ÎCCJ, decizie (scj.ro #136824)

Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Drumuri publice

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra siguranței publice. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Indice alfabetic:

Drept penal

-

conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

C. pen.,

art. 336

Conducerea pe drumurile din interiorul porturilor maritime a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât drumurile din interiorul porturilor maritime constituie „drumuri publice”, în sensul art. 6 pct. 14 din O. U. G. nr. 195/2002, reprezentând căi de comunicație terestră special amenajate pentru traficul pietonal și rutier, deschise circulației publice.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 254/RC din 20 iunie 2017

Prin sentința nr. 356 din 25 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, Secția penală, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la una din următoarele unități: societatea B. sau Serviciul Public de Gospodărire Comunală C., pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Prin decizia nr. 1255/P din 8 decembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de procuror și apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 356 din 25 martie 2016 a Judecătoriei Constanța.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 1255/P din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Examinarea efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate decât cele limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține toate apărările, atât în fapt, cât și în drept. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant; ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (

Vilvarajah și alții c. Regatului Unit

).

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”:

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Recurentul inculpat a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, și a motivat, în esență, că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii, întrucât în mod greșit instanța de apel a apreciat că drumurile din incinta portului Constanța sunt drumuri deschise circulației publice, deoarece acestea nu sunt cuprinse în anexele actualizate la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000. De asemenea, a susținut că art. 222 din Regulamentul portuar, potrivit căruia circulația pe drumurile tehnologice de incintă se efectuează în conformitate cu O. U. G. nr. 195/2002, nu poate produce efecte juridice, deoarece acest Regulament portuar nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Examinând recursul în casație, se constată că în cuprinsul acestuia se formulează critici cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului sub aspectul elementului material, în sensul că nu a condus un vehicul pe drumul public.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen. Prin sentința penală nr. 356 din 25 martie 2016, Judecătoria Constanța a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 92 alin. (1) C. pen. stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, soluție ce a fost menținută prin respingerea apelurilor procurorului și inculpatului, ca nefondate, prin decizia penală nr. 1255/P din 8 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 26 noiembrie 2014, a condus în incinta portului Constanța ansamblul auto încărcat cu cereale, având o îmbibație alcoolică de 2,20 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,95 g/l alcool pur în sânge, conform Buletinului de Analiză Toxicologică Alcoolemie din data de 5 decembrie 2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta inculpatului, care a condus în incinta portului Constanța un ansamblu auto, având o îmbibație alcoolică de 2,20 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,95 g/l alcool pur în sânge realizează elementul material al infracțiunii, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei, aceasta din urmă constând în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol din cauza aflării pe drumurile publice.

Susținerea apărării în sensul că nu ar fi condus pe un drum public este contrazisă de dispozițiile art. 6 pct. 14 din O. U. G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care definesc drumul public ca fiind orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, în acord cu instanțele anterioare, ca fiind relevantă în cauză adresa emisă de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, în care se precizează că în conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) din Regulamentul portuar al porturilor maritime românești aflate în administrarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța în vigoare de la 22 noiembrie 2012 „drumurile aflate în interiorul porturilor sunt drumuri tehnologice de incintă, circulația pe aceste drumuri efectuându-se în conformitate cu prevederile prezentului regulament, O. U. G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și a celorlalte prevederi legale.” De asemenea, conform prevederilor din Regulamentul portuar al porturilor maritime românești aflate în administrarea Companiei Naționale, pe data de 26 noiembrie 2014, autovehiculele care se deplasau pe arterele de circulație din portul Constanța se supuneau prevederilor O. U. G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, și Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, la art. 3, prevede că din punct de vedere al destinației drumurile se împart în: drumuri publice - drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt proprietate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite. Art. 4 prevede că din punct de vedere al circulației drumurile se împart în drumuri deschise circulației publice, care cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor; drumuri închise circulației publice, care cuprind acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum și acele drumuri de utilitate publică închise temporar circulației publice.

Față de critica apărării în sensul că Regulamentul portuar al porturilor maritime românești aflate în administrarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța nu era publicat în Monitorul Oficial, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect a reținut instanța de control judiciar că prin Ordinul nr. 636/2010, publicat în Monitorul Oficial, s-a instituit obligativitatea în sarcina porturilor de a-și întocmi un regulament portuar propriu, iar acest ordin prevede în anexa sa, la Capitolul VII, faptul că porturile trebuie să reglementeze accesul și circulația în port.

În sfârșit, se mai constată că Regulamentul de exploatare a porturilor maritime („Regulamentul portuar”) - așa cum se menționează în preambul - a fost întocmit în conformitate cu art. 24 alin. (2)-(5) din O. G. nr. 22/1999.

În consecință, este neîntemeiată critica recurentului în sensul că norma de drept nu era previzibilă, nu era cunoscută ori nu era clară.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constata că, în cauză, în mod corect au reținut instanța de fond și instanța de control judiciar că acțiunea inculpatului care a condus în incinta portului Constanța se circumscrie noțiunii de „drum public”, în sensul O. U. G. nr. 195/2002, fiind o cale de comunicație terestră special amenajată, fiind deschisă circulației publice, ce are căi special amenajate pentru traficul pietonal și rutier.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta astfel cum a fost reținută de ambele instanțe întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen., este prevăzută de legea penală, iar criticile formulate de inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1255/P din 8 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.