ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2216/2015

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Conform art. 499 teza I N.C.P.C., prin derogare de la

prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, hotărârea instanței de

recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza

acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Prin sentința arbitrală nr. 81 din 01 iulie 2014,

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, a fost admisă cererea de arbitrare formulată de

reclamanta Agenția Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâtul V.C., s-a

dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2003, încheiat

între părți, s-a luat act de renunțarea reclamantei la petitul privind

obligarea pârâtului la plata de daune-interese și a fost obligat acesta din

urmă la plata către reclamantă a sumei de 129.399,83 lei, cu titlu de

cheltuieli arbitrale.

Reclamantul V.C. a formulat acțiune în anularea

sentinței arbitrale menționate, care a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VI-a civilă, formându-se astfel Dosarul nr. 5357/2/2014.

În cadrul acestui dosar, SC A.B. SRL a formulat o

cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, care a fost respinsă, ca

inadmisibilă, prin încheierea din 19 martie 2015.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs

intervenienta accesorie SC A.B. SRL, solicitând casarea sa, în sensul admiterii

în principiu a cererii de intervenție în interesul intimatei.

În motivare, recurenta a susținut că în mod eronat

curtea a reținut că instanța arbitrală i-ar fi respins cererea de intervenție

și că, în realitate, nu s-a pronunțat asupra acesteia, ca și consecință a

netimbrării.

Raportat la obiectul litigiului și la

particularitățile speței, autoarea căii de atac a susținut că are în cauză nu

un interes eventual, ci unul determinat, legitim, personal, născut și actual,

așa cum prevăd dispozițiile art. 33 N.C.P.C., având în vedere că prin adresa nr.

90033 din 13 ianuarie 2014 a solicitat concesionarea suprafeței de teren ce

face obiectul contractului de concesiune din 20 mai 2003, în litigiu.

În aceste condiții, a susținut că interesul său este

personal și actual și că rezidă chiar în soluționarea litigiului în favoarea

pârâtei, consecința directă fiind scoaterea la licitație a terenului ce

formează obiectul contractului de concesiune a cărui reziliere se cere.

Recunoscând că nu se poate cunoaște dinainte

câștigătorul unei licitații, recurenta a susținut că această împrejurare nu

este asimilabilă lipsei sale de interes, întrucât acesta trebuie raportat la

intenția sa de concesionare, iar nu la câștigarea licitației.

Din această perspectivă, a enumerat o serie de dosare

aflate pe rolul instanțelor de judecată, susținând că în situații similare i-au

fost admise cererile de intervenție accesorie în interesul Agenției Domeniilor

Statului și a conchis că prin hotărârea recurată, curtea a interpretat greșit

prevederile art. 33, art. 61 și art. 63 N.C.P.C., reținând că nu justifică un

interes actual, direct și personal.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) N.C.P.C.,

s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului, concluziile acestuia fiind că este admisibil, fiind îndeplinite

cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) și (2) N.C.P.C.,

dezvoltarea criticilor formulate de recurentă încadrându-se în cazul de casare

indicat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C.

Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor

de înmânare aflate la filele 56, 57 și 58 din dosar, iar acestea nu au depus

puncte de vedere.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (6) N.C.P.C.

din perspectiva motivului de casare invocat și a normelor legale incidente, Înalta

Curte îl apreciază ca fiind nefondat, urmând a-l respinge în considerarea

următoarelor argumente:

Potrivit art. 61 alin. (1) și (3) N.C.P.C., „oricine

are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile

originare", iar „intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea

uneia dintre părți"

Articolul 32 alin. (1) lit. d) din același cod prevede

ca una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile este interesul, care

trebuie justificat de autorul demersului judiciar.

Potrivit art. 33 N.C.P.C., interesul trebuie să fie

determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale menționate rezultă

astfel că și terțul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu,

indiferent de felul intervenției, acesta fiind o condiție sine qua non pentru

exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un

interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde

un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine,

iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Astfel, se poate aprecia că susținând una dintre

părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri

care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile

drepturi.

În art. 33 teza a II-a N.C.P.C., legiuitorul a statuat

că și în situația în care interesul nu este născut și actual, se poate formula

o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau

pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente, ce nu s-ar putea repara.

Din cele anterior expuse, rezultă că dacă dreptul

terțului este amenințat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi

este iminent, grija sa de a preveni încălcarea/ realizarea acestuia îl

legitimează procesual activ să formuleze o cerere de intervenție, chiar dacă

interesul său nu este nici născut, nici actual.

Prin urmare, în cazul intervenției voluntare

accesorii, în cazul prevenirii încălcării unui drept subiectiv amenințat sau al

preîntâmpinării producerii unei pagube iminente, terțul urmărește să obțină un

folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea

părții în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va

confirma o situație ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu

situația juridică dedusă judecății, nu vor fi afectate.

Prin urmare, deși de principiu, un demers judiciar

este admisibil în condițiile expuse mai sus, în speță, promovarea de către SC

A.B. SRL a cererii de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte nu

este de natură, în eventualitatea unei soluții favorabile pârâtei, să-i confere

autoarei sale, care intenționează să obțină concesiunea terenului care formează

obiectul contractului a cărui reziliere se tinde a fi paralizată pe calea

acțiunii în anularea sentinței arbitrale, certitudinea dreptului de a-l

dobândi, acesta fiind condiționat de eventualitatea organizării de către

Agenția Domeniilor Statului a unei licitații, de participarea intervenientei la

derularea acesteia, precum și de adjudecarea sa.

Prin urmare, recurenta nu este titular al unui drept

subiectiv care să fie amenințat și nici nu se află în situația de a suporta o

pagubă iminentă, așa încât instanța supremă constată că ea nu poate fi

legitimată procesual activ să inițieze demersul judiciar al intervenției

accesorii, în condițiile în care interesul său nu este nici născut, nici

actual, ci doar eventual.

Or, caracterul eventual al interesului nu se numără

printre cele la care se referă art. 33 N.C.P.C., așa încât nu sunt îndeplinite

toate condițiile de exercitare a acțiunii civile.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că,

în mod legal, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție

accesorie, astfel că, în baza art. 493 alin. (6) N.C.P.C, urmează să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

recurenta-intervenientă SC A.B. SRL împotriva încheierii din 19 martie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 5357/2/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 noiembrie

2015.