ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 265/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 174 din data de 10 iulie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.C. SA, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. - A.N.A.F. și D.G.F.P. Dâmbovița și, pe cale de consecință, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. Dâmbovița (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Dâmbovița”) și anularea Deciziei nr. 151 din 29 martie 2012 emisă de M.F.P.-A.N.A.F.-D.G.S.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: În baza R.I.F.

nr. F/DB/532 din 28 iunie 2011 întocmit de D.G.F.P. Dâmbovița a fost emisă Decizia de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011, fiind impusă D.C.E.G. Târgoviște suma de 4.752.226 lei, reprezentând T.V.A. în sumă de 2.820.766 lei și 1931.460 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște nr. 246 din 22 decembrie 1998, s-a procedat la reorganizarea și la restructurarea R.A.G.C. Târgoviște începând cu data de 1 ianuarie 1999, astfel că, potrivit art. 4 din această hotărâre, toate lucrările de investiții contractate de D.C.M., se vor executa în continuare de direcția nou creată în cadrul Primăriei, cu respectarea prevederilor contractuale. Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a D.C.E.G.

Târgoviște, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște nr. 113 din 24 aprilie 2003, D.C.E.G. este parte componentă a Primăriei Târgoviște cu statut juridic propriu conform Hotărârii Consiliului Local nr. 264/11/12/1998. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște nr. 29 din 31 ianuarie 2011, a fost aprobată înființarea SC M.C. SA Potrivit art. 8 și 9 din această hotărâre, SC M.C. SA este succesorul universal al D.C.E.G. și continuă derularea tuturor contractelor și litigiilor acestora, având calitatea de creditor sau debitor, după caz, precum și calitate procesuală pasivă sau activă, după caz. SC M.C. SA preia toate drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale D.C.E.G.

Târgoviște cu terții, inclusiv cele decurgând din raporturile juridice fiscale, în măsura în care, până la data preluării acestora, potrivit reglementărilor legale sau contractuale, acestea nu se sting. Așadar, potrivit hotărârilor și regulamentelor sus-menționate, D.C.E.G. nu este persoană juridică, funcționând în cadrul Primăriei Municipale, ca o direcție de specialitate, nefiind persoană juridică, în sensul Decretului nr. 31/1954. Potrivit art. 127 alin. (4) din C. fisc., Primăria Târgoviște nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodărești executate prin D.C.E.G., fiind considerată activitate desfășurată în calitate de autoritate publică.

Chiar M.F.P., prin adresa din 20 decembrie 2005, a comunicat reclamantei că, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (4) din C. fisc., „Primăria Târgoviște nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodărești executate prin Direcția Construcții edilitar gospodărești fără personalitate juridică, fiind considerată activitate desfășurată în calitate de autoritate publică”, interpretare corect însușită și de expertul contabil judiciar desemnat în cauză. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru activitatea de prestări servicii constând în operațiuni pentru care avea calitatea de persoană impozabilă (cea prestată către terți purtătoare de T.V.A.), calculul T.V.A.

a fost corect determinat, T.V.A.-ul fiind declarat și plătit în termen legal. Fără îndoială, SC M.C. SA este persoană juridică, însă, imputația respectivă provine anterior datei înființării acesteia, fiind succesorul universal al D.C.E.G., aceasta din urmă neavând personalitate juridică în sensul legii. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, în raport cu actele reținute și de prima instanță, recurenta-pârâtă susține că SC M.C. SA este succesoarea universală a D.C.E.G. și continuă derularea tuturor contractelor și litigiilor acesteia, inclusiv de natură fiscală, iar, atât la data demarării inspecției fiscale, cât și pe perioada supusă controlului, aceasta a funcționat sub această denumire.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a înlăturat fără nicio motivare apărările sale referitoare la legalitatea și temeinicia sumelor stabilite prin decizia de impunere contestată. În acest sens, recurenta-pârâtă reia apărările formulate în fața instanței de fond, arătând, în esență, că pentru lucrările efectuate în perioada ianuarie 2006 - februarie 2011 (lucrări de construcție, întreținere și reparații către diverși beneficiari), reclamanta a înregistrat profit, respectiv valoare adăugată și a solicitat și a obținut codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. începând cu data de 4 noiembrie 1999, fiind persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., conform art. 127 alin. (1) și (2) din C. fisc..

