ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând
asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 837 din
20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul
nr. 994/93/2012 s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la
primele două capete de cerere din cererea reconvențională; s-au respins aceste
două capete de cerere reconvențională pentru autoritate de lucru judecat; s-a
admis cererea principală formulată de reclamantul-pârât L.D. în contradictoriu
cu pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare
cu clauză de întreținere autentificat din 6 octombrie 1995 de Notariatul de
Stat al Sectorului Agricol Ilfov.
S-a admis în
parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus
repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a fost obligat
reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL către pârâtul-reclamant,
actualizată cu rata indicelui de inflație.
S-au respins,
ca neîntemeiate, capetele trei și patru de cerere reconvențională și cererea de
obligare a reclamantului-pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată
cu rata indicelui de inflație.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu
la data de 5 decembrie 2007, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâtul T.A.,
solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, încheiat la data de
6 octombrie 1995 între părți.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere,
autentificat din 6 octombrie 1995, a vândut pârâtului T.A., suprafața de 5700 mp
situat în extravilanul comunei C., zona D., județul Ilfov, cu suma de 700.000 ROL
și că acesta s-a obligat să îi asigure întreținere pe toată durata vieții, respectiv
locuința, îmbunătățirile, asistență și ajutor medical, iar la deces să îl înmormânteze
potrivit datinilor creștinești.
De la data încheierii
acestui contract și până în prezent, pârâtul nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile
asumate prin contract, neasigurându-i hrană, locuință, asistență medicală.
În aceeași zi
în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, pârâtul
T.A. l-a pus să declare în scris că a primit suma de 450 ROL în schimbul renunțării
la clauza de întreținere.
Prin decizia civilă
nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului București, ca urmare a apelului
împotriva sentinței civile nr. 2470 din 29 mai 2006, s-a constatat nulitatea acestui
înscris sub semnătură privată încheiat la 6 octombrie 1995.
Pârâtul-reclamant
T.A. a formulat întâmpinare conform art. 115-art. 118 C. proc. civ. și cerere reconvențională
conform art. 120 C. proc. civ.
Prin cererea reconvențională
acesta a solicitat următoarele: - să se constate că suma de 4.500.000 ROL la nivelul
anului 1995 a fost achitată de T.A. către L.P.; - să se constate că reclamantul
a renunțat la dreptul de a fi întreținut prin achitarea sumei de 4.500.000 ROL,
conform propriei sale declarații și să fie emisă o hotărâre care să aibă valoare
de declarație încheiată cu respectarea formei ad validitatum; - să se constate faptul
că contractul de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 1995 este un act aparent și pe
cale de consecință; - să se constate că se află în domeniul simulației și să se
constate faptul că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare
fără clauză de întreținere, să fie emisă o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare
având ca obiect imobilul în suprafața de 5700 mp situat în extravilanul comunei
C., zona D., județul Ilfov, să fie repuse părțile în situația anterioară, ca urmare
directă a efectelor constatării rezoluțiunii și ca efect al nulității înscrisului
sub semnătură privată, iar reclamantul să restituie suma de 700.000 ROL și 4.500.000
ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportat la
valoarea bunului imobil pentru care au fost înmânate aceste sume.
Pârâtul-reclamant
a susținut că la 6 octombrie 1995 s-a încheiat contractul în formă autentică, cu
clauză de întreținere, cu achitarea parțială a unui preț de 700.000 ROL.
Părțile s-au înțeles
în momentele premergătoare încheierii antecontractului în formă autentică și cumpărătorul
a mai achitat suma de 4.500.000 ROL, deoarece se dorea încheierea unui act de vânzare-cumpărare
în formă simplă, fără clauză de întreținere. De aceea, în declarația de mână, vizibil
arată că a renunțat la clauza de întreținere.
