ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 8093/90/2012, reclamanta I.C.C. în contradictoriu cu pârâții M.J., Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și C.N.C.D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii maxime în funcția de magistrat, de 15 ani, începând cu data de 01 martie 2011, concretizată în indemnizația calculată de Ordinul M.J. nr. 821/C/2011 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor săi care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de vechime.

Prin întâmpinare formulată în cauză la data de 27 noiembrie 2012, pârâtul M.J. a invocat excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, anexând în dovedire înscrisuri. Prin sentința civilă nr. 172 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționate a cauzei în favoarea Curții de Apel București, motivat în esență de prev. art. 7 din Anexa VI cap. VIII din Legea nr. 284/2010. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1571 din 10 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I.C.C., în contradictoriu cu pârâții M.J., Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și expert C.N.C.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut Curtea de apel că potrivit art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 285/2010, se instituie o procedură prealabilă, înainte de sesizarea instanței de judecată. Astfel, persoana nemulțumită trebuie să formuleze contestație, care este soluționată de ordonatorii de credite. Ulterior, după soluționarea contestației de ordonatorul de credite și numai în situația în care persoana este nemulțumită de măsurile dispuse potrivit alin. (1) al art. 7, adică de modul de soluționare a contestației de către ordonatorul de credite, se poate adresa în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației, instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii.

Invocându-se și dispozițiile art. 7 din Anexa VI, cap. VIII al Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a reținut că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă (cererea adresata emitentului ordinului prin care se solicita revocarea acestuia), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, înțelegând a contesta în septembrie 2012 drepturile salariale astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 821/C/2011 comunicat acesteia în aprilie 2011. A reținut prima instanță că, împrejurarea că reclamanta nu contestă actul prin care i-au fost stabilite drepturile salariale nu poate conduce la o altă soluție, atât timp cât în esență aceasta critică modalitatea în care drepturile salariale au fost determinate.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta I.C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a dezvoltat următoarele critici față de soluția adoptată de prima instanță: A precizat recurenta - reclamantă că prin acțiunea formulată a solicitat să se sancționeze tratamentul discriminatoriu al angajatorului, respectiv obligarea pârâților la plata diferenței de drepturi bănești cuvenită vechimii in funcție, raportat la cea acordată colegilor aflați in aceeași încadrare. S-a precizat că nu s-a contestat modalitatea de calcul a indemnizației de încadrare spre a fi atrasă competența Curții de apel potrivit art. 7 alin. (2) din cap. VIII a Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ci s-a solicitat respectarea principiului egalității in drepturi și cel al nediscriminării.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive: Prin sentința criticată, instanța de fond reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 cât și a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 285/2010, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a apreciat in mod eronat că reclamanta avea obligația de a se adresa în prealabil ordonatorului de credite prin care să solicite anularea ordinului de încadrare și doar în cazul nesoluționării acestei cereri sau în situația în care era nemulțumit de măsurile dispuse, se putea adresa instanței de contencios administrativ.

În cauza dedusă judecății, recurenta - reclamantă nu a solicitat anularea ordinului prin care i-a fost stabilită indemnizația ca urmare a atingerii vechimii de 15 ani în funcția de magistrat, contestându-se în fapt, modalitatea de calcul a indemnizației potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 285/2010, care în optica reclamantei, generează discriminare în raport cu alți magistrați care au împlinit aceeași condiție de vechime anterior datei de 1 martie 2011, dată de la care i s-a stabilit încadrarea. Având în vedere acest obiect, reclamanta a solicitat și citarea în calitate de expert a C.N.C.D. precum și obligarea primilor trei pârâți la plata diferenței de indemnizație efectiv acordată colegilor săi care au îndeplinit aceeași condiție de vechime anterior.

Față de considerentele expuse în cererea de chemare în judecată rezultă cu evidență că reclamanta nu a contestat modul de stabilire a drepturilor sale salariale, astfel că în cauză nu sunt incidente normele de competență și procedură specială prevăzute de dispozițiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv dispozițiile art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 285/2010, avute în vederea de instanța de fond pentru admiterea excepției de inadmisibilitate. Instanța de control judiciar constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța de fond procedând la judecarea cauzei cu ignorarea obiectului propriu-zis al cauzei și a temeiului juridic, încălcând principiul disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii.

Dând eficiență principiului disponibilității, Înalta Curte constată că prezenta acțiune este de drept comun având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din pretinsa discriminare și deci competența de soluționare în primă instanță revine secției specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Vâlcea. Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vâlcea, secția specializată în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.C.C. împotriva sentinței nr. 1571 din 10 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Valcea Secția specializată in de litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.