ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

prezentului recurs,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

22 decembrie 2010, sub nr. unic 12683/2/2010, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat - în contradictoriu cu

pârâtul C.M.I. - constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

de fond

Prin Sentința nr.

1716 din 28 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant și a constata

existența calității pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că dosarul având cota CNSAS ...... îl care

ca titular pe pârât, care, în perioada în care era muncitor în cadrul

Complexului economic „C.” Baia Mare, a fost recrutat ca informator în problema

„Persoane cu intenții de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau de rămânere

ilegală în străinătate”, perioada colaborării fiind 1984 - 1988.

Dosarul conține un

Angajament din 17 decembrie 1984, întocmit olograf, prin care pârâtul se

angajează să sprijine în mod secret și organizat organele securității statului,

materialul informativ pe care îl va furniza urmând să fie semnat cu numele

conspirativ „D.”, mai multe note informative, întocmite și semnate olograf de

către pârât cu numele conspirativ „D.”.

În cauză a fost

întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 23 aprilie 2013 în

care, la cap. VI „Concluzie”, se menționează că angajamentul datat 17 decembrie

1984, nota de relații, notele informative expertizate și subscrierile „D.” de

pe notele informative aparțin pârâtului. Nu se poate stabili dacă semnătura de pe

angajamentul datat 17 decembrie 1984 a fost sau nu executată de pârât”.

Instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din

O.U.G. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al

Securității.

Prima condiție se

referă la furnizarea unor informații prin care se denunțau activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și este îndeplinită, prin

notele întocmite și semnate olograf cu numele "D.", pârâtul furnizând

informații despre o persoană care întreține relații cu cetățeni din

străinătate, despre o altă persoană care ascultă "E.L." și formulează

critici cu privire la condițiile de trai din România susținând că „ar fi bine

să fim ocupați de unguri, ei au de toate - vom avea atunci și noi”.

De asemenea, a

furnizat informații despre o persoană care avea intenția de a pleca în

străinătate.

Ascultarea posturilor

de radio din țările occidentale și menținerea legăturilor cu persoane aflate în

străinătate constituiau activități potrivnice regimului totalitar comunist,

având în vedere că acest regim încerca să limiteze cât se poate de mult

contactul cetățenilor români cu cetățeni străini, precum și accesul la sursele

de informații din lumea occidentală, pentru a nu permite obținerea unor

informații despre condițiile de viață din țările respective, informații de

natură să pună într-o lumină nefavorabilă regimul comunist prin comparație cu

regimurile politice din țările occidentale și să determine apariția intenției

cetățenilor români de a pleca din România și de a se stabili în străinătate.

Nu doar intenția de

evaziune era o atitudine potrivnică regimului comunist, ci și exprimarea unor

critici la adresa condițiilor de trai existente în perioada comunistă, asemenea

critici nefiind tolerate de regimul politic din acea vreme, care considera că

asigură cele mai bune condiții de viață.

În ceea ce privește

contestarea de către pârât a expertizei grafologice, instanța a reținut că,

potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie va trebui cerută

motivat la primul termen după depunerea lucrării.

În speță, raportul de

expertiză a fost depus la data de 30 aprilie 2013, cu respectarea termenului

reglementat de art. 209 C. proc. civ., iar primul termen după depunerea

lucrării a fost 21 mai 2013, termen la care pârâtul, nemulțumit de concluziile

expertizei, trebuia să ceară motivat o nouă expertiză.

La termenul de

judecată din 21 mai 2013, apărătorul pârâtului s-a prezentat numai după

rămânerea cauzei în pronunțare. Or, solicitarea de efectuare a unei noi

expertize nu poate fi formulată în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar

după rămânerea cauzei în pronunțare pentru a fi avute în vedere la deliberare.

