă că revine Tribunalului Bacău competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc.

civ., în temeiul cărora: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor". Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași instanță. Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeași regulă, prevăzută de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., incidență în cazul judecătorilor, se aplică și procurorilor care funcționează pe lângă instanța competentă să judece cauza, precum și asistenților judiciari și grefierilor, personal auxiliar de specialitate, aceștia funcționând, evident, în cadrul instanței competente să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive. În cauză, se reține că o parte dintre reclamanții din prezenta cauză sunt magistrați - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, iar în cauză, instanța competentă să soluționeze cauza, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011 este Tribunalul Bacău, motiv pentru care, într-o asemenea situație, ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabilă, deoarece aceștia nu funcționează la parchetul pe lângă instanța competentă să judece cauza. De asemenea, calitatea celorlalți reclamanți, de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Buhuși, respectiv grefieri și conducător auto, nu atrage incidența normei de excepție prevăzute de art. 127 C. proc.

civ. Prin urmare, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. De altfel, după cum a reținut Tribunalul Iași, nici scopul normei de excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., respectiv acela de a asigura imparțialitatea instanței de judecată, nu justifică interpretarea extensivă a textului de lege, devreme ce cauza este de competența tribunalului, iar eventuala cale de atac a apelului s-ar judeca, potrivit art. 96 C. proc. civ., de curtea de apel. Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuiala asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Prin urmare, față de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.