Pârâtul-reclamant
a făcut referire la principiul conversiunii actelor juridice. În condițiile în care
un înscris este nul, acesta nu produce nici un efect, conform regulii: „Nullum est,
nullum producit efectum”, care înseamnă înlocuirea actului nul cu un act juridic
valabil sau principiul potrivit căruia manifestarea unei voințe în cadrul unui act
nul poate valora independent de soarta acelui act, ca alt act juridic.
Prin sentința
civilă nr. 2805 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis acțiunea reclamantului-pârât
L.D. împotriva pârâtului-reclamant T.A., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare
cu clauză de întreținere încheiat la 6 octombrie 1995, a respins cererea reconvențională,
ca neîntemeiată, a dispus revenirea părților în situația anterioară contractului
și obligarea reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL și 4500.000 ROL
la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportate la valoarea
bunului imobil. A constatat că reclamantul pârât a primit de la T.A. suma de 4.500.000
ROL în 1995.
Prin decizia civilă
nr. 274 A din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a
civilă, s-au admis apelurile formulate de părți, s-a anulat sentința civilă atacată
și s-a stabilit competența de primă instanță a Tribunalului Ilfov.
Dosarul a fost
înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27 aprilie 2012 sub nr. 994/93/2012.
Sub aspectul naturii
juridice a actului încheiat de părți, prima instanță a constatat că amintitul contract
este de întreținere și nu de vânzare-cumpărare, cum a fost denumit.
Din interpretarea
clauzelor contractuale a reieșit că obligația principală, scopul principal urmărit
de părți la încheierea contractului, a fost prestarea întreținerii de către pârâtul
reclamant către reclamantul pârât. Stipularea în contract a unui preț de 700.000
ROL apare ca irelevantă și nu poate modifica natura juridică a contractului, în
condițiile în care obligația debitorului întreținerii este certă.
În cazul neexecutării
culpabile a obligației de întreținere sunt incidente dispozițiile dreptului comun
pentru contractele bilaterale, anume art. 1020, art. 1021 C. civ., creditorul putând
opta între a cere executarea contractului sau rezoluțiunea lui pentru neexecutare.
În speță, reclamantul
pârât a optat pentru rezoluțiunea contractului în caz de neexecutare.
Din probele administrate,
ce au rămas câștigate judecății, conform art. 160 C. proc. civ., instanța a reținut
că sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune rezoluțiunea contractului
de întreținere încheiat de părți, existând o neexecutare a obligației de întreținere
din partea pârâtului reclamant, neexecutarea fiind imputabilă părții debitoare a
obligației iar debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 1079 pct. 3
C. civ., deoarece termenele stipulate pentru executare au caracter esențial.
Sub aspectul cererii
reconvenționale formulată în dosar prima instanță a reținut că pârâtul reclamant
a solicitat să se constate faptul că suma de 4.500.000 ROL i-a fost achitată reclamantului
pârât la nivelul anului 1995 și că în schimbul ei, reclamantul pârât a renunțat
la dreptul de a fi întreținut.
A reținut instanța
că în speță există identitate de obiect, cauză și părți între cererea soluționată
irevocabil prin decizia civilă nr. 1541/2007 pronunțată de Curtea de Apel București
și primele două capete de cerere reconvențională, motiv pentru care în temeiul
art. 166 C. proc. civ. și al art. 1201 C. civ., a admis excepția autorității de
lucru judecat și a respins primele două capete din cererea reconvențională pentru
autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește
capătul trei din cererea reconvențională, instanța a apreciat că nu sunt întrunite
cerințele legale pentru a se constata că actul de întreținere autentificat în
data de 6 octombrie 1995 este un act aparent, or că în realitate intenția părților
a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, invocat ca exprimând voința
reală a părților, a fost încheiat ulterior și nu anterior sau concomitent cu contractul
de întreținere, iar respectivul înscris nu îndeplinește el însuși condițiile de
validitate a oricărui act juridic, nulitatea sa absolută fiind constatată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă.
