ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației din data de 28 septembrie 2012 emisă de către D.G.F.P. Cluj; anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj și a Raportului de inspecție fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj; precum și obligarea pârâtei D.G.F.P. Cluj la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că, în baza unei inspecții fiscale începute la data de 29 noiembrie 2011 și finalizată la data de 23 mai 2012, D.N.

a făcut obiectul unei inspecții fiscale care s-a finalizat cu emiterea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere aferente. La data de 10 august 2012, prin intermediul plângerii prealabile pe care a formulat-o la D.G.F.P. Cluj a solicitat revocarea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală aferent. Prin Decizia de soluționare a contestației din 28 septembrie 2012, contestația a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. În aceste condiții, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a decis să sesizeze secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj cu privire la refuzul expres al organului administrativ-fiscal de a soluționa în mod pozitiv cererea sa.

Cu privire la deficiențele procedurale ale actelor administrative fiscale contestate, a apreciat că în speță pot fi identificate mai multe încălcări ale legii de natură procedurală, care pot conduce la admiterea cererii de suspendare și, pe fond, la anularea actelor administrativ-fiscale contestate. Totodată, a apreciat că o soluție de anulare pe considerente procedurale ar face inutilă abordarea fondului cauzei.

În continuare reclamantul a susținut următoarele: - Nulitatea inspecție fiscale, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere ca urmare a necompetenței Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj pentru efectuarea inspecției fiscale; - Nulitatea inspecție fiscale, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere ca urmare a nerespectării dreptului la apărare; - Nulitatea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere ca urmare a nerespectării termenului legal pentru efectuarea inspecției fiscale și a perioadei care poate fi supusă inspecției fiscale. În Dosarul nr. 1745/33/2012 reclamanta D.I.M.

(soția reclamantului D.N.) a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj solicitând anularea Deciziei de soluționare a contestației din 28 septembrie 2012 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj și a Raportului de inspecție fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. S-a observat că motivele de fapt și de drept ale acestei acțiuni sunt identice cu cele mai sus arătate și invocate de reclamantul D.N. Instanța prin Încheierea ședinței publice din 29 ianuarie 2013 (Dos.

1745/33/2012) a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile impuse de dispozițiile art. 164 alin. (3) C. proc. civ. și prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ. a dispus conexarea Dosarului nr. 1745/33/2012 la Dosarul nr. 1677/33/2012 a Curții de Apel Cluj. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamantul D.N. împotriva Deciziei din 28 septembrie 2012 emisă de instituția intimatei și implicit împotriva Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Activității de Inspecție Fiscală. La data de 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, prin Sentința nr. 557, a admis în totalitate cele două acțiuni conexate, dispunând anularea Deciziei de soluționare a contestației din 28 septembrie 2012 emisă de către D.G.F.P.

Cluj, precum și a Deciziei de soluționare a contestației emise la data de 28 septembrie 2012 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj și a Raportului de inspecție fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj, precum și a Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj și a Raportului de inspecție fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj, și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj să plătească reclamanților în solidar suma de 5.537,2 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în primul rând, că reclamanții au invocat nulitatea actelor administrative atacate, decizia de soluționare a contestației, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, pe considerentul că inspecția fiscală realizată de organele de inspecție din cadrul D.G.F.P. Cluj este nulă, dat fiind că această autoritate fiscală este necompetentă. În opinia instanței, această apărare nu a făcut obiectul contestației formulate pe cale administrativă, ceea ce a pus problema dacă o atare critică putea fi evocată pentru prima dată în fața instanței. Curtea a reținut că faza administrativă de control administrativ asupra actului administrativ fiscal este reglementată de C. proc.

fisc., în special art. 209 - 218, iar faza judecătorească și apoi judiciară a acestor litigii este guvernată alături de unele dispoziții speciale C. proc. fisc., în principal este grefată pe normele procedurale conținute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, s-a reținut că faza de control de legalitate operată de organul de soluționare a contestației nu prezintă toate garanțiile conferite de normele ce guvernează procesul de contencios administrativ. În acest context, dacă nu s-a reținut și, de altfel nici nu s-a invocat, exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 sub sancțiunea prevăzută de art. 723 din același cod, cercetarea altor aspecte de legalitate a actului administrativ-fiscal, încuviințarea probelor și stabilirea stării de fapt fiscale cu ajutorul probei cu expertiza fiscală judiciară în limitele de contradictorialitate este perfect validă din punct de vedere procesual.