Pentru aceste motive, a fost stabilită T.V.A. suplimentar în cuantumul prevăzut în decizia de impunere, având în vedere că, în sensul dispozițiilor menționate, a obținut venituri cu caracter de continuitate din desfășurarea unor activități economice, devenind persoană impozabilă din perspectiva T.V.A. 3. Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. În cauză, reclamanta SC M.C. SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare care vizează, în principal, Decizia de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011, D.G.F.P.

Dâmbovița, prin care a fost stabilită în sarcina D.C.E.G. obligații fiscale suplimentare de plată reprezentând T.V.A. în sumă de 2.820.766 lei și majorări de întârziere în sumă de 1.931.460 lei pentru operațiuni desfășurate cu instituții publice efectuate în perioada 01 ianuarie 2006-28 februarie 2011. Se constată că, într-adevăr, prin decizia de impunere de impunere au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare reprezentând T.V.A. în sarcina D.C.E.G. Târgoviște, antecesoarea reclamantei din prezenta cauză, SC M.C. SA. Cu referire la calitatea D.C.E.G. de persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., chiar M.F.P., prin adresa din 20 decembrie 2005, reținută și de prima instanță, a comunicat faptul că, „având în vedere prevederile art. 127 alin. (4) din C. fisc., Primăria Târgoviște nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodărești executate prin D.C.E.G.

fără personalitate juridică, fiind considerată activitate desfășurată în calitate de autoritate publică”, „nu se înregistrează ca plătitor de T.V.A. și nu are dreptul de deducere a T.V.A. pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate în scopul realizării acestor lucrări”.

Or, atâta timp cât dreptul de deducere este un drept corelativ obligației de colectare, înregistrare și virare la bugetul de stat a T.V.A., îndrumarea dată de organul de specialitate al administrației publice centrale, care are rolul de control al aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate, precum și al funcționării instituțiilor care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa, privită prin prisma principiului coerenței, stabilității și predictibilității în domeniul finanțelor publice pe termen mediu, conferă consistență concluziei că în mod corect entitatea verificată nu a procedat la colectarea, înregistrarea și virarea T.V.A., operațiune care ar fi avut drept consecință atât obligația fiscală de plată a T.V.A.

(stabilită prin decizia de impunere contestată), cât și exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., a cărui legalitate este, însă, infirmată prin adresa menționată. Per a contrario, inexistența dreptului de deducere a T.V.A. confirmă lipsa de temei legal a impunerii obligației fiscale corelative de plată a T.V.A. Fiind necontestat faptul că D.C.E.G., în perioada supusă controlului, a funcționat ca entitate fără personalitate juridică, parte componentă a Primăriei Târgoviște (conform Regulamentului de organizare și funcționare - filele 54-62 la dosarul de fond), rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (4) din C. fisc., indicate de M.F.P.

în adresa susmenționată, conform cărora „Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți, cu excepția acelor activități care ar produce distorsiuni concurențiale dacă instituțiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum și a celor prevăzute la alin. (5) și (6)”. Astfel fiind, prima instanță cu just temei a dispus anularea actelor administrativ-fiscale contestate, întrucât, chiar dacă intimata-reclamantă SC M.C. SA este succesorul universal al D.C.E.G. și continuă derularea tuturor contractelor și litigiilor acestora, având calitatea de creditor sau debitor, după caz, precum și calitate procesuală pasivă sau activă, după caz, atâta timp cât D.C.E.G.

nu are calitate de persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., este lipsită de temei legal impunerea stabilită prin decizia de impunere. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 174 din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2014.