ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 80/2016

HOTĂRÂRE
11.03.2016
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 80/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 80/2016

Asupra recursului în casație de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 22 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/279/2013, Judecătoria Piatra Neamț a dispus, în baza art. 386 alin. (1) N.C.P.P. raportat la art. 5 alin. (1) N.C.P., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (1) N.C.P.

În baza art. 396 alin. (1), (4) N.C.P.P. raportat la art. 83 N.C.P. s-a stabilit pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) N.C.P.

În baza art. 83 alin. (1) N.C.P. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii de 4 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit potrivit art. 84 alin. (1) N.C.P.

În baza art. 85 alin. (1) N.C.P. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare depășește cinci zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) N.C.P., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) N.C.P. se comunică Serviciului de probațiune Neamț.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. nou raportat la art. 83 alin. (4) teza a ll-a C. pen., cu referire la art. 88 N.C.P., s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei și, consecutiv, aplicarea și executarea pedepsei inițial amânate.

În baza art. 274 alin. (1) N.C.P.P. a fost obligat inculpatul A. să plătească către stat suma de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2015, în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 28 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. x/279/2013 privind pe inculpatul A. în sensul că alin. (2) va avea următorul cuprins „în baza art. 396 alin. (1), (4) N.C.P.P. raportat la art. 83 N.C.P. stabilește pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) N.C.P., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) N.C.P.

În baza art. 396 alin. (1), (4) N.C.P.P. raportat la art. 83 N.C.P. stabilește pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub intiuența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) N.C.P.P. cum din eroare a fost menționat.

Împotriva sentinței penale nr. 28 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Prin Decizia penală nr. 1014 din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț împotriva sentinței penale nr. 28 din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei Piatra Neamț și a încheierii din 26 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/279/2013 cu privire la nelegalitatea pedepsei stabilite în cauză.

A desființat in parte sentința și în totalitate încheierea din 26 ianuarie 2015, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A majorat pedeapsa stabilită inculpatului de la 4 luni închisoare la 5 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivarea cererii de recurs in casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat cazul de casare prev. de art. 437 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului A. este situată în afara limitelor prevăzute de lege întrucât prin desființarea încheierii de îndreptare eroare materială instanța de apel a Înlăturat în mod definitiv circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. împrejurare ca permitea aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. '

Prin Încheierea nr. x/RC pronunțată de A. Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/270/2013, s-a admis în principiu cererea do recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și s-a acordat termen la data de 1 martie 2016.

Pentru ii se pronunța în acest sens, s-a reținut că Decizia penală nr. 1014 din 20 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen., recursul fiind declarat în termenul prevăzut de lege, respectându-se dispozițiile ari.436 alin. (1), (2) și (6) C. proc. pen., art. 437 și art. 438 C. proc. pen., fiind indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pot. 12 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, A. Curte, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegaliiaie enumerate de art. 437 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

În cauză, prin sentința penală nr. 28 din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei Piatra Neamț s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., text în ba/a căruia s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 luni închisoare.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2015, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței penale nr. 28 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, privind pe inculpatul A. în sensul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1014 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț împotriva sentinței penale nr. 38 din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei Piatra neamț și a încheierii din 26 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2013 cu privire la nelegalitatea pedepsei stabilite în cauză, s-a desființat în parte sentința și în totalitate încheierea, hotărâri ce au fost apelate, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond, a fost majorată pedeapsa stabilită inculpatului de la 4 luni închisoare la 8 luni închisoare, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe potrivit art. 336 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., prin încheierea din data de 20 ianuarie 2015, potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., limitele speciale ale pedepsei s-au redus cu o treime, ceea ce înseamnă că, în cauză acestea erau cuprinse între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 1014 din 20 octombrie 2015, instanța de control judiciar a desființat însă încheierea de îndreptare a erorii materiale din 26 ianuarie 2015, apreciind că „reținerea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) este o chestiune de fond ce nu poate fi realizată pe calea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen."

Or, prin înlăturarea circumstanței atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. se înlătură efectele circumstanțelor atenuante, iar. ca urmare, limitele speciale pentru infracțiunea săvârșită, prev. de art. 336 C. pen., nu mai puteau fi reduse cu o treime, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (1) C. pen.

În consecință, instanța de control judiciar a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele legale, fiind incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 12 deoarece pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. este sub limita specială de 1 an închisoare prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Față de aceste considerente, A. Curte va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1014 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, va casa în parte sentința penală nr. 28 din 22 ianuarie 2015 și în parte decizia penală atacată și, în rejudecare, va majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 1 (un) an închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate și va dispune anularea formelor de executare emise în baza hotărârilor anterior menționate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1014 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează în parte sentința penală nr. 28 din 22 ianuarie 2015 și în parte Decizia penală nr. 1014 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, și în înlăturarea greșitei aplicări a legii dispune:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 1 (un) an închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza hotărârilor anterior menționate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă