ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2013, reclamanta A. S.A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - M.D.R.T., Municipiul Iași, prin Primarul Municipiului Iași, Consiliul Local Iași, prin Primarul Municipiului Iași, Județul Iași, prin Președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași, prin Președintele Consiliului Județean Iași, obiectul acțiunii fiind pretenții derivând din executarea contractului de achiziție publică x, încheiat la 20 februarie 2008 cu autoritatea contractantă Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuinței, actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, având ca obiect lucrările de reabilitare și dezvoltare turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia.

Prin sentința arbitrală nr. 51 din 8 aprilie 2014, tribunalul arbitral a admis excepția necompetenței materiale a instanțelor de arbitraj, invocată de pârâtă și a închis procedura arbitrală.

Aceeași instanță, prin încheierea din 10 aprilie 2014, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinței arbitrale în sensul că se va preciza că "în privința competenței, aceasta a făcut obiectul unei excepții ridicate chiar de reclamantă".

Prin sentința arbitrală de completare nr. 72 din 10 iunie 2014, tribunalul arbitral a admis în parte cererea de completare a sentinței arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, formulată de reclamanta A. S.A., a modificat paragraful al doilea din practicaua sentinței, după cum urmează:

"Cauza s-a aflat în stare de judecată la termenul din 8 aprilie 2014 când, dându-se cuvântul pe fond reclamanta arată că nu este competent Tribunalul arbitral să judece cauza de față întrucât, prin decizia civilă a Curții de Apel București, depusă la dosar, s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului. Solicită admiterea excepției necompetenței instanței arbitrale și restituirea taxei de înregistrare și a taxei arbitrale" și a respins cererea privind restituirea taxelor de înregistrare și arbitrale, păstrând celelalte considerente și dispozitivul hotărârii inițiale.

Împotriva acestei sentințe, astfel cum a îndreptată și completată, reclamanta A. S.A. a formulat acțiune în anulare, susținând că soluția Curții de Arbitraj asupra cererii sale de restituire a cheltuielilor arbitrale este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor imperative referitoare la competența absolută a instanțelor.

Prin sentința civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fost M.D.R.T.), Municipiul Iași, prin Primar, și Consiliul Local Iași, prin Primar, Județul Iași, prin Președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași, prin Președintele Consiliului, împotriva sentinței arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, completată prin sentința arbitrală nr. 72 din 10 iunie 2014, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Împotriva acestei sentințe, la 30 martie 2015 reclamanta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16 aprilie 2015 sub nr. x/2014.

Prin memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii în restituirea cheltuielilor arbitrale efectuate în dosarul nr. x/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În motivare, autoarea a criticat decizia atacată, arătând în esență că în mod nelegal Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a menținut sentința arbitrală de completare nr. 72 din 10 iunie 2014, prin care a fost respinsă cererea sa de restituire a taxei de înregistrare în sumă de 186 euro și a taxei arbitrale provizorii de 58.304,18 RON.

În drept, și-a fondat și dezvoltat criticile subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a constat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurenta a anexat cererii de recurs împuternicirea avocațială a avocatului semnatar al cererii de recurs, iar cererea nu se timbrează.

La 04 mai 2014, recurenta a transmis la dosar note de ședință, în care a precizat că nu are înscrisuri noi de depus.

Intimaților le-au fost comunicate cu adresa din 07 mai 2015 motivele de recurs conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și li s-a pus în vedere, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, să depună întâmpinare în condițiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ.

La 17 iunie 2015, intimații Municipiul Iași, prin Primar, și Consiliul Local Iași, prin Primar au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei cu adresa din 18 iunie 2015, iar aceasta a depus răspuns la 06 iulie 2015.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 613 alin. (3) si 4 C. proc. civ. și în subsidiar de anulare a recursului potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, față de imposibilitatea încadrării criticilor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 6 octombrie 2015, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la 67-72 dosar recurs, raportul a fost comunicat părților la 12 octombrie 2015.

Deși li s-a pus în vedere că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, doar recurenta a uzat de acest drept.

La 26 octombrie 2015, recurenta-reclamantă A. S.A. a depus la dosar punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cadrul căruia a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., arătând că acestea contravin art. 16 din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Prin încheierea din 23 februarie 2016, instanța supremă a admis cererea și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-reclamantă A. S.A., suspendând judecata recursului declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 3 din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La termenul din 23 mai 2017, instanța supremă, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat măsura suspendării judecății recursului, având în vedere că prin decizia nr. 100 din 07 martie 2017 Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. în prezenta cauză, în sensul respingerii excepției, a repus cauza pe rol și a reținut-o în pronunțare.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în art. 457.

În speță, recursul are ca obiect sentința civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2015, definitivă, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fost M.D.R.T.), Municipiul Iași, prin Primar, și Consiliul Local Iași, prin Primar, Județul Iași, prin Președintele Consiliului Județean Iași, și Consiliul Județean Iași, prin Președintele Consiliului, împotriva sentinței arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, completată prin sentința arbitrală nr. 72 din 10 iunie 2014, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Având în vedere că sentința atacată a fost pronunțată în soluționarea acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale, verificarea admisibilității căii de atac a recursului urmează a se face prin raportare următoarele prevederi legale:

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Prin urmare, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) și al art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3 din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.