Instanța a statuat că nu trebuie omis faptul că procedura administrativă prevăzută de art. 205 și urm. C. proc. fisc. nu este o procedură administrativ-judiciară și nici acțiunea în contencios fiscal prevăzută de art. 218 alin. (2) din același cod corelată cu art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calificată ca fiind o cale judiciară de atac, deci nu se poate invoca principiul specific căilor de atac. În continuare instanța a procedat la analiza primului motiv de nelegalitate invocat de reclamanți. În acest context, Curtea a reținut că inițial reclamanții au contestat competența materială și teritorială a D.G.F.P. a județului Cluj pentru realizarea inspecției fiscale în materie de TVA și aceasta are competență exclusiv în materia impozitului pe venit, dat fiind regimul juridic reglementat de art. 99 C. proc.

fisc. Cu privire la competența de realizare a inspecției fiscale, s-a reținut că: inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat. De asemenea, conform art. 99 alin. (2) din același cod, competența de exercitare a inspecției fiscale pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Organele de inspecție fiscală din aparatul central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală au competență în efectuarea inspecției fiscale pe întregul teritoriu al țării, iar conform art. 99 alin. (3) competența privind efectuarea inspecției fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală condițiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În răspunsul la această critică, pârâta a susținut inițial prin întâmpinare că sub acest aspect reclamanții nu au oferit motive care să fie susținute nici în fapt și nici în drept, ci rezultă dintr-o interpretare proprie a normelor legale incidente, respectiv C. proc.

fisc. și actele normative privind organizarea și funcționarea structurilor de inspecție fiscală. Mai apoi, în notele de ședință s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 99 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., ale art. 4 alin. (2), pct. 44 și alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., precum și Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1349/2009, competența teritorială privind efectuarea inspecției fiscale pentru contribuabilul cu domiciliul în Cluj-Napoca revine Serviciilor de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Cluj, unitate la nivelul căreia sunt organizate structuri fiscale împuternicite pentru îndeplinirea unor astfel de atribuții. Cu trimitere la dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc.

fisc., pentru realizarea în concret a inspecției fiscale, pârâta indică prevederile art. 42 alin. (1) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009 referitoare la exercitarea inspecției fiscale. Pe de altă parte, s-a susținut că această critică de nelegalitate nu poate fi primită în prezenta cauză, ci poate eventual să facă obiectul unor alte proceduri de contestare pe temeiul Legii nr. 554/2004. Curtea a reținut că sancționarea unei eventuale neregularități a actului administrativ emis ori adoptat de președintele A.N.A.F. privind exercitarea inspecției fiscale poate fi antamată și în această cauză, nu numai prin apelarea la căile procedurale prevăzute de Legea nr. 554/2004. În opinia instanței, sancțiunea inexistenței actului administrativ normativ care nu este publicat în M. Of.

poate fi antamată și pe cale incidentală, această sancțiune nefiind neapărat identificabilă cu nulitatea actului administrativ ca să facă neapărat obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 sau să facă obiectul unei acțiuni directe de contencios administrativ care să aibă ca obiect anularea actului administrativ normativ. Ca atare, Curtea a reținut că inexistența actului administrativ poate fi analizată ca și o chestiune prejudicială în litigiul pendinte conform art. 17 C. proc. civ. de la 1865 cu toate consecințele ce decurg de aici. Din această perspectivă, Curtea a reținut că Ordinul nr. 1348/2009 exhibat de pârâtă nu este publicat în M. Of. al României și, prin urmare, conform principiului instituit de dispozițiile art. 108 alin. (4) din Constituția României sancțiunea aplicabilă este inexistența actului respectiv.

Textul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, include excepții de la publicare între care nu se află menționat explicit și nici nu poate fi inclus actul normativ emis de președintele A.N.A.F. privitor la organizarea inspecției fiscale. Din această perspectivă s-a reținut cu temei că Ordinul președintelui A.N.A.F. opus de pârâtă nu poate produce efectele juridice urmărite de aceasta de vreme ce condiția publicării privind intrarea în vigoare nu a fost îndeplinită. Așa fiind, Curtea a reținut că inspecția fiscală din speță a fost realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative, aspect care atrage nulitatea acesteia și a tuturor actelor încheiate în baza acesteia.

Deși s-a invocat și încălcarea altor norme procedurale referitoare la dreptul la apărare, depășirea termenului maxim de desfășurare a inspecției fiscale, pentru nerespectarea perioadei care putea fi supusă inspecției fiscale, acestea nu au mai fost analizate, de vreme ce a fost găsită ca întemeiată excepția nerespectării dispozițiilor imperative privind necompetența materială a organului fiscal în efectuarea inspecției fiscale. De altfel, în opinia instanței, anularea actelor administrativ-fiscale se impune și pentru argumente care țin de fondul cauzei, pentru nerespectarea regimului proprietății în devălmășie.

