ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2065/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.Ș., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj a solicitat

anularea Deciziei nr. 601 din 14 august 2012, emisă de către pârâtă și anularea

Deciziei de impunere privind T.V.A. stabilită de inspecția fiscală la persoane

fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate

organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 și anularea raportului de

inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, ca fiind netemeinice și

nelegale.

În motivare s-a

arătat că pârâta a soluționat contestația formulată de către reclamant în

procedura administrativă, respingând-o raportat la faptul că această

contestație a fost depusă după expirarea termenului legal, deși reclamantul

fiind plecat din țară, o perioada de timp, nu a avut cunoștință de faptul că

tranzacțiile imobiliare efectuate fac obiectul unui control fiscal.

A arătat că la data

de 27 februarie 2012, avocatul reclamantului a primit sub semnătură decizia de

impunere, aceasta fiind data de la care curge termenul de contestare a actelor

administrativ fiscale.

A susținut că în

termenul legal, 26 martie 2012, a formulat contestația care a fost respinsă

prin Decizia nr. 6011 din 14 august 2012.

Pârâta D.G.F.P. Cluj

prin întâmpinare a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința

nr.

864 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul B.Ș. în contradictoriu cu pârâta

D.G.F.P.J. Cluj.

În limitele

investirii, respectiv doar cu privire la corecta soluționare a contestației

fără cercetarea fondului acesteia, s-a reținut că înscrisurile depuse în

probațiune în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 evidențiază că starea

de fapt reținută de către organul fiscal a fost corectă.

Astfel, s-a reținut

că organul fiscal a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală nr.

14939 din 30 noiembrie 2011 în condițiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003

și, întrucât corespondența a fost returnată la data de 19 decembrie 2011 s-a

procedat în baza prev. art. 44 alin. (2)

1

din O.G. nr. 92/2003 la

transmiterea invitației și întrucât și aceasta a fost returnată la data de 22

decembrie 2001 potrivit art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat

pe pagina de internet A.N.A.F. și afișat la sediul organului fiscal anunțul

individual nr. 14939 din 13 ianuarie 2012 prin care se comunică că a fost emisă

pe numele d-lui B.Ș. Decizia de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecția

fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități

economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011.

În raport de termenul

de 30 de zile de exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ

fiscal, stabilit de prevederile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003,

calculat de la data de la data comunicării actului administrativ fiscal, s-a

susținut că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii.

S-a arătat in

sentința atacată că momentul începutului curgerii termenului a fost stabilit de

către legiuitor în raport cu momentul comunicării iar momentul la care se

consideră comunicat actul fiscal este cel stabilit de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Susținerile

reclamantului referitoare la împrejurarea că în mod eronat s-a reținut de către

organul fiscal existența imposibilității comunicării actului supus contestării,

au fost respinse întrucât, dat fiind absența de la domiciliu, în mod corect s-a

reținut de către organul investit cu soluționarea contestației că au fost

aplicate în mod legal dispozițiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Împrejurarea că la

data de 27 februarie 2012 reprezentantul reclamantului a primit sub semnătură

decizia de impunere, s-a apreciat că a confirmat că îndeplinirea procedurilor

conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 și-a atins scopul neputând da

naștere la un nou moment de la care să curgă termenul instituit de art. 207 din

O.G. nr. 92/2003.

S-a constatat că au

fost îndeplinite toate demersurile necesare în prealabil pentru comunicarea

actului la domiciliul reclamantului unicul domiciliu cunoscut fiind cel indicat

de organele fiscale.

În concluzie, a

reținut prima instanță că acțiunea în contencios administrativ este nefondată

întrucât în mod corect s-a reținut că exercitarea căii de atac s-a făcut cu

ignorarea dispozițiilor legale.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul B.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

s-a arătat că data la care a luat la cunoștință de existența unui raport de

inspecție fiscală și de decizia de impunere, a fost data de 27 februarie 2012.

S-a precizat că, în

condițiile în care organele fiscale nu au respectat prevederile legale, in

sensul afișării actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului

potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. civ., acestuia ia-a fost încălcat dreptul

la apărare conferit de art. 209 alin. (2) C. proc. fisc.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul

admiterii acțiunii introductive cu consecința anulării Deciziei nr. 601 din 14

august 2012 emisă de pârâtă și anulării deciziei de impunere privind T.V.A. nr.