În speță, este

îndeplinită și cea de-a doua condiție reglementată de art. 2 lit. b) teza I din

O.U.G. 24/2008, conform căreia informațiile furnizate au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind vorba despre dreptul

la viața privată prevăzut art. 17 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, prev. de art. 28 din Constituția României din 1965

coroborat cu art. 19 din Pactul sus-menționat.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâtul C.M.I., pentru următoarele motive:

judecații a fost soluționată cu încălcarea dreptului său la apărare ”în ceea ce

privește administrarea probei cu expertiza grafologică”.

A arătat recurentul,

sub acest aspect, că a contestat faptul că ar fi autorul notelor informative și

al Angajamentului de colaborare, respectiv: nu este persoana care a realizat

activitatea și care a întocmit înscrisurile; persoana menționată ca autor a

fost completată olograf pe un document dactilografiat și nu i-a fost precizat

codul numeric personal; a dovedit existența unei alte persoane (C.O.), față de

care instanța de judecată nu a administrat nici o probă.

A solicitat

administrarea unei probe cu expertiza grafologică, inclusiv participarea unui

expert consilier, însă efectuarea acestei expertize s-a făcut cu încălcarea

dreptului său la apărare, respectiv fără convocarea și participarea expertului

consilier la procedură.

Instituția

însărcinată cu efectuarea expertizei, face parte din sistemul public al Statului

iar, în cadrul acestei acțiuni publice, o astfel de desemnare este

incompatibilă cu principiile CEDO de asigurare a respectării dreptului la un

proces echitabil.

Din acest punct de

vedere se impune rejudecarea pricinii în fond și refacerea lucrării de expertiză

în condiții de obiectivitate și imparțialitate.

expertiză tehnică nu este elocventă, nu reprezintă rezultatul unei evaluări

științifice și tehnice a materialului expertizat, concluziile expertizei se

bazează exclusiv pe aprecierile subiective ale expertului. În cadrul acestei

expertize nu există nici un fel de măsurare tehnică, de determinare a

constantelor și/sau a matricelor scrisului expertizat sau al celui de

comparație.

recurentul-pârât a reiterat apărarea conform căreia conținutul materialului din

notele informative nu este de natură a limita drepturile și interesele legitime

ale cetățenilor, dimpotrivă privește aspecte legate de integritatea teritorială

și siguranța națională dintr-o zonă disputată teritorial, respectiv nu

constituie un act de poliție politică.

Notele informative

respective nu au cauzat niciunei persoane limitări ale drepturilor și nici

consecințe în ceea ce privește propria persoană, motiv pentru care, neproducând

nici un fel de consecințe, ele nu reprezintă acte de poliție politică.

În drept, recursul a

fost întemeiat pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului

II. Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a

recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

În ceea ce privește

prima critică adusă sentinței, referitoare la încălcarea dreptului la apărare

al pârâtului, aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată, întrucât instanța de

fond a pus în discuția părților și a încuviințat pârâtului efectuarea unei

expertize grafologice, cu participarea unui expert consilier, ca urmare a

contestării de către acesta a faptului că ar fi autorul notelor informative și

al Angajamentului de colaborare.

Referitor la faptul

că expertiza grafologică s-a desfășurat fără convocarea și participarea

expertului consilier al pârâtului, Înalta Curte constată că nu a avut loc o

încălcare a dreptului la apărare al pârâtului, întrucât, din prevederile art.

208 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că la efectuarea expertizei există

obligația de citare doar a părților din proces, anunțarea eventualilor experți

consilieri încuviințați părților fiind în sarcina acestora, iar nu a expertului

desemnat de instanță.

Nu este de natură să

aducă atingere dreptului la un proces echitabil nici faptul că a fost desemnată

să efectueze expertiza grafologică o instituție care ”face parte din sistemul

public al Statului”, câtă vreme art. 201 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres

că atunci ”când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui

laborator sau unui institut de specialitate”, iar în cauză este vorba de

singura instituție competentă pentru a presta acest tip de serviciu public și

care își desfășoară activitatea pe baza unor reglementări apte să asigure nu

numai o înaltă specializare, dar și gradul necesar de imparțialitate.

În plus, recurentul

pârât, legal citat în proces, avea posibilitatea să ceară în termenul prevăzut

de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. o nouă expertiză.

