ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M., solicitând anularea notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare din 3 iulie 2012, prin care i s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96 lei) a contractului din 15 noiembrie 2011, în valoare nominală de 2.203.378,24 lei. Reclamanta a arătat că autoritatea de control a încălcat prevederile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu și-a exprimat poziția cu privire la apărarea formulată prin punctul de vedere solicitat conform art. 14 din același act normativ; că prevederile O.U.G.

nr. 66/2011 și nr. 875/2011 nu sunt aplicabile în cauză, pentru că procedura de achiziție publică în urma căreia a fost atribuit contractul de prestări servicii a început în anul 2010, dată la care actele normative nu erau apărute. Reclamanta a subliniat că documentația de atribuire a contractului de servicii a fost întocmită de un consorțiu cu care ministerul a avut încheiat contract de asistență, iar întreaga procedură a fost monitorizată și supusă controlului de către compartimentul de verificare a achizițiilor publice de pe lângă M.F.P., în temeiul O.U.G. nr. 30/2006. M.M.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, iar pe fond a arătat că nota de constatare respectă modelul prevăzut în anexa 5 a normelor metodologice și cuprinde informațiile enumerate în art. 21 alin. (2) 1 din O.U.G.

nr. 66/2011. Cât privește aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, pârâtul a arătat că scopul adoptării acesteia a constat în această monitorizare a modului de gestionare și utilizare a fondurilor europene și este pe deplin aplicabilă în această cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Referitor la susținerea reclamantei că documentația de atribuire a fost întocmită de un consultant al Ministerului Mediului și Pădurilor, pârâtul a arătat că întreaga responsabilitate aparține autorității contractante, care nu își poate invoca în apărare propria culpă. Prin Decizia civilă nr. 989/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de SC A. SA Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că acțiunea formulată de reclamantă este îndreptată împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 iulie 2012 emisă de M.M.P., prin care i s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. a contractului din 15 noiembrie 2010 în valoare nominală de 2.203.378,24 lei, precum și faptul că reclamanta a formulat contestația administrativ fiscală, la care a arătat că nu a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că lipsa soluționării contestației administrativ fiscale nu îndreptățește reclamanta să formuleze acțiunea în contencios fiscal, ci aceasta, dacă considera că este depășit termenul în care contestația trebuia rezolvată, putea introduce o acțiune în contencios administrativ de obligare a autorității la emiterea deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale. În raport de prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care arată că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța competentă în conformitate cu Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că acțiunea în contencios fiscal putea fi introdusă doar împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale și nu pe cale principală împotriva titlului de creanță reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, astfel că a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bistrița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că, dintr-o regretabilă eroare, prin acțiunea în contencios fiscal a fost atacată Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, notă care, de altfel, a fost contestată și la M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și pe care acesta a soluționat-o prin Decizia nr. 136430 din 25 iulie 2012. Arată recurenta că în această situație nu se mai impunea solicitarea anulării Notei la Curtea de apel Cluj, ci anularea Deciziei emise de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și abia apoi exonerarea reclamantei de plata corecției financiare.

Precizează recurenta că instanța avea cunoștință despre existența respectivei Decizii, prin care a fost respinsă contestația recurentei împotriva Notei, aceasta fiind depusă de către pârât odată cu întâmpinarea. În aceste condiții, arată recurenta că este neîndoielnic că intenția acesteia a fost de a ataca decizia emisă de M.M.P. - D.G. A.M. P.O.S. M. București și nu nota de constatare, notă împotriva căreia a fost depusă contestație la organul competent. Recurenta solicită în recurs să se considere că acțiunea sa a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 136430 din 25 iulie 2012 și nu împotriva Notei de constatare. În susținerea cererii de recurs, recurenta reiterează considerentele avute în vedere la contestația introductivă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P.

- D.A.M. P.O.S. M., anularea notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. 136155 din 3 iulie 2012, prin care i s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea fără T.V.A. (8.813.514,96 lei) a contractului din 15 noiembrie 2011, în valoare nominală de 2.203.378,24 lei. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă faptul că reclamanta a formulat și contestația administrativ fiscală împotriva notei de constatare, la care însă nu a primit răspuns în termenul legal. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că lipsa soluționării contestației administrativ fiscale în termenul prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G.

nr. 66/2011 nu îndreptățește reclamanta să formuleze acțiunea în contencios fiscal, deoarece aceasta, dacă considera că este depășit termenul în care contestația trebuia rezolvată, putea introduce o acțiune în contencios administrativ de obligare a autorității la emiterea deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale. Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin urmare, acțiunea în contencios fiscal poate fi introdusă doar împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale și nu pe cale principală împotriva titlului de creanță reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, astfel cum în mod corect a reținut și curtea de apel, respingând acțiunea ca inadmisibilă. Însăși recurenta-reclamantă a arătat în motivele de recurs formulate că dintr-o eroare a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 iulie 2012 și nu anularea Deciziei nr. 136430 din 25 iulie 2012, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată împotriva respectivei note de constatare.

Or, așa cum rezultă din prevederile art. 316 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bistrița împotriva Deciziei civile nr. 989/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2014.