Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2755/2015

HOTĂRÂRE
03.12.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2755/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1280 din 13 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-au admis recursurile declarate de D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului Calafat, Societatea Națională T.R. SA și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împotriva deciziei nr. 241 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. De asemenea, s-a luat act de reiragerea recursului reclamantului N.V.G.V. declarat împotriva aceleiași decizii. În motivarea deciziei, instanța a reținut că aspectele de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite și, ca atare, nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

Împotriva acestei decizii, la data de 30 septembrie 2015 reclamantul a formulat cerere de revizuire, fără a indica vreun temei de drept, cererea fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. 3546/1/2015. Prin întâmpinările depuse intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Dolj, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Dolj, Societatea Națională T.R. SA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au invocat tardivitatea cererii de revizuire și inadmisibilitatea acestei căi de atac. Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția invocată cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până la acel moment. Prin urmare, din analiza textului legal citat, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă și anume, ca această instanță să fi evocat fondul.

Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, netacând obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost admis, iar cauza trimisă spre rejudecare, în această ipoteză calea de atac fiind inadmisibilă. Dacă s-ar admite formularea unei cereri de revizuire și împotriva deciziilor pronunțate în recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căilor de atac potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

În speță, cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie prin care s-au admis recursurile declarate intimați, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare și s-a luat act de retragerea recursului declarat de reclamant, astfel că nu se poate reține faptul că instanța de recurs a pronunțat ca însăși o hotărâre asupra fondului cauzei. Întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța supremă nu a stabilit o altă stare de fapt, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o dezlegare raportului juridic dedus judecății, decizia atacată nu întrunește cerințele legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul, împrejurare care conduce la soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. Mai mult, din decizia a cărei anulare se solicită rezultă că reclamantul a renunțat la judecata recursului. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile simt limitate la admisibilitatea revizuirii (...)". Pe temeiul de drept sus-rnenționat, coroborat cu dispozițiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul N.V.G.V. împotriva deciziei nr. 1280 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2015.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Hotărârea instanței de fond Prin Decizia nr. 4284 din data de 24 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios
ÎCCJ 2003-06-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2003
R P M Â N I A S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva deciziei civile nr.201 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova – S
ÎCCJ 2004-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2004
S-a considerat că imobilului menționat nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 130 din 13 septembrie 2002 a respins apelurile declarate de reclamanții C.A., C.T. și
ÎCCJ 2018-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 9 april
ÎCCJ 2019-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2019
nr. 1680 din 1 iulie 2016 a Tribunalului Dolj în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele Casa Județeana de Pensii Dolj și Primăria Municipiului Calafat prin Primar și s-a declinat competența de soluționare a acesteia, în favoarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă