ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07 martie 2011 de Judecătoria Caraș-Severin în Dosar nr. 6011/115/2010 s-a dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamanții C.A. și B.I.I. în contradictoriu cu Comisia Județeană de Fond Funciar a județului Caraș-Severin a dispozițiilor Decretului nr. 225 din 05 mai 1956 (prin care s-a dispus exproprierea suprafeței de 3.025 mp, înscrisa în CF x1 Caransebeș cu nr. top. x2 Caransebeș, aflata în proprietatea antecesorilor B.N., B.G., B.I., B.M., B.G. și B.N.

și trecută în administrarea Ministerului Apărării Naționale) și a Hotărârii Guvernului nr. 1282/2009 (privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 12.112 mp din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA a lucrărilor de construcție a obiectivului "Varianta de ocolire a municipiului Caransebeș"). 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 296 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la Decretul nr. 225 din 05 mai 1956 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, faptul că Decretul în discuție, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unor terenuri cu construcții, nu reprezintă act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece nu a fost emis în vederea organizării unei legi sau a executării în concret a acesteia, ci reprezintă act de expropriere cu forță de lege emis de autoritatea legiuitoare a țării în anul 1956. Instanța de fond a reținut că, în măsura în care Decretul a adus atingere dreptului de proprietate al reclamanților sau antecesorilor acestora, așa cum se pretinde în motivarea excepției, reclamanții au posibilitatea protejării acestuia (prin restituire sau despăgubiri) în condițiile legilor reparatorii emise după anul 1990. În consecință, a reținut instanța că acțiunea îndreptată împotriva acestui Decret este inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1282/2009, instanța de fond a reținut că aceasta a fost emisă în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 pentru executarea în concret a O.U.G. nr. 84/2003, respectiv prin darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe de teren în vederea construirii unei variante rutiere ocolitoare a municipiului Caransebeș. A reținut instanța că apărarea reclamanților în susținerea nelegalității actului atacat se referă la faptul că aceasta dispune asupra unei suprafețe de teren referitor la care reclamanții au un drept de reconstituire a proprietății, fără a se face vreo dovadă că aceștia au urmat cu succes căile legale de reconstituire a dreptului de proprietate.

3. Recursul formulat de C.A. și B.I.I. Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat recurs reclamanții, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond. Recurenții au arătat că emitentul actului atacat nu a respectat etapele procesului decizional, ca cerință de eficiență a Deciziei, pornindu-se de la sesizarea necesității emiterii unui asemenea act și continuând cu colectarea informațiilor necesare, analiza și prelucrarea acestora și alegerea variantei optime, în conformitate cu dispozițiile legale. Recurenții au susținut că actul adoptat trebuie să fie emis în baza unui drept legal cu respectarea condițiilor de legalitate privind conținutul lor și să corespundă scopului urmărit de lege.

Recurenții au arătat că în cauză s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților pentru suprafața de 3.631 mp din suprafața totală de 13.528 mp, transferată abuziv prin H.G. nr. 1282/2009, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la valabilitatea acestor titluri și nici cu privire la faptul că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului sau din cel privat, arătând că nici până la această dată M.A.N. și Ministerul Transporturilor nu și-au înscris eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu în Cartea Funciară pentru opozabilitate. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată reclamanților la data de 1 iulie 2013, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 12 iulie 2013, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege. Văzând dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.A. și B.I.I. împotriva Sentinței nr. 296 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN