ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 837 din

20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul

nr. 994/93/2012 s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la

primele două capete de cerere din cererea reconvențională; s-au respins aceste

două capete de cerere reconvențională pentru autoritate de lucru judecat; s-a

admis cererea principală formulată de reclamantul-pârât L.D. în contradictoriu

cu pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreținere autentificat din 6 octombrie 1995 de Notariatul de

Stat al Sectorului Agricol Ilfov.

S-a admis în

parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus

repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a fost obligat

reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL către pârâtul-reclamant,

actualizată cu rata indicelui de inflație.

S-au respins,

ca neîntemeiate, capetele trei și patru de cerere reconvențională și cererea de

obligare a reclamantului-pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată

cu rata indicelui de inflație.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu

la data de 5 decembrie 2007, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâtul T.A.,

solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, încheiat la data de

6 octombrie 1995 între părți.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere,

autentificat din 6 octombrie 1995, a vândut pârâtului T.A., suprafața de 5700 mp

situat în extravilanul comunei C., zona D., județul Ilfov, cu suma de 700.000 ROL

și că acesta s-a obligat să îi asigure întreținere pe toată durata vieții, respectiv

locuința, îmbunătățirile, asistență și ajutor medical, iar la deces să îl înmormânteze

potrivit datinilor creștinești.

De la data încheierii

acestui contract și până în prezent, pârâtul nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile

asumate prin contract, neasigurându-i hrană, locuință, asistență medicală.

În aceeași zi

în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, pârâtul

T.A. l-a pus să declare în scris că a primit suma de 450 ROL în schimbul renunțării

la clauza de întreținere.

Prin decizia civilă

nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului București, ca urmare a apelului

împotriva sentinței civile nr. 2470 din 29 mai 2006, s-a constatat nulitatea acestui

înscris sub semnătură privată încheiat la 6 octombrie 1995.

Pârâtul-reclamant

T.A. a formulat întâmpinare conform art. 115-art. 118 C. proc. civ. și cerere reconvențională

conform art. 120 C. proc. civ.

Prin cererea reconvențională

acesta a solicitat următoarele: - să se constate că suma de 4.500.000 ROL la nivelul

anului 1995 a fost achitată de T.A. către L.P.; - să se constate că reclamantul

a renunțat la dreptul de a fi întreținut prin achitarea sumei de 4.500.000 ROL,

conform propriei sale declarații și să fie emisă o hotărâre care să aibă valoare

de declarație încheiată cu respectarea formei ad validitatum; - să se constate faptul

că contractul de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 1995 este un act aparent și pe

cale de consecință; - să se constate că se află în domeniul simulației și să se

constate faptul că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare

fără clauză de întreținere, să fie emisă o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

având ca obiect imobilul în suprafața de 5700 mp situat în extravilanul comunei

C., zona D., județul Ilfov, să fie repuse părțile în situația anterioară, ca urmare

directă a efectelor constatării rezoluțiunii și ca efect al nulității înscrisului

sub semnătură privată, iar reclamantul să restituie suma de 700.000 ROL și 4.500.000

ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportat la

valoarea bunului imobil pentru care au fost înmânate aceste sume.

Pârâtul-reclamant

a susținut că la 6 octombrie 1995 s-a încheiat contractul în formă autentică, cu

clauză de întreținere, cu achitarea parțială a unui preț de 700.000 ROL.

Părțile s-au înțeles

în momentele premergătoare încheierii antecontractului în formă autentică și cumpărătorul

a mai achitat suma de 4.500.000 ROL, deoarece se dorea încheierea unui act de vânzare-cumpărare

în formă simplă, fără clauză de întreținere. De aceea, în declarația de mână, vizibil

arată că a renunțat la clauza de întreținere.

Pârâtul-reclamant

a făcut referire la principiul conversiunii actelor juridice. În condițiile în care

un înscris este nul, acesta nu produce nici un efect, conform regulii: „Nullum est,

nullum producit efectum”, care înseamnă înlocuirea actului nul cu un act juridic

valabil sau principiul potrivit căruia manifestarea unei voințe în cadrul unui act

nul poate valora independent de soarta acelui act, ca alt act juridic.

Prin sentința

civilă nr. 2805 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis acțiunea reclamantului-pârât

L.D. împotriva pârâtului-reclamant T.A., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreținere încheiat la 6 octombrie 1995, a respins cererea reconvențională,

ca neîntemeiată, a dispus revenirea părților în situația anterioară contractului

și obligarea reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL și 4500.000 ROL

la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportate la valoarea

bunului imobil. A constatat că reclamantul pârât a primit de la T.A. suma de 4.500.000

ROL în 1995.

Prin decizia civilă

nr. 274 A din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a

civilă, s-au admis apelurile formulate de părți, s-a anulat sentința civilă atacată

și s-a stabilit competența de primă instanță a Tribunalului Ilfov.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27 aprilie 2012 sub nr. 994/93/2012.

Sub aspectul naturii

juridice a actului încheiat de părți, prima instanță a constatat că amintitul contract

este de întreținere și nu de vânzare-cumpărare, cum a fost denumit.

Din interpretarea

clauzelor contractuale a reieșit că obligația principală, scopul principal urmărit

de părți la încheierea contractului, a fost prestarea întreținerii de către pârâtul

reclamant către reclamantul pârât. Stipularea în contract a unui preț de 700.000

ROL apare ca irelevantă și nu poate modifica natura juridică a contractului, în

condițiile în care obligația debitorului întreținerii este certă.

În cazul neexecutării

culpabile a obligației de întreținere sunt incidente dispozițiile dreptului comun

pentru contractele bilaterale, anume art. 1020, art. 1021 C. civ., creditorul putând

opta între a cere executarea contractului sau rezoluțiunea lui pentru neexecutare.

În speță, reclamantul

pârât a optat pentru rezoluțiunea contractului în caz de neexecutare.

Din probele administrate,

ce au rămas câștigate judecății, conform art. 160 C. proc. civ., instanța a reținut

că sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune rezoluțiunea contractului

de întreținere încheiat de părți, existând o neexecutare a obligației de întreținere

din partea pârâtului reclamant, neexecutarea fiind imputabilă părții debitoare a

obligației iar debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 1079 pct. 3

C. civ., deoarece termenele stipulate pentru executare au caracter esențial.

Sub aspectul cererii

reconvenționale formulată în dosar prima instanță a reținut că pârâtul reclamant

a solicitat să se constate faptul că suma de 4.500.000 ROL i-a fost achitată reclamantului

pârât la nivelul anului 1995 și că în schimbul ei, reclamantul pârât a renunțat

la dreptul de a fi întreținut.

A reținut instanța

că în speță există identitate de obiect, cauză și părți între cererea soluționată

irevocabil prin decizia civilă nr. 1541/2007 pronunțată de Curtea de Apel București

și primele două capete de cerere reconvențională, motiv pentru care în temeiul

art. 166 C. proc. civ. și al art. 1201 C. civ., a admis excepția autorității de

lucru judecat și a respins primele două capete din cererea reconvențională pentru

autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește

capătul trei din cererea reconvențională, instanța a apreciat că nu sunt întrunite

cerințele legale pentru a se constata că actul de întreținere autentificat în

data de 6 octombrie 1995 este un act aparent, or că în realitate intenția părților

a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, invocat ca exprimând voința

reală a părților, a fost încheiat ulterior și nu anterior sau concomitent cu contractul

de întreținere, iar respectivul înscris nu îndeplinește el însuși condițiile de

validitate a oricărui act juridic, nulitatea sa absolută fiind constatată prin hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Nici principiul

conversiunii nu este aplicabil, deoarece din probele administrate nu a rezultat

manifestarea de voință a părților în sensul conversiunii, una din condițiile cumulative

pentru a opera conversiunea, intenția părților fiind analizată și în considerentele

deciziei civile nr. 1541/2007.

Referitor la capătul

patru din cererea reconvențională, s-a observat că nu există o promisiune bilaterală

de vânzare-cumpărare, prin care reclamantul pârât să se fi obligat să înstrăineze

către pârâtul reclamant imobilul teren în suprafață de 5.700 de mp, așa încât nu

există o neîndeplinire a obligațiilor contractuale din partea reclamantului pârât

sau un refuz al acestuia de a încheia actul în forma autentică, pentru a fi aplicabil

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 27/2005, Titlul X. Din contră, părțile au încheiat

cu privire la terenul respectiv un contract de întreținere autentificat în data

de 6 octombrie 1995.

Instanța a constatat

că este întemeiată cererea formulată de pârâtul reclamant de repunere în situația

anterioară ca efect al constatării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare

cu clauza de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 de Notariatul

de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, prin obligarea reclamantului pârât la restituirea

sumei de 700.000 ROL către pârâtul reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflație.

Nu a dispus însă

repunerea în situația anterioară și în sensul reîntoarcerii bunului în patrimoniul

reclamantului pârât, deși un astfel de efect se produce în temeiul legii ca urmare

a desființării retroactive a contractului translativ de proprietate, deoarece a

apreciat nu a fost învestită cu o astfel de cerere de partea interesată, anume de

reclamantul pârât.

A respins ca neîntemeiată

cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantului pârât la restituirea sumei

de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflație, față de cele reținute

cu privire la primul capăt din cererea reconvențională.

