ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin încheierea de ședință pronunțată la data

de 07 martie 2011 de Judecătoria Caraș-Severin în Dosar nr. 6011/115/2010 s-a

dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea excepției de

nelegalitate invocată de reclamanții C.A. și B.I.I. în contradictoriu cu

Comisia Județeană de Fond Funciar a județului Caraș-Severin a dispozițiilor

Decretului nr. 225 din 05 mai 1956 (prin care s-a dispus exproprierea

suprafeței de 3.025 mp, înscrisa în CF x1 Caransebeș cu nr. top. x2 Caransebeș,

aflata în proprietatea antecesorilor B.N., B.G., B.I., B.M., B.G. și B.N. și

trecută în administrarea Ministerului Apărării Naționale) și a Hotărârii

Guvernului nr. 1282/2009 (privind darea în administrarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 12.112

mp din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării

Naționale, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România - SA a lucrărilor de construcție a obiectivului

"Varianta de ocolire a municipiului Caransebeș").

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

296 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă excepția de

nelegalitate invocată.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la Decretul nr. 225 din 05 mai

1956 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române,

faptul că Decretul în discuție, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea

statului a unor terenuri cu construcții, nu reprezintă act administrativ în

sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece nu a fost emis

în vederea organizării unei legi sau a executării în concret a acesteia, ci

reprezintă act de expropriere cu forță de lege emis de autoritatea legiuitoare

a țării în anul 1956.

Instanța de fond a

reținut că, în măsura în care Decretul a adus atingere dreptului de proprietate

al reclamanților sau antecesorilor acestora, așa cum se pretinde în motivarea

excepției, reclamanții au posibilitatea protejării acestuia (prin restituire

sau despăgubiri) în condițiile legilor reparatorii emise după anul 1990.

În consecință, a

reținut instanța că acțiunea îndreptată împotriva acestui Decret este

inadmisibilă.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1282/2009, instanța de fond a reținut că

aceasta a fost emisă în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998

pentru executarea în concret a O.U.G. nr. 84/2003, respectiv prin darea în

administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe

de teren în vederea construirii unei variante rutiere ocolitoare a municipiului

Caransebeș.

A reținut instanța că

apărarea reclamanților în susținerea nelegalității actului atacat se referă la

faptul că aceasta dispune asupra unei suprafețe de teren referitor la care

reclamanții au un drept de reconstituire a proprietății, fără a se face vreo

dovadă că aceștia au urmat cu succes căile legale de reconstituire a dreptului

de proprietate.

de C.A. și B.I.I.

Împotriva hotărârii

instanței de fond au formulat recurs reclamanții, criticând ca nelegală și

netemeinică hotărârea instanței de fond.

Recurenții au arătat

că emitentul actului atacat nu a respectat etapele procesului decizional, ca

cerință de eficiență a Deciziei, pornindu-se de la sesizarea necesității

emiterii unui asemenea act și continuând cu colectarea informațiilor necesare,

analiza și prelucrarea acestora și alegerea variantei optime, în conformitate

cu dispozițiile legale.

Recurenții au

susținut că actul adoptat trebuie să fie emis în baza unui drept legal cu

respectarea condițiilor de legalitate privind conținutul lor și să corespundă

scopului urmărit de lege.

Recurenții au arătat

că în cauză s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților

pentru suprafața de 3.631 mp din suprafața totală de 13.528 mp, transferată

abuziv prin H.G. nr. 1282/2009, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu

privire la valabilitatea acestor titluri și nici cu privire la faptul că

terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului sau din cel

privat, arătând că nici până la această dată M.A.N. și Ministerul Transporturilor

nu și-au înscris eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu în Cartea

Funciară pentru opozabilitate.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte

de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este

tardiv.

fapt și de drept relevante

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel

sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost

comunicată reclamanților la data de 1 iulie 2013, iar cererea de recurs a fost

înregistrată la instanța de fond la data de 12 iulie 2013, cu depășirea

termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții,

Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea

dreptului în termenul defipt de lege.

Văzând dispozițiile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și 102 C. proc.

civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și

modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a

fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de C.A. și B.I.I. împotriva Sentinței nr. 296 din 24 mai 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN