ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. 994/93/2012 s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la primele două capete de cerere din cererea reconvențională; s-au respins aceste două capete de cerere reconvențională pentru autoritate de lucru judecat; s-a admis cererea principală formulată de reclamantul-pârât L.D. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat din 6 octombrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T.A. și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a fost obligat reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL către pârâtul-reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflație. S-au respins, ca neîntemeiate, capetele trei și patru de cerere reconvențională și cererea de obligare a reclamantului-pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflație. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu la data de 5 decembrie 2007, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâtul T.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, încheiat la data de 6 octombrie 1995 între părți.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat din 6 octombrie 1995, a vândut pârâtului T.A., suprafața de 5700 mp situat în extravilanul comunei C., zona D., județul Ilfov, cu suma de 700.000 ROL și că acesta s-a obligat să îi asigure întreținere pe toată durata vieții, respectiv locuința, îmbunătățirile, asistență și ajutor medical, iar la deces să îl înmormânteze potrivit datinilor creștinești. De la data încheierii acestui contract și până în prezent, pârâtul nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile asumate prin contract, neasigurându-i hrană, locuință, asistență medicală. În aceeași zi în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, pârâtul T.A.

l-a pus să declare în scris că a primit suma de 450 ROL în schimbul renunțării la clauza de întreținere. Prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului București, ca urmare a apelului împotriva sentinței civile nr. 2470 din 29 mai 2006, s-a constatat nulitatea acestui înscris sub semnătură privată încheiat la 6 octombrie 1995. Pârâtul-reclamant T.A. a formulat întâmpinare conform art. 115-art. 118 C. proc. civ. și cerere reconvențională conform art. 120 C. proc. civ. Prin cererea reconvențională acesta a solicitat următoarele: - să se constate că suma de 4.500.000 ROL la nivelul anului 1995 a fost achitată de T.A.

către L.P.; - să se constate că reclamantul a renunțat la dreptul de a fi întreținut prin achitarea sumei de 4.500.000 ROL, conform propriei sale declarații și să fie emisă o hotărâre care să aibă valoare de declarație încheiată cu respectarea formei ad validitatum; - să se constate faptul că contractul de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 1995 este un act aparent și pe cale de consecință; - să se constate că se află în domeniul simulației și să se constate faptul că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare fără clauză de întreținere, să fie emisă o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în suprafața de 5700 mp situat în extravilanul comunei C., zona D., județul Ilfov, să fie repuse părțile în situația anterioară, ca urmare directă a efectelor constatării rezoluțiunii și ca efect al nulității înscrisului sub semnătură privată, iar reclamantul să restituie suma de 700.000 ROL și 4.500.000 ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportat la valoarea bunului imobil pentru care au fost înmânate aceste sume.

Pârâtul-reclamant a susținut că la 6 octombrie 1995 s-a încheiat contractul în formă autentică, cu clauză de întreținere, cu achitarea parțială a unui preț de 700.000 ROL. Părțile s-au înțeles în momentele premergătoare încheierii antecontractului în formă autentică și cumpărătorul a mai achitat suma de 4.500.000 ROL, deoarece se dorea încheierea unui act de vânzare-cumpărare în formă simplă, fără clauză de întreținere. De aceea, în declarația de mână, vizibil arată că a renunțat la clauza de întreținere. Pârâtul-reclamant a făcut referire la principiul conversiunii actelor juridice. În condițiile în care un înscris este nul, acesta nu produce nici un efect, conform regulii: „Nullum est, nullum producit efectum”, care înseamnă înlocuirea actului nul cu un act juridic valabil sau principiul potrivit căruia manifestarea unei voințe în cadrul unui act nul poate valora independent de soarta acelui act, ca alt act juridic.

Prin sentința civilă nr. 2805 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis acțiunea reclamantului-pârât L.D. împotriva pârâtului-reclamant T.A., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat la 6 octombrie 1995, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, a dispus revenirea părților în situația anterioară contractului și obligarea reclamantul-pârât să restituie suma de 700.000 ROL și 4500.000 ROL la nivelul anului 1995 la valoarea de la data emiterii hotărârii, raportate la valoarea bunului imobil. A constatat că reclamantul pârât a primit de la T.A. suma de 4.500.000 ROL în 1995. Prin decizia civilă nr. 274 A din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, s-au admis apelurile formulate de părți, s-a anulat sentința civilă atacată și s-a stabilit competența de primă instanță a Tribunalului Ilfov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27 aprilie 2012 sub nr. 994/93/2012. Sub aspectul naturii juridice a actului încheiat de părți, prima instanță a constatat că amintitul contract este de întreținere și nu de vânzare-cumpărare, cum a fost denumit. Din interpretarea clauzelor contractuale a reieșit că obligația principală, scopul principal urmărit de părți la încheierea contractului, a fost prestarea întreținerii de către pârâtul reclamant către reclamantul pârât. Stipularea în contract a unui preț de 700.000 ROL apare ca irelevantă și nu poate modifica natura juridică a contractului, în condițiile în care obligația debitorului întreținerii este certă. În cazul neexecutării culpabile a obligației de întreținere sunt incidente dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, anume art. 1020, art. 1021 C. civ., creditorul putând opta între a cere executarea contractului sau rezoluțiunea lui pentru neexecutare.

În speță, reclamantul pârât a optat pentru rezoluțiunea contractului în caz de neexecutare. Din probele administrate, ce au rămas câștigate judecății, conform art. 160 C. proc. civ., instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat de părți, existând o neexecutare a obligației de întreținere din partea pârâtului reclamant, neexecutarea fiind imputabilă părții debitoare a obligației iar debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 1079 pct. 3 C. civ., deoarece termenele stipulate pentru executare au caracter esențial. Sub aspectul cererii reconvenționale formulată în dosar prima instanță a reținut că pârâtul reclamant a solicitat să se constate faptul că suma de 4.500.000 ROL i-a fost achitată reclamantului pârât la nivelul anului 1995 și că în schimbul ei, reclamantul pârât a renunțat la dreptul de a fi întreținut.

A reținut instanța că în speță există identitate de obiect, cauză și părți între cererea soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 1541/2007 pronunțată de Curtea de Apel București și primele două capete de cerere reconvențională, motiv pentru care în temeiul art. 166 C. proc. civ. și al art. 1201 C. civ., a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins primele două capete din cererea reconvențională pentru autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește capătul trei din cererea reconvențională, instanța a apreciat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se constata că actul de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act aparent, or că în realitate intenția părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, invocat ca exprimând voința reală a părților, a fost încheiat ulterior și nu anterior sau concomitent cu contractul de întreținere, iar respectivul înscris nu îndeplinește el însuși condițiile de validitate a oricărui act juridic, nulitatea sa absolută fiind constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Nici principiul conversiunii nu este aplicabil, deoarece din probele administrate nu a rezultat manifestarea de voință a părților în sensul conversiunii, una din condițiile cumulative pentru a opera conversiunea, intenția părților fiind analizată și în considerentele deciziei civile nr. 1541/2007.

Referitor la capătul patru din cererea reconvențională, s-a observat că nu există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care reclamantul pârât să se fi obligat să înstrăineze către pârâtul reclamant imobilul teren în suprafață de 5.700 de mp, așa încât nu există o neîndeplinire a obligațiilor contractuale din partea reclamantului pârât sau un refuz al acestuia de a încheia actul în forma autentică, pentru a fi aplicabil art. 5 alin. (2) din Legea nr. 27/2005, Titlul X. Din contră, părțile au încheiat cu privire la terenul respectiv un contract de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995. Instanța a constatat că este întemeiată cererea formulată de pârâtul reclamant de repunere în situația anterioară ca efect al constatării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, prin obligarea reclamantului pârât la restituirea sumei de 700.000 ROL către pârâtul reclamant, actualizată cu rata indicelui de inflație.

Nu a dispus însă repunerea în situația anterioară și în sensul reîntoarcerii bunului în patrimoniul reclamantului pârât, deși un astfel de efect se produce în temeiul legii ca urmare a desființării retroactive a contractului translativ de proprietate, deoarece a apreciat nu a fost învestită cu o astfel de cerere de partea interesată, anume de reclamantul pârât. A respins ca neîntemeiată cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantului pârât la restituirea sumei de 4.500.000 ROL, actualizată cu rata indicelui de inflație, față de cele reținute cu privire la primul capăt din cererea reconvențională. Într-un prim ciclu procesual, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 185/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Decizia a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1298/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, cu motivarea că nu a fost cercetată pe fond critica privind achitarea de către pârât, nu doar a sumei de 700.000 ROL, ci și a sumei de 4,5 milioane ROL. Prin decizia civilă nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât T.A. împotriva sentinței civile nr. 837 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov. A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligat reclamantul pârât la plata sumei de 4,5 milioane ROL către pârâtul reclamant T.A., sumă actualizată cu indicele de inflație din anul 1995 la zi.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere cu numărul de mai sus, reclamantul a vândut pârâtului un imobil în comuna C., județul Ilfov cu prețul de 700.000 ROL și obligația pârâtului de a asigura reclamantului întreținere pe toată durata vieții acestuia din urmă. Tot părțile au încheiat un înscris prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, sumă pe care pârâtul reieșea că a predat-o către reclamant, conform acestui ultim înscris încheiat de părți. Prin hotărârea judecătorească irevocabilă, înscrisul amintit a fost constatat ca fiind nul.