Într-un prim ciclu

procesual, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 185/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Decizia a fost

casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1298/2014 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, cu motivarea că nu

a fost cercetată pe fond critica privind achitarea de către pârât, nu doar a sumei

de 700.000 ROL, ci și a sumei de 4,5 milioane ROL.

Prin decizia civilă

nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât T.A. împotriva sentinței

civile nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

A fost schimbată

în parte sentința, în sensul că a fost obligat reclamantul pârât la plata sumei

de 4,5 milioane ROL către pârâtul reclamant T.A., sumă actualizată cu indicele de

inflație din anul 1995 la zi.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel

a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere cu numărul

de mai sus, reclamantul a vândut pârâtului un imobil în comuna C., județul Ilfov

cu prețul de 700.000 ROL și obligația pârâtului de a asigura reclamantului întreținere

pe toată durata vieții acestuia din urmă.

Tot părțile au

încheiat un înscris prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din contract,

în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, sumă pe care pârâtul reieșea că a predat-o

către reclamant, conform acestui ultim înscris încheiat de părți. Prin hotărârea

judecătorească irevocabilă, înscrisul amintit a fost constatat ca fiind nul.

În acest context

faptic și juridic, s-a constatat că deși din punct de vedere juridic, respectivul

înscris sub semnătură privată, constatat nul, nu produce efecte, din perspectivă

probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL

către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.

Așa fiind, s-a

apreciat că prin efectul rezoluțiunii, contractului încheiat de părți, dar și consecință

a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, suma de 4,5

milioane ROL, predată de pârât către reclamant în considerația vădită a prevederilor

contractului inițial, se impune a fi restituită de către reclamant, pârâtului.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul și s-a modificat în

parte sentința în sensul celor de mai sus.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul T.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a deciziei

recurate în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul-pârât L.D.

astfel cum a fost formulată și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâtul

reclamant.

Recurentul consideră

că instanța de apel în rejudecare a încălcat îndrumările deciziei Înaltei Curți

care a impus să se analizeze întreaga cauză și să se stabilească în mod precis starea

de fapt dedusă judecății și nu numai capătul de cerere privind restituirea sumelor

de bani achitate.

Pe de altă parte,

susține că instanța de apel în rejudecare nu a mai acordat cei 700.000 ROL și s-a

rezumat la cei 4.500.000 ROL, deși ar fi trebuit să acorde aceste sume împreună.

În dezvoltarea

în fapt a recursului, recurentul pârâtul reiterează textual motivele de apel prezentate

în fața instanței de apel în primul ciclu procesual, referitoare la faptul că în

mod greșit s-a dispus rezoluțiunea contractului, în mod greșit s-a respins capătul

3 din cererea reconvențională prin care pârâtul solicita să se constate că actul

de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act simulat, precum

și cel prin care s-a susținut că în cauză este aplicabil principiul conversiunii

actului juridic și cel prin care s-a susținut că în cauză a operat novația; de asemenea,

a reiterat criticile prin care a susținut că în mod greșit instanța a reținut autoritatea

de lucru judecat în ceea ce privește capetele 1 și 2 din cererea reconvențională.

În continuare,

recurentul-pârât critică și combate considerentele reținute de instanța de apel

în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 185A din 24 mai 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reiterând susținerile din cadrul

recursului formulat în primul ciclu procesual.

Astfel, critică

modul de soluționare a problemei de drept vizând simulatia și raționamentul ce a

stat la baza respingerii conversiunii juridice solicitată a se constata în cauză.

De asemenea, subliniază

că părțile se află exact în situația reglementată de art. 1175 vechiul C. civ.,

că în cazul unui act simulat, actul secret nu are impusă forma „ad validitatem”

și că instanța de apel a analizat în mod greșit situația expusă, a conversiunii

juridice câtă vreme un act care nu îndeplinește forma autentică cerută de lege poate

fi avut în vedere ca un act valabil care corespunde voinței părților.

Mai arată recurentul

că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare și că actul

secret poate îmbrăca și forma unui înscris sub semnătură privată.

Totodată, arată

că la încheierea contractului cu clauză de întreținere, pe lângă suma acordată și

necontestată de reclamant că nu ar fi primit-o cu titlu de preț s-a promis și întreținere

care apoi a fost transformată prin plata unui preț ce însemna evaluarea întreținerii,

raportat la valoarea bunului transferat.

Intimatul-reclamant

L.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Singura critică

de nelegalitate formulată de recurentul-pârât și care poate fi examinată din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la încălcarea dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ.

