ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2065/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.Ș., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj a solicitat anularea Deciziei nr. 601 din 14 august 2012, emisă de către pârâtă și anularea Deciziei de impunere privind T.V.A. stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 și anularea raportului de inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, ca fiind netemeinice și nelegale.

În motivare s-a arătat că pârâta a soluționat contestația formulată de către reclamant în procedura administrativă, respingând-o raportat la faptul că această contestație a fost depusă după expirarea termenului legal, deși reclamantul fiind plecat din țară, o perioada de timp, nu a avut cunoștință de faptul că tranzacțiile imobiliare efectuate fac obiectul unui control fiscal. A arătat că la data de 27 februarie 2012, avocatul reclamantului a primit sub semnătură decizia de impunere, aceasta fiind data de la care curge termenul de contestare a actelor administrativ fiscale. A susținut că în termenul legal, 26 martie 2012, a formulat contestația care a fost respinsă prin Decizia nr. 6011 din 14 august 2012. Pârâta D.G.F.P.

Cluj prin întâmpinare a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 864 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.Ș. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj. În limitele investirii, respectiv doar cu privire la corecta soluționare a contestației fără cercetarea fondului acesteia, s-a reținut că înscrisurile depuse în probațiune în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 evidențiază că starea de fapt reținută de către organul fiscal a fost corectă. Astfel, s-a reținut că organul fiscal a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 în condițiile art. 44 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 și, întrucât corespondența a fost returnată la data de 19 decembrie 2011 s-a procedat în baza prev. art. 44 alin. (2) 1 din O.G. nr. 92/2003 la transmiterea invitației și întrucât și aceasta a fost returnată la data de 22 decembrie 2001 potrivit art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A.N.A.F. și afișat la sediul organului fiscal anunțul individual nr. 14939 din 13 ianuarie 2012 prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B.Ș. Decizia de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecția fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011. În raport de termenul de 30 de zile de exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ fiscal, stabilit de prevederile art. 207 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, calculat de la data de la data comunicării actului administrativ fiscal, s-a susținut că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii. S-a arătat in sentința atacată că momentul începutului curgerii termenului a fost stabilit de către legiuitor în raport cu momentul comunicării iar momentul la care se consideră comunicat actul fiscal este cel stabilit de art. 44 din O.G. nr. 92/2003. Susținerile reclamantului referitoare la împrejurarea că în mod eronat s-a reținut de către organul fiscal existența imposibilității comunicării actului supus contestării, au fost respinse întrucât, dat fiind absența de la domiciliu, în mod corect s-a reținut de către organul investit cu soluționarea contestației că au fost aplicate în mod legal dispozițiile art. 44 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003. Împrejurarea că la data de 27 februarie 2012 reprezentantul reclamantului a primit sub semnătură decizia de impunere, s-a apreciat că a confirmat că îndeplinirea procedurilor conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 și-a atins scopul neputând da naștere la un nou moment de la care să curgă termenul instituit de art. 207 din O.G. nr. 92/2003. S-a constatat că au fost îndeplinite toate demersurile necesare în prealabil pentru comunicarea actului la domiciliul reclamantului unicul domiciliu cunoscut fiind cel indicat de organele fiscale. În concluzie, a reținut prima instanță că acțiunea în contencios administrativ este nefondată întrucât în mod corect s-a reținut că exercitarea căii de atac s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor legale.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a arătat că data la care a luat la cunoștință de existența unui raport de inspecție fiscală și de decizia de impunere, a fost data de 27 februarie 2012. S-a precizat că, în condițiile în care organele fiscale nu au respectat prevederile legale, in sensul afișării actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. civ., acestuia ia-a fost încălcat dreptul la apărare conferit de art. 209 alin. (2) C. proc. fisc. Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii introductive cu consecința anulării Deciziei nr. 601 din 14 august 2012 emisă de pârâtă și anulării deciziei de impunere privind T.V.A. nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 și anulării Raportului de inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011. Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus concluzii scrise în susținerea cererii de recurs. Intimata - pârâtă D.G.F.P.J. Cluj a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, prin Decizia nr. 601 din 14 august 2012 D.G.F.P. Cluj a respins ca nedepusă in termen contestația formulată de contestatorul B.Ș. împotriva deciziei de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecția fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011. În drept, potrivit dispozițiilor art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.” Potrivit art. 103 C. proc. civ. Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că pârâta a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală nr. 14939 din 30 noiembrie 2011 în condițiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire din 5 decembrie 2011. Întrucât corespondența a fost returnată de poștă la data de 19 decembrie 2011 cu mențiunea „expirat termenul de predare”, s-a procedat în conformitate prev. art. 44 alin. (2) 1 din O.G. nr. 92/2003 la transmiterea invitației și întrucât și aceasta a fost returnată la data de 22 decembrie 2001 potrivit art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 a fost publicat pe pagina de internet A.N.A.F. și afișat la sediul organului fiscal anunțul individual din 13 ianuarie 2012 prin care se comunică că a fost emisă pe numele d-lui B.Ș.

decizia de impunere privind T.V.A. stabilită de Inspecția fiscală la persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 14939 din 30 noiembrie 2011, fiind comunicat și termenul de exercitare a contestației. În raport de aceasta situație de fapt, în mod corect, prima instanță a constatat că depunerea contestației la data de 26 martie 2012, sub nr. 13341 din 26 martie 2012, s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., actul administrativ socotindu-se comunicat „în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”, respectiv la data de 28 ianuarie 2012. Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită, în lipsa unui temei legal, cererea recurentului - reclamant de a se considera că a operat repunerea în termen, prin formularea unei cereri de comunicare la data de 27 martie 2012 de către avocat, în condițiile în care s-a probat de către pârâtă respectarea procedurii prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În ceea ce privește critica privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată întrucât limitele impuse pentru exercitarea dreptului de contestare, cu referire la art. 207 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice și a efectelor actelor administrative. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 536/2011, care a observat ca O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. reprezintă o lege speciala, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ.

Totodată s-a constatat că interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existentei unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implica necesitatea comunicării actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalități care sa asigure aducerea efectiva la cunoștința contribuabilului despre existenta unor obligații fiscale in sarcina sa, legiuitorul instituind posibilitatea ca actele administrative fiscale să fie comunicate prin publicitate și în cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, s-a constatat că, anterior recurgerii la aceasta modalitate, este necesar să fi fost respectata cu strictețe ordinea prevăzuta în art. 44 din O.G.

nr. 92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima și subsidiara, cerință satisfăcută în speța dedusă judecății. Recurentul - reclamant încearcă să introducă o nouă ipoteză, respectiv aceea a afișării actului administrativ fiscal la domiciliul contribuabilului, care astfel cum rezultă din chiar decizia invocată prin notele de ședință depuse (nr. 10 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs in interesul legii) este subsidiară comunicării prin poștă, cu scrisoare recomandată, astfel că nu se poate invoca o vătămare și o ingrădire a dreptului la apărare. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.Ș. împotriva sentinței nr. 864 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2014.