ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SA

a chemat în judecată pe pârâtul M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M., solicitând

anularea notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor

financiare din 3 iulie 2012, prin care i s-a aplicat o corecție financiară de

25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96 lei) a contractului din 15 noiembrie

2011, în valoare nominală de 2.203.378,24 lei.

Reclamanta a arătat

că autoritatea de control a încălcat prevederile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr.

66/2011, în sensul că nu și-a exprimat poziția cu privire la apărarea formulată

prin punctul de vedere solicitat conform art. 14 din același act normativ; că prevederile

O.U.G. nr. 66/2011 și nr. 875/2011 nu sunt aplicabile în cauză, pentru că

procedura de achiziție publică în urma căreia a fost atribuit contractul de

prestări servicii a început în anul 2010, dată la care actele normative nu erau

apărute.

Reclamanta a

subliniat că documentația de atribuire a contractului de servicii a fost

întocmită de un consorțiu cu care ministerul a avut încheiat contract de

asistență, iar întreaga procedură a fost monitorizată și supusă controlului de

către compartimentul de verificare a achizițiilor publice de pe lângă M.F.P., în

temeiul O.U.G. nr. 30/2006.

M.M.P. a depus întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 51 din O.U.G. nr.

66/2011, iar pe fond a arătat că nota de constatare respectă modelul prevăzut

în anexa 5 a normelor metodologice și cuprinde informațiile enumerate în art. 21

alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 66/2011. Cât privește aplicarea

retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, pârâtul a arătat că scopul adoptării acesteia

a constat în această monitorizare a modului de gestionare și utilizare a

fondurilor europene și este pe deplin aplicabilă în această cauză, conform art.

66 din O.U.G. nr. 66/2011. Referitor la susținerea reclamantei că documentația

de atribuire a fost întocmită de un consultant al Ministerului Mediului și

Pădurilor, pârâtul a arătat că întreaga responsabilitate aparține autorității

contractante, care nu își poate invoca în apărare propria culpă.

Prin Decizia civilă nr.

989/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de SC A. SA Bistrița, în

contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul

că acțiunea formulată de reclamantă este îndreptată

împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor

financiare din 3 iulie 2012 emisă de M.M.P., prin care i s-a aplicat o corecție

financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. a contractului din 15 noiembrie 2010

în valoare nominală de 2.203.378,24 lei, precum și faptul că reclamanta a

formulat contestația administrativ fiscală, la care a arătat că nu a primit

răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că

lipsa soluționării contestației administrativ fiscale nu îndreptățește

reclamanta să formuleze acțiunea în contencios fiscal, ci aceasta, dacă

considera că este depășit termenul în care contestația trebuia rezolvată, putea

introduce o acțiune în contencios administrativ de obligare a autorității la

emiterea deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale.

În raport de

prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care arată că deciziile pronunțate

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța competentă în

conformitate cu Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că acțiunea în

contencios fiscal putea fi introdusă doar împotriva deciziei de soluționare a

contestației administrativ fiscale și nu pe cale principală împotriva titlului

de creanță reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a

corecțiilor financiare, astfel că a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bistrița, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că, dintr-o regretabilă eroare, prin acțiunea în

contencios fiscal a fost atacată Nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare, notă care, de altfel, a fost contestată și

la M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și pe care acesta a soluționat-o prin

Decizia nr. 136430 din 25 iulie 2012.

Arată recurenta că în

această situație nu se mai impunea solicitarea anulării Notei la Curtea de apel

Cluj, ci anularea Deciziei emise de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și abia

apoi exonerarea reclamantei de plata corecției financiare.

Precizează recurenta

că instanța avea cunoștință despre existența respectivei Decizii, prin care a

fost respinsă contestația recurentei împotriva Notei, aceasta fiind depusă de către

pârât odată cu întâmpinarea.

În aceste condiții,

arată recurenta că este neîndoielnic că intenția acesteia a fost de a ataca decizia

emisă de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și nu nota de constatare, notă împotriva

căreia a fost depusă contestație la organul competent.

Recurenta solicită în

recurs să se considere că acțiunea sa a fost îndreptată împotriva Deciziei nr.

136430 din 25 iulie 2012 și nu împotriva Notei de constatare.

În susținerea cererii

de recurs, recurenta reiterează considerentele avute în vedere la contestația

introductivă.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul M.M.P. - D.A.M. P.O.S. M., anularea notei de constatare a neregulilor

și stabilire a corecțiilor financiare nr. 136155 din 3 iulie 2012, prin care i

s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96

lei) a contractului din 15 noiembrie 2011, în valoare nominală de 2.203.378,24

lei.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului rezultă faptul că reclamanta a formulat și contestația

administrativ fiscală împotriva notei de constatare, la care însă nu a primit

răspuns în termenul legal.

Înalta Curte constată

că în mod corect a reținut instanța de fond că lipsa soluționării contestației

administrativ fiscale în termenul prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011

nu îndreptățește reclamanta să formuleze acțiunea în contencios fiscal, deoarece

aceasta, dacă considera că este depășit termenul în care contestația trebuia

rezolvată, putea introduce o acțiune în contencios administrativ de obligare a

autorității la emiterea deciziei de soluționare a contestației administrativ

fiscale.

Potrivit art. 51 pct.

1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios

administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Prin urmare, acțiunea

în contencios fiscal poate fi introdusă doar împotriva deciziei de soluționare

a contestației administrativ fiscale și nu pe cale principală împotriva

titlului de creanță reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare, astfel cum în mod corect a reținut și

curtea de apel, respingând acțiunea ca inadmisibilă.

Însăși

recurenta-reclamantă a arătat în motivele de recurs formulate că dintr-o eroare

a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea notei de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 iulie 2012 și nu

anularea Deciziei nr. 136430 din 25 iulie 2012, prin care s-a soluționat

contestația administrativă formulată împotriva respectivei note de constatare.

Or, așa cum rezultă

din prevederile art. 316 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 294 C.

proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. SA Bistrița împotriva Deciziei civile nr. 989/2012

din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 mai 2014.