Conform dispozițiilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin decizia

nr. 1298 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurentul pârât T.A. împotriva deciziei

nr. 185 A din 24 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că sub aspectul motivelor invocate privind

condițiile în care instanța judecătorească ar putea dispune rezoluțiunea unui act

juridic privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare

la întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru

judecat în raport cu primele petite ale cererii reconventionale, recurentul nu a

indicat și nu a dezvoltat nicio critică în temeiul art. 304 C. proc. civ. prin raportare

în concret la decizia atacată și că invocarea generică a art. 304 pct. 6-pct. 9

C. proc. civ. nu poate suplini exigențele căii de atac a recursului, cale de atac

care nu urmărește rejudecarea în fond a pricinii.

Prin urmare, cele

statuate de instanța de apel în primul ciclu procesual privind rezolutiunea contractului,

privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare la

întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat

în raport cu primele petite ale cererii reconvenționale au rămas în mod irevocabil

câștigate cauzei și au intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurate

sub aspectul nelegalității în cadrul recursului.

În aceste condiții,

instanța de recurs a constatat că singura critică de nelegalitate, care a și fost

apreciată ca fiind fondată, se referea la necercetarea de către instanța de apel

a motivului de apel referitor la corecta repunere în situația anterioară a părților.

Astfel, instanța

de recurs a arătat că s-a considerat că nulitatea declarației de renunțare la întreținere

a numitului L.D. din data de 6 octombrie 1995 pentru lipsa formei solemne, autentice

(cum se reține prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă) nu mai permite cercetarea celui de-al patrulea

petit din cererea reconvențională formulată de T.A. prin care, așa cum s-a mai arătat,

s-a solicitat să se restituie și suma de 4.500.000 ROL, indicată că s-ar fi primit

prin menționata declarație, în situația în care s-ar dispune rezoluțiunea contractului

părților de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

Instanța supremă

a constatat că această soluție nu a fost examinată prin prisma motivului de apel

invocat de pârâtul-reclamant, nemulțumit de raționamentul primei instanțe, iar considerentele

deciziei recurate prin care s-a arătat numai că apelantul nu a făcut dovezi în legătură

cu achitarea acestei sume se îndepărtează de la prevederile art. 1169-art. 1170

C. civ. (de la 1864) și de prevederile art. 292 C. proc. civ.

Înalta Curte a

avut în vedere faptul că în cazul rezoluțiunii pentru neexecutarea obligației de

întreținere creditorul are obligația de a restitui și suma (ori sumele) de bani

primită cu titlul de preț în cazul în care pe lângă obligația întreținerii s-a plătit

și o sumă de bani, sub acest aspect contractul de întreținere (astfel cum a fost

calificat de instanțe) neavând caracter aleatoriu, și faptul că o corectă aplicare

a sancțiunii rezoluțiunii în cazul de față presupune cu întâietate să se lămurească

situația de fapt existentă între părți, altfel neputându-ne afla în ipoteza unei

corecte interpretări a actului dedus judecății inclusiv sub aspectul înscrisului

sub semnătură privată întocmit de reclamantul-pârât L.D. în data de 6 octombrie

1995 și constatat nul de instanța judecătorească pentru lipsa formei autentice.

Instanța de trimitere

a judecat în limite precis stabilite, în sensul dispozițiilor art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., așa încât, reiterarea în recursul pendinte, a acelorași critici,

privind situația de fapt existentă în cauză, încalcă puterea de lucru judecat și

este esențial lipsită de orice temei legal, urmând a fi respinsă în consecință.

În speță, instanța

de rejudecare a reținut în mod corect că, deși din punct de vedere juridic, înscrisul

sub semnătură privată, prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din

contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, a fost constatat nul și nu produce

efecte, din perspectivă probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei

de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.

Așa fiind, instanța

de trimitere a constatat în mod judicios că prin efectul rezoluțiunii, contractului

încheiat de părți, dar și consecință a repunerii părților în situația anterioară

încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant

în considerația vădită a prevederilor contractului inițial, urmează a fi restituită

de către reclamant, pârâtului, făcând o corectă aplicare a legii la situația de

fapt pe deplin stabilită în speță.

De asemenea, contrar

susținerilor recurentului, instanța de apel în rejudecare, a menținut dispozițiile

sentinței tribunalului referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 la notariatul

de Stat Sectorul Agricol Ilfov și la obligarea reclamantului la plata către pârât

a sumei de 700.000 ROL, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Față de celelalte

dezlegări ale deciziei de recurs pronunțată anterior în cauză, prin care s-au și

stabilit limitele de rejudecare, celelalte critici formulate de către recurent referitoare

la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză și

prin care a reiterat pretenții care au primit soluționarea în primul ciclu procesual,

nu vor putea fi analizate, respectiv reanalizate în prezentul recurs, deoarece,

pe de o parte, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute în

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încalcă puterea de lucru judecat

a dezlegărilor date de instanță în primul ciclu procesual parcurs în prezenta cauză.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul T.A. împotriva deciziei civile nr. 311A din 11 septembrie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.