Nici principiul
conversiunii nu este aplicabil, deoarece din probele administrate nu a rezultat
manifestarea de voință a părților în sensul conversiunii, una din condițiile cumulative
pentru a opera conversiunea, intenția părților fiind analizată și în considerentele
deciziei civile nr. 1541/2007.
Referitor la capătul
patru din cererea reconvențională, s-a observat că nu există o promisiune bilaterală
de vânzare-cumpărare, prin care reclamantul pârât să se fi obligat să înstrăineze
către pârâtul reclamant imobilul teren în suprafață de 5.700 de mp, așa încât nu
există o neîndeplinire a obligațiilor contractuale din partea reclamantului pârât
sau un refuz al acestuia de a încheia actul în forma autentică, pentru a fi aplicabil
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 27/2005, Titlul X. Din contră, părțile au încheiat
cu privire la terenul respectiv un contract de întreținere autentificat în data
de 6 octombrie 1995.
Instanța a constatat
că este întemeiată cererea formulată de pârâtul reclamant de repunere în situația
anterioară ca efect al constatării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare
cu clauza de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 de Notariatul
de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, prin obligarea reclamantului pârât la restituirea
sumei de 700.000 ROL către pârâtul reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflație.
Nu a dispus însă
repunerea în situația anterioară și în sensul reîntoarcerii bunului în patrimoniul
reclamantului pârât, deși un astfel de efect se produce în temeiul legii ca urmare
a desființării retroactive a contractului translativ de proprietate, deoarece a
apreciat nu a fost învestită cu o astfel de cerere de partea interesată, anume de
reclamantul pârât.
A respins ca neîntemeiată
cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantului pârât la restituirea sumei
de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflație, față de cele reținute
cu privire la primul capăt din cererea reconvențională.
Într-un prim ciclu
procesual, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia civilă
nr. 185/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Decizia a fost
casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1298/2014 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, cu motivarea că nu
a fost cercetată pe fond critica privind achitarea de către pârât, nu doar a sumei
de 700.000 ROL, ci și a sumei de 4,5 milioane ROL.
Prin decizia civilă
nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât T.A. împotriva sentinței
civile nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov.
A fost schimbată
în parte sentința, în sensul că a fost obligat reclamantul pârât la plata sumei
de 4,5 milioane ROL către pârâtul reclamant T.A., sumă actualizată cu indicele de
inflație din anul 1995 la zi.
S-au menținut
celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel
a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere cu numărul
de mai sus, reclamantul a vândut pârâtului un imobil în comuna C., județul Ilfov
cu prețul de 700.000 ROL și obligația pârâtului de a asigura reclamantului întreținere
pe toată durata vieții acestuia din urmă.
Tot părțile au
încheiat un înscris prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din contract,
în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, sumă pe care pârâtul reieșea că a predat-o
către reclamant, conform acestui ultim înscris încheiat de părți. Prin hotărârea
judecătorească irevocabilă, înscrisul amintit a fost constatat ca fiind nul.
În acest context
faptic și juridic, s-a constatat că deși din punct de vedere juridic, respectivul
înscris sub semnătură privată, constatat nul, nu produce efecte, din perspectivă
probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL
către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.
Așa fiind, s-a
apreciat că prin efectul rezoluțiunii, contractului încheiat de părți, dar și consecință
a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, suma de 4,5
milioane ROL, predată de pârât către reclamant în considerația vădită a prevederilor
contractului inițial, se impune a fi restituită de către reclamant, pârâtului.
Pentru aceste
considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul și s-a modificat în
parte sentința în sensul celor de mai sus.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul T.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a deciziei
recurate în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul-pârât L.D.
astfel cum a fost formulată și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâtul
reclamant.
Recurentul consideră
că instanța de apel în rejudecare a încălcat îndrumările deciziei Înaltei Curți
care a impus să se analizeze întreaga cauză și să se stabilească în mod precis starea
de fapt dedusă judecății și nu numai capătul de cerere privind restituirea sumelor
de bani achitate.