14939 din 30 noiembrie 2011 și anulării Raportului de inspecție fiscală nr.

14939 din 30 noiembrie 2011.

Procedura în

fața instanței de recurs

Recurentul a depus concluzii

scrise în susținerea cererii de recurs.

Intimata - pârâtă

D.G.F.P.J. Cluj a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia

nr. 601 din 14 august 2012 D.G.F.P. Cluj a respins ca nedepusă in termen

contestația formulată de contestatorul B.Ș. împotriva deciziei de impunere

privind T.V.A. stabilită de Inspecția fiscală la persoanele fizice care

realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor

fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011.

În drept, potrivit

dispozițiilor art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „Contestația

se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului

administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.”

Potrivit art. 103 C.

proc. civ. Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt

act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

Analizând materialul probator

administrat în cauză, Înalta Curte constată că pârâta a procedat la comunicarea

raportului de inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 în condițiile art.

44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prin scrisoare recomandată cu confirmarea de

primire din 5 decembrie 2011.

Întrucât

corespondența a fost returnată de poștă la data de 19 decembrie 2011 cu

mențiunea „expirat termenul de predare”, s-a procedat în conformitate prev. art.

44 alin. (2)

1

din O.G. nr. 92/2003 la transmiterea invitației și

întrucât și aceasta a fost returnată la data de 22 decembrie 2001 potrivit art.

44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A.N.A.F.

și afișat la sediul organului fiscal anunțul individual din 13 ianuarie 2012

prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B.Ș. decizia de impunere

privind T.V.A. stabilită de Inspecția fiscală la persoanele fizice care

realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor

fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, fiind comunicat și termenul de

exercitare a contestației.

În raport de aceasta

situație de fapt, în mod corect, prima instanță a constatat că depunerea

contestației la data de 26 martie 2012, sub nr. 13341 din 26 martie 2012, s-a

făcut cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., actul administrativ socotindu-se comunicat „în termen

de 15 zile de la data afișării anunțului”, respectiv la data de 28 ianuarie 2012.

Înalta Curte apreciază

că nu poate fi primită, în lipsa unui temei legal, cererea recurentului -

reclamant de a se considera că a operat repunerea în termen, prin formularea

unei cereri de comunicare la data de 27 martie 2012 de către avocat, în

condițiile în care s-a probat de către pârâtă respectarea procedurii prevăzute

de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

În ceea ce privește

critica privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte o apreciază

neîntemeiată întrucât limitele impuse pentru exercitarea dreptului de

contestare, cu referire la art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor

juridice și a efectelor actelor administrative.

În acest sens s-a

pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 536/2011, care a observat

ca O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. reprezintă o lege speciala, care

instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun,

reprezentat de C. proc. civ.

Totodată s-a

constatat că interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința

contribuabilului a existentei unei obligații fiscale al cărei creditor

este însuși statul implica necesitatea comunicării actului administrativ

in care aceasta este consemnata prin modalități care sa asigure aducerea

efectiva la cunoștința contribuabilului despre existenta unor

obligații fiscale in sarcina sa, legiuitorul instituind posibilitatea ca

actele administrative fiscale să fie comunicate prin publicitate și în

cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut.

În acest caz, însă,

s-a constatat că, anterior recurgerii la aceasta modalitate, este necesar să fi

fost respectata cu strictețe ordinea prevăzuta în art. 44 din O.G. nr. 92/2003,

astfel încât comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate

ultima și subsidiara, cerință satisfăcută în speța dedusă judecății.

Recurentul -

reclamant încearcă să introducă o nouă ipoteză, respectiv aceea a afișării

actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului, care astfel cum

rezultă din chiar decizia invocată prin notele de ședință depuse (nr. 10 din 10

iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs in

interesul legii) este subsidiară comunicării prin poștă, cu scrisoare

recomandată, astfel că nu se poate invoca o vătămare și o ingrădire a dreptului

la apărare.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.Ș. împotriva sentinței nr. 864 din 12 noiembrie 2012 a Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2014.