ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2017

Decizia nr. 1219/2017 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 270 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a constatat perimată acțiunea în anulare formulată de A. împotriva sentinței arbitrale nr. 81 din 01 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului. Împotriva acestei sentințe, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa în tot și trimiterea cauzei, pentru continuarea judecății, la curtea de apel.

În motivare, recurentul a prezentat istoricul litigiului, subliniind că, în timp ce pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, se afla acțiunea în anulare pe care o formulase împotriva sentinței arbitrale nr. 81 din 01 iulie 2015 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, SC B. SRL a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 19.03.2015, recurată. Efectul promovării respectivului recurs a constat în suspendarea judecății, până la soluționarea căii de atac, măsură pe care instanța a luat-o, în temeiul art. 64 alin. (4) teza finală C. proc.

civ., la 21.05.2015. Ulterior, prin decizia nr. 2216 din 03 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 19.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014. În continuare, recurentul a evocat art. 416 C. proc. civ., a apreciind că, potrivit acestui text de lege, perimarea intervine numai în situația în care cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părții. În acest context, a arătat că decizia nr. 2216 din 03 noiembrie 2015 a Înaltei Curți nu i-a fost comunicată la adresa unde își are domiciliul, ci la sediul SCA C., deși contractul de asistență juridică încheiat cu această societate de avocatură fusese reziliat.

De aceea, recurentul a afirmat că nu a avut cunoștință de faptul că recursul, care s-a judecat fără citarea părților, a fost soluționat, astfel încât a susținut că în mod nelegal, cu încălcarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a constatat perimarea cererii, motivele rămânerii în nelucrare nefiindu-i imputabile. Pe de altă parte, a arătat că potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță și a subliniat că, în speță, ultimul act de procedură îndeplinit de instanța de judecată este reprezentat de emiterea, la data de 17.06.2016, a citației pentru termenul de judecată din data de 13.10.2016.

Astfel, a susținut că, având în vedere că decizia nr. 2216 din 03 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, nu i-a fost comunicată la adresa de domiciliu, este cert că ultimul act de procedură - citația emisă la 17.06.2016 - a fost efectuat de instanță în cadrul termenului de 6 luni, care s-a împlinit la 25.09.2016. În altă ordine de idei, a arătat că suspendarea judecății a fost dispusă de curtea de apel în temeiul art. 64 alin. (4) teza finală C. proc. civ., astfel că nu a fost cauzată de lipsa de stăruință a părților. Or, potrivit art. 418 C. proc. civ., în cazurile prevăzute la art. 413 C. proc. civ., precum și în alte cazuri prevăzute de lege, cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății.

De aceea, cum în citația emisă de curtea de apel la 17.06.2016 se menționa că la termenul de judecată pentru care a fost emisă urmează să se verifice subzistența temeiului suspendării, este cert că la data de 17.06.2016 cauza a fost repusă pe rol de instanța de judecată și că nu intervenise perimarea. Prin urmare, la termenul de judecată din 13.10.2016 urma să se verifice dacă mai dăinuie măsura suspendării, nicidecum perimarea, al cărei curs fusese suspendat în conformitate cu dispozițiile art. 418 C. proc. civ. În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În temeiul art. 493 C. proc.

civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar recurentul a prezentat un punct de vedere. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele: În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”.

Succesiunea actelor de procedură îndeplinite în cauză relevă formularea unei cereri de intervenție accesorie pe parcursul judecării prezentului proces la curtea de apel, respingerea sa ca inadmisibilă prin încheierea de la 19.03.2015, recurarea respectivei încheieri și, ca o consecință, suspendarea judecății acțiunii, până la soluționarea căii de atac, în temeiul art. 64 alin. (4) teza finală C. proc. civ., măsură adoptată prin încheierea de la 21.05.2015. De asemenea, se mai cuvine notată respingerea recursului declarat împotriva încheierii din 19.03.2015, prin decizia nr. 2216 din 03 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Potrivit art. 64 alin. (4) teza finală C. proc.

civ., în măsura în care încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție este atacată, judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac astfel exercitate. Prin urmare, suspendarea reglementată de acest text legal este limitată până la soluționarea căii de atac, așa cum a stabilit și curtea de apel prin încheierea de la 21.05.2015; ca atare, întinderea în timp a suspendării nu acoperă și momentul la care părții interesate în a obține redeschiderea judecății i se comunică decizia din recurs, așa cum, în mod greșit, a reținut curtea de apel și cum susține recurentul.

De aceea, chiar dacă actul procedural al comunicării nu s-a îndeplinit sau a fost nelegal îndeplinit (ca în speță, la SCA C., deși nu a existat o alegere de domiciliu la sediul societății de avocați - aspect pe care, în concret, recurentul nici nu l-a invocat, de altfel, ci doar încetarea mandatului, care însă nici nu fusese adusă la cunoștința instanței supreme, împrejurare aptă să atragă consecințele prevăzute de art. 172 C. proc. civ.), asemenea situații nu prezintă nicio relevanță. În concluzie, de la data de 03.11.2015, când Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a judecat recursul declarat împotriva încheierii din 19.03.2015, a operat încetarea suspendării impuse de art. 64 alin. (4) teza finală C. proc.

civ. Aceeași dată este cea de la care cauza a rămas în nelucrare din cauza lipsei de stăruință a părților. În acest context, Înalta Curte înlătură susținerile recurentului, care a afirmat că nu a avut cunoștință de soluționarea recursului, reținând că dispozițiile art. 10 C. proc. civ. impun părților, printre obligațiile ce le revin în desfășurarea procesului, și pe aceea de a urmări finalizarea sa. În considerarea argumentelor expuse mai sus, instanța supremă constată că de la 03.11.2015, când cauza a rămas în nelucrare din cauza lipsei de stăruință a părților, a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., acesta împlinindu-se la 03.05.2016, când perimarea a operat de drept.

În aceste condiții, emiterea unei citații la 17.06.2016, ulterior momentului la care perimarea deja operase, nu are aptitudinea de a produce consecințele juridice pe care recurentul le urmărește. Iar faptul că în citația din 17.06.2016 se menționa că la termenul de judecată pentru care a fost emisă urma să se verifice subzistența temeiului suspendării nu putea să împiedice constatarea perimării, deja intervenită. Prin urmare, sentința atacată se dovedește a fi una legală, criticile invocate nefiind apte să determine casarea sa, așa încât, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 270 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.