ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul rolul

Tribunalului Vâlcea sub nr. 8093/90/2012, reclamanta I.C.C. în contradictoriu

cu pârâții M.J., Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și C.N.C.D., a

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata

indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii maxime în funcția de

magistrat, de 15 ani, începând cu data de 01 martie 2011, concretizată în

indemnizația calculată de Ordinul M.J. nr. 821/C/2011 și diferența până la

indemnizația efectiv acordată colegilor săi care, anterior acestei date, au

îndeplinit aceeași condiție de vechime.

Prin întâmpinare

formulată în cauză la data de 27 noiembrie 2012, pârâtul M.J. a invocat

excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, anexând în dovedire înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.

172 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a fost admisă

excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționate a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, motivat în esență de prev. art. 7

din Anexa VI cap. VIII din Legea nr. 284/2010.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința

nr.

1571 din 10 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția invocată

de pârâtul Ministerul

Justiției; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I.C.C., în

contradictoriu cu pârâții M.J., Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și

expert C.N.C.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, a reținut Curtea de apel că potrivit art. 7 alin. (1) și alin.

(4) din Legea nr. 285/2010, se instituie o procedură prealabilă, înainte de

sesizarea instanței de judecată. Astfel, persoana nemulțumită trebuie să

formuleze contestație, care este soluționată de ordonatorii de credite.

Ulterior, după soluționarea contestației de ordonatorul de credite și numai în

situația în care persoana este nemulțumită de măsurile dispuse potrivit alin. (1)

al art. 7, adică de modul de soluționare a contestației de către ordonatorul de

credite, se poate adresa în termen de 30 de zile de la data comunicării

soluționării contestației, instanței de contencios administrativ sau, după caz,

instanței judecătorești competente potrivit legii.

Invocându-se și

dispozițiile art. 7 din Anexa VI, cap. VIII al Legii nr. 284/2010, privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a reținut că

reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă (cererea adresata emitentului

ordinului prin care se solicita revocarea acestuia), prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, înțelegând a contesta în septembrie 2012 drepturile

salariale astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 821/C/2011 comunicat

acesteia în aprilie 2011.

A reținut prima

instanță că, împrejurarea că reclamanta nu contestă actul prin care i-au fost

stabilite drepturile salariale nu poate conduce la o altă soluție, atât timp

cât în esență aceasta critică modalitatea în care drepturile salariale au fost

determinate.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta I.C.C., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În contextul unei succinte

prezentări a situației de fapt, recurenta a dezvoltat următoarele critici față

de soluția adoptată de prima instanță:

A precizat recurenta

- reclamantă că prin acțiunea formulată a solicitat să se sancționeze

tratamentul discriminatoriu al angajatorului, respectiv obligarea pârâților la

plata diferenței de drepturi bănești cuvenită vechimii in funcție,

raportat la cea acordată colegilor aflați in aceeași încadrare.

S-a precizat că nu s-a

contestat modalitatea de calcul a indemnizației de încadrare spre a fi atrasă

competența Curții de apel potrivit art. 7 alin. (2) din cap. VIII a Anexei VI

la Legea nr. 284/2010, ci s-a solicitat respectarea principiului egalității in

drepturi și cel al nediscriminării.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru

următoarele motive:

Prin sentința criticată,

instanța de fond reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Anexa

VI a Legii nr. 284/2010 cât și a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din

Legea nr. 285/2010, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, a apreciat in mod eronat că reclamanta avea

obligația de a se adresa în prealabil ordonatorului de credite prin care să

solicite anularea ordinului de încadrare și doar în cazul nesoluționării

acestei cereri sau în situația în care era nemulțumit de măsurile dispuse, se

putea adresa instanței de contencios administrativ.

În cauza dedusă judecății,

recurenta - reclamantă nu a solicitat anularea ordinului prin care i-a fost

stabilită indemnizația ca urmare a atingerii vechimii de 15 ani în funcția de magistrat,

contestându-se în fapt, modalitatea de calcul a indemnizației potrivit normelor

de aplicare a Legii nr. 285/2010, care în optica reclamantei, generează

discriminare în raport cu alți magistrați care au împlinit aceeași condiție de vechime

anterior datei de 1 martie 2011, dată de la care i s-a stabilit încadrarea.

Având în vedere acest

obiect, reclamanta a solicitat și citarea în calitate de expert a C.N.C.D.

precum și obligarea primilor trei pârâți la plata diferenței de indemnizație efectiv

acordată colegilor săi care au îndeplinit aceeași condiție de vechime anterior.

Față de

considerentele expuse în cererea de chemare în judecată rezultă cu evidență că

reclamanta nu a contestat modul de stabilire a drepturilor sale salariale,

astfel că în cauză nu sunt incidente normele de competență și procedură specială

prevăzute de dispozițiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010,

respectiv dispozițiile art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 285/2010, avute în

vederea de instanța de fond pentru admiterea excepției de inadmisibilitate.

Instanța de control

judiciar constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța de fond procedând la

judecarea cauzei cu ignorarea obiectului propriu-zis al cauzei și a temeiului

juridic, încălcând principiul disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual

este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii.

Dând eficiență

principiului disponibilității, Înalta Curte constată că prezenta acțiune este de

drept comun având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din pretinsa

discriminare și deci competența de soluționare în primă instanță revine secției

specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Astfel fiind, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. va admite

recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Vâlcea, secția specializată în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.C.C. împotriva sentinței nr. 1571 din 10 mai 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Valcea

Secția specializată in de litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.