Astfel, așa cum s-a arătat și în cadrul cererilor de chemare în judecată, organul fiscal a procedat la atribuirea unei cote de 50% din veniturile obținute în sarcina fiecărui soț, această măsură fiind nelegală deoarece între soți nu a existat niciodată o asociere în participațiune așa cum era aceasta descrisă la art. 251 - 256 C. com., aplicabil în întregime în speță. De asemenea, s-a reținut că se încalcă regimul proprietății în devălmășie, acestui tip de proprietate fiindu-i specifică tocmai prohibiția determinării pe cote matematice a dreptului de proprietate a fiecărui soț, în absența unui partaj. A reținut instanța că organul fiscal pentru a determina în mod corect obligațiile fiscale ale celor doi soți, trebuia ca anterior individualizării obligațiilor fiscale ale acestora, să efectueze un partaj din care să rezulte care a fost cota de contribuție a fiecărui soț la proprietatea comună.

Organul fiscal nu a ținut cont nici de prevederile pct. 3 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare ale art. 127 C. fisc. În concluzie, s-a apreciat că, în prezenta speță, doar unul dintre soț putea îndeplini obligațiile în materie de TVA și, prin urmare, acesta este încă un motiv de admitere a acțiunii cu consecința obligării organelor fiscale la refacerea inspecției fiscale în conformitate cu normele legale. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 557/2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea cu reținere și respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Recurenta a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, art. 304 1 și art. 312 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele critici: - În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat principiile rolului activ și al contradictorialității privind calificarea exactă a cererii, fapt ce reprezintă motiv de nulitate. Instanța de fond a respins acțiunea și a anulat actele administrative contestate în baza unor considerente legate de un alt act administrativ - Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, invocat în apărare, și care nu a fost supus controlului instanței de contencios administrativ pe calea unei excepții de nelegalitate în contradictoriu și cu emitentul acestuia, în speță, Agenția Națională de Administrare Fiscală.

De asemenea, se susține că a fost încălcat principiul disponibilității și rolului activ prin faptul că nu a avut loc o calificare exactă a cererii de chemare în judecată. Dacă instanța de fond aprecia că a fost învestită cu excepție, soluționarea acesteia trebuia să rezulte atât din considerente, cât și din dispozitiv. - În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța nu a argumentat concluzia potrivit căreia inspecția realizată de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Cluj este nulă. Recurenta a arătat că nu a fost analizată apărarea sa potrivit căreia actul normativ care stabilește competența privind activitatea de inspecție fiscală este O.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. - Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, realizând o cercetare dincolo de limitele învestirii sale, cu privire la Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009. - În ceea ce privește motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond nu a clarificat în niciun mod aspectele legate de competența organelor care au realizat inspecția fiscală. S-a susținut că actul normativ care stabilește competența privind activitatea de inspecție fiscală este O.G. nr. 92/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 99 din O.G. nr. 92/2003, inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Ordinul nr. 375/2009 reglementează organizarea internă A.N.A.F. și a structurilor sale deconcentrate, nefiind necesară publicarea în M. Of. al României, întrucât nu face parte din categoria actelor normative, referindu-se doar la persoanele care sunt supuse inspecției fiscale. De asemenea, prevederile art. 42 alin. (1) din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009 referitoare la exercitarea inspecției fiscale, confirmă că inspecția fiscală privind impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se realiza la acel moment de inspecția fiscală organizată la nivelul D.G.F.P.-urilor.

În altă ordine, recurenta a susținut că hotărârea recurată este nelegală întrucât instanța de fond, deși a considerat că nu trebuie analizate restul motivelor de nulitate invocate de reclamant, a analizat însă anumite aspectele legate de fondul cauzei cu încălcarea prevederilor art. 85, art. 127 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Intimații-reclamanți D.N. și D.I.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentă ca nefondat, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare sub toate aspectele. În esență, s-a susținut că trebuie respinse motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât organul fiscal care a efectuat inspecția fiscală nu a fost competent, fapt care a fost reținut în mod corect de instanța de fond fără a fi invocată vreo excepție în acest sens.