Nici celelalte

argumente subsumate apărării întemeiate pe aspectul că ar fi vorba de o altă

persoană nu pot fi reținute. Astfel, nu pot constitui dovezi, în sensul arătat

de recurent, aspecte precum utilizarea unui formular dactilografiat,

neprecizarea codului numeric personal (la un moment la care Legea nr. 105/1996

privind evidenta populației și care a introdus sistemul de evidență a

persoanelor pe baza CNP nu fusese încă adoptată) indicarea unei alte persoane,

cu nume asemănător, fără a prezenta vreo minimă dovadă că aceasta, iar nu

pârâtul ar fi fost autoarea activităților, în condițiile în care probele

administrate în cauză converg către indicarea pârâtului ca autor.

Astfel, expertiza a

stabilit că nota de relații și notele informative semnate ”D.” aparțin

recurentului-pârât, iar Angajamentul a fost scris de recurentul-pârât, neputându-se

stabili cu certitudine doar aspectul dacă și semnătura aparține acestuia.

Or, este de observat

că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea securității, persoana care a furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului se încadrează în noțiunea de „colaborator

al securității”.

Prin urmare, dacă

legiuitorul ar fi urmărit stabilirea acestei calități exclusiv în cazul în care

persoana în cauză ar fi semnat un angajament de colaborare, ar fi prevăzut

expres această condiție.

În aceste

împrejurări, este irelevantă apărarea intimatului-pârât întemeiată pe

principiul in dubio pro reo, prin raportare la angajamentul

depus la dosar.

După cum în mod

corect a reținut și judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune nici

existența unui angajament scris, nici dovada unei încălcări efective a

drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, cerințele legale fiind

acelea ca prin informațiile transmise să se fi denunțat activități sau

atitudini potrivnice regimului comunist și ele să fie apte să îngrădească sau

să suprime aceste drepturi.

Prima instanță a

reținut în mod corect, pe baza susținerilor părților și a probatoriului

administrat, că pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator în anul

1984, de către Inspectoratul Județean de Securitate Maramureș, în problema

„Persoane cu intenții de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau de

rămânere ilegală în străinătate", calitate în care a furnizat informații

care denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar ale

persoanelor vizate, precum și că acesta a conștientizat că persoanele la care

se referă aceste informații pot face obiectul unor măsuri de urmărire și

verificare luate de organele de securitate, ceea ce presupune că a vizat această

consecință constând în încălcarea dreptului la viață privată.

În acord cu instanța

de fond, Înalta Curte apreciază că înscrisurile depuse la dosar (Nota din 30

martie 1985, în care recurentul pârât informează în legătură cu M.L., care

întreține relații cu cetățeni din exterior, Nota din 21 martie 1987 în care se

consemnează că numita C.R. afirmă în prezența colegilor unele teze

necorespunzătoare în legătură cu istoria poporului român, rezultând că nutrește

sentimente puternice ale naționalismului maghiar, Nota informativă din 24

aprilie 1987, Nota informativă din 21 noiembrie 1988, prin care arată că numita

Y. M. a afirmat că aspectele arătate într-un comunicat MAE referitor la un

incident diplomatic nu sunt reale și că incidentul ar fi fost regizat de autoritățile

române, precum și că în R.S.R. cetățenii de naționalitate maghiară sunt

exploatați, înlăturați din funcții de conducere și că românii vor să-i

românizeze pe toți cei de naționalitate maghiară) sunt suficiente pentru a

demonstra acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, informațiile invocate în nota de constatare îndeplinind,

atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului

comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăți

fundamentale ale omului (dreptul la viață privată, libertatea de exprimare).

Prin urmare,

dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu situația de fapt rezultată

din probele administrate.

IV. Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține

ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca

nefondat recursul declarat de pârâtul C.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul C.M.I. împotriva Sentinței nr. 1716 din 28 mai 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 3 martie 2015.

Procesat de GGC - LM