În acest context faptic și juridic, s-a constatat că deși din punct de vedere juridic, respectivul înscris sub semnătură privată, constatat nul, nu produce efecte, din perspectivă probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat. Așa fiind, s-a apreciat că prin efectul rezoluțiunii, contractului încheiat de părți, dar și consecință a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant în considerația vădită a prevederilor contractului inițial, se impune a fi restituită de către reclamant, pârâtului. Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc.

civ. s-a admis apelul și s-a modificat în parte sentința în sensul celor de mai sus. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul T.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul-pârât L.D. astfel cum a fost formulată și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâtul reclamant. Recurentul consideră că instanța de apel în rejudecare a încălcat îndrumările deciziei Înaltei Curți care a impus să se analizeze întreaga cauză și să se stabilească în mod precis starea de fapt dedusă judecății și nu numai capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani achitate.

Pe de altă parte, susține că instanța de apel în rejudecare nu a mai acordat cei 700.000 ROL și s-a rezumat la cei 4.500.000 ROL, deși ar fi trebuit să acorde aceste sume împreună. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentul pârâtul reiterează textual motivele de apel prezentate în fața instanței de apel în primul ciclu procesual, referitoare la faptul că în mod greșit s-a dispus rezoluțiunea contractului, în mod greșit s-a respins capătul 3 din cererea reconvențională prin care pârâtul solicita să se constate că actul de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 este un act simulat, precum și cel prin care s-a susținut că în cauză este aplicabil principiul conversiunii actului juridic și cel prin care s-a susținut că în cauză a operat novația; de asemenea, a reiterat criticile prin care a susținut că în mod greșit instanța a reținut autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește capetele 1 și 2 din cererea reconvențională.

În continuare, recurentul-pârât critică și combate considerentele reținute de instanța de apel în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 185A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reiterând susținerile din cadrul recursului formulat în primul ciclu procesual. Astfel, critică modul de soluționare a problemei de drept vizând simulatia și raționamentul ce a stat la baza respingerii conversiunii juridice solicitată a se constata în cauză. De asemenea, subliniază că părțile se află exact în situația reglementată de art. 1175 vechiul C. civ., că în cazul unui act simulat, actul secret nu are impusă forma „ad validitatem” și că instanța de apel a analizat în mod greșit situația expusă, a conversiunii juridice câtă vreme un act care nu îndeplinește forma autentică cerută de lege poate fi avut în vedere ca un act valabil care corespunde voinței părților.

Mai arată recurentul că voința părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare și că actul secret poate îmbrăca și forma unui înscris sub semnătură privată. Totodată, arată că la încheierea contractului cu clauză de întreținere, pe lângă suma acordată și necontestată de reclamant că nu ar fi primit-o cu titlu de preț s-a promis și întreținere care apoi a fost transformată prin plata unui preț ce însemna evaluarea întreținerii, raportat la valoarea bunului transferat. Intimatul-reclamant L.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Singura critică de nelegalitate formulată de recurentul-pârât și care poate fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se referă la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Prin decizia nr. 1298 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurentul pârât T.A. împotriva deciziei nr. 185 A din 24 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că sub aspectul motivelor invocate privind condițiile în care instanța judecătorească ar putea dispune rezoluțiunea unui act juridic privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare la întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat în raport cu primele petite ale cererii reconventionale, recurentul nu a indicat și nu a dezvoltat nicio critică în temeiul art. 304 C. proc. civ. prin raportare în concret la decizia atacată și că invocarea generică a art. 304 pct. 6-pct. 9 C. proc. civ. nu poate suplini exigențele căii de atac a recursului, cale de atac care nu urmărește rejudecarea în fond a pricinii.

Prin urmare, cele statuate de instanța de apel în primul ciclu procesual privind rezolutiunea contractului, privind novația obiectivă ce ar fi operat în temeiul declarației de renunțare la întreținere, or privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat în raport cu primele petite ale cererii reconvenționale au rămas în mod irevocabil câștigate cauzei și au intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurate sub aspectul nelegalității în cadrul recursului. În aceste condiții, instanța de recurs a constatat că singura critică de nelegalitate, care a și fost apreciată ca fiind fondată, se referea la necercetarea de către instanța de apel a motivului de apel referitor la corecta repunere în situația anterioară a părților.

Astfel, instanța de recurs a arătat că s-a considerat că nulitatea declarației de renunțare la întreținere a numitului L.D. din data de 6 octombrie 1995 pentru lipsa formei solemne, autentice (cum se reține prin decizia civilă nr. 2025 A din 15 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă) nu mai permite cercetarea celui de-al patrulea petit din cererea reconvențională formulată de T.A. prin care, așa cum s-a mai arătat, s-a solicitat să se restituie și suma de 4.500.000 ROL, indicată că s-ar fi primit prin menționata declarație, în situația în care s-ar dispune rezoluțiunea contractului părților de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

Instanța supremă a constatat că această soluție nu a fost examinată prin prisma motivului de apel invocat de pârâtul-reclamant, nemulțumit de raționamentul primei instanțe, iar considerentele deciziei recurate prin care s-a arătat numai că apelantul nu a făcut dovezi în legătură cu achitarea acestei sume se îndepărtează de la prevederile art. 1169-art. 1170 C. civ. (de la 1864) și de prevederile art. 292 C. proc. civ.

Înalta Curte a avut în vedere faptul că în cazul rezoluțiunii pentru neexecutarea obligației de întreținere creditorul are obligația de a restitui și suma (ori sumele) de bani primită cu titlul de preț în cazul în care pe lângă obligația întreținerii s-a plătit și o sumă de bani, sub acest aspect contractul de întreținere (astfel cum a fost calificat de instanțe) neavând caracter aleatoriu, și faptul că o corectă aplicare a sancțiunii rezoluțiunii în cazul de față presupune cu întâietate să se lămurească situația de fapt existentă între părți, altfel neputându-ne afla în ipoteza unei corecte interpretări a actului dedus judecății inclusiv sub aspectul înscrisului sub semnătură privată întocmit de reclamantul-pârât L.D.

în data de 6 octombrie 1995 și constatat nul de instanța judecătorească pentru lipsa formei autentice. Instanța de trimitere a judecat în limite precis stabilite, în sensul dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., așa încât, reiterarea în recursul pendinte, a acelorași critici, privind situația de fapt existentă în cauză, încalcă puterea de lucru judecat și este esențial lipsită de orice temei legal, urmând a fi respinsă în consecință. În speță, instanța de rejudecare a reținut în mod corect că, deși din punct de vedere juridic, înscrisul sub semnătură privată, prin care reclamantul renunță la clauza de întreținere din contract, în schimbul sumei de 4,5 milioane ROL, a fost constatat nul și nu produce efecte, din perspectivă probatorie a situației de fapt referitoare la predarea sumei de 4,5 milioane ROL către reclamant, înscrisul nu a fost contestat.

Așa fiind, instanța de trimitere a constatat în mod judicios că prin efectul rezoluțiunii, contractului încheiat de părți, dar și consecință a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, suma de 4,5 milioane ROL, predată de pârât către reclamant în considerația vădită a prevederilor contractului inițial, urmează a fi restituită de către reclamant, pârâtului, făcând o corectă aplicare a legii la situația de fapt pe deplin stabilită în speță. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel în rejudecare, a menținut dispozițiile sentinței tribunalului referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat în data de 6 octombrie 1995 la notariatul de Stat Sectorul Agricol Ilfov și la obligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 700.000 ROL, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Față de celelalte dezlegări ale deciziei de recurs pronunțată anterior în cauză, prin care s-au și stabilit limitele de rejudecare, celelalte critici formulate de către recurent referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză și prin care a reiterat pretenții care au primit soluționarea în primul ciclu procesual, nu vor putea fi analizate, respectiv reanalizate în prezentul recurs, deoarece, pe de o parte, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încalcă puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de instanță în primul ciclu procesual parcurs în prezenta cauză. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul T.A. împotriva deciziei civile nr. 311A din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.