Pe de altă parte,
susține că instanța de apel în rejudecare nu a mai acordat cei 700.000 ROL și s-a
rezumat la cei 4.500.000 ROL, deși ar fi trebuit să acorde aceste sume împreună.
În dezvoltarea
în fapt a recursului, recurentul pârâtul reiterează textual motivele de apel prezentate
în fața instanței de apel în primul ciclu procesual, referitoare la faptul că în
mod greșit s-a dispus rezoluțiunea contractului, în mod greșit s-a respins capătul
3 din cererea reconvențională prin care pârâtul solicita să se constate că actul
de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act simulat, precum
și cel prin care s-a susținut că în cauză este aplicabil principiul conversiunii
actului juridic și cel prin care s-a susținut că în cauză a operat novația; de asemenea,
a reiterat criticile prin care a susținut că în mod greșit instanța a reținut autoritatea
de lucru judecat în ceea ce privește capetele 1 și 2 din cererea reconvențională.
În continuare,
recurentul-pârât critică și combate considerentele reținute de instanța de apel
în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 185A din 24 mai 2013 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reiterând susținerile din cadrul
recursului formulat în primul ciclu procesual.
Astfel, critică
modul de soluționare a problemei de drept vizând simulatia și raționamentul ce a
stat la baza respingerii conversiunii juridice solicitată a se constata în cauză.
De asemenea, subliniază
că părțile se află exact în situația reglementată de art. 1175 vechiul C. civ.,
că în cazul unui act simulat, actul secret nu are impusă forma „ad validitatem”
și că instanța de apel a analizat în mod greșit situația expusă, a conversiunii
juridice câtă vreme un act care nu îndeplinește forma autentică cerută de lege poate
fi avut în vedere ca un act valabil care corespunde voinței părților.
Mai arată recurentul
că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare și că actul
secret poate îmbrăca și forma unui înscris sub semnătură privată.
Totodată, arată
că la încheierea contractului cu clauză de întreținere, pe lângă suma acordată și
necontestată de reclamant că nu ar fi primit-o cu titlu de preț s-a promis și întreținere
care apoi a fost transformată prin plata unui preț ce însemna evaluarea întreținerii,
raportat la valoarea bunului transferat.
Intimatul-reclamant
L.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia
recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată
că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Singura critică
de nelegalitate formulată de recurentul-pârât și care poate fi examinată din perspectiva
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la încălcarea dispozițiilor art. 315 C.
proc. civ.
Conform dispozițiilor
art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs
asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin decizia
nr. 1298 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurentul pârât T.A. împotriva deciziei
nr. 185 A din 24 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
În considerentele
acestei decizii, instanța de apel a reținut că sub aspectul motivelor invocate privind
condițiile în care instanța judecătorească ar putea dispune rezoluțiunea unui act
juridic privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare
la întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru
judecat în raport cu primele petite ale cererii reconventionale, recurentul nu a
indicat și nu a dezvoltat nicio critică în temeiul art. 304 C. proc. civ. prin raportare
în concret la decizia atacată și că invocarea generică a art. 304 pct. 6-pct. 9
C. proc. civ. nu poate suplini exigențele căii de atac a recursului, cale de atac
care nu urmărește rejudecarea în fond a pricinii.
Prin urmare, cele
statuate de instanța de apel în primul ciclu procesual privind rezolutiunea contractului,
privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare la
întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat
în raport cu primele petite ale cererii reconvenționale au rămas în mod irevocabil
câștigate cauzei și au intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurate
sub aspectul nelegalității în cadrul recursului.
În aceste condiții,
instanța de recurs a constatat că singura critică de nelegalitate, care a și fost
apreciată ca fiind fondată, se referea la necercetarea de către instanța de apel
a motivului de apel referitor la corecta repunere în situația anterioară a părților.