Referitor la lipsa plângerii procedurii prealabile se arată că aceasta nu mai poate fi invocată potrivit art. 109 alin. (3) C. proc. civ. În ceea ce privește solicitarea de a fi trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj, se arată că această soluție se impune întrucât judecata a fost limitată la chestiunea necompetenței materiale, însă se impune ca instanța de fond să se pronunțe asupra tuturor aspectelor litigioase. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți, prin care a reiterat argumentele din cuprinsul cererii de recurs. 3. Soluția instanței recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Rezultă din analiza cuprinsului înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei, inclusiv a deciziilor contestate, că reclamanții, în cadrul contestației administrative, au susținut necompetența materială a D.G.F.P. Cluj pentru efectuarea inspecției fiscale, invocând inexistența Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 375 din 26 martie 2009 întrucât acesta este un act normativ și se impunea publicarea în M. Of. al României. Se reține că până în prezent, judecata de fond a fost limitată la chestiunea necompetenței materiale a D.G.F.P. Cluj, pentru efectuarea inspecției fiscale. Se constată că instanța de fond a dispus anularea actelor administrative contestate reținând nulitatea inspecției fiscale din perspectiva faptului că Ordinul nr. 1348/2009 nu a fost publicat în M. Of.

al României, fapt care atrage inexistența acestuia, conform art. 108 alin. (4) din Constituția României și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența inspecției fiscale sunt incidente dispoziții cuprinse prin acte normative cu forță juridică superioară, respectiv: - art. 99 din Cap. II - "Realizarea inspecției fiscale" C. proc. fisc., conform cărora: "Art. 99 - Competența (1) Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2) Competența de exercitare a inspecției fiscale pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Organele de inspecție fiscală din aparatul central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală au competență în efectuarea inspecției fiscale pe întregul teritoriu al țării. (3) Competența privind efectuarea inspecției fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală condițiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală". Potrivit art. 11 alin. (4) din H.G.

nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.: "structura organizatorică a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, administrațiilor finanțelor publice municipale, orășenești și comunale, precum și a Direcției Generale a Finanțelor Publice București și a administrațiilor finanțelor publice ale sectoarelor Municipiului București, se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (...)". Ordinul nr. 375/2009 a fost emis în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 109/2009, acesta reglementând organizarea internă a A.N.A.F. și a structurilor sale deconcentrate. Acest ordin nu se încadrează în categoria actelor administrative normative. Acesta a fost emis de Președintele A.N.A.F.

pentru organizarea internă a activității organului fiscal, astfel că nu se impunea publicarea acestuia în M. Of., cum eronat a reținut instanța de fond. În altă ordine, necontestat este că potrivit art. 5 alin. (2) ale acestui ordin: "Activitatea de inspecție fiscală pentru contribuabilii aflați în evidența fiscală a administrațiilor de județ și a administrațiilor finanțelor publice din municipiile reședință de județ și a administrațiilor finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii, se efectuează de către structurile de inspecție fiscală constituite la nivelul aparatului propriu al direcției generale a finanțelor publice județene, conform Anexei 1 la prezentul ordin, fiind coordonată de către directorul executiv adjunct de la Activitatea de inspecție fiscală". În concluzie, în raport cu dispozițiile legale prevăzute de C. proc.

fisc. citate anterior, precum și de prevederile Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 375/2009, competența teritorială privind efectuarea inspecției fiscale pentru reclamanți revine Serviciilor de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. județul Cluj, unitate la nivelul căreia sunt organizate structuri fiscale împuternicite cu îndeplinirea unor astfel de atribuții din competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prin urmare, față de aceste considerente, în mod eronat instanța de fond a reținut necompetența echipei care a efectuat inspecția fiscală în cauză. Mai mult, intimații-reclamanți, în calitate de contribuabili, nu au dovedit o vătămare în raport cu ordinele menționate, inclusiv Ordinul nr. 1348/2009, întrucât măsurile fiscale dispuse de recurentă își au temeiul juridic în C. fisc.

În altă ordine, referitor la Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, instanța de fond nu a fost învestită cu nelegalitatea acestuia, care să fie analizată în contradictoriu și cu emitentul. Deci, Înalta Curte constată că nu putea fi reținut ca temei al anulării actelor administrativ-fiscale atacate pretinsa necompetență materială a echipei de inspecție fiscală de a efectua controlul fiscal la persoanele fizice pe linie de TVA, relevanță juridică prezentând prevederile C. proc. fisc. Întrucât prima instanță, valorificând numai acest motiv dintre cele invocate de intimata-reclamantă în susținerea nelegalității actelor atacate, în mod evident nu a intrat pe deplin în cercetarea fondului cauzei, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I și alin. (5) cu referire la art. 315 C. proc.

civ., Înalta Curte va casa hotărârea recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, asupra tuturor cererilor și aspectelor rămase nesoluționate. Urmează, totodată, ca instanța de rejudecare să se pronunțe și asupra cererilor noi formulate de părți în recurs a căror soluționare nu s-a mai impus față de soluția adoptată prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 557 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2015. Procesat de GGC - AZ