Astfel, instanța
de recurs a arătat că s-a considerat că nulitatea declarației de renunțare la întreținere
a numitului L.D. din data de 6 octombrie 1995 pentru lipsa formei solemne, autentice
(cum se reține prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă) nu mai permite cercetarea celui de-al patrulea
petit din cererea reconvențională formulată de T.A. prin care, așa cum s-a mai arătat,
s-a solicitat să se restituie și suma de 4.500.000 ROL, indicată că s-ar fi primit
prin menționata declarație, în situația în care s-ar dispune rezoluțiunea contractului
părților de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Instanța supremă
a constatat că această soluție nu a fost examinată prin prisma motivului de apel
invocat de pârâtul-reclamant, nemulțumit de raționamentul primei instanțe, iar considerentele
deciziei recurate prin care s-a arătat numai că apelantul nu a făcut dovezi în legătură
cu achitarea acestei sume se îndepărtează de la prevederile art. 1169-art. 1170
C. civ. (de la 1864) și de prevederile art. 292 C. proc. civ.
Înalta Curte a
avut în vedere faptul că în cazul rezoluțiunii pentru neexecutarea obligației de
întreținere creditorul are obligația de a restitui și suma (ori sumele) de bani
primită cu titlul de preț în cazul în care pe lângă obligația întreținerii s-a plătit
și o sumă de bani, sub acest aspect contractul de întreținere (astfel cum a fost
calificat de instanțe) neavând caracter aleatoriu, și faptul că o corectă aplicare
a sancțiunii rezoluțiunii în cazul de față presupune cu întâietate să se lămurească
situația de fapt existentă între părți, altfel neputându-ne afla în ipoteza unei
corecte interpretări a actului dedus judecății inclusiv sub aspectul înscrisului
sub semnătură privată întocmit de reclamantul-pârât L.D. în data de 6 octombrie
1995 și constatat nul de instanța judecătorească pentru lipsa formei autentice.
Instanța de trimitere
a judecat în limite precis stabilite, în sensul dispozițiilor art. 315 alin. (1)
C. proc. civ., așa încât, reiterarea în recursul pendinte, a acelorași critici,
privind situația de fapt existentă în cauză, încalcă puterea de lucru judecat și
este esențial lipsită de orice temei legal, urmând a fi respinsă în consecință.
În speță, instanța
de rejudecare a reținut în mod corect că, deși din punct de vedere juridic, înscrisul
sub semnătură privată, prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din
contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, a fost constatat nul și nu produce
efecte, din perspectivă probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei
de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.
Așa fiind, instanța
de trimitere a constatat în mod judicios că prin efectul rezoluțiunii, contractului
încheiat de părți, dar și consecință a repunerii părților în situația anterioară
încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant
în considerația vădită a prevederilor contractului inițial, urmează a fi restituită
de către reclamant, pârâtului, făcând o corectă aplicare a legii la situația de
fapt pe deplin stabilită în speță.
De asemenea, contrar
susținerilor recurentului, instanța de apel în rejudecare, a menținut dispozițiile
sentinței tribunalului referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare
cu clauză de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 la notariatul
de Stat Sectorul Agricol Ilfov și la obligarea reclamantului la plata către pârât
a sumei de 700.000 ROL, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Față de celelalte
dezlegări ale deciziei de recurs pronunțată anterior în cauză, prin care s-au și
stabilit limitele de rejudecare, celelalte critici formulate de către recurent referitoare
la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză și
prin care a reiterat pretenții care au primit soluționarea în primul ciclu procesual,
nu vor putea fi analizate, respectiv reanalizate în prezentul recurs, deoarece,
pe de o parte, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute în
art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încalcă puterea de lucru judecat
a dezlegărilor date de instanță în primul ciclu procesual parcurs în prezenta cauză.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâtul T.A. împotriva deciziei civile nr. 311A din 11 septembrie
2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.